Titlu: Pe drum (On the Road)
Autor: Jack Kerouac (SUA)
Traducere din engleză Cristina Felea
Editura: Polirom, București, 2010
Nr. pagini: 440
Preț: 37 de lei (Cărturești, 2010)
Nota: 9/10 (pentru că am crezut că va fi altceva și a fost doar altcineva, o carte cu o altă identitate)

Am ținut cartea asta în bibliotecă până am șters praful de pe ea de câteva ori, amintindu-mi de fiecare dată că am cumpărat-o în ideea de a o citi imediat, eram extaziată numai când auzeam de ea, era cartea pe care se pare că mi-am dorit să citesc dintr-o viața anterioară. Dar, atunci când i-a venit rândul și m-am apucat de ea, am constatat că nu mă dă pe spate nici stilul, nici povestea și nici “dorințele mele refulate” (asta dacă tot mă omor cu Freud de-o vreme), dar în schimb mă dau pe spate personajele extraordinare și pare a fi un motiv suficient de a duce lectura la capăt.

Cum stau lucrurile aici? Jack Kerouac cred că a vrut să-și scrie memoriile sau ceva, așa cred, dar pentru că a constatat că viața lui nu a fost chiar atât de interesantă a luat deșteapta hotărâre să scrie biografia altcuiva, în speță a lui Dean Moriarty, personaj principal al scenelor de viață ale generației beat, care generație beat este chiar acest Moriarty în persoană. În real life personajul este doar inspirat (plagiat aș zice) dintr-un prieten al autorului, Neal Cassady.

Ce este cu adevărat valoros la această carte ar fi că amicul nostru Jack a reușit cred, dintr-un exces de zel să-l facă pe Moriarty chiar mai fabulous decât persoana reală, ceea ce este un lucru inimaginabil. În plus, consider că nu era nimic de generația beat fără această biblie care este On the road a lui Kerouac. Să mă iertați dar ce ar fi de creștinism, fără Biblia atotștiutoare de pe noptiera majorității? Ei, cam așa și cu această carte.

Povestea, pentru că este o poveste măiastră, despre o “pasăre călătoare”, începe atunci când autorul (Sal Paradise în carte) îl cunoaște pe Dean, tam nesam răsărit nici el nu știe de unde. În acele momente de maxima surexcitare, luând contact cu viața acestui nomad căruia îi lipsește sigur o doagă, scriitorul nostru, un talent nedescoperit încă, ia hotărârea de a urma calea necunoscutului, hoinărind prin Mexic și America cu Deam și alți priteni care nu înnotau nici ei tocmai în apele lor teritoriale, ca să zic așa.

Ce nu știe Sal, este că întâlnirea cu Dean nu l-a făcut doar să-și împlinească dorința de a călători fără țintă ci și de a descoperi cum stau lucrurile în viață, care-i treaba cu trăitul la intensitate maxima, dar mai ales cu trăitul pe muchie de cuțit.

Alegerile lui Dean, care azi e la New York și mâine în California, care azi e căsătorit și așteaptă un copil, dar mâine se târăște în primul motel cu cineva cunoscut pe marginea drumului, nu sunt tocmai fericite chiar dacă în aparență el este un fericit. Dacă depășești aparențele observi lesne că el este doar un inconștient. Am trait o are dezamăgire, pentru că am căutat o carte care să-mi zică “uite ce pățești dacă nu-ți trăiești viața” și am dat peste un roman care mi-a transmis “uite ce poți păți dacă o trăiești aiurea”. Drama mea cred că a fost și drama lui Sal, care paradoxal și-a găsit salvarea exact în faptul că a fost cel mai lucid dintre toți. Aici nu s-a aplicat “câtă luciditate atâta drama” a lui Camil Petrescu.

Chiar dacă tipologia lui Moriarty mi-a displăcut total, personajul în sine mi-a plăcut la nebunie, pentru că trebuie să fii cel puțin mai bolnav decât personajul ca să-l poți scrie în acest fel incredibil, iar Kerouac a fost din moment ce a reușit asta și încă ceva pe lângă asta, a portretizat o generație într-un singur om.

Ce mi-a plăcut iar foarte mult a fost acest dute-vino între coasta de vest și cea de est, frustrant pe alocuri dar și extrem de comic. Personajele au fost în permanență pe drum (uri), sufletele lor parcă fiind în vacanță chiar și atunci când corpurile se decideau să rămână pe loc pentru o vreme.  Imaginai-vă o carte în care personajele pleacă mereu undeva și se întorc de undeva numai pentru a pleca din nou și din nou în alte părți sau chiar înapoi de unde au venit.

Da, această carte poate să fie și grea, poate avea un rimt prea alert, un ceva de la care să te apuce o mâncărime de îți vine să crezi că au pus la editură ceva praf de scărpinat între file. Dar, nu, această carte nu este una despre “călătorii”, chiar Sal zice la un moment dat că așa gonea cu “apucatul” de Dean prin lume fără măcar să aibă timpul și șansa de a o vedea, și asta, zic eu, pentru că nu este o goană prin lume ci o goană prin viață. Ceea ce este complet diferit.

Recunosc, l-am compătimit foarte tare pe Dean, l-am urât și l-am iubit, iar la final l-am reabilitat așa cum ar fi fost normal să o fac. Ultima întâlnire cu Dean , evocată de Sal în carte, mi-a sfâșiat inima. Dean era un om trist, doar că din fericire nu-și permitea să știe asta. Dean în goana sa nebună avea iluzia că trăiește viața, dar, vai, era atât de cumplită această iluzie. Mi-a fost aproape frică la final când am văzut iluzia cu ochii mei, mi-a fost frică pentru că uneori mi-o doresc fără să știu ce înseamnă.