Când Marea te cheamă la ea cu amintiri cu tot

N-am mai fost pe litoralul românesc de 10 ani! Pare mult, știu! Un cumul de factori a dus la acești ani de absență la fel cum un alt cumul de factori ne-a făcut să ne trezim acum cu această ieșire oarecum neplanificată la Marea Neagră. Și după cum NU mă așteptam, amintirile curg râuri peste mine de cum ajuns și am simțit mirosul mării. happy În mod normal nu am amintiri fulminante de pe la Marea Neagră, dar cum poate cineva uita prima vacanță ever? Ori prima vacanță de cuplu, dintr-o tinerețe ce pare că ar fi fost acu’s 100 de ani? Glumesc, tinerețea se desfășoară mereu în momentul prezent! Oricum ai lua-o, Marea se pare că are capacitatea unică de a sparge amintirile de țărmul memoriei mai ceva cum sparge valurile de țărmurile continentelor. Uneori o vacanță la mare în România, la “marea noastră”, îmi pare ca ar fi o curată terapie prin nostalgie…

Prima mea vacanță cu părinții a fost la Marea Neagră în 1986, pe când aveam puțin peste 1 an și jumătate, cred că am aveam aproape de vârsta pe care o are Albert acum. De atunci datează primele mele amintiri clare, bărcuța gonflabilă roșu cu galben plutind la țărm, cutia cu mărgelele colorate ale mamei, mingea de tenis primită cadou de la niște băieți ce se antrenau pe un teren de la malul mării, nisipul fierbinte, multă apă, medicamente pentru răceală (doh!) și oprirea la Predeal sau la Sinaia, căci nu mai știu exact, de unde mi-a rămas ca amintire fotografia “Albă ca zăpada și cei… 8 pitici”. Curios lucru, dar se pare că nu am alte poze din acea vacanță.

În 2005 am plecat cu prietenul meu de atunci, actualul meu soț (ha!) în prima noastră vacanță. Am făcut cu trenul o zi și noapte într-o căldură infernală. Ce nu voi uita niciodată din acel drum a fost o poveste care mie mi s-a părut foarte romantică, deși n-are nicio legătură cu noi. În compartiment eram (și) cu un alt cuplu din Arad, oameni tineri, dar cu ceva ani în plus față de noi. Din vorbă în vorbă aflăm că aveau un copil pe care cu greu l-au lăsat cu bunicii ca să poată pleca ei un weekend la mare. Mai aflăm că nu erau căsătoriți, dar asta foarte târziu, spre sfârșitul drumului. Și tot spre sfârșitul drumului, când femeia pleacă la baie, tipul scoate o cutiuță cu două verighete și ne spune așa ca un mare secret că o duce mare unde plănuiește să o ceară în căsătorie direct cu verigheta. Anii au trecut, mie încă mi se pare frumoasă povestea și sper din suflet ca ei să fie fericiți și-n ziua de azi.

În altă ordine de idei, m-am uitat de curând la niște poze din acea vacanță, într-o seară după ce a adormit Albert și am râs atât de bine că am fost sigură că se va trezi și vom face “Revelionul de primăvară”. Doamne, ce bine că există pozele acealea care să ne distreze atât de bine acum! Eram atât de mici și de inocenți de parcă nici n-am fost noi. În cinstea amintirilor aproape din secolul trecut am și mers de data aceasta pe la Cin Cin în Constanța să mâncăm o shaorma cu de toate, pentru că acolo am mâncat asta pentru prima dată în viața noastră. Vă vine să credeți așa ceva?

Amintiri foarte puternice par a fi și cele din 2007 sau din 2009. Dacă în 2007 am fost mai mult în Delta Dunării decât pe litoral, totuși când faci plajă și baie la Sfântul Gheorghe, acolo unde Dunărea se varsă în Marea Neagră se poate numi că ai fost la mare, nu? A fost o vacanță atât de inediată încât nu o vom putea reedita niciodată. Iar din 2009 țin minte și acum drumul condus integral de mine, Cluj – Constanța și mai apoi Constanța – Ineu. Habar nu aveam eu atunci cât de mulți alți km legați voi mai conduce prin țară și pe afară și cât o să ajungă să-mi placă!

Dar atunci când mă gândesc la Marea Neagră nu îmi vin minte doar vacanțele, de unde trag concluzia că sunt mai multe sentimente amestecate la mijloc. Îmi amintesc și de serile de vară când mă uitam cu ai mei la Festivalul de la Mamaia (și mai târziu chiar și la cel de la Mangalia), de melodia Mădălinei Manole: “Vino, dragostea mea/ Marea te-aşteaptă şi ea/ Vino, să-mi fii mereu/ Barca pe valuri a visului meu“, dar și de toate melodiile formațiilor românești foarte populare la finalul anilor ’90, care își făsuseră o fixație din a lălăi melodii despre Mare. Își mai amintește cineva de Genius? Că de 3 Sud Est cred că nu a uitat nimeni happy

Și uite așa, acum a ajuns Albert la prima lui experiență pe litoralul românesc. Tare aș vrea să povestesc și ce am făcut de data aceasta, dar mai lăsam amintirile să se sedimenteze. Tot ce mai pot adăuga este că mă bucur că ne-am făcut alte amintiri atât de prețioase de la Marea Neagră! Voi când ați fost ultima dată la “mare la noi’?

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.