Cele 7 capitale pe care le-am văzut (I)

Spre rușinea mea, nu am văzut până în prezent decât 7 capitale europene, cu tot cu Bucureștiul, lucru care nu este tocmai lăudabil, dar sper din suflet și “I mean it” că pe viitor să ajung să vizitez și altele. Până atunci vreau să povestesc puțin despre cele 7, în ordinea în care le-am văzut:

Budapesta (martie 2002, iulie 2007, decembrie 2010)

Este poate una dintre cele mai frumoase capitale europene, un oraș fermecător, pe Dunăre. Cele două parți ale orașului Buda și Pesta se completează de minune, dacă Buda este centrul vechi, cu Cetatea, Bastionul pescarilor și muzeele, Pesta este centrul nou și modern, dar nu lipsit de valoare culturală, Parlamentul este o construcție deosebită, iar Szant Istvan Uta, o piață elagantă și compleșitoare.

Recomand totuși o vizită vara (vizita mea din iulie 2007 a fost cea mai frumoasă). Iarna s-ar putea să vi se pară cam frig și este destul de rece, de Revelionul trecut am cam înghețat big grin

Locul preferat: Podul cu lanțuri și panorama de la Cetatea Buda

Ce să nu ratați: o mini croazieră pe Dunăre (face toți banii) și un gulaș ca la mama lui, yummy!

Regret: că niciodată nu am mers la unul din spa-urile celebrei ale Ungariei

Viena (mai 2007)

Am reușit performanța de a vedea și Viena înaintea Bucureștiului. De Viena mă leagă cea mai frumosă amintire din facultate. Am hotărât să nu participăm la un așa zis bachet de final de facultate și să mergem intr-un weekend prelungit la Viena și a fost poate cea mai buna hotărâre luată de-a lungul celor patru ani happy

Mă minunam la fiecare colț de stradă, eram încântată de tot ce vedeam. Nici nu aveam cum să fiu altfel în capitala unui fost mare imperiu. Am reușit să vedem destul de mult, dar acum la câțiva ani dispanță se impune o nouă vizită cu recuperarea obiectivelor ratate.

Locul preferat: Palatul Schombrunn cu grădinile sale

Ce să nu ratați: urcarea în Turnul Dunării de unde aveți panorama asupra Vienei modene și Parcul de distracții Prater

Regret: că nu am fost cu Clau la Muzeul Științelor și Invențiilor (am avut de ales între gădinile de la palat și muzeu și fiecare a ales altceva) și că nu am stat mai mult în Prater

București (iulie 2007, ianuarie 2009, octombrie 2010)

Fac parte din cei cărora le place Bucureștiul, poate din cauză că nu trăiesc acolo, dar sincer, ca și turist în capitala propriei țări, eu m-am simțit bine. Nu este și nici nu va fi niciodată un oraș curat, de asemenea tot niciodată nu va fi un oraș modern și impetuos și asta din cauză că va dăinui acolo patina comunismului. Dar cu toate astea mie îmi place. Iar despre oameni nu mai zic, am întâlnit numai bucureșteni de treabă.

Locul preferat: Casa Poporului, mai ales interiorul este extraordinar de frumos.

Ce să nu ratați: un cappuccino la Hotelul Mariott (Luiza m-a dus acolo și au fost cred, cele mai drăguțe ore petrecute la București)

Regret: că nu am stat niciodată mai mult de 2 zile în București să mă pot plimba în voie prin Cișmigiu. Și că nu am mers la IMAX

Paris (noiembrie 2009)

Săptămâna la Paris a fost cea mai frumosă din viața mea de până acum și nu spun cuvinte mari. A fost inedită din atât de multe puncte de vedere că nu o să le înșir acum ci doar o să mă limitez la faptul că Parisul m-a fermecat iremediabil și pentru totdeauna. În primul rând mi-am dorit să-l văd de mica, a fost ca un vis împlinit și imi doresc din toată inima să mai ajung acolo și dacă se poate să stau mai mult, ceva mai mult. Am văzut puțin din el, probabil și din cauză că niciodată nu o să poți vedea tot, dar am speranța că se va mai lăsa descoperit de mine.

Locul prefat: Turnul Eiffel noaptea, atât el cât și panorama Parisului din el, mi se trage de la faptul că am trait cu imaginea asta 25 de ani, până am ajuns să-l văd.

Ce să nu ratați: Disneyland-ul (pentru o mie de motive, dar cel mai tare este că acolo o să uitați complet de orice altceva, de toate supărările și toate mărunțișuile inutile)

Regret: că nu am putut lua atmosfera cu mine acasă big grin

va urma

Continue Reading

Revelion 2011 la Budapesta

După ce am mai vizitat capitala Ungariei de două ori, în 2002 și respectiv în 2007 și după ce am zis ca ne-am săturat ca de Revelion să stam ori la Ineu, (pe acasă sau pe la prieteni), ori la Arad în față la primărie, ori la ceva petrecere între prieteni, finalul acestui an ne-a dus la Budapesta, la primul revelion în afara țării.
 
Ne-am făcut rezervări la un hotel inedit, Aquamarina Hotel, un fost vas de croazieră rusesc, construit în 1903 și ancorat acum pe malul Dunării în Budapesta, iar drumul l-am făcut cu mașina din dotare. Fiind 4, drumul a ieșit ieftin de tot, iar cazarea s-a situat muuult sub prețurile oricărui Revelion de restaurant. Dacă mai socotești că Aquamarina mai era și de 4 stele, iar micul dejun îl aveam inclus, poți lesne observa că am făcut o alegere bună.
 
Am plecat din Ineu, pe 30 decembrie la 10 dimineața și la ora 13:30 eram deja la Budapesta, la hotel. Din prima mi-a plăcut camera, am zis că e chiar cea mai frumoasă din câte hoteluri am văzut până acum. Ne-am lăsat bagajele și am plecat în oraș. Pentru că toți l-am mai văzut, am zis să nu ne grăbim să ajungem în centru, așa că am dat o raită printr-un Tesco din apropiere la o sesiune de shopping la final de an. Deși nu cu asta am pornit în gând, la vederea prețurilor mult mai mici ca în România ne-am făcut stocul de Ariel, Lenor, Cherry Coke și Pastă Paprika, ba chiar ne-am revigorat puțin și garderoba, căci unde poți lua în țară 3 perechi de blugi la 9000 de forinți, adică undeva sub 150 de lei? Super afacere happy
 
Apoi am mers la Podul cu Lanțuri, preferatul meu din toată Budapesta, însă frigul era atât de pătrunzător că nu am putut zăbovi prea mult fără căciulă și a doua pereche de nădragi, dar măcar știam cum să ne echipăm pentru a doua zi. Dacă tot am fost în centru, Clau, care mai ajunsese și în 2009 la Budapesta fără mine și știa un restaurant unde cică se mânca cea mai bună viță din zonă, ne-a zis să mergem să cinăm acolo. Dar nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că localul se închisese de tot happy Noroc cu faptul că eram în imediata apropiere a unui mall, Buda Center, unde un Burger King ne-a scos din foame pe moment, iar apoi am consumat energia pe la magazinele din zonă.
 
Normal că am ajuns în cameră frânți și plini de frig, însă în cameră a fost tare cald și bine, nu același lucru îl puteai spune și despre apa de la baie (care a fost singurul minus al hotelului), destul de călduță, dar total nepotrivită pentru un duș decent. Totuși, dacă am dorit să ne prindă anul nou curați, am folosit-o și așa big grin
 
Ultima zi din an a început cu micul dejun de la hotel, unul încântător, băieții mai ales au fost impresionați de diversitatea lui. A fost un mic dejun bogat și sațios, astfel că plecați apoi din hotel au trecut ore bune până să ni se facă iar foame. De plecat, am plecat la Polus. Avem și noi unul în Cluj și am vrut să vedem de unde a luat Paskany conceptul. Pentru prânz am ales un restaurant din buricul târgului, Piata Szent Istvan, aproape de Parlament, în inima Pestei. Normal că un gulaș de acasă de la mama lui nu putea decât să ne cadă bine.
 
Deși am mers până în față la Parlament, am decis că mai bine am merge la hotel să ne odihnim puțin, să ne încălzim și să răsărim în oraș undeva pe la ora 22 pentru artificii și altele specifice. Zis și făcut, doar că înainte am trecut pe la un Auchan să ne luăm căciuli și fulare, dacă am vrut să nu intrăm congelați în 2011 laughing
 
Seara târziu am ieșit în Cetatea Buda, însă am ajuns prea repede, așa că am coborât din nou și am dat un tur al orașului să vedem cum se distrează ungurii, până să urcăm înapoi. Așadar, 2011 ne-a găsit în fața Palatului Buda, cu o sticlă de șampanie și cu artificiile unui grup de nemți pe fundal. Din depărtare am văzut și artificiile cu care dăduseră în Piața Eroilor, însă nu-mi pare rău că nu am coborât acolo căci la întoarcere am văzut atâta lume îmbulzindu-se că sigur nu mi-ar fi plăcut în acea aglomerație.
 
Prima zi din an a fost și cea în care ne-am întors acasă, dar nu înainte de a merge din nou în față la Parlament, de a urca din nou în Cetatea Buda și de merge să țopăim un pic (la propriu, a se vedea pozele) în Piata Eroilor. Cu o cafea de la Starbucks și una de la KFC am luat drumul țării, unde după 100 de km de autostradă de care mi-o fi dor, am ajuns la Ineu mai repede decât am preconizat.
 
Și-am încălecat pe-o șa și v-am povestit așa… cum am petrecut Revelionul 2011 la Budapesta (unul dintre cele mai frumoase capitale europene, poate de top 5 chiar).

Continue Reading

The road to Corfu (part. I)

Așa cum am promis, încep un scurt serial al vacanței mele de 7 zile în Grecia și 2 în Macedonia. Și cum ca să ajung pe alte meleaguri și de pe alte meleaguri a fost nevoie să fac un drum dus și unul întors, azi încep cu cel mai frumos și vesel dintre ele: drumul spre Grecia.
 
Probabil nu am zis până acum, dar vacanța noastră în Corfu nu a fost un plan de un an (pentru că fiecare avea în capul lui alte și alte variante, care mai de care) ci un plan de aproximativ o lună în care ne-am îngrijit cam de toate detaliile vacanței. Astfel că știam că vom merge cu Kia (care s-a dovedit suficientă pentru 4 persoane) și mai știam că vom fi cazați la Theo’s Hotel într-o stațiune din nord vestul insulei Corfu, Agios Georgios Pagii. Cam atât…
 
De plecat am plecat pe 11 august din Ineu, Arad pe la ora 12 (de acasă pe la 11, dar până ne-am cules de pe drum și până am alimentat a trecut vremea) și am ales o rută mai lungă, dar am zis noi că în timp va fi mai scurtă datorită autostrăzii. Am ieșit pe la vama Nădlac și urma să mergem pe la Szeged în Ungaria de unde în mod normal am fi avut autostradă până la îmbarcarea în feribotul de Corfu. Buuun, doar că nu am apucat să ajungem nici la Arad până ne-am dat noi seama că ni se stricase ceva la GPS (ne bazam mult pe el). Așa că prima oprire a fost la Mako în Ungaria unde speram că la un Tesco vom găsi piesa problemă, dar nu a fost să fie, așa că am continuat până la Media Market-ul din Szeget. Aici am găsit, doar că la ce pricepuți suntem toți 4, ne-am dat prea târziu seama că de fapt GPS-ul nu avea nimic ci că se arsese o siguranță la mașină, care oprise alimentarea spre cablul GPS-ului.
Ne-am gândit la două variante: căutăm un service ori plecăm la drum doar cu harta salvată pe iPad-ul lui Clau și ne descurcăm noi cumva. Am ales să nu mai dăm banii pe service atunci că și așa eram pe low budget și am plecat fain frumos spre Serbia urmărind indicatoare și bazându-ne pe intuiție. Drăguț și straniu în același timp că nu m-am enervat, dar probabil eram prea entuziasmată de zilele ce aveau să vină.
 
La ieșirea din Ungaria spre Serbia am stat la vamă cel mai mult de pe tot traseul. Ne-am plictisit groaznic într-o căldură infernală și doar gândul că a doua zi urma să ne bălăcim în mare ne-a ținut în viață laughing În rest în toate vămile am stat maxim 5 minute, deci fără stres.
In Serbia, autostrada nu prea arată așa cum te-ai aștepta, cel puțin partea dinspre Ungaria, în schimb trebuie să plătești de atâtea ori că noi ne-am ușurat de aproximativ 13 euro pe autostrada lor și am părăsit țara destul de nemulțumiți. Evident, poți să plătești în dinari, dar dacă nu îi ai ei au grijă să rotunjească mereu în sus atunci când plătești în euro. Dacă ar fi să o parafrazez pe Cori “Serbia nu e frumoasă” și pe alocuri înclin să-i dau dreptate, însă noi avem un obiectiv clar aici care să ne demonstreze dacă Serbia e frumoasă sau nu: Belgradul, unde cel puțin eu una îmi doream să ajung de ceva vreme ca să văd clădirile bombardate.
 
Dar despre asta și despre drumul până la Igoumenitsa o să vă povestesc în articolul de mâine.
Continue Reading