O zi la Modena. La pas prin orașul lui Enzo Ferrari, Luciano Pavarotti și al mâncării cu stele Michelin

Mare păcat să ajungem în Emilia-Romagna, să ne punem eventual baza la Bologna și să nu dăm o fugă până la Modena, cele două orașe fiind legate cu trenul de un drum de aproximativ 30 de minute. Vă pot spune multe despre Modena, dar esențialul este că aici s-au născut trei legende și musai să fie asta informația de căpătâi: marele Luciano Pavarotti, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, la fel de marele, în domeniul său, Enzo Ferrari, numele-i zice tot și poate nu la fel de celebră ca mai sus numiții însă categoric o legendă născută pentru a fi legendă, Osteria Francescana, declarat cel mai bun restaurant din lume în repetate rânduri, condus de carismaticul Chef Massimo Bottura. Să vă spun drept, noi am mers la Modena pentru Casa și Muzeul Ferrari, (însă nu despre asta va fi articolul), asta pentru la 4 ani încă nu știi de Pavarotti și în plus oricum vrei să mănânci numai înghețată :)

Dintre orașele italiene, pe lista mea scurtă nu se afla Modena, însă într-o zi, pe rețeaua de socializare preferată în ultima vreme (ani), adică Instagram, am dat peste un cont care îmi livra zilnic imagini din acest oraș, până a reușit să mă îndrăgostească de el. Apoi, când ne-am plănuit escapada la Bologna, mi-a fost clar că voi ajunge și aici independent de visul băieților de a ajunge “acasă la Ferrari”. Însă, nefiind un oraș foarte popular printre românii care vizitează Italia, Modena nu beneficiază de articole pe bloguri sau site-uri decât într-o foarte mică măsură. Auzi maxim despre Modena la cei care au ajuns pe aici într-un fel de “pelerinaj gastronomic” la Osteria Francescana și au petrecut câteva ore prin centru. Din acest motiv (plus de lene poate) n-am plecat nici eu cu temele foarte riguros făcute. Însă, la fața locului, m-am distrat în câteva seri cu articole și imagini drăguțe de pe blogurile din străinătate, găsite pe altă platformă dragă mie, Pinterest. Și așa, am pornit la pas prin Modena…

Cunoscut și sub titlul de „capitala mondială a motoarelor”, datorită asocierii cu diferite firme de mașini italiene “ultra” celebre: Ferrari, Lamborghini și Maserati, nu putem uita, totuși, de istoria sa îndelungată, încă din vremea Imperiului Roman. Dacă facem abstracție de motoare, tot ce vedem în jurul nostru plimbându-ne prin Modena este despre arhitectura fabuloasa și moștenirea secolelor trecute. Astfel, nu e de mirare că Domul, Torre Civica și Piazza Grande din Modena au fost înscrise în anul 1997 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Iar ele nu sunt singurele “comori” alte orașului.

Ca și orice oraș italian de mărime medie și Modena poate fi foarte ușor luat la pas. De fapt, nu am folosit în Modena autobuzul decât atunci când am mers de la Casa Enzo Ferrari la autogară ca să o luăm spre Maranello. În rest, am mers de la gară la Casa Enzo Ferrari pe jos, mai apoi de la autogară și până în centru tot pe jos, iar din centru la gară nu e mai mult decât o plimbare de 15-20 de minute. Vă recomand acest stil pentru a putea observa cât mai bine arhitectura minunată a orașului. Sincer, în Modena totul mi-a părut o “plimbare lină” mai mult decât căutarea acerbă a obiectivelor turistice. Poate o fi de la vârstă sau mi-am dat seama că asta înseamnă a te bucura de călătorie de fapt.

În sâmbăta în care l-am vizitat noi s-a întâmplat să fie destul de multă forfotă în oraș, Via Emilia, principala arteră turistică a orașului era închisă traficului și plină ochi. Nu știu dacă este închisă de obicei în weekend sau pentru că atunci erau în desfășurare un protest antivaccin (I know!) dar și o superbă piață de flori. Pentru noi piața de flori a fost prima oprire pentru că exista un carusel pentru copii, câteva tobogane și câteva gherete street food. Totul a fost o culoare și o voie bună. În Modena, totul este culoare oriunde te uiți cu ochii, clădiri colorate, lume colorată, viață colorată, limbă colorată și veselă. Via Emilia, te conduce încet spre “buricul târgului”, Piazza Grande cu Domul modenez și turnul Ghirlandina. De obicei aici au loc cele mai importante evenimente publice ale orașului, iar atunci, la început de septembrie se pregătea un concert simfonic. Spectaculozitatea pieței este dată de “marele turn”, înalt de 88 m, în care se poate și urca pentru panorame spectaculoase. Noi nu am făcut-o pentru că Albert era oricum fascinat de baloanele de săpun din fața lui, el și toți cei 30 de copii de toate vârstele care se alergau și distrau în limba universală a copilăriei.

De reținut că cele trei MARI obiective ale orașului nu sunt situate în centru, nu încercați să mergeți spre ele cu pornire din centru crezând că nu vă va lua foarte mult, vă ia. Le găsiți la următoarele adrese:

• Museo/Casa Enzo Ferrari – Via Paolo Ferrari, 85, 41121
• Casa/Museo Luciano Pavarotti – Stradello Nava, 6, 41126
• Osteria Francescana – Via Stella, 22, 41121

De asemenea, Modena este recunoscută pentru producția de oțet balsamic și este cel mai mare centru producător din Italia. Sunt o sumendenie de tururi ale locațiilor unde puteți vizita și degusta, dacă ajungeți la Modena cu o listă de to-do-uri. Dintre cele mai cunoscute distilerii am auzit de Acetaia Giuseppe Giusti și de Acetaia Villa San Donnino. Pentru noi n-a mai fost timp de ele, dar poate va exista o altă ocazie. De cumpărat, ne-am cumpărat oricum niște oțet balsamic, într-o sticluță “bijuterie” ce se putea lua la bord, desigur made in Modena, că nu se putea altfel.

Despre mâncare și altele d’ale gurii la Modena:

Când ne-am plănuit să ajungem și în acest oraș, știam că este extrem de târziu pentru orice demers de a ajunge la Osteria Francescana. Acum pe bune, nici nu eram avizi după o masă foarte scumpă, nici nu suntem niște cunoscători în arta gastronomică și cum ziceam, aveam cu noi un prieten care papă înghețată artizanală cu pofta cu care papă și una de la supermarket, așa că oricât de tentată aș fi fost de celebra “Oops! I dropped the lemon tart“, Massimo caro, n-aveai cu cine :)) Restaurantul cu nu mai puțin de 3 stele Michelin nu s-a aflat între priorități nici dacă să zicem, prin absurd, că ar fi fost un loc liber. Dacă nu sunteți la curent cu ce vorbesc eu aici, puteți rezolva repede problema vizionând Chef’s Table, Sezonul 1, Episodul 1 (că au început în plină forță ca să zic așa). Doar că știam că există și un alt restaurant al acestui Chef celebru, unul mult, mult mai accesibil și unde părea că lumea normală chiar ajunge să mânânce, Franceschetta58, considerat sora mai mică (și mai săracă) a Osteriei. DAR, se pare că nu a fost suficient să ne punem cu 3 săptămâni înainte pe lista de așteptare, așa că n-am reușit să gustăm chiar nimic celebru, niente, nada. Așa că am mâncat în Maranello, la un bistro no name, decent, drăguț, foarte aproape de Muzeu, cu Ferrari-urile roșii trecând pe lângă noi unul după altul. Poate că n-au fost stele Michelin la mijloc, dar serios, o masă cu un view mai “extravagant” nu cred că am luat vreodată (hahaha).

Întorși la Modena, am zis că trebuie să luăm aici neapărat desertul așa că am mers pe intuiție și am dat peste cea mai cea gelaterie din oraș: Bloom! Nu știam că este cea mai cea, dar am aflat ulterior, thanks Tripadvisor! Nici nu am ce să mai zic în plus, este pur și simplu next level delicious și în plus este locul în care poți mânca, înghețată cu oțet balsamic. Și astfel pot rezuma experiența noastră la Modena într-o frază: Să mânânci o înghețată de vanilie cu oțet balsamic în Piazza Grande, cu Pavarotti pe fundal (Nessun dorma se aude peste tot), în timp ce pe stradă trec agale un Ferrari roșu, apoi încă unul și încă unul, apoi nu mai numeri, apoi un Maserati gri metalizat (wow!), apoi stai, ce e ăla frate de arata așa… aaa un Lamborghini Murcielago… verde. ENJOY!