În urmă cu peste 10 ani (adică pentru Revelionul 2015), am ajuns în capitala Slovaciei pentru prima dată. Decisesem atunci să ne mutăm baza de la Viena (unde stătusem câteva zile, până pe 30 decembrie), undeva într-o locație mai mică și mai intimă, undeva unde nu mai fusesem, dar totuși într-un oraș, care să ne încarce și să ne încânte. Țin minte că ne-a plăcut mult, iar cele două articole scrise după acea incursiune în Bratislava stau mărturie. Dar, ce a urmat după acel Revelion n-a fost chiar cel mai grozav an al nostru, motiv suficient (pe bune!) să mă gândesc de două ori dacă să mă întorc acolo pentru un al doilea Revelion. Și totuși, m-am gândit să nu las lucrurile negative din trecut să mă (mai) afecteze (atât de tare) și să dau Bratislavei o a doua șansă, iar lui Albert motiv de a mai aduga pe listă o țară vizitată, (alt) motiv de râs și multe explicații amuzante la întrebarea veșnică: “Voi câte țări ați vizitat până la… n ani?” (ai lui) :)
Normal că de data aceasta am făcut lucrurile diferit, lăsându-ne influențați numai de câteva amintiri și am descoperit parcă un alt oraș. Chiar mi-a părut că văd Bratislava pentru prima dată, cu alți ochi, cu alte gânduri, cu alt ritm, complet, complet diferit, unde mai pui că unele din localurile de care știam din urmă cu 10 ani, nici nu mai există acum, așa că ne-am bucurat de unele noi. În plus, acum am prins încă Târgul de Crăciun (care funcționa până pe 2 ianuarie), data trecută, Târgul se închisese pe 26 decembrie și nici urmă de “căsuță” nu mai vedeai prin piețele centrale. Bratislava ni s-a părut mai “de sărbătoare” acum și am dat aici de o atmosferă autentică de iarnă, la care nu speram. Orașului cred că i se potrivește extrem de bine acest sezon, îl îmbracă bine, îi dă o atmosferă boemă și plăcută. Acum când mă gândesc la acele zile, îmi amintesc căldura bună a apartamentului în care ne-am cazat două nopți, ceața fotogenică văzută printre jaluzele, care te făcea să apreciezi și mai mult căldura din interior și gustul de ciocolată caldă cremoasă băută în cafenelele lor primitoare. Pentru o escapadă de iarnă (într-o țară relativ rece) nici nu caut și nici nu îmi doresc mai mult. N.B. Ca să înțelegeți de ce zic “țară relativ rece”, eu consider țări reci iarna, cam tot ce este la nord de România, plus orașele din proximitate, prin care trece Dunărea (Bratislava-Viena-Budapesta). Capitala Slovaciei bifează, așadar, ambele mele criterii, e rece bine de tot, cu vânt tăios și o umiditate ridicată care în bătaia vântului, te face să tot intri prin interioare cu ambient cât mai călduros, însă este și acesta un farmec al ei.
Ce am reusit să facem de data aceasta? Pentru că nu aveam decât două zile (jumătate din ziua de 30 decembrie, ziua de 31 decembrie și jumătate din ziua de 1 ianuarie, când urma să plecăm la Budapesta), n-am avut un plan foarte “glorios” ci mai degrabă ceva lejer, varianta cozy, a umblatului hai-hui din prima parte a tinereții (avem voie să zicem așa?) :) Ne-am cazat mai aproape de centru ca data trecută, alegând un apartament simplu, dar de la care puteam ajunge pe jos până în centru (sau cu tramvaiul, dar spre uimirea noastră nu am reușit nicicum să ne cumpăram bilete, atât de “prietenos” era procedeul) și pentru că se întunecă repede, prima oprire din prima zi/seară a fost în centru la Târgul de Crăciun frumos luminat (prima foto sus). Ca să știți, Bratislava are două Târguri MARI, cel din Piața Centrală (Hlavné námestie) și cel din Piața Teatrului (Hviezdoslavovo námestie) aflate la mică distanță una de alta, ambele în centrul vechi și atât de frumos al orașului. Dacă în Piața Centrală ni s-a părut un rai al cumpărăturilor de suveniruri și decorațiuni, ceai cald, vin fiert, concerte și alte evenimente, cel din zona teatrului a fost un paradis pentru mâncăcioși, aici găseai sandviș-uri diverse cu tot felul de cârnați și sosuri slovace, cartofi pregătiți în nenumărate feluri, mâncărici tradiționale, mere caramelizate, dar și pizza și hot-dogi clasici, ca peste tot. Noi eram flămănzi și mâncarea bună, iar prețurile erau normale, mai normale ca la Cluj la Târgul de Crăciun, fără exagerare.
Ținta zilei a fost însă celebra cafenea Konditorei Kormuth, o instituție legendară, candidată și ea la titlul de “cea mai frumoasă cafenea din lume”, probabil deja pe lista scurtă sau ceva. O încântare acest loc, dar mare grijă, mereu sunt cozi la intrare și numai faptul că era spre seară și lumea, probabil, o lăsase mai moale cu cafeaua, a făcut ca noi să nu stăm o veșnicie să înghețăm la coadă. Pozele noastre nu reflectă realitatea așa cum ar trebui, unde mai pui că sunt peste tot informații că nu prea e ok să le faci, unii (influencers) vin acolo să facă adevărate ședințe foto, deranjând clienții, care își savurează cafelele și prajiturile cu eleganță și implicit strică toată atmosfara, însă pentru câteva poze de familie nu va zice nimeni nimic. Dacă doriți, totuși, să vedeți mai bine cum arată interiorul (căci exteriorul este perfect obișnuit), consultați site-ul lor ori contul de Instagram, o să vă facă să vă doriți să mergeți să vedeți cu ochii voștri. Prajiturile sunt bune (ca în toată zona fostului Imperiu austro-ungar), dar nu ceva pentru care aș merge neapărat, însă ciocolata caldă densă și fină este de neuitat, te încălzește bine pentru o plimbare noctună, de iarnă, pe străzile pline de lumini calde ale orașului.
Ultima zi din an, aceea de îmi place mie maxim de obicei, a început pe o ceață mai densă ca și ciocolata caldă băută cu o seară înainte, însă foarte potrivită momentului. Sigur, nouă ne-a dat puțin planurile zilei peste cap, dar frumusețea e că ne-am adaptat, orașul nu duce lipsă de oportunități de petrecere a timpului de calitate, dar nici nu abundă în locuri ce musai trebuie bifate, așa că… Am profitat de zona în care ne-am cazat, o clădire cu apartamente închiriate în regim hotelier (detalii, dacă doriți), care avea la parter tot ce îți puteai dori ca să funcționezi bine (cafeneaua Triplefive, băcănie, farmacie, patiserie și mini-market), ne-am făcut câteva cumpărături pentru masa de Revelion, le-am lăsat în apartament și apoi am plecat spre centru pentru un tur al magazinelor de jucării (Dracik & Bratislava Comicbookstore, foarte bune amândouă, ambii băieți s-au ales cu câte ceva). Planul de după era să mergem la Castelul Bratislava, trecând pe la Catedrala Sfântul Martin, și apoi să ajungem la Podul UFO, simbol al orașului, unde pe lângă panorama ce poate fi admirată de la punctul de observare, puteam lua și prânzul la restaurantul din vârf. În urmă cu 10 ani n-am fost (nu mi-e clar de ce), așa că ne-am dorit să o facem acum, daaar CEAȚĂ, așa ceață de nici Castelul (prima foto jos) nu-l puteai zări prea bine, de Turnul Podului (primul colaj, mai jos) nici nu putea fi vorba. Dar cine suntem noi să ne punem cu vremea, mai ales iarna și cum altfel ne-am arăta maturizarea mai bine decât acceptând ceea ce nu putea fi schimbat. Însă ce bine că există ele, cafenelele – și cum ne-am mai mutat noi din una în alta printre cele câteva obiective văzute, ad litteram, ca prin ceață.
Înainte de a ne da seama exact cum facem cu ziua pe mai departe, am intrat la o altă cafenea istorică din oras, Cafe Mayer, (prima foto jos), celebră pentru ciocolata artizanală, Chestnut nest-ul în stil, cum altfel, decât vienez și ciocolata caldă semisolidă absolut delicioasă, fără adaos de lapte (lucky me). Aici se poate și lua masa principală, nu doar desertul, însă noi luasem un mic dejun în cameră, două merdenele pe drum și parcă numai dulcele ar mai fi încăput. Din desing-ul interior puteai jura că ești în Viena, localul arată FIX ca cele din capitala Austriei, dar asta nu supără pe nimeni, este moștenirea lor și nimeni nu le-o poate lua. De neratat, în fața cafenelei este una din celebrele statui amuzante ale capitalei, Schöner Náci, care se spune că a fost o persoană reală, un personaj de oraș de pe vremuri, care saluta pe toată lumea și era cunoscut de toți locuitorii orașului. Sfat: Căutați toate aceste statui de prin centrul Bratislavei, fiecare are o poveste interesantă și se află în puncte turistic strategice, noi am văzut mai multe la vizita precedentă.
Când am văzut că vremea nu se dă schimbată, deși parcă pentru o jumătate de oră ai fi zis că avem noroc, ne-am dus să revizităm Catedrala Sfântul Martin, unde știam că deja se montau camerele și luminile pentru transmiterea Slujbei de Anul Nou la Televiziunea Națională, dar asta nu ne-a deranjat, am putut să admirăm frumoasa construcție chiar și așa, la fel ca în urmă cu 10 ani. Îmi place mult că, spre deosebire de Catedrala Sfântul Ștefan din Viena unde nu te poți plimba în voie să o admiri (acel grilaj făcând imposibil accestul turistilor sub cupolă), aici intrarea este liberă și chiar te poți bucura de bogăția din interior. Ca idee, ma deranjează locurile unde accesul în Biserici și Catedrale este atât de restricționat, din fericire în marea lor majoritate se poate intra (chiar și la Vatican) ceea ce denotă un respect pentru oameni și nu se pleacă de la prezumția că ar putea deranja sau strica cineva, ceva în interior.
Așadar, eram deja în Staré Mesto, orașul vechi al Bratislavei, o rețea captivantă de străzi pietruite și piazzete pitorești cu o istorie bogată ce îți poate oferi o privire asupra trecutului medieval al orașului. Zona este un paradis pentru gurmanzi, cu o gamă diversă de restaurante și cafenele confortabile cu priveliști frumoase. Pasionații de artă vor aprecia numeroasele galerii și muzee, inclusiv Muzeul Orașului Bratislava unde noi n-am fost, pentru că părea închis și până ne-am dezmeticit ne-a luat frigul și am intrat la un ceai la Mačkafé klub, populara cafenea cu pisici, recunoascută în toată lumea. Și vă zic, aici chiar sunt pisici, MULTE pisici, unele mai prietenoase, altele nu, dar toate mari, elegante și îngrijite de nu îți poți lua ochii de la ele. Pe bune că aici te gândești că dacă ai fi pisică, o astfel de viață ți-ar ajunge și n-ai mai avea nevoie de celelalte 8 :)
31 decembrie 2024 s-a terminat pentru noi în apartamentul cald și bun, dar nu înainte de a ne umple stomăcelele pentru tot anul la un restaurant tradițional slovac (unde am ajuns fără rezervare, deși cu emoții), pe strada Michalska, aproape de legendara poartă a orașului (Michalska brana). Localul se numește Grand mother’s – Slovak Hause și îl recomandăm cu drag. La fel recomandăm și vinul de mere din Târgul de Crăciun, de unde ne-am luat și-o turtă dulce (foto sus) și cumva la revedere de la atmosfera festivă a Sărbătorilor de iarnă 2024, înainte de a ne întoarce pe jos la cazare, prin în aerul rece și cețos…
1 Ianuarie 2025 a venit foarte rapid și cred, CRED că a fost după Revelionul cel mai scurt. Ne-am culcat pe la ora 2, când după artificii și’un copil ce dormea buștean, am umărit în liniște două episoade din mini seria Lidia Poët, cu regretul că mai aveam doar ultimul episod din sezonul 2 si nu știam atunci, cum nu știu nici acum, dacă se mai face alt sezon :( A doua zi urma să plecăm spre Budapesta, cu planuri mari pentru un city break de iarnă, într-un oraș văzut de nenumărate ori (sper să scriu). Dar înainte mai aveam ceva de făcut, restanță de cu 10 ani în urmă… să mergem la Biserica Albastră (Biserica Sf. Elisabeta, cunoscută în mod obișnuit ca Biserica Albastră, este o biserică catolică maghiară, supranumită așa, datorită culorii faţadei sale, mozaicurilor din faianţă italiană şi acoperişului său albastru). Și bine am făcut, pentru că a fost o încheiere absolut minunată a acestei revederi cu Bratislava, ne-a lăsat cu sentimente foarte bune vis a vis de oraș și față de această țară “mică, dar voinică”. Cred că vom reveni cândva, pentru a treia oară… chiar cred…
A! Da, în noaptea de Revelion a nins și am avut parte de o drăguță surpriză cu acoperișuri pudrate în prima dimineață a anului!
