Sau dolce far niente în Siena :)
Data trecută am rămas cu povestea la Siena, acest oraş minunat pe care chiar şi fără un posibil drum prin regiune tot ne-am plănuit să-l vedem şi să-l luăm la pas. La fel ca şi Florenţa şi San Gimignano şi Siena este un oraş turistic cu câteva puncte importante de atracţie cum ar fi Piazza del Campo, Catedrala Santa Maria Assunta, Turnul primăriei etc.
Însă ghidul nostru, Mateo ne-a plimbat puţin mai mult decât am fi făcut-o noi de capul nostru şi chiar s-a ocupat să ne explice multe despre fiecare clădire ce stătea acolo de secole. În plus am aflat chiar mai multe decât doream să ştiu despre cel mai celebru festival popular din Italia, festivalul care face și mai cunoscut acest oraş toscan şi de care poate foarte mulţi aţi auzit deja, Palio. Palio este o cursă tradiţională de cai ce se desfăşoară chiar în Piazza del Campo de două ori pe an, odată în iulie şi odată în august şi este singurul festival popular italian transmis în direct la televiziunea naţională.
Sincer eu n-aş fi vrut să văd Siena pentru prima oară de Palio pentru că toată Piazza del Campo se închide pentru acest eveniment, ori mie piaţa asta mi-a plăcut cel mai mult din tot oraşul. Are o formă de semicerc şi o culoare roşiatică obţinută prin călădirile centrale, atunci când soarele îşi trimite razele peste turnul primăriei. Atmosfera de vis rezidă în faptul că locul devine foarte cald, foarte confortabil, starea asta o resimt toţi cei prezenţi în piaţă care efectiv se întind pe jos ca pe un pat cu perine moi. Le-am urmat exemplul, pentru un efect maxim de dolce far niente.
Ce mi-e ciudă este că nu am urcat în turnul primăriei, aici Clau a lansat întrebarea de ce în Italia chiar trebuie să urcăm în toate turnurile?, pentru că pe lângă faptul că stăm la cozi mai trebuie să urcăm şi un infinit de trepte. Însă pentru mine acesta este tot farmecul, fiind din plin răsplătită cu panorama superbă ce o pot cuprinde numai din vârf, dar această activitate nu are efectul scontat pentru amândoi. De data asta, m-am luat după el, deşi am dat târcoale intrarii încercând să mă hotărăsc să urc singură, dar am renunţat în faţa cozii. Însă se ştie, mie îmi place să urc cât mai sus… să cuceresc fiecare redută medievală.
Aşa că am plecat oarecum cu Siena văzută pe jumătate, dar şi cu jumătate de suflet pierdut acolo în piaţa aia ce se pregătea de apus. Nu aveam însă de unde să ştiu că ce era şi mai interesant abia avea să urmeze… Chianti, locul care mi-a topit inima pentru totdeauna şi care merită o postare separată, căci am atât de multe sentimente de pus într-o singură relatare despre acest loc cu adevărat special.
