Sasha Cohen – Fire on Ice

 

Titlu: Fire on Ice, Autobiography of a Champion Figure Skater
Autor: Sasha Cohen (with Amanda Maciel)
Editura: Harper Collins, 2006
Nr. pag: 207
Această carte este adresată celor pasionați de patinajul artistic, pentru că este autobiografia unei mari campioane a acestui sport minunat. Deși în engleză (nu este tradusă la noi), se citește foarte repede, stilul este foarte facil, pe alocuri chiar naiv, dar să nu uităm că fata chiar a scris ea cartea, deci este de apreciat.
 
Alexandra Pauline “Sasha” Cohen vicecampioana olimpică de la Torino din 2006 își scrie povestea de la început cu pasiune și curaj. Spune tot, de pe gheață și din culise, de pe podium și și de la mantinelă. Ne trece prin toate emoțiile ei, prin toate succesele și toate ratările, ca în final să ne facă să sperăm că și noi putem să ajungem departe… prin muuuultă muncă. Povestea nu este deosebită prin traiectorie, dar este deosebită prin determinare și cred că această caracteristă este mereu prezentă în carțile scrise de sportivi.
 
Ce poate cineva învăța din aceste cărți: că sportul te disciplinează extraordinar (sportul, nu fotbalul foarte promovat, asta ca să nu sară cineva), sportul te pregătește pentru multe altele decât competițiile și tot sportul reușește să îți creeze un sistem de valori atât de riguros încât niciodată nu te vei abate de la el. Sportul este un mod excelent de ați trăi viața. Poate părea un truism, dar câți îl promovăm?
 
Mi-a plăcut cartea, nu o voi nota, pentru că nu am termen de comparație, în plus este după cum am mai spus, slăbuță ca și scriitură, dar, paradoxal o pot recomanda multora:
– pasionaților de patinaj
– adolescenților
– celor care iubesc cărțile despre sport, mai ales biografiile sportive
– celor care iubesc biografiile în general
– celor care nu au citit o carte cap-coadă în engleză, este un bun început fiind o carte super ușurică
– celor care vor să citească o carte pentru nimic mai mult decât pentru relaxare
– celor curioși :D
 

Miss Brodie & Daisy Miller

Azi scriu despre 2 cărți de la Cotidinaul, din acea colecție defunctă din păcate. Sunt două cărți citite anul acesta, cărți care mi-au plăcut și despre care nu mi-am dat cu părerea până acum.

 
Domnișoara Brodie în floarea vârstei
Nota: 8/10
 

Am citit despre ea prima dată la Tomata și atunci mi se părea o super carte și mă tot miram cum de nu ajunsese până la acea vreme în mâinile mele. Apoi am zis să-i dau o șansă, mai ales că o găsisem pe okazii.ro (am ratat-o la apariția cu ziarul).
 
Acum după ce am citit-o nu știu dacă aș mai considera-o chiar o carte super, dar este fără doar și poate o carte bună, pe care o recomnad mai ales “feministelor” din zilele noastre. Subiectul este ofertant, dar parcă nu mi-a indus exact starea pe care trebuia să mi-o inducă, m-a lăsat să privesc puțin de pe margine, ceea ce la o carte nu-mi place.
 
Probabil pentru vremea ei, cartea este de-a dreptul scandaloasă. Imaginați-vă o femeie “în floarea vârstei”, care mai este și profesoară și care încearcă prin experiențele proprii să le inoculeze un alt fel de viață unor tinere dintr-o societate mult prea conservatoare. Lecțiile domnișoarei Brodie erau despre cum să-ți trăiești viața fără constrângeri absurde, despre cum să fii respectată ca femeie încălcând multe reguli de conduită și despre cum să ajungi “în floarea vărstei” neîndoctrinată de sistemul din care faci parte. Toate aceste au fost insuflate fetelor sub acoperișul școlii și sub masca unor presupuse ore de “cultură generală”.
 
Ce mi s-a părut interesant a fost faptul că fetele învățau și ce trebuiau să învețe, dar au și visat destul cu ochii deschiși la lucruri care le erau interzise. Astfel că pe de-o parte Miss Brodie și-a câștigat respectul meu, dar pe de altă parte o pot acuza de nerealism în relația cu “discipolele” sale.
 
Daisy Miller
Nota: 9/10
 

Este de fapt o nuvelă a marelui scriitor englez Henry James. Dar nu este orice nuvelă ci una interzisă puritanilor. Daisy Miller este o răzvrătire împotriva conservatorismului în general și a celui englezesc în special. Mi-a plăcut mult și mulțumesc referirilor lui Azar Nafizi din Citind Lolita în Teheran, căci fără ele nu știu dacă mă atingeam de această minunată nuvelă.
 
Povestea descrisă este cea a iubirii dintre Daisy și Winterbourne. Pe fondul unei atitudini atipice pentru o tânără femeie și a unor sentimente contrariante pentru un tânăr june englez, povestea de iubire se desfășoară într-un stil de love-hate. În timp ce de cele mai multe ori Winterbourne nu reușește să o înțeleagă pe Daisy, aceasta se comportă ca și cum nimic nu ar fi aiurea în atitudinea ei libertină. Și, de fapt nici nu era nimic aiurea privind povestea acum, dar încercând să o înțelegi pentru perioada respectivă ea pare aiurea rău :)
 
În fond Daisy era doar o nonconformistă, mai ales că nu făcea nimic rău și damnabil, însă din nefericire o caracteriza și o naivitate absurdă pentru caracterul ei. Am îndrăgit-o, apoi am avut un sentiment de repulsie, ca la final să-mi pară teribil de rău pentru ea. Nu merita așa o soartă și chiar nu am priceput exact de ce i-a gândit autorul un astfel de sfârșit.
 
Sunt două cărți de referință, se află între marile capodopere ale literaturii, deci trebuie luate in considerare de orice cititor :)

Marți cu Morrie

Titlu: Marți cu Morrie
Autor: Mich Albom
Traducere: Alina Chiriac
Editura: Humanitas, 2006
Nr. pag: 210
Împrumut Adina
Nota: 10/10 (pentru că mie mi-a mers la suflet)
 
După ce am citit Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în rai am căutat mai multe informații despre Mich Albom. Așa am aflat că o altă carte de-a lui, Marți cu Morrie este mult mai bună ca cea citită deja de mine și mult mai populară. Oricum a trecut peste un an până să pun mâna pe ea, mi-a împrumutat-o o prietenă.
 
Față de Cei cinci…, cartea de față este mult mai facilă și mai subiectivă aș putea să spun, deși stilul este evident asemănător și parcă am regăsit unele aspecte din prima carte citită în această. Povestea este banală, dar exercită asupra cititorului o forță nemaipomenită. Trecând peste “sloganul” de pe copertă care anunță destul de patetic că această carte a schimbat milioane de vieți, cartea nu este chiar un “blockbuster” și nici chiar așa de diluată cum ai crede.
 
Subiectul pe scurt: un profesor aflat pe moarte se reîntâlnește cu un fost student cu care în pofida promisiunilor nu a păstrat legătura. De fapt, fostul student, povestitorul nostru, îl caută după ce îl vede la televizor povestind despre boala lui și despre dragostea de viață care nu l-a părăsit nici în acele condiții. Reluarea relației aduce în viața celor doi un ritual de pe vremea facultății; întâlnirile săptămânale din fiecare marți.
 
Din acest moment viața tânărului Mich se schimbă complet, el primește pentru a doua oară lecțiile valoroase ale vieții într-un incredibil cerc al sincerității. Profesorul Morrie Schwartz îl face să înțeleagă despre ce este vorba în tot acest “dar” pe care-l primim și cu care de cele mai multe ori nu știm ce să facem.
 
Marți cu Morrie este o carte foarte optimistă, dar la fel ca cea pe care am prezentat-o ieri, ea nu pare așa, noi nu o putem percepe așa atunci cănd o citim. O citim cu un nod în gât și plini de compasiune pentru viețile noastre, fără să luăm în considerare faptul că o putem citi ca pe un curs, un curs despre cum să-ți trăiești viața, susținut de cineva pe cale de a și-o pierde.
 
Cu alte cuvinte, o recomand. Se citește ușor și sigur vă va spune “ceva”.

Săptămâna cărților; Oscar și Tanti Roz

M-am gândit ca săptămâna asta să fie “Săptămâna cărților pe Bialog”, adică săptămâna asta o să scriu numai despre cărți. Nu știu dacă este o idee bună sau nu, dar s-au strâns atâtea despre care vreau să vorbesc că numai așa simt că pot să mă organizez. Pentru cei care iubesc blogurile “cititoare” probabil că este un fel de cadou de Miculaș’… pentru ceilalți poate va fi o săptămâna puțin plictisitoare, să vedem. Dacă voi, cei mai mulți considerați că e de bine, poate o să mai facem săptămâni din astea “exclusive”, dacă nu…
 
Oricum azi încep cu o carte despre care de multă vreme doream să vă vorbesc :)
 

Titlu: Oscar și Tanti Roz
Autor: Eric Emmanuel Schmitt
Traducere: Paola Bentz-Fauci
Editura: Humanitas, 2006
Nr. pag: 114
Împrumut BCU
Nota: 10/10
 

Despre această cărticică poți să scrii decât într-un singur fel sau să nu scrii deloc (metodă pe care am luat-o eu în brațe până acum). Felul pe care îl prefer este însă cel abordat MINUNAT de Silviu Man pe bookblog. Dar înainte de a sari să citiți recezia lui, care merită citită cu adevărat vreau să vă zic și eu câteva cuvinte.

Am înțeles că această carte nu se mai editează, așa că am împrumutat-o de la bibliotecă, la sala de lectură, altfel nu o au nici ei disponibila. Am citit-o cam într-o oră și nici nu vreți să știți de câte ori am vrut să mă ridic și să ies din sală penrtu că mă năpădeau lacrimile. Am înghițit multe și am strâns din dinți emoționată, dar am terminat-o și apoi n-am mai fost bună de nimic. Ce “Cultura Africii”, care aștepta cuminte să-I vină rândul ?!?

Cartea această nu poți decât să o iubești și nu poți decât să o rumegi în interiorul tău până atunci când o să realizezi că niciodată nu o vei înțelege deplin, chiar așa simpluță cum e. De ce? Pentru că niciodată noi, oamenii “mari” nu am fost în stare să înțelegem lucrurile simple pe care un copil doar le “trăiește” pur și simplu.

Oscar, personajul principal este un copil, unul destul de mic și foarte bolnav, dar capacitățile acestui copil de a reuși să-și trăiască zilele pe un pat de spital depășesc orice imaginație. În plus, mai există și o Tanti Roz, întruchiparea îngerului păzitor, care m-a făcut să ajung la concluzia că atunci când Divinitatea nu poate fi alături de om într-un chip metafizc, reușește oarecum să transporte totul într-o prezentă fizică.

Toată această cărticiă debordează de optimism, desigur neînțeles de noi, aștia mari cu “probleme mari”, dar este un optimism înțeles de un copil care nu mai are nimic de pierdut, un copil care-i scrie lui Dumnezeu scrisori așa cum îi scria lui Moș’ Crăciun, un copil care reușește să trăiască o viață în câteve zile și o face mai bine decât o fac alții în decenii adunate cu grijă și planificate minuțios.

Despre asta este vorba în Oscar și Tanti Roz, dar până la urmă fiecare ia ce vrea din ea și aplică propriei vieți doar ceea ce consideră că-I trebuie, asta, dacă îi trebuie…

“… cred că se face aceeași greșeală și în ce privește viața. Uităm că este fragilă, gingașă, efemeră. Ne comportăm cu toții de parcă am fi nemuritori.” (p.17)

OK, vă las că citiți ce a scris Silviu Man, o recenzie pe care mi-ar fi plăcut să o scriu eu, dar tot e bine că a scris-o cineva.

Un nomad

Mai jos am recompus foarte pe scurt traseul (prin lume) marelui filosof roman Lucian Blaga. Inspirată de cartea lui Mircea Vaida, “Pe urmele lui Lucian Blaga”, am călătorit și eu în câteva sesiuni de bibliotecă pe meleagurile pe unde a călcat și Blaga, cu pasul lui rar, cu corpul său firav și fruntea sa înaltă plină de gânduri. Am călătorit tăcută, așa cum și el a trecut de cele mai multe ori prin viață, fără cuvinte spuse ci doar prin cuvinte scrise.

9 mai 1985 – 1 septembrie 1902 (Lancrăm)

satul, centrul universului său

începe școala în Lancrăm printr-un fel de an preliminar

1 septembrie 1902 – iunie 1906 (Sebeș)

școala germană

1903 în vacanța de vară pleacă în Munții Sebeșului, Bistra, Valea Frumoasei, Căpâlna

septembrie 1906 – iunie 1914 (Brașov)

liceul Andrei Șaguna

1911 este anul marii călătorii peste mări și țări datorită excursiei organizate de liceu între 31 martie și 24 aprilie (Brașov –Predeal –București – Constanța – Istambul – Atena – Sicilia (Messina-Catania) – Napoli – Pompei – Roma – Florența – Veneția – Budapesta –Brașov (Blaga avea doar 16 ani !!!)

1914 – 1918 (Oradea și Sibiu)

student al Institutului Teologic

1915 – 1916 se ducea des la Sibiel

iulie-august 1916 prima călătorie la Viena însoțindu-l pe fratele saă Lionel, apoi după scurte popasuri prin țară (Săliște – Purcăreți) în decembrie același an mai ajunge odată la Viena

octombrie 1918 – noiembrie 1920 (Viena)

incepe cursurile la Viena

participă la Marea Unire

primește titlul de doctor

1920 -1926 (București, Sibiu, Cluj, Sebeș)

profilica activitate literară

1 noiembrie 1926 (Varșovia, Polonia)

atașat de presă

vorbește despre o stare de apatie (boală nervoasă)

1 noiembrie 1927 (Praga)

atașat de presă

se bucură de faptul că s-a mutat în plin centru al Europei

primește cu regret faptul că în scurt timp va fi transferat ca atașat de presă la Belgrad (dar aceasta nu va mai avea loc)

februarie 1928

se refugiază pentru câteva luni în stațiunea balneo climaterică de la Grafenberg

1 apilie 1928 (Berna, Elveția)

atașat de presă

puțin înainte de aș lua postul în primire face o vizită la Paris împlinindu-și un vis mai vechi (este frapat de oraș dar mai ales de arta egipteană din Paris)

iubește Elveția, aici se naște și fiica sa Dorli, va fi mereu legat de Berna și de perioadă petrecută aici

1929 petrece o vacanță de vară în Italia și Provența

1930 face o călătorie în Germania, pe valea Rinului și alte meleaguri (Mannheim, Heidelberg, Frankfurt, Mainz, Koln)

1 noiembrie 1932 (Viena)

revine într-un loc foarte drag, dar nu pentru multă vreme

1 februarie 1937 (Berna, din nou)

consilier de presă, primește cu drag postul

admite că era împărțit între diplomație și “dracul creației”

1 aprilie 1938 (Lisabona, Portugalia)

este numit ministru plenipotențiar

în drumul spre Lisabona se oprește din nou pentru o scurtă vizită la Paris

petrece timp foarte plăcut la Estoril pe malul Atlanticului

1 octombrie 1938 (Cluj)

revine în țară pentru catedra de la Cluj (inființată pentru el)

renunță definitiv la cariera diplomatică pentru cea academică (și-a dorit enorm să devină profesor)

august 1940 (Sibiu)

se refugiază din calea războiului

Ultima parte a vieții o petrece la Cluj, unde și moare pe 6 mai 1961. Se reîntoarce în Lancrăm pentru a fi înmormântat exact la 66 de ani de când se născuse, pe 9 mai…

Se ia cea mai apropiata carte,

Se deschide la întâmplare,
Se citește prima frază de pe pagina din dreapta,
Nu conteaza daca fraza este începuta sau nu, important este să se termine acolo.

Ce îți spun acele cuvinte?

Am făcut și eu exercițiul:

Am luat cea mai apropiată carte, se afla pe masa căci am luat-o ieri de la un aticariat cu 4 lei.
Este vorba despre “Viața ca o cursă cu obstacole” de Charles Lever.
Am deschis la paginile 62-63.
Pe pagina din dreapta sus scrie: “Napoleon înțelese că soldații care câștigă războiul sunt aceia care întotdeauna merg înainte, zi și noapte, fără să se oprească din drum.”

Pfff… cred că aveam nevoie sa aud cuvintele astea, deși având în vedere titlul cărții era foarte probabil să dau peste o “lecție” :))

Ce ziceți, intrați în joc? Hai să văd ce v-a ieșit vouă… sunt curioasă :D

P.S. Nu contează ce cărți aveți prin apropiere :))