O veste minunată a venit azi pe cale oficială de la CJ Cluj, celebrul grup pop rock suedez, ROXETTE, va concerta pe 19 iulie 2012 la Cluj Arena… Nu ştiu nimic de preţul biletelor, dar cert este că îmi doresc enorm să-i văd şi să-i ascult live. Le cunosc din copilărie toate cântecele, îmi plac la nebunie şi sunt foarte happy că o să am ocazia să-i văd la Cluj chiar anul acesta. Se pare că se tine de cuvânt CJ Cluj şi odată cu inaugurarea Cluj Arena încearcă să aducă evenimente de o asemenea amploare în “capitala” Transilvaniei.
Chono hifuno shita* (Pe sub pielea unui fluture)
Într-o zi un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea, poate, poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei. Şi iată că ziua mult aşteptată şi-a făcut apariţia. A stat băiatul nostru ore în şir pentru a privi cum fluturele încercă să iasă printr-o gaură extrem de mică.
După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost de ajuns. Băiatului i s-a făcut milă şi s-a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă.
Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou născutul fluturaş aşteptând ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate acest lucru nu s-a mai întâmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor târându-se de ici colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare.
Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurică mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon. Fluturele nu şi-a câştigat astfel niciodată dreptul de a-şi lua zborul…
*Aluzie la romanul lui Mari Akasaka
British Council vă invită să descoperiţi muzica contemporană britanică
O altă invitaţie de la British Council pentru cititorii mei bucureşteni. Am mai primit una în decembrie şi chiar aş fi mers cu cea mai mare plăcere dacă eram în Bucureşti (unde se întâmplă cele mai faine evenimente din România, ori ne place, ori nu ne place). Aşadar pentru cine vrea să petrecă o seară interesantă în compania muzicii, anunţul de mai jos poate fi de interes.
Aflată la a doua ediţie, Stagiunea de Compoziţie Britanică prezintă, în premieră în România, un program construit în jurul creaţiei muzicale a celor mai importante compozitoare din Marea Britanie, în cadrul unei serii de patru concerte lunare – 16 decembrie 2011, 26 ianuarie 2012, 23 februarie 2012, 29 martie 2012. Selecţia cuprinde lucrări care îmbină elementele clasice cu elementele multi-media ale tehnologiei moderne şi a fost realizată de compozitorul Philip Cashian, conducătorul catedrei de compoziţie a Academiei Regale de Muzică din Londra.
Joi, 23 februarie 2012 British Council vă invită să descoperiţi muzica contemporană britanică începând cu orele 19:00 la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” (strada Gutenberg Johann, nr.19), în cel de-al treilea concert al Stagiunii de Compoziţie Britanică.
Acest concert aduce o selecţie de lucrări pentru diverse orchestraţii – instrumente de suflat, coarde, percuţie, pian, parcurgând un registru stilistic larg, axat mai cu seamă pe un sunet bogat, puternic, în care violenţa şi delicateţea devin repere de necontestat în traducerea melodicului şi armonicului în piese precum „Carillon” a lui Martin Butler sau „Trezeşte-ţi vocea neîmblânzită” a lui Judith Weir.
Interpretează Ansamblul “Archaeus” – dirijor: Liviu Dănceanu
În program
Helen Grime – „A privi cerul verii” (vioară, violă)
Martin Butler – „Carillon” (clarinet, vibrafon, piano forte)
Philip Cashian – „Cântece dintr-o lume nemişcată” (clarinet)
Tansy Davies – „Acvatic” (CAng, percuţie)
Judith Weir – „Trezeşte-ţi vocea neîmblânzită” (fagot, violoncel)
Mark-Anthony Turnage – „O scurtă procesiune” (vioară, violoncel, piano forte)
Julian Anderson – „Bach Machine”
Durată: aprox. 70 de minute
Intrarea este liberă.
Înapoi în viitor: Poiana Mărului ’87
Aia mică de abia se vede în poză de slabă şi mică ce era (numai gura era de ea, la propriu) sunt eu. Fotografia e făcută la Poiana Mărului în prima şi singura excursie (cred) făcută cu naşii mei de botez. În fotografie de la stânga la dreapta e Naşa (cu Paul cu burtică), tati (cu mustaţa de concediu), mami (cu “freza” secolului, îţi place, nu mami?) :) iar jos e Diana (fiica naşilor de botez care este cu vreo 5 ani mai mare ca mine), şi eu care nu aveam 3 ani încă (se vede!) :)
Partea ciudată este că deşi cu un an înainte fusesem la mare şi am de acolo o groază de amintiri de care v-am zis, de la Poiana Mărului am puţine amintiri (poate că am stat puţin, un weekend, nu mai ştie nimeni). Îmi amintesc de anumite faze mai mult din poze şi daaa… de un câine mare şi alb care nu ştiu al cui era dar era tare frumos.
La vremea acestei vacanţe eu am atins apogeul perioadei mele de “ţânţar”, am fost atât de slabă că în unele poze dacă mai cădea câte o rază de soare pe mine, nu mă vedeai :) Şi normal din moment ce nu mâncam aproape nimic, nu-mi plăcea nimic pe lumea asta ce putea fi păpat, ceea ce l-a făcut pe naşu să exclame: “cred că asimilează ceva din aer copilul ăsta, astfel nu-mi imaginez cum supravieţuieşte!”. Ai mei şi-au amintit multă vreme această remarcă…
De atunci n-am mai revenit la Poiana Mărului, dar cam aşa arată ea astăzi, e frumos locul, nu?
Cele mai frumoase vorbe de iubire (din cărți)
Vă provoc la ceva interesant (și nu că este V’Day, dar dacă vreți și pentru asta, pentru cei care sărbătoresc, eu nu servesc), dar vreau să aflu de la voi care au fost cele mai frumoase vorbe/idei/momente de iubire găsite în cărțile pe care le-ați citit. Pot să fie triste sau foarte vesele, sensibile sau provocatoare, rebele sau clasice, sunt curioasă de care dintre ele vă aminți cu drag…
O să încep eu cu unele care mi-a plăcut atât de mult încât le-am notat, ele au fost găsite de-a lungul timpului prin diverse cărți:
“În afară de iubire, nu există nimic mai important decât încrederea, iar unul din avantajele vieții de cuplu este însăși posibilitatea de a te bucura din plin de ea. Încrederea de a-ți dezgoli sufletul, de a-ți dezvălui corpul în fața partenerului, fără nici cel mai mic semn de pudoare, de a te dărui cu dezinvoltură, de a te deschide, de a te abandona fără nerușinare în brațele altcuiva, fără teama de a fi rănit”. (Laura Esquivel – La fel de iute ca dorința)
“Ce fericire teribilă trebuie să copleșească inima când buzele se ating pentru întâia oară, când strângerea a patru brațe fac o singură ființă din două nebune una după alta, o ființă pe deplin fericită”. (Guy de Maupassant – Fetele doamnei Rondeli)
“O iubire înseamnă să nu poți gândi contrariul ei… o iubire care nu este eternă, nu este nimic”. (Camil Petrescu – Jocul ielelor)
“Atât de mult am și sentimentul făță de tine înghite tot, atât de mult am și fără tine totul mi se pare nimic”. (J.W. Goethe – Suferințele tânărului Werther)
“Singura dragoste care contează e cea pentru care ești gata să mori”. (E. Robles – Veneția iarna)
“În ciuda gravitației care nu se oprește niciodată, zburăm cu avioanele și lansăm rachete. În dragoste este același lucru: în ciuda dorinței care se transformă, poți face ca o dragoste să dureze”. (Alice Ferney – Cea mai frumoasă istorie a iubirii)
“Acesta este destinul înfricoșător al unirii și revelația unirii desăvârșite: te regăsești pe tine în clipa în care te pierzi”. (Mircea Eliade – Nuntă în cer)
“Fă tot ce poți și nu mă mai iubi, căci mi-e mai drag să te văd trăind fără să mă iubești, decât murind fiindcă m-ai iubit prea mult”. (G. Casanova – Memorii)
“Nu există nicio garanție că iubirea va supreviețui până mâine. Să fii iubit măcar o clipă, asta mi se părea extraordinar. Clipa iubirii echivala cu o veșnicie aparte”. (Gabriela Melinescu – Ghetele fericirii)
“… dar ce tragedie că nu putem trăi decât o viață, pentru că dacă am fi avut două vieți, una mi-aș fi petrecut-o cu ea”. (J.Safran Foer – Extrem de tare și incredibil de aproape)
“Iubirea asemenea ploii, poate hrăni de sus, stropind cuplurile și înecându-le în bucurie. Dar uneori, sub căldura furioasă a vieții dragostea se usucă la suprafață și trebuie să se hrănească din interior, întorcându-se la rădăcinele ei, ca să supraviețuiască”. (Mich Albon – Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai)
“-O, te-am iubit dintotdeauna și tu n-ai prețuit cum se cuvine dragostea mea, dar vei îmbătrâni, toate farmecele tale se vor duce și atunci vei găsi, părăsită de toți, pe acela care te-a iubit și te va iubi până la moarte”. (Camil Petrescu – Patul lui Procust)
“Da, sufetința se stinge, piere. Dar întreabă glandele lacrimare dacă au uitat cum să plângâ”. (William Faulkner – Absalom, Absalom)
“Iubirea e tot ce ne dorim, iar la final e tot ce am avut.” (Octavian Paler – nu mi-am notat cartea, nici nu cred ar mai conta)
Ca să nu prelungesc la nesfârșit aceasta postare, căci este deja o oră târzie (cea la care scriu) vă las pe voi să continuați si să mă inspirați cu vorbe de iubire, din cărți pe care, poate eu, nu le-am citit)
O emoție nu vine niciodată singură
Se spune că un eveniment negativ nu vine niciodată singur, așa cum orice victorie sau înfrângere este însoțită de o alta și că trebuie să înveți să recunoști tiparele. La fel spun că este și cu emoțiile indiferent de felul lor, că sunt emoții cauzate de stres maxim, că sunt emoții provocate de o fericire sau o nefericire profundă, ele nu vin singure ci într-un întreg convoi care te asediază.
Din motive mai mult sau mai puțin necunoscute ieri am fost foarte sensibilă la orice stimul, emoțiile mă năpădeau și când mi-au băut cappuccino-ul de dimineață și când am băut ceaiul de seară, iar între aceste două evenimente aproape orice mi-ai fi spus m-ar fi făcut să lăcrimez… așa, din îndoială, din dragoste, din speranță sau apăsare (ce v-am zis, convoi!)
Apoi ca răspuns probabil la starea mea (dreptate avea cine spunea că “marea știință în ce privește sentimentele este să știi când trebuie să asculți de ele și când să le ignori, căci de avut oricum le ai tot timpul” ), am cunoscut o persoană parcă ruptă din altă lume (mai bună) și am stat și m-am tot gândit de cine îmi aduce aminte, de cine din viața mea de până ieri îmi aduce aminte… și exact în momentul în care mi-am dat seama de cine îmi aduce aminte, am auzit această melodie…. și mi-am spus că lacrimile pot să curgă în exterior, căci oricum în interior curgeau deja. Paradoxal, au fost atât de eliberatoare încât am simțit o fericire fantastică… afară ningea, dar în mine răsărea soarele și înfloreau cireșii.
And when melodies are gone… (Goodbye Whitney!)
Nu aveam în plan să scriu nimic despre dispariția lui Whitney Houston, deși de când am deschis ochii peste tot era prezentă știrea despre moartea ei. După Celine Dion, ea îmi place cel mai mult dintre cântărețe, cu melodiile lor am crescut…
Ei, odată cu fotografia de mai jos am zis că trebuie să las și eu câteva cuvinte aici, deși sunt de prisos :(
