Mai multe poze aici, iar la Carmen mai multe detalii. Dar asta numai pentru că vremea de weekend-ul trecut m-a lăsat pur și simplu fără cuvinte. Și a fost sâmbătă, nu miercuri :)
Clujul și orașele cu care s-a făcut frate
De mult am în minte un asemenea articol, mai ales că am aflat de ceva vreme că nu mai puțin de 19 orașe sunt înfrățite cu municipiul Cluj. Treaba asta cu înfrățirea nu mă interesează decât la nivel de schimb cultural și sper ca pe viitor strategiile unor astfel de schimburi să fie mai bine puse la punct și locuitorii acestor orașe chiar să se bucure de ele. Nu știu însă dacă, în acest moment este chiar așa. Nu știu cine se bucură de oportunitățile de a vizita orașele înfrățite, de a lua contact cu viața din ele, de a organiza evenimente în parteneriat etc
Urcând Dealul Feleacului, pe jos, pe gânduri
Atât am dat din gură că nu avem toamnă frumoasă și caldă, că s-a săturat și ea, toamna, de cât m-am plâns :) Și de mai bine de o săptămână are o grijă aproape idilică să-mi arate cât de frumoasă poate fi… dacă vrea. Sâmbătă m-a pus la punct…
Toamna Ardeleană
Culoare. Florești. Cluj. Toamna. 28. 29. Miercurea fără cuvinte. Detalii la Carmen.
București de 5 stele
Am spus că aș fi încercat Bucureștiul toamna asta, încă din august părea că se conturează un plan. Mi-aș fi dorit foarte tare, aveam motive cu duiumul, dar nimic nu s-a legat în direcția asta și totul a fost condimentat cu răceala mea perfidă (că dacă adun toate simptomele îmi dau o lună) și cu vremea atât de nasoală încât și în acest moment dacă privesc pe fereastră văd numai iarbă moartă, umezeală și noroi. Ce legătură au toate acestea cu Bucureștiul de 5 stele?
Ce ziceți de un Revelion 2014 la Sinaia?
Poate mai corect ar fi să vă întreb ce spuneți de un Revelion în România? Nu, nu acasă la prieteni sau la părinți ci un Revelion organizat la munte sau la mare, un Revelion care să conțină partea de “vacanță” în el, un Revelion pentru care trebuie să vă găsiți cazare și petrecere? N-am petrecut niciodată un astfel de Revelion și mă gândesc cum ar fi dacă…
Un ceas cât 5 săptămâni în balon
Am zburat! A fost probabil experiența anului pentru mine, căci nu în fiecare dimineață o iau din loc la 4, fac 150 de km prin noapte și undeva pe la răsărit urc într-un balon cu aer cald și mă plimb o tură deasupra Maramureșului :)






