Aveam și încă mai am un caiet de prin 2005 în care mi-am notat conștiincioasă ce filme vedeam pe vremea aia (știu, nu-mi făcusem o listă pe calculator, eram de o “pitorească” modă veche) :) Este un caiet/carnet, stufos, căci sunt mândră de câte filme am văzut prin 2005, 2006 sau 2007, dar parcă anul 2008 a venit ca o sențință greu de suportat; timpul alocat filmelor a scăzut vertiginos, cred că în 2008 am văzut sub 10 filme tot anul, nici 2009 nu a stat mult mai bine, 3 luni cât am “locuit” în Franța cred că am văzut un singur film, pur și simplu parcă îmi dizolvasem pasiunea, era timpul pentru altceva… Totuși de anul trecut începând, mi-am reluat oarecum activitatea în sensul că decât să pierd o oră jumate pe net, aiurea, mai bine o pierd “aiurea” văzând un film :)

Blogul m-a ajutat, la fel ca în cazul cărților să-mi contabilizez filmele văzute (caietul săracul va rămâne doar “piesă din muzeul amintirilor”). Așa că de azi, pe blog, va fi vizibil un buton Filme, filme văzute în 2009, 2010 și 2011 în completare. Desigur, lista e rudimentară deocamdată, adică nu am scris anul din care e filmul, nu am scris regizorul, deși mi se părea normal să o fac, doar la cărți scriu autorul… Dacă am nerv și vreme poate aduc completările necesare listei. Deocamdată o aveți la dispoziție, să o vedeți, să vă inspirați, să mă inspirați cu noutăți sau restanțe grave, să o lăudați și evident să o criticați (căci știu eu că nu toate filmele alea sunt bune). Posibil să mai fi avut și scăpări din listă, dar asta este…

Foto

Și am văzut și The Hangover II și am lăsat să treacă zilele fără să vă zic de el, însă cum vine weekend-ul nu vă pot lăsa să-l ratati, căci încă rulează la cinema. Pentru cei familiarizați cu pățaniile din Vegas din prima parte a filmului trebuie precizat că băieții se mută de această dată în Thailanda, unde va avea loc nunta altuia dintre ei, Stu (Ed Helms, Andy din The Office). Deși inițial nu se vrea nicio petrecere a burlacilor, tocmai pentru a se evita ce s-a întâmplat la prima petrecere, invitarea de ultim moment a lui Alan (Zach Galifianakis, ati văzut Due Date?) dă din nou lucrurile peste cap, și le dă rău de tot :)

Ce mai pot să vă spun este că primul film a fost mai funny, dar și la acesta râzi destul mai ales dacă ești într-o pasă bună. Deși nu-s chiar cel mai mare fan al filmelor de acest gen, acesta îmi place, mă face râd așa cum nu prea mai reușesc comediile din ultima vreme. Deci vă recomand o comedie destul de bună în care gașca nebună, Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms), Alan (Zach Galifianakis) și Doug (Justin Bartha) o încurcă rău la Bangkok :)

P.S. Nota 10 pentru coloana sonoră, prima melodie din film (cea pe care aterizează ei în Thailanda) este demențială, trebuie să o caut, dacă dă cineva de ea să mă anunțe !!!

Un film despre cât de lungă poate fi viața măsurată în forța iubirii și despre cât de nesemnificativă poate fi moartea atunci când realizezi că nu timpul e cel care ne măsoară existența. Un film foarte, foarte sensibil pe care vi-l recomand pentru aceste zile de weekend la început de vară…

Când Radu mi-a recomandat acest film, am zis că ori știe el mai bine ca mine ce mă prinde în acest moment ori vrea să-mi dea de furcă cu unul din filmele lui obscure (și sunt câteva, Răducu, se știe). Dar în acest caz a fost clar vorba despre prima variantă. M-a citit, ca să zic așa ;)

Ei bine, acesta este un film marca Woody Allen, cu o distribuție de zile mari cum ne-a obișnuit, distribuție din care lipsește doar feblețea lui: Scarlett Johansson, dar stați liniștiți, circulă alte frumuseți pe acolo.

În locul vostru m-aș uita la el chiar în seara asta ;)

… ca să-l iubești pentru totdeauna pe Colin Farell?

… ca să te gânești de două ori dacă ești sau nu de acord cu pedeapsa cu moartea?

… ca să vrei să ajungi mâine dimineață, cu primul avion în Belgia?

Răspuns: In Bruges (in the fucking Bruges) :)

Este cea mai bună comedie neagră pe care am văzut-o, filmată în cel mai frumos decor posibil, cu o distribuție de excepție și o poveste pe cât de tristă pe atât de comică. Un film cu adevărat frumos (să trecem peste scenele sângeroase). Un must see.

Dar ce film trebuie să vezi…

… ca să nu-l mai poți uita pe Colin Firth?

… ca să fii muuuult mai tolerant față de “minoritățile sexuale”?

… ca să te îndrăgostești de doi bărbați în același timp, în același film?

Răspuns: A Single Man

Paradoxal, unul dintre cele mai romantice filme pe care le-am văzut până acum. O poveste de iubire (dar chiar iubire) între doi bărbați foarte frumoși și senzuali. Unul dintre cele mai “artistice” filme ever, care m-au făcut să văd că poate uneori chiar nu înțelegem cum stă treaba cu iubire și purtăm ochelarii de cal cu prea multă mândrie nejustificată. Consider că a fost un rol mai bun pentru Colin Firth decât cel din The King’s Speech.

Sau, ce film trebuie să vezi…

… că să realizezi că atunci când vorbim despre filme cu box, nu vorbim doar despre Rocky?

… ca să îndrăgești foarte mult personajul negativ, să empatizezi cu el și să-ți dorești să aibă câștig de cauză chiar dacă greșește?

… ca să-ți vină să mergi la un meci de box, chiar dacă niciodată în 26 de ani nu te-ai gândit că ți-ar putea plăcea așa ceva?

Răspuns: The Fighter

E simplu: cel mai bun film cu și despre box și cel mai bun rol pentru Christian Bale (l-am îndrăgit foarte tare și mi-a fost milă de el în același timp). Un alt must see, iar pentru fanii acestui sport “sângeros” nu mai zic…

Nu ca nu mi-a plăcut Black Swan, nu că am ceva cu Natalie Portman, dar serios ca filmul acesta a fost un horror, nu o drama cu au clasificat-o toți, deci eu încă mai am coșmaruri și mi se face părul măciucă când îmi amintesc de Nina belindu-și degetele sub jetul de apă, sau scărpinându-se până la sânge. Grrrr…

Recunosc faptul că baletul lui Tchaikovky (compositor care mie îmi place foarte mult, ascult la disperare de la el Concerul nr.1 pentru pian) a avut parte prin acest film de o abordare surprinzătoare, total diferită de alte ecranizări și total diferită de povestea în sine. Ce s-a încercat cu acet foarte lăudat Black Swan a fost spargerea clasicului, a fost un triumpf al abdaptării asupra originalului, mie așa mi s-a părut, ceea ce mă face să cred că de aceea a fost și atât de nominalizat și de ridicat în slăvi pe la anumite gale importante.

S-a păstrat povestea clasică, dar au introdus-o în distribuție de Mila Kunis, acest drăcușor inocento-malefic căruia I s-a scris o partitură separată în acest balet, dar nu au lăsat-o să danseze. Mie rolul ei mi s-a părut cel mai interesant, a fost un fel de: a și fost și nici nu a fost în distribuție, vorbim despre balet, evident, nu despre film.

Cât despre Natalie, însărcinată acum, deținătoare a Globului de aur și al Oscarului pentru acest rol, nu prea știu ce să zic. Se pare că au trimis-o acasă cu atâtea premii din cauza efortului extraordinar depus pentru a întruchipa o balerină (a fost bineinteles dublată), dar prefer mai mult varianta celor care au declarant că la Hollywood americanii adoră poveștile de succes, le place să facă dintr-un anumit an, anul cuiva anume, așa că pe acesta I l-au dedicat oarecum ei.

Dacă este ceva care să nu-mi fi plăcut cu adevărat la acest film,  atunci acel ceva este machiajul înfiorător aplicat “lebădushelor” care mi se pare că a transformat acest film în unul și “mai” horror. Niciodată nu am înțeles de ce mereu trebuie să te transformi într-o urâțenie ca să iei Oscarul sau mai știu eu ce premiu megaimportant (a se vedea Hale Barry in Monster’s Ball sau Charlize Theron în “Monster”, două femei foarte frumoase transformate în niște monștrii după cum putem vedea și din numele filmelor).

Deci cam așa mi se pare că au stat lucruirle cu lebedele anul acesta. S-au trasnformat în niște rațe de baltă, au apătut la TV, iar cum sunt supervedete. Altfel Black Swan este fără doar și poate un film bun, pentru genul său.

Am văzut în sfârșit Shawshank Redemption care mi-a schimbat puțin topul filemlor preferate în sensul că acum acesta îi sulfa în ceafă preferatului meu The Legends of the Fall. Va trebui să-l revăt cât mai repede.

Nici nu știu ce să vă povestesc despre acestă “închisoare a îngerilor” cum a fost tradus (fericit) acest film la noi, dar ce pot cu siguranță să vă spun este că în viața mea nu am văzut o poveste mai motivațională transpusă așa de frumos.

Două personaje au făcut tot filmul, doi actori au trecut prin experiența acestei pelicule care cred că și pentru ei a însemnat foarte mult. Nu știu exact istoricul filmului, nu știu cu ce premii s-a ales, dar au fost câteva din câte am auzit.

Tim Robbins căruia nu i-am acordat cine știe ce atenție până acum m-a făcut să vreau să-l mai văd și să-I caut filmografia, iar Morgan Freeman, despre el, aș putea scrie la nesfârșit, l-am plăcut mereu în toate rolurile, în toate ipostazele, transmite ceva “electric”, oare aș greși cu mult dacă aș spune că este cel mai bun actor din lume?

Revenind la poveste, pe foarte scurt vă spun celor care nu au văzut filmul până acum (și eu îl dețin de câțiva ani, dar se pare că acum a fost momentul lui): Andy (Robbins) ajunge în închisoare de maxima siguranță Shawshank, după ce este acuzat (pe nedrept) că și-a ucis soția și pe iubitul acesteia. Deși la început noi nu știm exact că el ajunge închis fără a avea chiar nicio vină, totuși prin acțiunile sale din închisoare ajungem să-l îndrăgim și să descoperim un om sensibil (aproape labil psihic puțin, melancolico-depresiv). Aici Andy îl cunoaște pe Red (Freeman), un negru aflat în acea închisoare după o crimă comisă în tinerețe. Pentru bună purtare, deși este condamnat pe viață, el este evaluat frecvent pentru a fi eliberat (deși deja avea 20 și ceva de ani la activ acolo, până să ajungă în aceeași închisoare și Andy).

Între cei doi se naște o prietenie extraordinară, iar Andy câștigă simpatia și încrederea tuturor, de la ceilalți deținuți, la gardieni, până la directorul închisorii. Mai mult decât atât, Andy, un om foarte cultivat, fost bancher, se implică intens în dezvoltarea bibliotecii închisorii și ajunge să lucreze într-un birou alături de directorii acestui loc înfricoșător (în spatele acestei “siguranțe” se află crime și multe afaceri necurate).

Totul pare simplu, oamenii de acolo par cât de cât împăcați cu viața lor, resemnați și așa, în acest ritm, se scurg alți 20 de ani, primii 20 pentru Andy, alți 20 pentru Red. Ce nu știm noi până cu jumătate de oră înainte de finalul filmului este că pentru pentru Andy sunt singurii 20, iar pentru Red ultimii 20. De ce?… vă las să descoperiți singuri.

Nu este un film de acțiune, cu evadări spectaculoase, gardieni care aleargă buimaci să să prindă criminali și criminali abili și șmecheri, nu are nimic acest film din cele obișnuite ale genului, și totuși m-a ținut în suspans peste două ore. Nu a fost nici un film puzzle, dar nu ai primit totuși nimic de-a gata, a fost, ce mai, un film excepțional, iar mesajul său un principiu de viață: Fear can hold you prisioner. Hope can set you free. Nimic mai adevărat, tot traseul personajelor în acest film nu a fost altceva decât traiectoria atât de dificilă și de intensă a vieților noastre.

Nu cred că am recomandat cu mai mult entuziasm niciun film până acum, așa că vă rog să-l vedeți.