Am avut o iarnă rece în acest ianuarie, așa de rece că mi-au înghețat până și cuvintele. Parcă niciodată nu mi-au înghețat așa, de cu forța a cam trebuit să le dezgheț azi, mai mult pentru că îmi era dor de blog, dor de a scrie, dor de multe alte doruri de prin alt ianuarie când poate eram mai odihnită și cu alte planuri. Dar acest ianuarie a fost așa cum a fost, nu prea mi-a dat timp să mă gândesc nici măcar la doruri…
Despre lucrurile de care nu se poate vorbi e mai bine să se tacă, zicea cineva, undeva, cândva… Poate din acest motiv am și tăcut atât de mult pe blog în acest an. Dar nu e ca și cum m-aș plânge, căci e mereu vorba de priorități și lucruri care ne fac fericiți, iar să scriu, anul acesta, a fost mai puțin despre asta. Nu vă speriați, fiecare vârstă vine cu prioritățile ei, știu, îmi asum și mă bucur că este așa :)
Sigur că n-am avut în plan să mergem la Sibiu. De fapt, n-am avut niciun fel de plan pentru mini vacanța de 1 decembrie, asta pentru că n-am știut exact că va fi mini vacanță pentru noi. Clau lucra pe 30 (ca să aibă liber pe 2), iar eu am crezut inițial că pe 2 lucrez sigur. Numai că a lucky turn of events a făcut să avem totuși weekend prelungit. Cum era tardiv pentru orice plan ce includea cazare (decentă ca preț), iar prietenii noștri deja aveau planurile făcute pentru mini vacanță, noi am zis că spunem pas și stăm să ne odihnim. Dar noah, suntem noi…
Sorb dintr-o cafea dulce tare, în timp ce îmi amintesc zâmbind, cum era viața mea cu 8 ani în urmă. Și drept să vă spun, îmi place mult mai mult cum e acum, chiar dacă aparent atunci era mai ușoară și chiar dacă la o privire superficială, nimic nu pare că s-ar fi schimbat.
România are părțile ei atât de frumoase, că uneori mă întreb ce caut prin părți oleacă mai străine și mai îndepărtate. Uneori. De exemplu atunci când ajung pe la Cetățile și Bisericile fortificate din Transilvania și nu doar la cele din patrimoniul UNESCO, dar mai ales atunci. Nu știu dacă am mai dezvoltat o pasiune de felul acesta pentru ceva din România, dar pentru aceste Biserici ce-și întind spre cer turlele medievale ca într-o rugăciune peste veacuri am regăsit ceva ce de fiecare dată mă surprinde plăcut. Și dacă în această săptămână a părut că toamna s-a reîntors (cel puțin din punct de vedere al soarelui, ceții și al virușilor), am găsit propice să povestesc despre ultimul nostru weekend de toamnă petrecut pe coclauri… Dar hei, urmează și un weekend prelungit, ce ziceți de un weekend break în România, că tot e ziua ei? ;)
Îmi doresc foarte mult, ca până la final de an, să termin de povestit vacanța din Balcani și dacă planetele se aliniază, după acest articol urmează încheierea, iar pentru ea am lăsat poate locul care m-a cucerit cel mai mult din Balcani. Însă, ca să ajung acolo, mai am o poveste de spus și ea s-ar fi intitulat frumos: “Bosnia-Herțegovina, frumoasa necunoscută”. Numai că trebuia pus accentul pe Mostar, pe ACEL Mostar pe care un pod l-a făcut mai celebru decât este toată țara la un loc, iar turiștii efectiv se bulucesc an de an în această destinație. Nu am nicio îndoială că Mostar-ul este cel mai popular și mai vizitat loc din Bosnia-Herțegovina!
Am promis în urmă cu o săptămână, pe Instagram, că voi publica acest articol în curând pe blog. Numai că, după bunul obicei, acela de a avea începute mai multe articole în același timp (că de idei încă nu duc lipsă), a venit întâi rândul altuia de a apărea pe Bialog la momentul potrivit. Nu mi-am imaginat însă că acest articol va fi așa de așteptat și că mă va întreba lumea de el… așa că ar fi bine să-mi țin promisiunile virtuale măcar așa cum mi le țin pe celelalte (pe care mi le cam țin și când am de de pierdut de pe urma lor) :) Și pentru că tot a venit vremea de a savura ceva cald zi de zi și de a ne răsfăța prin interioare, să purcedem prin cafenelele mele preferate din Cluj…
