La exact o lună de când râdeam pe aeroport de faptul că pleca în Kazahstan (căci ceva mai exotic de atât nu ni s-a părut decât atunci când a plecat Chandler în Yemen), l-am lăsat pe Clau azi în elementul lui și astfel mi-a predat articolul despre vizita sa în țara din inima Asiei. Mi-a promis o poveste despre experiența kazahă încâ de când a aflat că pleacă, iar apoi i-am făcut promisiunea publică în acest articol, așa că trebuia să se țină de cuvânt, nu mai avea scăpare. Nu știu dacă o să vă doriți să ajungeți în Kazahstan după ce citiți acest articol, dar zic eu că e bine să știi că există și locuri despre care nici turiștii și nici “călătorii de meserie” nu spun mare lucru, eu una mă bucur enorm să citesc despre părți mai puțin populare de lume, locuri în care poate nu o să ajung niciodată altfel decât prin experiențele împărtășite ale altora.
Muntenegru; o frumusețe la care nu te aștepți
Câți dintre noi se lasă surprinși în vacanță și câți merg la sigur?
N-am făcut eu studii ca și cercetătorii britanici (care le știu ei pe toate, desigur), dar cred că cei mai mulți adoră să meargă la sigur. Știu pe cineva care merge de vreo 7 ani în Grecia (cu familia de 4 persoane) în același loc, același hotel din Paralia, căci acolo se simt ei bine, atât de bine că n-ar încerca altceva pentru nimic în lume. Nu ne putem amesteca în gusturile cuiva, dar totuși, de ce nu ai încerca ceva despre care să știi mai puțin, doar din auzite? Asta pățesc eu de ceva vreme cu Muntenegru…
În munți cu barca sau paradoxalul Lac Como
Am senzația că voi plânge anul asta după săptămânile ce au trecut, după felul în care am fugit prin ele și prin întâmplările lor, după mine cea care a simțit că n-are loc și timp să respire în iureșul evenimentelor ce s-au petrecut. Și voi plânge tocmai pentru că mie îmi place așa, îmi place să știu exact câte vene îmi trec prin picioare, să le văd, să le pot numără și să le simt pulsând și să văd că oboseala nu e în zadar, că ea mi-a adus bogăție și liniște sufletească chiar dacă am fost mai mult pe drumuri decât acasă :) Știu că sunt oameni care nu vor pricepe cum e să te liniștească agitația, dar aceia nu cred că mă cunosc…
Milano, oraș iubit – oraș hulit
Când energia mea tinde spre zero, sunt tot răgușită, îmi dau seama că nu mi-am făcut vreme nici acum să vă arat niște poze milanese, nu v-am răspuns la comentarii de săptămâna trecută, când afară plouă de rupe, tună, fugeră, am băut două cappuccino deja, iar la lansarea din seara asta a cărții lui Sega nu știu încă dacă ajung date fiind condițiile meteo… am lăsat baltă tot ce făceam și tot ce altceva scriam și am ales pozele de la Milano. Măcar alea de la Milano, pe care nici lu’ mama nu i le-am arătat, deși am fost la Ineu și în fiecare zi îmi propuneam să stăm să le vedem împreună. Și dacă tot m-am întrerupt din tot și din toate, să curgă din taste o poveste și despre Milano, atunci ;)
Iced caffe în nordul Italiei
Tot n-am pozele alese, îmi pare rău, dar pentru că prea multă lume m-a întrebat de escapada noastră în Italia, am decis să scriu o “mică” introducere cu păreri aproape la cald, despre o zonă în care acum am ajuns prima dată. Cum mi s-a părut, ce am făcut, ce nu mi-a plăcut etc.
Barca pe valuri a visului meu…
Vino dragostea mea
Marea te așteaptă și ea
Vino să-mi fii mereu
Barca pe valuri a visului meu…
Cu siguranță cunoașteți această melodie. Eu o ador, mă topesc de dorul mării și involuntar o asociez pe Mădălina cu o vacanță la Marea Neagră. Sunt aproape 3 ani de când Mădălina nu mai este și 4 ani de când eu am fost ultima dată la mare în România.
City Break în Lombardia (6 locuri în 6 imagini)
Fără cuvinte… știți ce greu mă urnesc la scris după câteva zile atât de pline de explorare și de frumos? Azi vă arat printr-o singură imagine/locație pe unde am hălăduit, împachetând totul în ceea ce Carmen a denumit sugestiv Miercurea fără cuvinte. Vin și poveștile!
Milano






