La 11 ani de Bialog, despre 11 locuri din Romania vizitate în 2019… (partea a II a)

Să terminăm așadar ce am început în ultimul articol pe 2019, adică vom continua cu alte 6 locuri din România descoperite sau redescoperite anul trecut. Sincer, aproape că nu-mi vine a crede că deja a trecut jumătate de ianuarie și vacanța de iarnă despre care chiar avem chef de scris și povestit (vremea geroasă de săptămâna trecută predispunea la ceai cald și gânduri calde așternute), dar cum îmi și place să termin ce încep, n-am dorit să las în aer acest articol. Mă gândesc că poate fi chiar util celor care caută o destinație autohtonă pentru weekendul prelungit de la finalul lunii, căci din fericire 24 ianuarie (zi liberă de puțini ani, e drept) cade într-o minunată zi de vineri :)

6. Grădina Zoologica și Orășelul Copiilor din Târgu Mureș sau cum poți avea un weekend excepțional cu cei mici

Cred că Târgu Mureș se numără printre orașele noastre favorite din România, unde mai pui că e foarte aproape de Cluj și unde mai pui că a fost chiar primul oraș în care l-am dus pe Albert într-un road trip/ day trip pe când avea doar 5 luni!? Bine, asta a fost în urmă cu 2 ani, dar nouă ni se pare că a fost taman ieri :) Înainte, am mai fost la Târgu Mureș de nu mai știu câte ori și ne-a plăcut de fiecare dată, fără excepție. Mereu am avut ce face, mereu ceva nou găseam de experimentat fie un gulyaș de vis, fie o clădire de legendă, fie o zonă de relaxare. De data asta însă, a fost un weekend child friendly, pentru că am fost axați de vizitarea în premieră a celei mai mari Grădini Zoologice din România și a celui mai modern parc de joacă pentru copii din Transilvania (deși mă îndoiesc sincer să mai fie în țară altul la fel, însă nu mă pot exprima dacă nu cunosc). Deși la Târgu Mureș, din Cluj, poți leger merge să vizitezi ce ai de vizitat într-o singură zi, noi totuși ne-am luat pentru prima dată o noapte de cazare și fiind foarte cald am profitat de o după amiază târzie la piscină și de vizitat am vizitat doar a doua zi, însă am petrecut multă vreme în Grădina Zoologică și la locul de joacă.

Deși ne-a plăcut și ne-am distrat, Grădina Zoologică cred că merge mai bine pentru copiii de peste 3 ani (Albert nu împlinise încă 2 ani vara trecuta). Asta nu l-a împiedicat să fie fascinat mai ales de animalele mici, deși noi credeam că va fi încântat de urși, girafe și elefanți, el a rezonat mai bine cu niște căprioare… adevărate :) Leii nici nu i-a băgat în seamă, drept e că erau cam leșinați de la căldură și nu știu voi, dar eu n-am văzut lei foarte “sociabili” nici măcar la TV. Probabil pentru că a văzut mai bine din apropiere animalele de talie mică și nu a trebuit să-i explicăm foarte multe, s-a simțit mai atras de ele. Copiii mai mari, care au mai multă răbdare și cunosc mai bine animalele (din cărți, de la desene etc) cred că vor fi mai vrăjiți în incinta parcului zoologic. Ce pot să vă asigur este că totul arată foarte bine organizat, animalele par îngrijite, peste tot este o curățenie afișată aproape ostentativ, iar atmosfera foarte animată, erau extrem de multe familii cu copilași de absolut toate vârstele. Pentru copiii care nu folosesc căruciorul propriu, există niște cărucioare funny (ca cele pentru butelie, le-am zis noi) foarte apreciate de cei mici, cu care vor putea fi transpotați muuult mai ușor. Vă spune asta, mama unui copil care nu a stat în căruciorul lui mai mult de 10 minute niciodată și asta undeva până în 5 luni, apoi deloc, dar care… vedeți pozele de mai jos :) Cărucioarele se găsesc la intrarea în Grădină, se iau gratuit, însă există un număr limitat. Noi l-am cedat mai spre final unei familii ce nu a mai prins unul la intrare, oricum Albert deja se săturase de el și urma să ieșim în următoarele minute.

Copiii de până în 2 ani vizitează gratuit, cei până în 12 ani plătesc 5 lei, elevii și studenții 10 lei, iar adulții 20 de lei. În funcție de vârsta copiilor să vă pregătiți pentru câteva ore de stat în Grădina Zoologică pentru că este foarte întinsă. Orășelul copiilor (locul de joacă) se află în același parc imens cu Grădina Zoologică. Desigur, nu necestită bilet de intrare și este absolut minunat. Nu am cuvinte cât de frumos este amenajat și cât de mare este și cum îi acaparează pe cei mici. Cred că Albert ar fi stat acolo o zi întreagă fără să clipească, fără mâncare sau somn :) Am venit cu idei de amenajat spații de joacă de acolo, atât de interesant mi s-a părut.

Ce altceva mai puteți face într-o zi la Târgu Mureș:

  • Vizitați Cetatea Medievală cu Biserica Reformată fortificată ce se află în interior
  • Palatul Culturii, clădirea emblemă a orașului nu poate fi ratată atât la exterior, dar mai ales la interior
  • Nici Prefectura și Biserica “Buna Vestire” nu pot fi trecute cu vederea, mai ales că se află aproape una lângă cealaltă
  • Pentru alte idei aveți aici articole scrise cu ocazia altor vizite

7. Satul Bazna, o atracție nemțească

Bazna era pe lista mea cu locuri de ajuns în România de multă vreme, regăsindu-l des pe harta satelor săsești cu Biserică fortificată, însă descris ca un sat mai retras, unde turismul de masă nu se practică deocamdată. Deși are statut de stațiune balneară, pensiuni și vibrația unui sat săsesc autentic, totuși Bazna pare să fie mai cunoscut printre turiștii nemți decât printre cei români. Situat în Podișul Târnavelor, în județul Sibiu, dar cumva la granița dintre județele Alba și Mureș, satul pare să fi luat accente tradiționale din mai multe regiuni istorice. Biserica Evanghelică fortificată din sat este motivul pentru care ajung aici cei mai mulți turiști… nemți. Noi ne-am cazat la Casa Bazna, fără exagerare, cea mai mare pensiune în care am fost cazați și cred că eram doar noi turiști români, noroc că ne încadram în peisaj așa blonzi cum suntem :) Adevărul este că am fi dorit să ne cazăm la Pensiunea Bassen, care ne-a plăcut mult mai mult decât orice altă pensiune din sat și către care merge recomandarea noastră dacă e să vă tenteze zona, însă noi nu am găsit nicio cameră liberă în weekendul dorit.

Satul este extrem de calm, potrivit pentru un weekend relaxant, după o săptămână agitată, tocmai din acest motiv găsesc greu alte recomandări pentru o zi aici, în afară de vizitarea Bisericii fortificate. Aceasta calmitate vine la pachet și cu lipsa locuri de luat masă (dacă nu îți iei cazare cu masa la pensiune rămâi nemâncat) și cu lipsa unor activități pentru copii, de exemplu. Partea bună este că dacă ai un copil atras de tractoare și căruțe (sau orice at mijloc de transport) sau căruia nu-i displace să se uite cum bat alți copii mai mari mingea în curtea școlii, pacea e bună, tu îți amintești de satul bunicilor și nimeni nu se plictisește. O altă parte bună este că Mediașul se află la doar 18 km de Bazna, iar acolo se găsesc de toate: locuri de luat masa, cafenele, magazine și toate facilitățile unui orășel.


8. Castelul Corvinilor de la Hunedoara, destinație perfectă de castle break în România

În România nu cred că poți bate Castelul Peleș în materie de castele, însă Castelul Corvinilor este clar cel mai frumos castel din România la categoria sa :) Este splendid, instagramabil, ce mai, o perlă turistică de care putem și trebuie să profităm. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa” și este unul din cele mai viziate obiective turistice de la noi din țară. Merită să ajungem în zona Hunedoarei numai pentru el. Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara.

Ce altceva mai puteți face într-o zi prin zonă:

  • Musai vizitați Sarmizegetusa Regia, capitala statului dac de la Burebista la Decebal. Drumul nu este ademenitor nici acum și nici cu 10 ani în urmă când am fost noi :) dar e Sarmizegetusa, frate, trebuie văzută cu orice preț.
  • Mergeți la Biserica de la Densuș, una dintre cele mai vechi biserici din România unde se oficiază slujbe. Biserica poartă hramul Sfântului Nicolaie și este construită pe locul unui fost altar roman (inițial dac) cu materiale aduse de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Locul este deosebit de frumos și de îngrijit, iar interiorul lăcașului de cult foarte interesant, picturile înfățișându-l pe Iisus în straie populare românești.

9. Ruinele Bisericii gotice din Șardu

Satul Șardu se află la 20 de minute cu mașina de Cluj, în regiunea denumită Țara Călatei. Pe dealul de deasupra caselor se pot vedea ruinele unei Biserici gotice. Locul pare desprins din povești, cel puțin în mintea mea unde a luat formă ideea unui loc de evenimente foarte special la care nu cred că s-a gândit nimeni, deși potențialul există. Vă puteți imagina dacă doriți cum ar arăta acest loc în plină vară, căci pozele de mai jos sunt făcute la începutul primăverii și peisajul încă nu era suficiet de luminos și de verde. Oricum, locul nu este mai deloc cunoscut și este mare păcat, după cum vă închipuiți.

Ce altceva mai puteți face într-o zi în zonă:

  • Șardu este cunoscut mai mult pentru poiana lalelelor sălbatice spre care am încercat și noi să pornim, dar n-am mai ajuns că băieții au avut alte planuri :) Mă rog, mai mult unul din ei. Voi să mergeți, poate mai încercăm și noi primăvara viitoare!


10. Hanul lui Moș Opincă, probabil cel mai mișto loc de cazare din Deva

Cazarea la Hanul lui Moș Opincă a fost cadoul ce mi l-am făcut anul trecut de ziua mea. Nu am avut în plan să mergem neapărat la Deva, oricum am mai dat pe acolo de nenumărate ori, dar ne-am construit un weekend în jurul acestei cazări. Și nu ne-am înșelat, pentru că a fost totul la superlativ, mai ales acea priveliște minunată spre Cetatea Devei ce o aveai din livada pensiunii. Deva nu o fi ea ceva pol turistic în România, dar sunt câteva lucruri pentru care merită să ajungi pe aici, Cetatea asta grozavă fiind unul dintr ele. Este foarte potrivit pentru un weekend break în România, mai ales dacă nu ați mai fost.

Ce altceva mai puteți face într-o zi la Deva:

  • Vizitați Cetatea! Urcați cu funicularul pe timp de zi, dar mai ales la lăsarea serii, dacă doriți să vedeți de sus un oraș încântător, pentru că da, noaptea ai zice că jos la poalele dealului cetății zici că se află o mare metropolă.
  • Obligatorie oprirea la Muzeul Civilizației Dacice și Romane pentru că niciodată nu strică să descoperiți un muzeu inedit, acesta fiind unul ce vorbește despre rădăcinile poporului nostru.
  • Savurați o cafea după pofta inimii la The Refresh, cel mai fain local din Deva


11. Day trip în Sebeșul săsesc

Sebeșul, acest oraș minune prin care am trecut și tot trecem în continuare în drumurile spre centrul țării, este de văzut doar pentru el. Și pentru că de oprit n-am oprit niciodată, într-o sâmbătă am pornit cu destinația Doar Sebeș. Cred că a fost și weekendul în care ne-am dat seama că nu mai avem un băiețel chiar mic. Când l-am văzut cu un ghiozdănel în spate ridicat pe vârfuri să deschidă ușa să o luăm din loc spre Sebeș am știut că acel moment o să-mi rămână în minte pe vecie ca momentul în care s-au terminat călătoriile cu bebelușul :)

Altfel, Sebeșul chiar este un oraș de day trip și eu v-aș sugera să vă opriți puțin pe aici în drumul de Alba Iulia, asta dacă nu cumva vă aflați în zonă pentru o drumeție la Râpa Roșie. Oricare ar fi motivele, stați câteva ore și prin Sebeș.

Ce altceva mai puteți face într-o zi la Sebeș:

  • Biserica Evanghelică fortificată vă va fi prima oprire, altfel nu se poate.
  • Casa Binder, dacă o luați ușor la plimbare pe străduțele vechi ale localității vă va ieși singură în cale.
  • În satul lipit de Sebeș, pe numele lui Lancrăm, găsiți Casa Memorială Lucian Blaga, iar în curtea Bisericii din sat se află și mormântului poetului filosof, ambele merită descoperite.
  • Dacă vi se face foame și sigur o să vi se facă, neapărat trebuie să mâncați la pensiunea Karlhof (mâncare bună, servicii bune, ambianță plăcută, loc cu poveste). Drept vorbind, altceva mai răsărit nu cred că o să găsiți în tot orașul, iar cartierul în care se află este cel mai frumos, înțesat de conace vechi, unele în stare foarte bună și locuite, altele mai degradate, dar totuși întreținute, fără doar și poate un loc numai bun pentru plimbarea de după masă.

Acestea fiind spuse, s-a hotărât cineva pentru următoarea destinație în România?

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui amyr Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.