Au fost impulsuri pe care le-am simțit dintotdeauna. Mă întorc la ele mereu și îmi dau seama că au existat dintotdeauna în mine. Au venit odată cu crearea mea, sunt sigură, căci astfel nu-mi explic sentimentul acela complet și copleșitor, care are aproape și miros… cum că va urma să se întâmple:
Prima dată am fost la Cojocna, pe vremea când lucram la un ziar, care mă trimitea prin satele clujene mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată, nu că nu mi-ar fi plăcut :) De data aceasta, am fost cu o țintă clară: lacurile sărate în care să mă bălăcesc până nu mai pot și unde să-mi petrec o călduroasă zi de vară. S-a lasat cu un spate și un abdomen roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, vorba cântecului :)
Mi-am promis că nu merg în Turcia, dacă nu pot ajunge la Istanbul, pentru că altfel simt că aș merge degeaba. Mi-am spus deseori și încă vreau să mă țin de cuvânt. Astfel că, un city break în fostul Constantinopol, cred că ar rezolva problema asta a mea și apoi cred că Turcia m-ar primi cu brațele deschise… la mare ;) Adevărul este că Turcia, căreia eu nu i-am acordat cine știe ce atenție până acum (deși 80% dintre români și-au cam făcut concediile pe acolo), începe să mă atragă tot mai tare.
În primul rând nu toate odată, că nu avem cum, trebuie să fim realiști și am vrut să vă spun asta din bun început. După cum știți, acu’ două săptămâni am avut parte de un weekend prelungit în zona Sibiului, ocazie cu care mi-am îndeplinit o dorință mai veche și anume, să ajung prin câteva cetăți medievale fortifcate. Am știut că vom trece pe lângă multe și vom opri în câteva locuri, atât cât îți permite o zi, dar vă spun sincer, că până nu mi-am cumpărat harta cu ele, de le Biertan, chiar nu știam cât de MULTE sunt. Așa s-a născut acest articol, din dorința de a vă trasa câteva idei despre cum le puțeți aborda, căci faptul că merită abordate nu mai trebuie subliniat, asta e clar. A! și trebuie să le mulțumim sașilor pentru asta.
(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai “vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii “vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș “atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.
Da, e vechi pentru că e din 2007 și pentru că din 2007 am văzut atâtea, încât atunci când am plănuit Praga, noi la Viena fiind, păream niște copii din alt spațiu și-un alt timp. Cred că n-am văzut Praga datorită unei chestii psihologice, care nici nu știu cum se numește, dar știu că vreau și trebuie să o depășesc… Eram mici, eram alții…
Când lipsești 3 sau 4 zile din peisajul obișnuit, parcă la întoarcere, deși în teorie ai cam aceleași lucruri de făcut, ele par cam de 10 ori mai multe. Și nici vremea nu te ajută, adică plouă cam de cum ai pus piciorul din nou acasă. Uite așa, că e iulie, că lumea e în vacanță, iar afară am 20 de grade, pe o ploaie mocănească care nu mă lasă să-mi țin promisiunea că anul acesta nu mă mai plâng din cauza vremii. Dar măcar am fost la Sighișoara… alaltăieri. Și mi-am cumpărat o (altă) carte, ieri.
