The Balkans Trip 2016: țara dintre munte și mare – Muntenegru (II)

Am rămas fidelă titlului anterior, chiar dacă mă mâncau degetele să scriu un titlu cu valoare SEO, de genul “5 locuri de neratat în Muntenegru”. Însă, cum articolul nu va fi numai despre asta, iar eu mă țin de ce gândesc inițial cu sufletul, azi vă prezint a doua și ultima parte din povestea țării dintre munte și mare, așa cum am simțit eu că este și trebuie să rămână frumosul Muntenegru…

DSCF4371

Despre la mare în Muntenegru am povestit pe îndelete, în ideea că dacă nu vă povestesc acum la cald, când este destul de cald și afară, mi-era teamă că nepovestit va rămâne. Dar o să vedeți că nimic din ce voi povesti de țara asta mică, dar voinică, nu poate fi separat de mare. Ne-am pus baza de vacanță la Budva, dar mi-am adus aminte de un articol pe care l-am scris cu mai mult 3 ani în urmă și referindu-mă la Muntenegru, deși nu-l văzusem, am zis că „esențele tari se păstrează în sticluțe mici”. Nimic mai adevărat mi-am zis și la fața locului, așa că am evadat din Budva să vedem toată esența pe acolo pe unde curge.

Acestea fiind zise, acum putem trece la cele 5 locuri în care chiar trebuie să ajungi atunci când vizitezi Muntenegrul, unde acest trebuie ia chipul și sufletul fiecăruia:

1. La Budva (dacă nu te cazezi aici), chiar dacă să te odihnești pe o plajă de-a ei nu te interesează de data asta, merită cu prisosință să ajungi să vezi măcar orașul vechi. Foarte clar delimitiat de stațiunea nouă și modernă, orașul vechi din Budva se zice că ar fi cel mai vechi oraș de pe malurile Adriaticii, cu o vechime de aproximativ 3500 de ani (wow!). Micuța cetate Budva este pe cât de intimă pe atât de frumoasă. Te poți rătăci și la propriu și la figurat pe acele străduțe mai înguste ca deschiderea 360 de grade a brațelor tare, poți lua masa la una din micuțele terase cochete din și mai micuțele piazzete cu atmosferă italiană. Ah și musai ar fi să mergeți să vedeți Balerina, simbolul orașului, strategic amplastă, ca toate pozele cu ea să aibă Budva pe fundal…

DSCF4193

DSCF4506

DSCF4565

DSCF4521DSCF45122. Insula Sveti Stefan este fără doar și poate cel mai popular loc din Muntenegru. Se poate să fie și cel mai scump (nu doar din Muntenegru ci cam din toți Balcanii) și uite așa, cu o panoramă superbă, cu plaje frumoase și ape cristaline, această minunată insulă (legată, totuși, de orașul cu același nume de o limbă de pământ artificială) face deliciul turiștilor. Deși proprietate privată, insula poate fi vizitată în tururi speciale, dar mai mult este casă pentru hoteluri și restaurante de lux. De ea aparțin și 3 plaje deschise publicului, însă două dintre ele sunt atât de scumpe, căci bănuiesc că ar fi frecventate numai de cei care se și cazează pe insulă, deci ăia cu portofelul de pus la cală (am mai vorbit noi de ei și cu alte ocazii) :) Însă locul este de vizitat! Plajele scumpe de care vă spun sunt înconjurate de superbul Parc Milocer (unde se află și hotelul cu același nume), parc deschis gratuit publicului, unde o plimbare la apus it’s romantic as hell. Plaja “muritorilor de rând” cum am numit-o eu, este accesibilă și merită din plin să-ți petreci o zi aici. După mine a fost cea mai faină zi de plajă din Muntenegru.

DSCF4211

DSCF4252

DSCF4319

DSCF4231
DSCF4322

3. Golful Kotor este un loc minunat (știu că asta sună a “beautiful and interesting”, de parcă alte cuvinte n-am, dar pe bune, chiar este un loc minunat). O zi din orice vacanță în Muntenegru merită petrecută aici. Se spune să acest golf ar fi de fapt, cel mai sudic fiord european. Nu pot contrazice asta că nu am văzut altele, deși știu că fiorduri numai alea săpate de ghețari prin nordul Europei ar fi. Cert este că-i tare frumos totul pe acolo, nici nu mai contează cum s-ar numi sau supranumi locul. Orașul cu același nume, parte din patrimoniul UNESCO este înconjurat de un zid impresionant, construit în timpul Republicii Veneției, iar asta reflectă influența venețiană în rândul arhitecturii și în cele mai mici detalii. Însă ce este cu adevărat impresionant aici este urcarea ce poate fi făcută, din oraș, la Citadela San Giovanni, unde după exact 1350 de trepte, obții cea mai frumoasă panoramă a golfului. Deși nu-i ușor deloc, merită fiecare treaptă. Mi-am dorit din suflet ajung aici, căci din acest loc am văzut primele imagini cu Muntenegru și mi s-a părut fermecător. Și ce poate fi mai fain, după lupta cu treptele alea și cu muntele decât o odihnă scurtă pe una din plajele orașului și o baie în mare cu vedere spre Citadelă? Vă spun eu: nimic nu poate fi mai fain decât asta!

DSCF4386

DSCF4378

DSCF4353

DSCF4415

DSCF4414

IMG_8149

4. Satul Medieval Perast este o bijuterie foarte puțin cunoscută de către turiștii ce iau cu asalt Muntenegru și poate tocmai din acest motiv aici m-am simțit cel mai în vacanță. Un sat foarte romantic, foarte puțin aglomerat (se zice că ar avea numai 350 de locuitori permanenți), înțesat de terase aliniate exemplar la malul apei și o priveliște spre munte și spre cele două insulițe din larg, unde localnicii abia așteaptă să te transporte cu bărcuțele lor colorate. Mi-a plăcut la nebunie. Am și luat cina aici și ne-a rămas în minte ca una din cele mai frumoase amintiri ale vacanței din Balcani.

DSCF4460

DSCF4496

DSCF4451

IMG_8223

IMG_8288

5. În cele din urmă, Podgorica, capitala și cel mai mare oraș al statului. Nu știu dacă ajungeam să-l vizităm (vorba vine, să-l vizităm), dacă drumul nostru spre Belgrad nu trecea pe acolo și mai ales dacă nu vedeam în Budva magazinul Hard Rock Cafe Podgorica și cât de popular era în Muntenegru. Așa că am hotărât să oprim, să mâncăm ceva acolo, să-l traversăm prin zona centrală și să ne vedem de cele 8 ore de drum până la Belgrad. Dar a fost suficient să vedem puțin capitala asta micuță, probabil cea mai mică capitala europeană văzută până acum și le admirăm “minunea” de Millenium Bridge. Marele avantaj al orașului este apropierea de malurile Adriaticii și în general de toate zonele turistice ale țării: stațiuni de schi, stațiuni balneare sau stațiunile de la mare. Regretul meu rămâne faptul că n-am apucat să oprim să vedem Vechiul oraș turcesc, căci în rest orașul este destul de nou (mereu reconstruit în urma conflictelor prin care a trecut), dar data viitoare merg mai pregătită și mai “cu vreme” la Podgorica.

dgo

DSCF4575

DSCF4573

IMG_4520

Aproape că mi-e greu să închei aici povestea din Muntenegru, dar am concentrat-o cât am putut de tare și poate pe viitor, dacă simt nevoia sau îmi amintesc altceva ce poate ar ajuta pe cineva care pregătește o vacață acolo, voi reveni cu drag asupra subiectului. Vor urma povești de la Dubrovnik și sincer, abia aștept să vă povestesc de Sarajevo, unul din locurile care ne-au fermecat cu adevărat și unde ne-am întoarce pentru un city break :D Dar până mă voi mobiliza la alte povești, probabil că vă voi pregăti un albumThe Wonders of Muntenegru” sau cele mai bune și albastre imagini din cea mai recentă vacanța ;) Problema cu pozele va fi și va rămâne dispariția Picasei, de care deja mi-e un dor de mor (chiar e the End of an Era) :((

Dacă ați terminat-o și voi cu vacanța mare, vă doresc un an de lucru pe care să-l începeți cu mult drag și spor. Iar pentru cei care abia acum se pregătesc de vacanță, atât am de spus: Norocoșilor! :))

6 comentarii

  1. Fain in Muntenegru, ma gandeam sa incerc si eu o vacanta in zona (poate si Croatia/Slovenia). Voi ati mers cu masina? Ceva impresii de drum?

    1. Da, este de incercat! Noi am legat cu Dubrovnik-ul croat de data aceasta, dar se poate lega de toată Coasta Dalmată. Drumul este foarte OK, depinde pe unde mergi. Noi am mers pe varianta Novi Sad – Sarajevo – Dubrovnik – Budva, dar se poate ajunge mai ușor dacă tai Serbia pe Belgrad, apoi în 7, maxim 8 ore ești la Podgorica, iar de acolo într-un ceas ești pe coasta Adriaticii. Nu ai autostradă decât în apropiere de Belgrad și oricum nu-ți recomand autostrada din Serbia pentru că nu este gata, se lucrează, se stă, ce câștigi la deal pierzi la vale și nu e ieftin. Ah, o porțiune de autostradă este și prin Bosnia în apropiere de Sarajevo, dacă alegi acea variantă, e ieftină și bună.

      Noi în vacanța aceasta din Balcani am făcut 1700 de km cu totul, pare foarte accesibil, nu? :)

  2. foarte frumos articolul si detaliile oferite. Peste doar 3 saptamani plecam si noi in periplu prin partea de sud a Croatiei+ceva Muntenegru, asa ca as vrea sa te intreb concret – care a fost traseul vostru pe zile in Muntenegru? am dori ca dupa ce vizitam Croatia, sa mergem 3-4 zile in Muntenegru (este clar ce e de vizitat – ma voi inspira din articolul tau!Kotor si Budva – cu siguranta!) si de acolo sa o luam spre casa cu o escala de o noapte la Podgoritza, de aceea as vrea sa stiu ce pot include in acest sejur de 3-4 zile in Muntenegru – orice sfat si idee sunt de mare ajutor :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.