Pentru mine, Parisul…

Pentru mine, Parisul va însemna tot ce am scris aici, după ce m-a primit în el pentru a doua oară. Și pentru totdeauna! Parisul meu va fi acel Paris văzut în 2009 și mai apoi în 2012 și refuz să cred că el va deveni altfel… vreodată! Nicio crimă și niciun masacru nu mă va face să văd Parisul cu alți ochi. Nu pot ei să urască și să distrugă, cât putem noi iubi!

Dacă ai avea planificată acum plecarea la Paris, ca în acel noiembrie de frumoasă amintire, ai mai pleca în condițiile date? am fost întrebată, cândva, în decursul zilei de sâmbătă…

Se fac 6 ani, chiar MÂINE, de când, cu inima plină, am ieșit din acea gură de metro în fața mărețului turn, din oțel de la Reșița, pentru prima dată. Am așteptat momentul acela 20 de ani, căci cred că auzisem de Paris prima dată pe la 5 ani, imediat după Revoluție, când mulți au plecat din țară și ai mei vorbeau despre asta (de la Ineu cei mai mulți cred că au plecat în Franța și Germania, n-am niciun dubiu). Atunci Parisul mi se părea, oricum, de pe altă planetă. Și după 20 de ani ajunsesem și eu pe planeta aia cu Parisul. Ce-mi puteam dori mai mult?

Deci da. Sigur că aș merge, i-am spus, we’ll always have Paris!, vorbă care mă urmărește ceva mai tare ca frica de atacuri teroriste.

Regret, normal că regret nespus ce s-a întâmplat în acest 13 negru în Franța (și lucrurile sunt departe de a se fi liniștit, din câte se pare). Regret și ce se întâmplă des prin alte colțuri de lume. Îi regret pe acei tineri ce mor prin Kenya sau prin Liban ori chiar în Siria, dorind doar normalitate. Dar recunosc, fiind legată emoțional de Europa asta în care îmi place să călătoresc și să trăiesc, am găsit devastator ce s-a întâmplat la Paris și n-am putut să nu-mi pun, cu această ocazie, niște întrebări serioase referitoare la lumea (Europa) în care trăim. N-am un răspuns pentru voi și nici pentru mine…

Teoretic ar fi fost frumos sa fi mers pană la Paris și anul acesta, să facem o tradiție din a-l vedea din trei în trei ani, căci e bine să ne reîncarce cu atmosfera lui boemă. Practic nu a fost posibil, anul acesta a fost plin de călătorii prin locuri noi și plin cu de toate în diferite moduri posibile. Însă mi-e dor de macarons și supă de ceapă, de terase întoarse spre stradă și de vitrine care îți iau ochii, de verdele grădinilor publice și de luminile orașului noaptea, de Disney și Montmartre, de lucrurile pe care le-am făcut și de cele pe care sper că le voi face… cândva.

Dacă vă e dor de el (așa ca mie) sau dacă n-ați ajuns încă, dar doriți să o faceți, vă puteți inspira din tot ce am scris despre Paris aici pe Bialog, în această serie de articole… Și sperați că va fi bine și o vedeți Parisul în siguranță!