Cum am văzut Budapesta pentru prima oară

Inspirată de cartea pe care o absorb acum cu nesaț, Prima călătorie în străinătate, mi-am amintit de “prima” mea călătorie de acest gen… La Budapesta, in martie 2002 (deci acu’ aproximativ 10 ani). Bine, am ieșit încă din 1990 cu ai mei de câteva ori la Gyula, chiar la granița cu România, dacă ieși pe la vama Vărșand. Dar atunci în ’90 și ceva eram micuță tare 5-7 ani, iar ai mei nu erau afaceriști care să meargă să “facă ungurii” (asta e expresie idioată din vest) ci mai mult am ieșit pentru că tata a vrut să vadă cum e “afară”. Așa am ajuns eu să pap înghețată din Ungaria, să beau suc  făcut din “concentrat” de kiwi (cred că dacă caut bine și acum mai am pe la Ineu un bidon din ăla de la concentrat) și să știu ce-s alea Bonibons “originale”. Era astfel de înțeles și că prima mea ieșire din țară, la vârsta când asta chiar a însemnat ceva, să fie tot în Ungaria vecină. Așa că atunci când profu’ nostru de geogra’ a venit cu ideea, am anunțat-o pe mami că vreau să plec și pace. M-a lăsat să-mi fac damblaua, mai ales că aveam lucruri de uitat și momente de trecut… Și așa s-a produs ieșirea la Budapesta într-o iarnă prelungită până în primăvară.

Și ca să vedeți cât am crescut în 10 ani (sau nu), am găsit într-o agendă din acea vreme (că nu avem jurnal, la 16/17 ani, iar acum îmi pare rău), povestea excursiei scrisă în limbaj de baltă și cu fraze care acum îmi stârnesc râsul. Le-am fotografiat și vi le arat și vouă (nu știu de sunt lizibile, dar încercați totuși). Nu povestea contează ci vechimea damblalei mele ;)

Și dacă ați reușit să citiți și ați văzut dorința mea de la final, aceea de a vedea Viena, trebuie să vă spun că acest lucru s-a petrecut abia în mai 2007 (deci la 5 ani si ceva de la cele consemnate in agenda cea veche), dar aceasta este o altă poveste care merită povestită aici cândva.

Așadar, mă preocupă treaba cu prima ieșire în străinătate acum… și urmarea este că transform în leapșă acest subiect și îl trimit temă mai departe către: Luiza (tu poți să o transformi în prima ieșire la Paris, dacă vrei) ;) Andreea (pe care sper să o prindă subiectul, mai ales că știu că-i place), Camelia, Rontziki, Ela, Monica, Ioana și Alice și drept să vă spun aș zice că tot blogroll-ul, așa că cine mai vrea să se servească, să o facă ;)

CM de gimnastică de la Tokyo pe Digi Sport

După ce am auzit ieri că echipa de gimnastică a României a luat locul al IV lea la Tokyo, am căutat de nebună să văd dacă măcar o televiziune transmite acest eveniment. N-am găsit nimic inițial, dar noaptea trecută pe la 12 înainte să sting TV-ul (cred că nu v-am zis că din 1 septembrie avem iar TV) am găsit reluarea programului pe echipe pe Digi Sport  3 :) Nici nu știam că există Digi Spoer 3 (câte sunt, apropo?). In fine, ideea este că cei care au cablu TV de la Digi sau RDS pot urmări aceste campionate pe care se pare că nimeni nu le mai dorește. Era super când le dădea TVR-ul, ceva din trect a rămas… Cristian Țopescu… A! și revenirea Cătălinei Ponor în naționala României :)

Pentru cei interesați, finalele pe echipe au avut loc în 11 octombrie (feminin) şi 12 octombrie (masculin), fiind urmate de finalele la individual compus (13 octombrie la feminin, 14 octombrie la masculin).
În 15-16 octombrie vor avea loc finalele pe aparate.

Foto

Bialog Cafe (VII)

Hei, cum vă simțiți în dimineața asta răcoroasă de toamnă? Nu-i așa că încă mai merge o cafea cu iz de vacanță? La mine merge tot anul :) Și tocmai de aceea azi vă invit să savurați cafeaua aflând Cum sa traiesti ca un rege la Paris și să alegeți alte destinații pe meridiane la care puteți visa toată săptămâna.

Și dacă nu vă ajunge, puteți citi și vă puteți inspira din Vacanțele unei fericite :)

Foto

Scorpions @ Cluj Arena

Au venit Scorpions la Cluj și am fost să-i vedem sâmbătă seara acompaniați de primul frig autentic al toamnei (la care, evident nu ne-am așteptat, căci vineri erau 22 de grade), care frig, a fost singurul aspect nașpa al serii. În deschidere,

Sensor și Grigore Leșe (n-am înțeles, nu am fost entuziasmată, n-am nimic cu proiectul lor, dar sincer preferam Cargo în loc, nu că-s rockeritză, dar noh…)

Semnal M (super, după mine ei au deschis seara cu Fereastra lor)

Leo Iorga & Pacifica (minunat, mie îmi place Compact, căci ei pentru mine Compact rămân, mi-a plăcut reacția publicului la prima apariție a lui Leo Iorga, după operație și alte probleme de sănătate)

Voltaj (un show la care nu cred că se aștepta nimeni, chiar mai bun ca al celor de la Scorpions, dacă permiteți o părere neavizată, de un non-fan)

Pe la ora 21 Scorpions au intrat în Arenă și au cântat cam două ceasuri (astea au fost și așteptările). Dacă e să mă întrebați numai pe mine, adică o singură persoană din cele aproximativ 40.000 de persoane de pe stadion, concertul lor a fost cam prea Rock pentru una ca mine, adică pentru una care iubește mai mult baladele lor decât Rock You Like a Hurricane, să zicem. Dar… totuși a fost bine, căci nu am mai asistat la un concert pe stadion, iar în aceste condiții aș zice că a fost peste așteptări… Ce mi-a plăcut cel mai și cel mai mult a fost pe la final când s-au gândit și ei să cânte Still Loving You și Wind of Change, iar noi toți ne-am ridicat solemn în picioare și ne legănam, fiecare în brațele cui putea :) Ei, pentru că am avut bilete la tribuna 2 și pentru că la ora 17 când am ajuns noi pe Arenă, n-am mai găsit locuri decât undeva foarte sus, cam la peste 30 de m de la gazon, pe melodiile alea și cu legănatul ăla am simțit un autentic sentiment de zbor, parcă pluteam peste toată Arena, a fost SENZAȚIONAL, parcă nici nu mi-a mai fost așa de frig…

Dacă e să regret ceva, regret că nu au cântat și cea mai frumoasă melodie de dragoste a lor, You and I :(

În rest, poze și o experiență frumoasă, la care mă bucur că am luat parte. Mai aștept alte evenimente de genul acestuia…

Revin cărțile! Două bune, două rele, păreri scurte de încălzire.

Nu îmi voi cere iertare că de ceva vreme v-am cam privat de o părere personală sau nu prea aruncată asupra lecturilor mele, căci pur și simplu s-a întâmplat. S-a întâmplat să nu mai am timp de ele, sau pur și simplu să mă intereseze altceva mai mult. A! asta nu înseamnă că nu am mai citit, stă lista mărturie, ci nu am mai “recenzat” sau ce făceam eu acolo. Dar am decis să revin cu cărțile mele dragi, așa că azi pe scurt vă voi vorbi despre 4 cărți: două mi-au plăcut mult, două nu mi-au plăcut deloc:

Începem cu cele două care m-au dezamăgit și ca să vedeți cam cât de gravă este treaba, o să încep cu o carte de povestiri a unuia dintre scriitorii mei preferați; Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez

Nu știu dacă sunt mulți cei care au citit-o dar dacă se număra cineva pe aici care a citit-o și a mai și plăcut-o să mi-o repovestească și mie, poate o înțeleg mai bine și o voi aprecia. Este stilul lui Marquez, este cadrul în care se desfășoară istorisirile sale, dar nu seamănă cu nicio poveste a lui, am avut senzația că este o varză, ba mai mult, că nu e nimic de povestirile alea intercalate. Nu are rost și sens să vă zic ceva de plotul aproape inexistent… așa că tac. Dar tot ce pot să vă spun este că fiind de dimensiuni reduse se poate citi foarte ușor și poate merge ca lectură de “așteptat la coadă undeva”, ceea ce nu vă mai pot spune despre nicio altă carte de-a lui Marquez citită până acum. Baftă!

A două din seria “de ce oare m-am apucat să o citesc?” este Jurnalul răndunicii a belgiencei Amelie Nothomb, care belgiancă îmi place în general, că e ușurică și plină de clișee uneori, dar… mai, cartea asta este macabră rău, foarte nu pe gustul meu și foarte nepotrivită ca și lectură de sâmbătă seara cum am citit-o eu (căci da, o termini lejer, în două ore, dar simți oarecum că-s două ore pierdute). În fine… dacă vă spun că este vorba despre o fată care și-a omorât familia și că unul se îndrăgostește de ea, după ce îi citește jurnalul, mă credeți pe cuvânt sau vă repeziți la carte?

Dacă totuși doriți să citiți o carte ușoară a acestei autoare alegeți oricare alta, căci toate sunt simpliste și “merg repede”. Sincer.

 

Să trecem la sentimente mai bune și să vă zic și de două cărți care mi-au plăcut mult, foarte mult chiar. Prima este chiar arhicunoscuta cartea lui Martin Page – M-am hotărât să devin prost, o satiră execelentă și o carte pe care ar trebui să o citească toată lumea, asta dacă nu a făcut-o deja, căci așa am simțit, că am rămas ultima dintre pământeni care nu a citit-o. E plină de “învățăminte” care mai de care, este amuzantă, dar tristă dacă stai să te gândești :)

Am citit-o râzând și la final chiar am zis: “gata? asta e tot?” parcă prea e scrisă pe inima oricui, nu, voi ce ziceți? O altă părere de la cititor la cititor mi-ar prinde bine, poate nu sunteți toți de acord cu mine, în ceea de privește cărțulia asta scurtă.

 

 

A doua este o carte cu totul specială; Șoareci și oameni – John Steinbeck, o capodoperă a literaturii univerasle care nu merită pusă în aceeași oală cu cărțile de mai sus, dar totuși o fac pentru că azi mâine se face un an de când am citit-o și nu am amintit de ea ca să o recomand mai departe. Este una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, o povestea despre drama a doi oameni pe care îi lega o prietenie specială, o carte tristă usturătoare despre cât de crudă este viața și cât de nefolositoare pot fi argumentele care să-i explice cruzimea. Este o carte de neratat, o carte care numai simplă nu este, este o carte cu ecou, una care-ți rămâne pe retină toată viața. Da, e genul acela de poveste.

Cine a câștigat ghidul Londrei oferit de BookMag

Știți de concursul de săptămâna trecută? Așa cum am promis, azi anunțăm câștigătorul care, în urma tragerii la sorți prin Random.org s-a dovedit a fi Aliceee, tocmai o călătoare împătimită. Ea a avut comentariul cu numărul 1, iar numărul 1 a ieșit câștigător.

Felicitări Aliceee, draga mea, o să te rog să-mi trimiți pe email (îl găsești la contact) adresa ta de acasă, pentru ca cei de la BookMag să-ți trimită cartea direct ție.

Vă mulțumesc tuturor pentru participarea la concurs și vă aștept și cu altă ocazie!

Foto

Steve Jobs has died: “you’ve got to find what you love”

Pana acu’ 3-4 ani, de cand scriu de pe un Mac (de care by the way m-am îndrăgostit rău) nu aveam habar cine este Steve Jobs asta. Mai apoi l-am văzut și pentru cam aceeași perioadă de timp Steve Jobs a fost pentru mine un tip slab cu o singură pereche de blugi, care făcea spectacol la fiecare lansare de nou produs Apple. Cunoscătorii știu cine a fost Steve, pentru ceilalți există wikipedia

Foto

Pentru mine însă, de acu’ două ore, Steve Jobs mai este ceva pe langă creatorul Apple și al MacBook-ului de pe care vă scriu în fiecare zi, mai este tipul care ne-a lăsat 3 povești impresionante despre viață, iubire și moarte. Pentru a vă schimba ziua și cine știe, poate chiar viața, vă rog citiți discursul său din 2005, un discurs nemuritor la fel ca Steve se pare, sugestiv intitulat

You’ve got to find what you love