După ce am tot dat din gură că vreau să văd și celelalte filme nominalizate la Oscar, care nu au plecat acasă cu desaga plină de premii, am reușit din păcate să văd doar două până acum: An Education și The Bilnd Side. Ambele însă întărindu-mi părerea că nu a câștigat cine a meritat. Cele două filme despre care vreau să povestesc au fost cu mult peste mult lăudatul The Hurt Locker, dar trebuie să vă convingeți singuri ca să nu ziceți că vorbesc prostii și postez acum în “Gică Contra”.
AN EDUCATION (2009) by Lone Scherfig (regie) și Nick Hornby (scenariu), cu Carey Mulligan, Alfred Molina, Peter Sarsgaard.
Jenny, o adolescentă talentată și inteligentă, cu aspiratii înalte îl întâlnește absolut întâmplător pe David, un bărbat cu câțiva ani mai învârstă ca ea, un playboy în aparență extrem de stilat și deschis. Întâlnirea banală și fără perspectivă se transformă în întâlnirea decisivă din viața lui Jenny. Nimic nu va mai fi ca la început și nimic nu va mai continua la fel în viața tinerei și a familiei sale. Deși dorința sa și a familiei este ca tânăra să ajungă să studieze la Oxford, David îi inoculează ideea că poate nu ăsta este visul ei ci altul pe care îl poate urma fără rețineri și evident cu ajutorul lui. Ce nu știe David însă este că Jenny poate face absolut tot ce-și dorește și fără ajutorul lui, însă la fel ca multe tinere fară “școala vieții” trebuie mai întâi să treacă prin experiențe inițiatice ca să știe cât valoreazăi și cât de mult se poate baza pe propria persoană.
Povestea lui Jenny este povestea ta poate, ca tânăr care crezi că tot ce zboară se mănâncă, dar care atunci când guști și vezi că gustul nu e cum ai crezut tu ai două posibilități: ori ești slab și te duci pe drumul relativ facil al disperării, ori ești puternic și o iei de la capăt. Rămâne să vedeți ce a ales Jenny, a noastră. (By the way, Carei Mulligan, în rolul lui Jenny e absolut minunată).
Iar cadrele din Paris m-au lăsat fără aer… SUPERB!
Mi-a plăcut filmul foarte mult și a lăsat în mine dâre de lumină ca să zic așa, lumină care vine dintr-o revelație (de multă vreme un film nu mi-a mai lăsat acest sentiment), revelația că oricine poate face orice dintr-un suflet nemodelat încă, dar că tocmai un astfel de suflet poate surprinde cel mai tare în determinare. Trebuie să vedeți filmul.
THE BLIND SIDE (2009) by John Lee Hancock (regia și scenariul) după o carte de Michael Lewis (pe care am vrut să mi-o iau de pe Amazon) cu Sandra Bullock, Tim McGraw, Quinton Aaron și Kathy Bates.
Michael Oher este un băiat de culoare fără casă și familie care printr-o întâmplare ajunge la o școală normală fără să fi avut vreodată contact cu o formă de educație. Mare sa calitate este înălțimea și capacitatea de a face față oricărui domeniu sportiv, astfel că deși toți îl consideră un retardat i se dă totuși o șansă. La această școală învață și copiii lui Leigh Anne Tuohy, o doamnă din înalta societate care în pofida statutului social posedă un suflet mare și nu se dă în lături de la a ajuta la nevoie. Când îl întâlnește pe Michael, femeia are în cap un singur lucru: să ajute necondiționat. Familia ei este foarte receptivă la idee, iar felul de a fi a lui Michael îi cucerește pe toti, pentru că deși nu prea vorbește sau nu interacționează cu ceilalți, Michael face orice pentru ai proteja pe cei la care ține.
Foarte emoționantă este relația lui cu Leigh Anne, care devine mama lui trecând de toate barierele sociale. Sandra Bullock face un rol mare, la limita dintre comedie și tragedie, un rol extrem, ca un sport extrem, un rol real (povestea este reală) care îl face cu atât mai sensibil. E posibil să vezi evoluția relatiei ei cu personajul real cu un nod în gât și furnicături în degete și să te întrebi ce fel de construcție trebuie să ai ca om pentru a acționa ca această femeie minunată, Leigh Anne Tuohy?
Mi-a trecut prin cap un gând nobil spre o pesoană care mi-a spus odată că “șansa trebuie și ajutată”, iar în acest film despre acest aspect este vorba. Și acesta merită văzut sau eventual merită citită cartea.
