Titlu: Dinți albi
Autor: Zadie Smith
Edituta: Corint, București, 2007, ediția a II a
Colecția: Leda
Traducere: Alina Scurtu
Nr. pagini: 568 (format mare)
Preț: 35 lei
Recomadare: da, cu siguranță, merită citită și privită ca o carte BUNĂ
Despre cartea asta am citit inițial la Tomata, apoi am mai dat de ea pe Bookblog, apoi am văzut-o tot mai prezentă prin listele de lecturi ale diferitelor “personaje cititoare” de pe net. Mi-am dorit-o, mi-am luat-o, am ținut-o o vreme în bibliotecă și apoi am început-o undeva înainte de a pleca în Franța anul trecut, dar din cauză că nu am mai încăput în bagaj, am lăsat-o acasă. Mi-a părut rău căci aveam deja cam 100 de pagini citite, dar cum ea arată ca o cărămindă așa, am lăsat să citesc resul de 500 de pagini le intoarcere.
I-a venit rândul abia în ianuarie, când vă zic sincer că m-am chinuit cu ea. Poate au fost de vină și preocupările adiacente, dar oricum la câtă laudă s-a abătut asupra ei, am crezut că va merge mai repede, că am să o “devorez”. Din păcate nu a fost deloc așa. Am mai citit alte două cărți între timp și am terminat-o triumfător într-o duminică seara.
Fără îndoială cartea e complexă, are mai multe personaje ca și “Veacul de singurătate” a lui Marquez, ceea ce nu-i puțin lucru. E o saga de familile, cu multe aventuri și răsturnări de situație, cu multe amănunte și o puzderie de probleme care par nesfărșite în multitudinea de pagini. Dacă a fost să mă surprindă ceva foarte plăcut atunci a fost faptul că această carte a fost scrisă pe când Zadie Smith avea 24 de ani. Asta e remarcabil, să construiești o asememea poveste de viață la o vârstă când propria viața e destul de “neconstruită” mi se pare genial.
Personajele centrale ale cărți sunt Archibald Jones și Samad Iqbal care se cunosc în timpul celui de-al doilea război mondial și sunt uniți mai ales de slăbiciunile lor. Peste ani viața celor doi în loc să se simplifice se complică. Archie trăiește cam fără speranță, se căsătorește cu Clara, careia îi lipsesc dinții din față și au o fiică Irie, ușor supraponderală și suficient de rebelă încât să rămână însărcinată fără șă știe exact cu cine. De cealaltă parte, Samad, în încercarea de a nu face niciun compromis legat de copiii săi Millat și Magid, face toate greșelile pe care le poate face un părinte. Încearcă o mică aventură, își desparte băieții, trimițându-l “pe cel mai bun dintre ei” să crească și să se formeze în lumea musulmană de care aparține, se răzvrătește impotriva “englezismului” care zice el că a răpit educația copiilor săi, dar asta nu-l ajută cu nimic pe fiul pe care l-a ținut lângă el. Pe parcursul anilor poveștile celor doi prieteni se întâlnesc adesea și chiar dacă ei probabil nu vor afla niciodată, poveștile lor vor merge împreună pentru totdeauna din cauza lui Irie (pe care eu am considerat-o persoajul cheie al cărții).
Dacă ar fost să mă iau după copertă și titlul se poate să nu fi cumpărat această carte niciodată. Cineva care a văzut că o car în geantă m-a întrebat dacă e de stomatologie. Oricum titlului i se pot atribui o mulțime de înțelesuri și subînțelesuri (nu le-am dibuit pe toate). Dacă ar fi fost să mă iau după numărul de pagini care s-au simțit nu glumă ar fi trebuit să o abandonez. Dar nu m-am luat decât după povestea puțin hilară care ducea adesea spre o comedie neagră și după sentimentul resimțit: un fel de iubire inghesuită între destinele unor oameni care nu prea au cunoscut sentimentul, un fel de cinism romanțios care a subliniat toate greșelile pe care cineva le poate înfăptui într-o viață de om.
Sunt curioasă acum și de celaltă carte “foarte cunoscută” a autoarei: Despre frumusețe… sper că va urma în viitorul apropiat.
