Diverse amestecate

10 dorințe care au rămas dorințe (până acum)

7 comentarii

Ce îmi place este că pe cum îmbătrânesc în blogosferă, lumea îmi dă numai lepșe care îmi plac și pe care abia aștept să le fac :) De data aceasta Tomata iese la rampă cu o leapșă de milioane, o leapșă despre dorințele mele (neîmplinite) încă…  Se cer 10… deci dăm 10…

Cred că cele 10 se înscriu pentru mine în lista “things to do before you’re 30” și cum timpul fuge de mâncă pământul, eu urmând să împlinesc 27 azi-mâine, constat că au mai rămas 3 ani de jonglat cu dorințele astea și de rezolvat ce se poare rezolva pe ici pe colo, prin punctele esențiale :)

1. Să-mi găsesc un job “de vis” pentru care să mă ridic din pat dimineața veselă și zâmbitoare :) Poate ați crede că e utopie, dar vă rog eu lăsați-mă să mă amăgesc și să mai caut :)

2. Să văd măcar 10 capitale europene, până acum am văzut doar 6 (Budapesta, Viena, Paris, Roma, Belgrad, Skopje), Bucureștiul nu-l socotim, dar putem lesne socoti că mai am de văzut barem 4 în 3 ani… și dacă tot sunt la acest capitol a se nota “a călători cât mai mult cu putință, a vedea mereu locuri noi și deosebite” (nu mă voi lecui în veci vecilor, Amin!)

3. Să-mi iau doctoratul și scap cu această ocazie de o grijă care-mi stă aiurea deasupra capului, vreau să-l iau nu ca să-mi demonstrez chestii nici mie, nici altora ci pentru vreau să TERMIN odată școala, căci tocmai am descoperit că că anul acesta fac 20 de ani de când am început-o (dap, în ’91 am început clasa I)

4. Să văd oceanul (aș zice Atlantic măcar) chestie care nu pare chiar ceva ieșit din comun că îl pot vedea bine mersi de pe coasta europeană…

5. Să ajung măcar la o finală de Campionat European/Mondial de patinaj artistic (când zic o finală mă refer desigur măcar la o zi/seară de concurs) sau la un meci de tenis de la Roland Garros.

6. Să merg la un concert Eros Ramazzotti (la Roma ar fi ideal) și Celine Dion (evident la Paris, sau chiar la Cucuieții din Deal), însă trebuie să recunosc că asta pare cel mai dificil de realizat în acest moment :(

7. Să ajung la Capul Nord (Norvegia) și să intru în acea ligă a celor destul de puțini care au ajuns până acolo (e un fel de capătul lumii pentru mine)

8. Să fac bungee jumping! Poate nu ați fi crezut că-mi doresc asta, dar eu chiar aș vrea și vorbesc foarte serios, mi-am mai exprimat dorința cu ceva ocazii, însă auzeam de fiecare dată că este destul de scump. Știe cineva ceva prețuri puse pe această nebunie (căci este o nebunie, aș muri de frică dar aș face-o).

9. Să apuc să citesc peste 100 de cărți/an. Ah… anul trecut am fost așa de aproape, am avut cred vreo 96 citite și chiar nu am mai reușit să ajung măcar la 100, s-a terminat anul, nu l-am putut prelungi. Anul acesta din păcate figura nu se va repeta și nici nu cred că va fi pe aproape.

10. Evident că nu în ultimul rând, dar l-am lăsat la urmă căci e poate cel mai important… copilul… :D îl vreau și atât, o să-l am când va fi să fie. Nu cred că mă imaginam mamă la 22-23 de ani de exemplu, dar cred că instinctele încep să urle, ceasul biologic ticăie și… chiar cred că nu ești niciodată pregătit cu adevărat, de aceea las viața să mă surpindă puțin aici, căci oricum aș lua-o, aceasta va fi o surpriză frumoasă. Așa cred, așa îmi doresc…

Mai vrea cineva lista cu dorințe neîmplinite? Căci dacă da… e la liber, însă vreau link spre listele voastre ;)

Filosofari, Poezii

Viața e o metaforă

3 comentarii

Am zarit lumina pe pamant,
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti.

Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca mai am timp sa pun intrebari.

Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.

Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul …
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi.
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

(Marin Sorescu – Am zărit lumina)

România, Travel

Prin România Pitorească

4 comentarii

Vara asta, destul de haotic și de fără chef, am hoinărit ceva prin România, mai mult de nevoie decât de voie. O spun pe un ton așa de apatic pentru că de fapt planurile mele (noastre) erau altele și pentru că, din motive care, de ce să nu recunosc, au ținut și de noi, nu s-au concretizat, am încercat să facem ceva care să mai stingă din dorul de ducă (al meu e mereu în alertă) :)

Întâi a fost Sinaia (jumate business, jumate pleasure). Pentru mine a fost a treia vizită la Sinaia, dar cea mai complexă, în care am vizitat locuri, m-am întâlnit cu oameni dragi și da, am și “muncit” un pic. Sinaia îmi place căci nu prea are ce să nu-ți placă în cea mai frumoasă stațiune de munte din România. Cel mai și cel mai mult, înafară de Peleș (a doua vizită, dar de data aceasta în întregine), mi-a plăcut Parcul Ghica și Cazinoul (unde am și fost în penultima seară la un concert de muzică clasică). Locul este cu adevărat o oază, o oază și nu doar de liniște. Mi-am făcut toate scenariile în parcul acela, ba chiar cu ochii minții am văzut domni și domnițe în perioada interbelică plimbându-se pe acolo. Ce mai… Sinaia e de văzut, la pas sau cu trenulețul (ce surpriză plăcută!)… A! de urcarea la cota 1400 nu mai zic nimic, a fost ceva inedit, m-am distrat ca un copil mic ;)

Apoi a urmat o escapadă scurtă rău într-o parte de Bucovina. Planul a fost Vatra Dornei și atât, dar ține-mă pe mine într-un loc dacă poți :) Așa că am dat o fugă până la Gura Humorului cu opriri la 2 mănăstiri de renume mondial (nu exagerez știți prea bine) Voroneț și Humor. Însă pentru că la volan a fost subsemnata i-am dat bătaie până la Suceava de unde numai o oră ne-a despărțit de Botoșeniul și Ipoteștiul lui Eminescu (chiar dacă am mai fost, însă trecură anii). Acolo era închis, căci era 5 fară 5 și doar la 5 se închide casa (ca la bancă), dar asta nu ne-a împiedicat să zăbovim pe prispa eminesciană însoțiți de o vreme mai bacoviană de felul ei și să ne gândim la apropierea de lacul cu nuferi… Oare de câte ori s-a lăsat inspirat poetul de momente ca acela pe care le-am petrecut noi pe prispa lui?

Și cum v-am zis cu două postări în urmă ne-am întors de la Vatra Dornei, pe cărări de munte ca Hogaș. Frumoase și pitorești cărări care m-au adus cu 23 de ani în urmă pe la Durău și mai apoi pe la Borsec (ambele văzute în ’88). Și cum din acea direcție drumul spre Cluj trecea pe la Toplița, am vrut să vedem defileul Mureșului, Toplița-Deda (mare păcat că tot drumul ăla e spart și în lucrări de modernizare sau ceva de genul asta sper să fie) o superbitate pe care mi-am amintit-o de la orele de geografie din liceu.

Cu o oprire scurtă la Târgu Mureș (oare pentru a câta oară?), oraș care-mi place personal foarte mult, ne-am reîntors la Cluj din ceea ce nu trebuia să fie vacanța noastră de vară, însă totuși mulțumiți de ce văzurăm și ce simțirăm. Mai sunt multe în România care merită văzute, simțite și trăite căci România în acel fel sublim de “acasă”, merită descoperită. Și merită descoperită în porții mici, așa ca cele luate de mine vara asta, suficient de dese ca să nu-ți lipsească și destul de rare încât să ți se facă dor.

Diverse amestecate

Toate diminețile mele

Niciun comentariu

Acu’ ceva vreme am primit de la scumpa de Salmi o leapșă, așa că trebuie să scriu despre diminețile mele așa cum or fi ele. Și am ce scrie la cât de diferit le simt…

Dimineața de Luni e aiurea rău, o cam urăsc așa, sincer ori de am de mers undeva ori nu, tot nu-mi place de ea. Culmea, este un început ce nu-mi place, iar eu în general ador începuturile, chiar de sunt grele. Însă dimineața de luni nu o înghit.

Marți dimineața nimic nu e prea roz (e după zicala, e numai marți), în plus e ziua cu ceasurile rele, de ce ne-am deranja să ne ridicăm din pat?

În a treia dimineață din săptămână, miercuri, fiind deja mijlocul săptămânii respir mai ușurată, deja parcă am și oarece chef să mănânc dimineața, căci luni și marți sigur nu îngurgitez ceva înainte de ora 10, știu, rușinică că sar micul dejun în toanele dimineților!

Eiii, deja joi este muuuult mai bine, chiar cred că îmi place dimineața zilei de joi. De când s-a decretat că după joi urmează vineri, joia mi se pare ceva mai prietenoasă. Dacă sunt cuminte poate îmi iau și un latte machiato în drun (spre orice).

Vineeeeeerrrri! Ura, cred că pot să sar și din pat și să nu mă lovesc :) Nimic nu mai contează, nici măcar o zi de muncă în plus atâta vreme cât e vineri dimineața după care urmează vineri seara, seara aia superbă nu alta, cea mai super din toată săptămâna…

Sâmbăta dorm până la 10, apoi iau micul dejun la ora care imi place, ies pe balcon și mă întind ca o mâță după cuptor…

Duminică la fel ca sâmbătă cu diferența că deja mă irit că va urma luni dimineața :)

În vacanțe și concedii sau să le spunem zilele “libere” diminețile sunt de regulă liniștite, din păcate doar atunci și numai atunci le pot savura, în rest încerc să le accept și pe cât posibil să nu mă plâng… Cu mențiunea că mâine e luni, voi cum supraviețuiți dimineților din viața voastră? :)

Înapoi în viitor, România, Travel

Durău, după 23 de ani!

4 comentarii

Nici nu știu de ce dintre toate vacanțele mele din copilărie, cu ai mei, hai-hui prin țară, cele mai puternice amintiri le am din vacanța de la Durău (Ceahlău) din 1988. Atât de vii sunt acele amintiri că parcă toate au fost ieri… tocmai de aceea atunci când ne-am întors de la Vatra Dornei (nu v-am povestit încă, dar e în plan) am zis să tragem o fugă și până la Durău (eram atât de aproape).

Marea mea dorință era, dacă vă puteți imagina, să regăsesc o piatră, un pietroi mai bine zis, un pietroi din fața hotelului în care am fost cazați atunci, un pietroi pe care am poză cu ai mei și cu prietenii cu care am fost în concediu… Nu îmi mai aminteam numele hotelului și nici acum nu știu cum îl chema pe vremea aia. Îmi mai aminteam doar faptul că Mănăstirea Durău se vedea undeva pe aproape (aveam să-mi dau seama că era chiar mai aproape decât îmi dădusem eu seama la 4 ani).

Ei, nu are sens să vă spun că imediat ce am ajuns în Durău primul lucru pe care l-am văzut era pietroiul acela, chiar dacă acum se află în spatele unor tufișuri și a unui părculeț plin de copaci, care nu existau pe vremea aceea. Pur și simplu l-am văzut, ceva mai înegrit de vreme, dar tot acolo, timplul nu l-a mișcat, oamenii au mai dispărut, dar piatra aia a rămas acolo, nemișcată. Nu la fel s-a întâmplat și cu inima mea… după 23 de ani…

Îmi pare rău că nu am poza veche la Cluj, dar când ajung la Ineu o să o caut, o scanez și o postez. Până atunci vă las cu poza de acum, poza în care apar doar eu, căutându-i pe ceilalți în general și pe cineva în mod special. Dacă mergeți cumva la Durău (să vedeți Ceahlăul la apus “departe-n zări albastre dus”), cu siguranță piatra asta o să vă iasă în cale, poate vouă nu vă spune nimc, dar pentru mine păstrează o amintire prețioasă a familiei mele și-mi spune atât de multe…

Promit să încarc pe picasa și alte poze din zonă, însă timpul meu e din ce în ce mai limitat din păcate :(

România, Travel

Bucureștiul canicular

3 comentarii

Început de august la 40 de grade +

De sus de unde clima nu făcea față (noaptea dupa 12)

La cea mai bună cofetărie cu cea mai delicioasă prăjitură în față (Apoteoza)

După colț, pe Calea Victoriei (înainte să vină ploaia)

Apus în ultima seară (ploile s-au oprit, să ne topim iar… și iar)

 

Filosofari

Cum mă hrănesc eu din amintiri

3 comentarii

Anul trecut pe vremea asta eram in Corfu, la prima întâlnire cu Grecia. Acum sunt la Cluj și afară tocmai s-a pornit o ploaie așa cam din senin, dar paradoxal mi se pare că plouă frumos; așa de frumos cum numai la Ineu mai obișnuiește să plouă, așa de intens că parcă simți cum toți stropii lovesc pământul. E genul de ploaie care îmi place, care parcă îmi răcorește și sufletul în general mult prea aprins, e ploaia de vară cu tunete și fulgere (la Cluj nu prea se servește așa ploaie), e ploaia în care aș sta pe o plajă la mare. Chiar, nu am văzut niciodată cum plouă la mare… dar cine naiba și-ar dori ca într-o vacantă la mare să plouă? Se pare că eu… măcar odată, măcar o oră, măcar cândva și eu să fiu acolo, să alerg de nebună… prin ploaie.

Anul trecut în Corfu, evident că nu a plouat și toată lumea a fost fericită, acum în mare parte toți cei de anul trecut, care am fost în Corfu suntem acasă și destul de melancolici. “Sublima” mea stare a început aseară când mi-am dat seama că pe 13 august ajungeam anul trecut în Agios Georgios și cu toate că eram efectiv bucăți după un drum așa de lung cu mașina, nu am închis ochii o clipă ci am purces spre plajă. În schimb aseară eram proaspăt întoarsă de la București, după cea mai horror călătorie cu trenul, EVER! și marea nu era prin preajmă. Atunci am ascultat N&D (da, știu) și am zis că e CLAR… amintirile mă răscoleau, vorba cântecului (al altui cântec). Așa că m-am culcat cu gândul… la vara lui 2001… când N&D erau pe val, când mergeam la deal și când mă duceam la discotecă la capătul Ineului și când fericirea mea nu depindea de câte ore dorm (căci puteam dormi câte doresc) și nici nu depindea de vreo vacanță la mare. Apoi totul s-a răsturnat…

Trecură 10 ani din 2001, trecură 7 de când am plecat de acasă și mai trecură 4 de când sunt aici și a trecut 1 de când am fost în Corfu și nu a trecut nicio oră de când a început ploaia. Și totul e în mine.

Close Menu