…Transilvania-Brasov la 24 mai “Printipurile noastre pentru reformarea patriei” … vă amintiți? Eu nu prea am reținut din păcate datele astea, deși la ce profesori de istorie am avut la vremea aia le visam și chiar îmi plăceau…

Din două locuri mi-a venit o leapșă înaltă în grad, de dificultate și deși am mai făcut ceva asemănător, “Decalogul personal” după O. Paler, îi dau curs sub o altă formă și acesteia de la Evergreen și LiaRebela Simpatică.

Cică principiile mele de viață (după care mă ghidez), de data asta le scriu chiar pe alea pe care le fac, nu și pe care ar trebui să le fac:

1. Nu fac rău nimănui, astfel că aștept să nu mi se facă nici mie (aștept degeaba).

2. Încerc să nu pierd vremea (nu stau degeaba că degeaba stau), așa că și în cea mai mare plictiseală încerc să găsesc ceva constructiv. Poate nu găsesc de fiecare dată, dar încerc…

3. Îmi iubesc persoanele apropiate fără să mă mai gândesc cât de reciproc e sentimentul, sunt convinsă că e fără să mai verific, iar de-ar fi s-o “mușc”, măcar aș mușca-o dintr-un sentiment nobil nedisimulat.

4. Îmi fac planuri care poate nu vor ieși, dar ele deja lucrate în mintea mea sunt ca pe jumate realizate, nu te costă nimic să visezi, iar visele chiar nu sunt puse în practică, măcar te fac mai creativ.

5. Greșesc de multe ori și mi se spune că nu recunosc… poate nu de fiecare dată recunosc față de “public”, dar față de mine recunosc de fiecare dată, adică nu mă mint singură.

6. Încerc să mă detașez de supărări, de lucruri nasoale, de adevăruri greu de suportat, încerc, încerc, încerc… tot încerc, să știți că nu mă opresc.

7. Ce s-a întâmplat s-a întâmplat, accept… ce am de demonstrat se află în fața mea (asta e dintr-o carte despre care nu v-am povestit încă), dar pe bune, “asta e”… e vorbă mare.

8. Profit de orice ocazie de a face ce-mi place (carte, film, prieteni, familie, călătorii, un ceai bun, un somn bun, un om bun, un sentiment bun, o mâncare bună, o discuție bună, etc).

9. Învăț, e un proces pe care îl voi face toată viața, probabil și din propria moarte o să învăț ceva :D

10. Trăiesc, nu ca Zorba, nu ca Maica Tereza, nu ca M.J, trăiesc ca și mine și dacă mă împac cu asta probabil o să fiu și fericită…

Măi, nu o dau nominal, dar fiecare e liber să-și scrie “prințipurile” și să-mi dea de știre să citesc :)

În curte la mine la Ineu cresc mai mult plante fără flori. Tot timpul am zis că e din cauza viței de vie care acoperă foarte frumos și răcoros curtea, mai ales vara. Trandafirii se dezvoltă frumos, fac multe flori și răspândesc un miros nemaipomenit, însă celelalte floricele, sărăcuțele rămân adesea numai cu frunzele.

Și totuși, primăvara, pe lângă peretele casei mai răsăreau câteva zambiluțe, violet… le adoram și nu le rupeam niciodată mai ales că în mintea mea ele și nu alte flori vesteau venirea primăverii. Erau subțiri și păreau foarte sensibile și neajutorate, dar cu toate astea mirosul lor făcea curtea betonată până-n dinți să semene cu o pajiște pe care îmi doream să alerg desculță.

În diminețile de martie când ieșeam din casă să plec către școală, treceam pe lângă ele, care, tremurânde și sfioase în roua dimineții îmi aminteau că viața lor scurtă e pe sfârșite încă din momentul în care începuse grăbită. Mă gândeam că poate diminețile următoare nu vor mai fi acolo decât frunzele țepene și inodore, așa că mereu, până ele dispăreau treceam dimineața prin dreptul lor…

Apoi când observam iminenta lor dispariție, o tristețe mă copleșea… eram melancolică și deși la dispariția lor primăvara era deja instalată duceam parcă dorul renașterii naturii, și-l duceam cu mine, uneori tot anul, chiar dacă mă prefăceam că uitam, chiar dacă venea vara și chiar dacă alte flori mai frumos colorate îmi luau ochii (nu la mine în curte), chiar dacă nu o spuneam, nu pricepeam de ce zambilele trebuiau să dispară….

Acum le-am plantat pe blog, ar trebui să rămână pentru totdeauna, nu vă puteam oferi ceva peren, nu-mi stă în caracter, dar floricica asta merge la voi, la cele care mă citiți cu drag și sunteți aproape de sufletul meu, la cei care reveniți din diverse motive aici (chiar dacă sunteți bărbați), la Mama de care mi-e dor și la prietenele mele care nu mă citesc, dar care știu că se gândesc la mine.

Cine a spus că nu se poate face primăvară cu o singură floare nu a văzut zambila din curtea mea de la Ineu :)

Poza e de aici, mulțumesc :)

Sursa pozei.

Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă :)

Via Mariana, care nu mă uită niciodată :) astăzi va urma o postare deloc ușoară :D

Inspirată din decalogul lui Octavian Paler, din “Viața pe un peron” (pe care am citit-o și eu anul trecut), Mariana a făcut o leapșă foarte “altfel”. Trebuie să ne construim decalogul, presupun că cel pe care-l urmăm, cel de la care nu ne abatem și cel pe care ne așteptăm poate să-l respecte și cei din jurul nostru… eh… nu știu dacă e chiar așa… dar eu m-am pus pe compus :P

Iacă Tăblița mea:

Prima poruncă:
Să știi cine ești (să-ți cunoști limitele, să-ți știi defectele, să-ți folosești calitățile, să știi cât valorezi, de unde ai plecat și unde ai ajuns)

A doua poruncă:
Să știi de NU vrei. (atunci ce vrei s-ar putea să se cearnă mult mai frumos)

A treia poruncă:
Să fii fericit, (trăind fericirea nu sperând la ea sau eventual amintinduți-o) dar nu cu orice preț (nefericindu-i pe alții)

A patra poruncă:
Să dai tot ce ai mai bun. (punând pasiune în absolut orice, făcând tot ce-ți stă în putință pentru a rezolva o situație)

A cincea poruncă:
Să nu faci rău în mod gratuit. (din cauză de răutate și prostie, ambiție și infatuare)

A şasea poruncă:
Să nu lași lucrurile neterminate. (indiferent de natura lor, oricât timp ți-ar lua și oricât ai investi în ele)

A şaptea poruncă:
Să nu renunți la visele tale. (oricare ar fi ele, chiar dacă toți îți spun că nu vor deveni realitate, chiar dacă nu ai curaj suficient)

A opta poruncă:
Să mergi înainte. (cu toate că de cele mai multe ori ai vrea să te oprești)

A noua poruncă:
Să iubești necondiționat. (chiar de ești rănit, chiar de nu mai crezi că merită, chiar dacă asta înseamnă ca tu să fii pe locul 2)

A zecea poruncă:
Să nu crezi în situațiile fără ieșire. (orice pe lumea asta se poate rezolva, cu calm, cu răbdare, cu optimism.. ok poate și cu bani, dar să nu uităm că noi îi facem)

Acum mai lipsește numai să lipesc tăblița pe frigider, pe agendă, pe oglinda din baie, pe volanul de la mășină, și poate nu ar strica să mi-o lipesc și-n frunte.., poate, poate :)

Vreau să mai citesc tăblițe… așa că, la compunere cu: Vulpitza, Luci (te-am scutit destul :D), și Anmyo .