Escapadă romantică la Debrecen (Nunta de lemn)

La începutul lui iulie se fac 9 ani de când am ajuns la Debrecen prima oară. Eram în drum spre Budapesta și am oprit pentru o după amiază în acest al doilea oraș al Ungariei vecine. Țin minte că mă năpădiseră atunci nostalgiile din escapadele consumeriste, cu ai mei, la granița de vest (Gyula, Békéscsaba), imediat după revoluția din ’89. Ungaria va avea mereu pentru mine izul acelor escapade, indiferent ce zonă ajung să vizitez…

IMG_3457

Debrecen mi-a plăcut din prima clipă. Atunci în 2007, la începuturile călătoriilor din banii noștri și de capul nostru, am descoperit un oraș simplu, curat, suficient de mare și extrem de drăguț, care mi-a rămas în memorie alături de gustul de ciocolată neagră cumpărată de la cofetăria Amadeus Mozart (ulterior s-a deschis și în Cluj, unde încă funcționează spre deosebire de Debrecen) și cu mirosul parfumului de liliac de la primul magazin Yves Rocher în care intrasem (pe vremea aceea în România puteam comanda produsele lor numai pe bază de catalog). Mi-a rămas în inimă Debrecen-ul chiar dacă văzusem tare puține în acea după amiază toridă și recunosc, eram nerăbdătoare să ajung la Budapesta. Cam totul se poate rezuma la acest albumel foto, luat la comun cu Szeged-ul, alt oraș văzut tot atunci (și numai atunci), la fel de superficial, însă la întoarcerea spre țară.

ntana

Aceeași fântănă (cea mai mare fântână ceramică din Europa) la 9 ani distanță :D

Deși se află relativ aproape de Cluj (puțin peste 3 ore) n-am repus Debrecen-ul pe harta călătoriilor noastre până anul acesta, când prinși între tot felul de evenimente și deplasări, ne-am dat seama că fix într-o sâmbătă de 4 iunie, facem 5 ani de căsătorie! Și după bunul obicei, ne-am cam învățat să sărbătorim treaba asta în deplasare. Vă ziceam anul trecut mai multe. Așa că nu știu cum, necum, din câteva click-uri spre destinații nu foarte îndepărtate, accesibile cu mașina și care să nu necesite zile libere în plus, am ajuns să văd poze la de Regi Poșta Boutique Hotel din Debrecen. Și-a fost love at first sight. Când a văzut și Clau cât de fain e, situat în cea mai veche clădire din oraș (fosta clădire a Poștei, construită la 1690) gata, spre Debrecen ne-au mers toate gândurile. Rar o locație de cazare cântărește așa greu atunci când alegem un loc de vizitat, dar de data aceasta, combinat probabil cu amintirile de acu’ 9 ani, Regi Posta a făcut diferența. Și nu ne-am înșelat deloc, unde mai pui că, fără să știm, chiar am stat prin interior, căci eu din păcate, n-am fost în cea mai bună formă fizică posibilă, iar asta a fost și mai binevenit și ne-am bucurat și mai tare că am ales-o. Camerele au nume de locuri turistice, iar noi am primit, întâmplător, Toscana, o cameră în care predomina lemnul și designul toscan. Nici dacă o alegeam cu mâna nostră nu se potrivea mai bine momentului și pasiunilor comune.

regi

Dacă vă întrebați câte zile ne trebuiesc ca să vizităm Debrecen-ul și să ne bucurăm de el, aș zice că un weekend ajunge. În cazul nostru cu tot cu drum, dacă veniți de la mai mare depărtare, poate un weekend nu vă este suficient. În plus, dacă vă propuneți să petreceți cel puțin o zi la una din Băile Termale din zonă, aproape că ajungeți la un sejur. Dar asta ar fi altă poveste. Noi am stat două zile (o vineri seara, sâmbătă toată ziua și o duminică dimineața spre prânz). Am dorit să fie un weekend romantic în care să ne odihnim și să nu alergăm, să ne plimbăm lejer, să mâncăm bine și daaa, să dormim! :) 100% ne-a ieșit, dar Clau zică asta doar pentru că n-am fost eu în formă maximă :)) altfel din weekend romantic s-ar fi transformat foarte rapid în weekend activ și/sau de aventură. Și uite așa, poate anumite stări care nu ne caracterizează, ne dau posibilitatea să ne bucurăm și de alte variante ale noastre… Am zis!!

deb

Am căutat pe Google cam ce ar fi de făcut în 40 de ore la Debrecen și nu prea am găsit mare lucru pe net. Adică articole bine documentate ca despre orice alt oraș DE VIZITAT, dar am observat că este ceva normal și despre latura turistică a Ungariei se poate spune că este slab reprezentată pe internet. Poate găsești câte ceva despre Budapesta sau Lacul Balaton și… cam atât.  Dezamăgitor! Debrecen-ul este frumos și turistic, dar simt cum mulți ajung pe aici numai în trecere, iar cei care sunt de-ai locului sau studenți aici nu-i dau importanța cuvenită. Este al doilea oraș universitar al țării după Budapesta (aflată la numai 220 de km depărtare), un important centru cultural, artistic și științific, iar în ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult (cam ca și Clujul aș zice). Centrul orașului a fost transformat complet într-o piață pietonală uriașă, iar în mijlocul acesteia a fost construită cea mai mare fântână din ceramică din Europa, cu un diametru de 20 de metri. În plus, pentru un oraș de mărimea sa are foarte multe locuri de interes turistic din centru și până la periferie, iar cele două linii de tramvai principale fac legătura între capetele orașului într-o ordine foarte bine stabilită. Normal că noi n-am căutat așa de efervescent latura turistică a orașului, nu de data aceasta, dar au fost locuri și lucruri care ne-au atras atenția și pe care am încercat să le detaliez mai jos.

refo

Idei pentru o escapadă romantică la Debrecen:

O plimbare lejeră prin oraș la ceas de seară este tot ce aveți nevoie pentru a vă reîncărca bateriile. Orașul arată cel mai bine la lăsarea serii cu puțin înainte ca luminile să se aprindă și luna să strălucească puternic… Apoi vă puteți bucura de el și după ce apare luna și viața de noapte, liniștită ce-i drept, să-și recapete puterile. Cred că o astfel de plimbare mi-a lăsat cea mai faină amintire despre oraș, căci am văzut importantele artere turistice și comerciale în liniște, pace și o vreme de început de vară, senzațională (ne plouase rău de tot, întregul drum Cluj-Debrecen, așa că, să dau de vreme bună a fost un mare plus al întregului weekend).

Vizită la Marea Biserică Reformată, situată în Piața Kossuth, simbolul orașului Debrecen și motivul pentru care orașul mai este numit “Roma cea mică” este obligatorie. De pe treptele ei se poate vedea Piața Kossuth în toată splendoarea ei și toate evenimentele artistice, culturale și comerciale de mare importanță care se desfășoară aici. De exemplu, între 3 și 5 iunie s-a desfășurat Festivalul Curcanului :)

Biserica Reformată Mică (Biserica Trunchiată) situată în Piața Révész este și ea de văzut. Noi am văzut-o de 10 ori pe zi, căci am fost cazați fix pe strada în a cărei colț se afla. Este o Biserică fără cupolă, cupola prăbușindu-se în timpul unei vijelii cu mai mult de 100 de ani în urmă. Nu a fost refăcută, dar asta îi conferă unicitate Bisericii “într-un singur turn”. Parcă ar fi un fel de jumătate de Palat de cleștar (are o culoare alb/albăstruie).

asdd

Catedrala Sfânta Ana este cel mai important lăcaș catolic din oraş. În 1993 a devenit catedrală a Diocezei de Debrecen-Nyíregyháza și deși nu este foarte bine pusă în valoare într-o piață sau pe o stradă principală, este un edificiu imens și foarte bine conservat. Vă sugerez să-l fotografiați pe un cer albastru la înserare, căci puternica sa culoare galbenă contrastează excelent cu nuanța cerului senin.

Chiar dacă nu pot să vă îndemn să vă luați bilete, datorită limbii în care se joacă/cântă piesele de teatru/ariile celebre (deși aici poate ați prinde ceva în italiană), Teatrul Csokonai trebuie văzut. Măcar exteriorul, dacă nu și interiorul în care am tras și noi doar cu ochiul. Clădirea teatrului este impresionantă, iar dacă prindeți un eveniment într-o seară oarecare, învăluită de luminile din interior, obțineți o imagine splendidă a diversității culturale maghiare. Clădirea se află pe strada Kossuth la nr.10, în apropierea Liceului Ady Endre și a Prefecturii județului.

Ce ați zice de o plimbare cu tramvaiul 1 și/sau 2 de-a lungul orașului? E un must. Am făcut-o acu’s 9 ani, am făcut-o și de data asta cu pornire din Piața Kossuth și punct terminus tot aici, în timp ce traversezi întregul oraș și treci pe lângă toate obiectivele turistice importante: Colegiul Reformat Calvin, Universitatea Debrecen, Aquaticum (Centrul de Terapie și Băi), Muzee etc. Este o metodă foarte bună de a vedea orașul dacă ești pe fugă, dar nu numai, de exemplu dacă nu vrei să iei chiar tot orașul la pas, dar ai vrea să-l străbați pe tot (așa ca noi, de data asta).

Marea Pădure ce se întinde pe o suprafață de peste 1000 de hectare este principalul parc al orașului, un fel de Herăstrău oleacă mai sălbatic, dar culmea, mai civilizat, oare cum o veni asta? Vă recomand o plimbare aici, mai ales în zilele foarte călduroase, de care regiunea chiar nu duce lipsă. Noi n-am servit de data asta, dar s-a realizat cu 9 ani în urmă și mi-a plăcut la nebunie. Dacă mă concentrez bine cred că-i mai simt răcoarea și acum. Mai ales că la Cluj sunt 32 de grade de o săptămâna plină :)

mpam

When in Ungaria, papă gulyás! Că altfel nu se poate oricât de romantică sau mai puțin romantică ți-e escapada. Noi am ales pentru asta, zice-se, cel mai bun restaurant din oraș, Csokonai Restaurant, exact, vis a vis de teatrul cu același nume. Mâncare de vis, atmosferă faină, personal deosebit de amabil și de bun la limbi străine (rar frate, așa ceva în Ungaria), prețuri mai mult decât decente (sub Cluj, indiscutabil), iar acea rețetă de gulyaș ei se laudă ar fi pregătită exact la fel de peste 30 de ani… Completăm cu un fel de foie gras hungarian style și asta a fost ceea ce se poate numi, a noastră anniversary dinner. Köszönöm szépen pentru masă!

Dacă te întrebi unde ne-am băut cafeaua, romantică, de dimineață, află că asta s-a întâmplat chiar pe centru, se putea zări un turn din Marea Biserică de la terasă, iar acest loc se numește Volt. Clau nu a fost dat pe spate de cafeaua de aici (dar deja e o aventură să mai fie Clau dat pe spate în cafenele, că de când se pricepe la ce bea, comentează prin toate) :) dar eu am băut un foarte bun cappuccino de vanilie care a venit servit cu biscuiți din partea casei. Și aici prețuri sub Cluj și servire ireproșabilă.

O altă experiență musai de încercat este raita prin magazinele cu produse “made in Hungary”, cum sunt cele de genți sau lucruri din porțelan. Cănițe mai frumoase și mai diverse n-am văzut în viața mea, însă din păcate erau cam scumpicele, deci nu m-am cadorisit. La capitolul genți n-am mai gafat și mi-am achiziționat una, dintr-un magazin minunat, amintire de la nunta de lemn nu alta, o poșetuță mică și albă cu un motiv floral tradițional cusut pe ea, același motiv care se mai regăsește pe un tricou primit de la Clau, când a venit din prima delegație de peste hotare, delegație care a fost, desigur, ați ghicit… la Debrecen :)

step

Și dacă tot am zis ceva de cumpărături, pentru cei ce iubesc viața la Mall, să știți că au și ei un Mall fain și relativ nou, Forum se numește și vezi reclame cu el încă de prin România, cam de la Aleșd așa :) Iarna cică au un Târg de Crăciun frumos organizat chiar în incinta lui și desigur câteva magazine care încă nu se găsesc la noi…

Au rămas un miliard de lucruri nefăcute și de locuri nevăzute. Cel mai mult regret că n-am ajuns la Deri Museum, amplasat într-o clădire foarte frumoasă sau la Muzeul Literaturii, asta ca să nu mai zic de celelalte muzee dedicate istoriei maghiare. Aș mai menționa Grădina Botanică și cea Zoologică, dar și apropierea orașului de renumita stațiune cu băi termale de la Hajdúszoboszló, dar asta doar ca să le știți voi când o să hotărâți să o luați la drum mai spre la vest de țara noastră.

La final, vă las cu pozele strânse de data asta și sper ca în viitor, să ajung prin Ungaria mai des, căci Szeged, Eger sau Esztergom sunt doar câteva din locurile super frumoase din Ungaria, pe care vreau să le văd cât mai curând și cât mai de aproape.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.