Ziua mondială a cărţii + Cartea Săptămânii

După cum vuieşte tot internetul, cred că se cam ştie faptul că azi sărbătorim Ziua Mondială a Cărţii. Nu puteam lăsa evenimentul să treacă fără să-l consemnăm şi aici cumva.

În primul rând eu vreau să vă mulţumesc pentru că de câte ori am organizat aici un concurs cu şi despre cărţi voi aţi răspuns prezent şi m-aţi încurajat să merg mai departe cu aceste demersuri ale mele de a face cadou cărţi. La ultimul concurs organizat am avut ocazia să văd din plin cât de mult aţi îndrăgit ideea, iar eu am făcut pe Iepuraşu‘ încercând să distribui cât mai repede posibil cărţile. Din păcate nici până în ziua ziua de azi nu am primit două din adresele pe care trebuia să le primesc ca să pot trimite cărţile câştigate. Ana, care a câştigat două din cărţile oferite la concurs (Toate dimineţile lumii şi Necăsătoriţii) şi Moisei (Memoriile lui Cellini) nu au revendicat premiul. Pe această cale îi mai rog odată ca până în această seară să-mi trimită adresele lor, în caz contrat vor pierde premiile. Dacă acest lucru se va întâmpla, o să organizez un nou concurs în care le voi oferi… deci staţi pe aproape :)

În al doilea rând vreau să-i mulţumesc lui Nicolae Bratu (şi el un câştigător la concursul precedent), care mi-a trimis cadou cartea sa de traduceri: Poveşti de dragoste de-a lungul timpului (Rimbaud, Verlaine, Appolinaire etc) şi alte mulţumiri pentru traducerea poeziei La Paris, a poetei noastre Ana Blandiana pe care am primit-o ulterior :)

Foto

Şi nu în ultimul rând vreau să menţionez o nouă colaborare Bialog cu o librărie frumoasă cu care mi-am dorit să colaborez încă de anul trecut Librăria Atlas, cu ajutorul căreia o să fac mai multe recomandări din beletristică şi turism. Chiar de azi începând o să vă recomand Cartea Săptămânii pe Bialog. Sub caseta facebook o să găsiţi în fiecare săptămână o carte specială pe care o veţi putea comanda din Librăria Atlas.

O vacanţă în 3 poze

Am primit o leapşă de la Ioana, iar tema circulă de săptămâna trecută prin blogosfera de travel şi deşi am primit-o şi eu săptămâna trecută, o onorez abia azi că prea sună a temă de weekend :) Treaba nu-i uşoară, trebuie să vă descriu o vacanţă de-a mea prin 3 fotografii. Atât, fără multe cuvinte, fără poze în plus ci doar un rezumat în 3 imagini…

M-am tot gândit ce să aleg şi m-am oprit până la urmă la Roma. Curios este că la Roma nu am fost tocmai într-o vacanţă, iar asta se întâmpla în anul de graţie 2010 :) Am stat o săptămână şi fost minunat, dar din păcate n-am prea povestit pe blog despre Roma… şi nici acum nu prea e cazul după cum vă spuneam. Aşa că, la poze :D

Piazza Navona, la 7 dimineaţa

Un apus de noiembrie peste Foro Traiano

O seară răcoroasă cu El Coloseo ;)

Mai departe leapşa merge la: Vulpitza (mai vrem 3 poze din Paris, altele) :) Liliana, Anca, Aliceee, Dia, Larisa şi Monica (mai vreau Italia, ştii tu) :* Vă rog, link dacă o rezolvaţi :)

Era aprilie şi cred că era tot joi

Da, se poate să fi fost tot joi, căci vinerea aveam orar mai uşor şi după ce 3 zile rulase de câte 3 ori pe zi de tot Ineul ajunsese să-l vadă, am zis să mergem şi noi (eu şi Ramo). Ramo (care va primi link-ul acestui articol) m-a aşteptat cuminte şi faţa şcolii, a vorbit cu doamna de la chioşc să-mi ţină un hotdog ca să nu stau multe ore nemâncată şi confrorm planului făcut încă de când erau afişe prin oraş, urma să mergem de la 3, puteam şi de la 5, dar aveam totuşi 12 ani :D Şi am fost… şi sala a fost plină până la refuz, pe vremea aceea mi se părea mare, fiecare scaun era ocupat, nu mai văzusem sala atât de plină… totul a fost perfect până când s-a luat curentul, apoi am stat peste o oră aşteptând să vedem continuarea, apoi Petre strigă “Sesam deschide-te”, toată lumea a râs (eram măcar fericiţi că nu comentase fiecare scenă aşa cum avea obiceiul). Apoi la un moment dat la o anume scenă mi-au dat lacrimilie (deşi la final m-am felicitat că n-am plâns aşa cum făcuse 80% din sală, era de porc să te pui pe plâns la formarea personalităţii). Iar la finalul celor peste 4 ore dacă socotim şi pana de curent toată lumea a aplaudat… 7 zile după, toată lumea a comentat fiecare replică, fiecare gest, fetele începuseră să-şi tapeteze camerele cu el (eu nu mă număram printre ele, să ne înţelegem, deşi îmi cam plăceau băieţii cu ochi albaştri, drept dovadă că am ajuns să mă mărit cu unul!), băieţii spuneau că e frumoasă ea (mie nu-mi plăcea că ziceam că e durdulie, proastă eram)… Dar toţi cred că măcar odată au visat la poveşti de dragoste frumoase pe coloana sonoră!

Aşa am văzut eu acu’ 15 ani TITANICUL, dap, acel Titanic care era (şi încă mai este) la modă să nu-ţi placă, acel Titanic care la vremea acea câştigase cele mai multe Oscaruri din istorie, acel film despre care s-a spus că este cel mai prost film care a luat atâtea premii, acel film care şi după 15 ani a adus la cinema oamenii cu aceeaşi frenezie. Poate că acesta nu este un film neaparat bun, dar este fără îndoială un film mare.

Foto

Ieri am fost să-l vedem 3D, sala a fost plină din nou, iar nişte puştani de maxim 12 ani au comentat filmul mai ceva ca Petre (nu i-am simţit lipsa) :) Oricum 80% din cei din sală ori nu erau născuţi acu’15 ani ori erau prea mici ca să fie interesaţi de film, aşa că ei au văzut pentru prima oară Titanicul la Cinema. De data acestă nu s-a luat curentul, s-a auzit impecabil şi mi-a plăcut mai mult ca în 1997, m-am emoţionat la aceleaşi scene (plus una în plus care la acea vreme nu avea cum să-mi spună nimic), am simţit la fel ca atunci cum au trecut cele 3 ore, pe el l-am regăsit tot anost, pe ea mult mai frumoasă (cu adevărat frumoasă), iar povestea la fel de tristă şi de nemuritoare. La final nu a aplaudat nimeni, dar puştanii mei din spate (frumuşei că i-am văzut la ieşire) au spus că merg acasă şi ascultă melodia… Am ieşit ultimii din sală…

Poate că fapul că eu am văzut Titanicul doar de 3 ori complet, cu tot cu vizionarea de ieri, a făcut să nu mă plictisesc nici de data aceasta. Poate că faptul că am văzut Gala Oscarurilor în direct în ’97, atunci când a câştigat Titanicul şi mi-am dorit din prima clipă să ajung să-l văd, poate şi asta a fost o chestie în plus care a propulsat Titanicul în preferinţele mele. Oricum, a fost coadă la vizionarea de la 8:30 când am ieşit noi, oare atât de mulţi oameni se pot înşela? Sau?

Era aprilie şi cred că era tot joi în 1997 când am văzut Titanicul pentru prima oară la Ineu la Casa de Cultură şi această postare este pentru nostalgiile mele, pentru duminicile în care mergeam la film cu prietenii de pe două străzi şi umpleam un rând întreg şi pentru cei care în acea după amiază de aprilie, joi, au fost în sală la Titanic când s-a luat curentul.

Voyage, voyage: Africa şi Sahara

Uite o idee despre ce poţi face într-o după-amiază de joi, în care plouă ca toamna, dar într-o zi de primăvară :D

Clubul călătorilor “Voyage, voyage”, by Nadine Vlădescu la Librăria Bastilia din Piaţa Romană, nr.5 (în Bucureşti, din păcate pentru mine)

Când? Azi, Joi, 19 aprilie, ora 18

Un loc, o carte, un film: iată kit-ul de călătorie perfect pentru o evadare altfel în lume: Africa şi Sahara

Călătorii invitaţi: Daniela Zeca-Buzura şi Adrian Georgescu

Se va discuta despre Africa şi umbrele deşertului, despre experienţa alterităţii într-un spaţiu fierbinte, despre miraje, caravane şi expediţii. Călăuză va fi cartea lui Paul Bowles, Ceai în Sahara, iar după discuţie se va urmări filmul omonim regizat de Bernardo Bertolucci. (de a cărui existenţă nici nu ştiam)

Dress code: etnic african – sarouel, caftan, turban!

Cea mai Fata Morgana apariţie (exotică şi colorată) primeşte un premiu din partea casei.

De mergeţi, poate nu-mi povestiţi cum a fost! :)

Maratonul de Paşti

Sunt 4 ani de când Paştile (sau orice altă sărbătoare care mă trimite la Ineu) se transformă într-o poveste foarte obositoare şi solicitantă. De ce? Pentru că am ajuns să merg rar acasă la Ineu şi pentru că vreau să mă văd cu toată lumea (familie+prieteni căci din fericirea vizitarea altor neamuri de sânge nu se numără printre preocupările mele din simplul motiv că acei oameni de care teoretic eşti legat nu mi se par apropiaţi) şi pentru că timpul se scurge printre degetele mele devenind mai alunecos şi mai perfid ca o femeie ieftină.

Şi tura asta la Ineu n-am respirat şi nu m-am odihnit deloc, întorcându-mă ceva mai obosită decât după o săptămână de muncă asiduă. Să nu înţelegeţi că nu a fost frumos şi aşa, dar a fost de-a dreptul greu dacă nu chiar imposibil să mulţumesc pe toată lumea. Şi nu mai punem la socoteală deloc vremea sâcâitor de ploioasă şi rece.

Şi totuşi am fost acasă după 3 luni şi jumătate şi am vopsit ouăle, şi am mirosit florile şi am stat cu familia şi mi-am întâlnit prietenii şi am alergat ca pentru maraton între toate acestea şi pe loc nu am simţit oboseala, dar ieri înainte de-a mă urca în maşină să o iau spre Cluj aveam vocea aceea de om obosit care parcă nu a dormit câteva nopţi. Dar, desigur, am petrecut Paştile împreună cu oamenii dragi şi niciodată (deşi mai vorbesc eu pe lângă subiect), aceste sărbători n-ar fi perfecte altfel. Şi oriunde m-aş afla data viitoare de Paşti sau Crăciun voi fi gândul la aceste maratoane fantastice care poate mă sleiesc de putere pe moment, dar mă încarcă cu amintiri atât de vii şi de fantastice pentru o viaţă. De 27 de ani Paştile şi Crăciunul au fost petrecute la Ineu şi altă reţetă eu nu ştiu, chiar dacă am zis că n-ar strica să experimentez şi altceva. Şi nu e vorba la mine că nu pot fără miel şi pască (de care nici nu mănânc de fapt), şi nu e vorba că sunt îndrăgostită de ouă roşii şi iepuraş (deşi îmi plac amblele şi mă împlic ca ele să prindă viaţă) şi nu e vorba că nu mai pot fără mesele în familiei care îţi omoară ficatul (deşi le iau cu drag) şi nu e vorba că tradiţiile trăiesc frenetic în mine (deşi îmi plac) şi nu e vorba că sunt foarte evlavioasă şi nu pot lua lumină decât de la Ineu (deşi e magic) ci… e vorba de magnetism şi de nodul meu în gât pe care îl simt de fiecare dată cel puţin până la Salonta.

Dar, deşi la Cluj acum, o să mă întorc puţin la Ineu în Lunea de după Paşti, când în centrul oraşului se joacă Hora (v-am arătat o fotografie ieri). Acest obicei vechi de când mă ştiu eu, strânge ineuanii în faţa Bisericii Ortodoxe din Ineu (dacă este vreme bună şi nu plouă, şi anul acesta chiar atunci nu a plouat) sau dacă e vreme rea la Casa de Cultură şi în prezenţa primarului şi a preotului şi a altor feţe cunoscute de prin zonă, ansamblurile de joc popular de la Ineu şi oamenii care vor şi ei să se alăture joacă şi sărbătoresc Invierea lui Iisus! Este dacă vreţi un fel de “cheful după Postul Mare” :)

Iepuraşu’ nu m-a uitat nici el, semn că prietenii mei îmi citesc blogul :) Şederea prelugintă de la Ineu m-a determinat să vă arat Ineul în fotografii adunate în ultimii ani, aşa că sunt pe cale să concep un album cu Ineul meu, vă anunţ eu când ajunge sus pe Picasa. În rest, toate-s bune, dorul mă mai întreabă uneori de sănătate, iar eu o iau razna atunci când întreb o veche cunoştinţă cum o mai duce, iar răspunsul este “nimic interesant, tot în Ineu!”.

Ineuana

Asta (şi asta) s-a jucat ieri în centrul Ineului în puţinele ore în care nu a plouat de aceste sărbători, dar hai că vă povestesc altădată ce şi cum despre “Hora” din a două zi de Paşti de la Ineu şi nu doar despre asta ;)

Voi “ce şi cum” de Paştile astea?