Dacă în toamna lui 2020, în plină pandemie (cam sătui de Anul@home) tot ce am putut face mai bun a fost să batem parcurile Clujului în lung și-n lat (Parcul Central, Parcul Colina, Parcul Hațieganu, Parcul Etnografic, Parcul Cetățuia etc), să ne tăvălim prin frunze la propriu, să culegem o grămadă pentru acasă și să ne bucurăm de o vreme de toamnă parcă mai frumoasă ca niciodată, anul acesta, toamna ne-a găsit prin păduri. Am mai dat pe la pădure cu diverse ocazii, că nici n-ai cum altfel la cât de înconjurat de păduri este Clujul, dar parcă nu atât de organizat ca acum. Vă zic că cei mici ne fac să vedem viața prin alte lentile și vă rog să mă credeți, căci nu a fost nici ideea și nici dorința noastră de a ne plimba atâta prin pădure ci a lui Albert. Acest mic îndrăgostit de toamnă și frunze ne-a făcut să descoperim împrejumile împădurite ale Clujului în 5 ani, cât n-am făcut-o noi singuri în alți 10 înainte.
Eu m-am îndrăgostit de pădure în anii în care am locuit la Florești. În primii noștri ani la Florești, am fost impresionați de faptul că, practic din bloc intrai direct în pădure. Nici n-am bănuit noi atunci (prin 2008) că dezvoltarea haotică și absolut ridicolă a localității va devasta parțial padurea și în loc de copaci se va înălța o pădure cu blocuri de ciment. Cred că ne-am putut bucura de pădure și plimbări lungi aproape de casă maxim 4 ani (asta pentru că am ignorat cât de mult am putut construcțiile care apăreau ca ciupercile după ploaie), apoi dintr-o dată, am constatat că pădurea nu-mi mai este chiar accesibilă, iar peisajul nu mă mai bucură deloc. Însă acei ani de toamne frumoase, pline de descoperiri (vezi această serie de articole “antice” ) și colorate în mii de nuanțe arămii, mi-au rămas vii în memorie. Îmi amintesc foarte clar escapadele de atunci și n-am cum să nu recomand Pădurea de la Florești celor care au chef de o ieșire în natură, extrem de aproape de Cluj. Ne-am tot spus că vom reveni cu Albert pe’aici prin zonă într-o toamnă (avea puțin peste un an când ne-am mutat), dar n-am reușit încă…
Prin Pădurea Florești, octombrie 2012/2013
Când ne-am mutat în oraș, cred că efectiv n-am realizat cât de aproape de noi este Pădurea Făget și mai ales cât de întinsă este. Pur și simplu nu m-am gândit, asta pentru că mai fusesem în Făget cu diverse ocazii și de la Florești nu mi-a părut aproape, dar de fapt este parte integrată din oraș. Pentru famiile cu copii este o adevărată binecuvântare de când cu existența celor două trasee iubite de pitici: Traseul Broscuțelor și Traseul Veverițelor. “La veverițe” am fost în primăvară și am prins un concurs de ciclism, fapt care ne-a făcut să ne tot abatem de la traseu și să ne propunem să revenim să-l facem așa cum trebuie. “La Broscuțe” am fost acum în toamnă și a fost minunat să urmărim broscuța albă de pe copaci, în plus traseul este foarte ușor, aproape 3 km de drum lin (prima parte este în urcare, dar apoi totul merge fără mare efort). Nu este nevoie de echipament special, iar cei mici sunt bucuroși că îl pot parcurge fără ajutor. Am văzut pe traseu copii de toate vârstele. Traseul Broscuțelor – “Poteca Misterele pădurii” este accesibil de la ieșirea din Făget, spre Ciurila (se poate parca pe partea stângă la intrarea pe strada Cerbului) și se termină pe dealul Feleac – trece pe lângă drumul care duce la casele Micești. Este un drum excusiv prin pădure potrivit și ușor în orice anotimp. Dacă vă interesează celălalt traseu, al Veveriței, aflați că pornește din zona intersecției Drumului Sfântul Ioan cu Valea Gârbăului, are 4 km și este un circuit amenajat doar anul trecut (2021).
Padurea Făget, octombrie 2022 (Traseul Broscuțelor – “Poteca Misterele pădurii” )
Pădurea Hoia-Baciu s-ar putea să-mi sune ca cel mai sonor nume de pădure de care am auzit încă din copilărie. Sigur, nu am auzit de acest loc datorită peisajelor frumoase ci datorită evenimentelor supranaturale ce se spune că ar avea loc aici. Și da, apariției OZN-urilor și întâlnirilor de gradul al III lea de care povestesc unele cărți de “specialitate”. Țin minte și acum o carte pe care am citit-o pe la 10/11 ani și care povestea despre apariția extratereștrilor în pădurea asta faimoasă de la Cluj (cineva a avut grija să-mi aducă aminte că era vorba despre “Anotimpul OZN-urilor”). M-a speriat cum numai la 11 ani te mai poți speria și dacă atunci mi-ai fi zis că peste alți 10 ani mă voi muta la Cluj ți-aș fi zis să-ți vezi de treabă. Așadar, poate o avea o explicație faptul că am ajus să calc în Hoia după 15 ani de locuit efectiv aici :) Dar lăsând gluma la locul ei și extratereștrii pe planetele lor, vă îndemn să ajungei să vedeți ce frumoasă este toamna în Hoia-Baciu. E drept că noi n-am ajuns până la Poiana Rotundă (un fel de aeroport pentru OZN-uri și scenă pentru alte lucruri paranormale), însă potecile pe care le-am bătut sunt atât de frumoase de parcă sunt de pe altă plantetă. De energii ce să zic? Au fost bune de tot, mi-a ieșit o ședință foto ad-hoc cum n-a mai ieșit de ani buni :)
Padurea Hoia-Baciu, final de octombrie 2022 (partea dinspre Parcul Etnografic)
Ultima plimbare de toamnă prin pădure s-a petrecut săptămâna trecută pe o ceață fotogenică și o umezeală demnă de mijloc de noiembrie. Am luat tot Făgetul la picior, dar partea dinspre Mănăștur, am mers de acasă exclusiv pe jos, n-am folosit mașina deloc. A fost atât de interesant să observăm cum s-au schimbat culorile de-a lungul săptămânilor și să simțim acel frig de toamnă ajunsă la capăt, combinat cu nostalgia sezoanelor calde și cu efervescența finalului de an! Mi-a plăcut mult de tot această plimbare, a venit ca o concluzie la această toamnă colorată prin pădure. Toamna lui 2022 a început destul de mohorât cu un septembrie ploios și rece de toamnă venită înainte de vreme, însă octombrie a echilibrat perfect lucrurile venind cu temperaturi mai mărișoare și soare în toate weekend-urile.
Padurea Făget, noiembrie 2022 (porțiunea din Mănăștur între Baza Sportivă Unirea și La Terenuri)
E timpul să ne bem ciocolata caldă prin interioare și e timpul să ne punem hainele de iarnă… pe noi. Târgurile de Crăciun și-au deschis deja porțile (nițel cam repede după părerea mea, dar nu m-a întrebat nimeni), iar magazinele vând deja de o lună decorațiuni de iarnă (pe care îmi vine să le cumpăr, dar mă abțin cât pot). Pădurile și-au pierdut culorile și pe la Mărișel și Băișoara deja a nins în această dimineață, iarna e aproape aici, iar o altă toamnă a devenit amintire și sper că pentru mulți una frumoasă sau măcar una de care ne-am bucurat cum am putut cu resursele pe care le-am avut.
Toamna are o secțiune specială aici pe Bialog (fără să plănuiesc asta vreodată, anual s-au strâns articole) cum ar fi Aniversare pe Valea Fericirii și alte plimbări printr-o toamnă superbă (2018), O nouă toamnă și a noua toamnă la Cluj (2015) ori Urcând Dealul Feleacului, pe jos, pe gânduri (2013)