My Bucket List: Eros Ramazzotti, în concert la Cluj!

Ca să fiu precisă, linia asta din al meu Bucket List suna așa: Eros Ramazzotti Live undeva prin Italia, poate pe Stadio Olimpico din Roma ori poate la Arena Romană din Verona… Doar că Cineva a prins esențialul mesajului și îi foarte mulțumesc pentru asta. Adică dorința mea era să-l văd și să-l aud pe Eros Ramazzotti Live, locația fiind mai puțin importantă – așa că mi l-a adus acasă! La Cluj! :)

IMG_2876

Ca să înțelegeți anvergura evenimentului pentru mine, ar trebui să precizez și aici, că poate doar pe Celine Dion îmi doresc să o văd în concert live ceva mai tare și asta e ceva chiar foarte greu de realizat, dacă nu mă duc în Vegas. Așa că îl vânam pe Eros ca pe o comoară și m-a bătut gândul să merg la Kosice pe 30 septembrie să-l văd (știam de turneu, dar nu visam să ajungă și la noi), asta până nu se anunțase concertul de la Cluj.

Și apoi pe la jumate de iulie a apărut anunțul oficial și nu mi-a venit să cred. A doua zi ne-am și luat biletele și am așteptat ziua de 24 septembrie mai ceva ca pe Moș Crăciun. Ehei… și m-a prins pe mine concertul ăsta într-o perioadă așa aglomerată cum de mult n-am mai avut și eram așa de obosită că am crezut că greu voi sta în picioare pe durata show-ului… numai că… Numai că cele peste două ceasuri mi-au părut scurte și jur că aș fi reușit să stau până dimineață acolo dacă era Eros dispus să stea și el.

Poate că nu oi fi eu foarte dusă pe la concerte, asta și pentru că sunt destul de puțini cei pe care chiar vreau să-i văd în carne și oase, dar mie concertul de la Cluj al lui Eros Ramazzotti mi-a plăcut foarte mult. Dincolo de faptul că sunt fan, că îl cam iubesc și mi se pare că are o voce care m-ar trezi și din morți, omul a venit la Cluj și și-a făcut treaba la fel de bine cum o face și pe stadioanele pe care le umple la refuz cu sute de mii de oameni. La Cluj nu cred să fi fost mai mult de 5.000 de persoane, dar eu am fost oricum uimită și de acest număr.

IMG_3032

Ce mi-a plăcut foarte mult:

Scenografia concertului a fost extraordinară!! Nu mi-aș fi putut imagina că poate fi așa de bine pusă la punct, practic, a fost mai mult decât un concert, a fost un show în toată regula. Eu mă duceam să-l văd și dacă era pe scenă doar el pe un scaun cu un microfon în față, însă ce s-a realizat la nivel de montaj video în spatele lui mi s-a părut de mega efect!

Vocea și tonusul lui la cei 51 de ani pe care îi face pe 28 octombrie mi s-au părut WOW. Adică, imaginați-vă că omul ăsta are în această parte de turneu un spectacol la două zile (!!!). Mi se pare enorm. Înainte de Cluj a avut concert la Verona (două, în zile consecutive), apoi după două zile la Ljubljana, la două zile după Cluj a avut la Sofia, apoi după două zile (adică în seara asta) la Cracovia și miercurea viitoare cântă la Kosice. Aici s-au oprit cercetările mele, că sincer am obosit numai minunându-mă. O fi ăsta “job-ul” lui, dar e pure madness. În plus nu arată deloc obosit :)

A cântat TOATE piesele mele preferate (minus una, dar na, era prea de tot), atât de pe albumul nou, Perfetto, pe care îl știu deja pe de rost, căci a fost soundtrack-ul vacanței de anul acesta, cât și de pe albumul meu preferat: Stille Libero (practic albumul care m-a făcut să-l iubesc pe Eros necondiționat). Nu cred că o să uit niciodată cum a început spectacolul cu L’ombra del Gigante și nici cum mi-au dat lacrimile la Piu’ Che Puoi.

A început cu o întârziere de maxim 15 minute, deși în purul stil românesc mulți au ajuns la concert la 8 fără 5, în condițiile în care pe bilet era trecută ora 20, iar accesul s-a făcut de la ora 18. Noi am ajuns în jur de 19 și era mega lejer, apoi am aflat că de la 19:45 a fost o înghesuială la intrare de Doamne Ferește. Acum ce să mai zic, poate organizarea o fi și ea de vină, dar eu una n-aș ajunge niciunde cu doar 15-20 minute înainte, ce să mai spun de un eveniment de acest gen. Oricum, felicit echipa lui și pe el că n-au așteptat până la ora 21 să înceapă, cum mai auzeam prin jurul meu…

Interacțiunea cu publicul a fost de mare angajament, făcându-i pe cei de la firma de securitate care a “protejat” evenimentul să aibă de lucru. Eros a coborât de nenumărate ori de pe scenă, atingea pe toată lumea, se mai culca pe spate peste oamenii din public, își făcea selfie-uri cu cei din primul rând, la un moment dat am crezut că a trecut dincolo de gard, că nu l-am mai văzut, numai îl auzeam din mulțime. Oricum am fost toată numai ochi când l-am văzut chiar lângă mine, evident am încercat și eu să văd cum i se simte tatuajul de pe mâna dreapta (binecuvântate fie biletele din Golden Ring și cine le-a inventat). Ce mai, nu mult a lipsit să-l luăm acasă :)) Dar ce a fost și mai fain, mi s-a părut că “povestește” cu cei de departe, de pe scaune, din alte zone ale sălii, le făcea cu mâna și mai că ar fi vrut să ajungă și până la ei, dacă nu se agitau cam tare gardienii. A fost acolo pentru toată lumea și asta s-a văzut cu vârf și îndesat

eros 6

Ce mi-a plăcut mai puțin, dar totuși nu m-a deranjat:

Ținuta “controversată” care, desigur, are o explicație. Cică: “măi, dar cum de a venit la concert îmbrăcat în trening?” :)) Well, nu a fost chiar trening și chiar dacă ar fi fost nu m-ar fi mirat. Zic că nu a fost trening pentru că acei pantaloni la prima vedere sport, aveau curea. Am văzut-o cu ochii mei. Dar și dacă era pe bune costumație pentru “ora de educație fizică și sport” aș fi înțeles cărui fapt se datorează. Se știe că dragul de el, deși născut și crescut la Roma, este fanatic Juventus Torino. Și când zic fanatic, e cu F mare, e celebru pentru loialitatea față de acest club. I-au dat și premii cei de la Juventus pentru asta :)) Când l-am văzut pe scenă în culorile lui Juventus am început să râd. Na, nimeni nu-i perfect! În plus cu toții știm cum arată el la costum.

Marea de telefoane inteligente, tablete și alte “dzudzuloaie” care doreau să fotografieze și să filmeze TOT. Noroc că am stat în față, dar îmi imaginez că din spate, peisajul era hilar și deranjant. Eu n-am prea făcut poze, că am vrut să mă bucur maxim de eveniment, dar am negociat cu Clau, pe care îl felicit pentru cadrele surprinse. Eu doar am filmat aproape toată piesa Rosa Nata Ieri, care de departe a fost un highlight al concertului, dar Google nu mă lasă să v-o arat (deh, drepturile de autor).

Zic că se mai putea întoarce pentru un bis, dar nemulțumitului i se ia darul. În plus mă ia cu greață de scenă când mă gândesc câte concerte îl mai așteaptă…

IMG_3017

Întrebarea ce se impune după acest concert ar fi: aș mai merge la un alt concert Eros Ramazzzotti? Iar răspunsul ar fi: DA, dar foarte probabil că nu în România. Așa că urcăm iar în Bucket List: Eros Ramazzotti Live undeva prin Italia, poate pe Stadio Olimpico din Roma ori poate la Arena Romană din Verona… ori poate cine știe pe unde. Îmi place chiar mai mult după această întâlnire face to face… mi-a mai completat cu ceva dragostea mea pentru Italia și i-a mai crescut cota acestui roaller coaster numit 2015…

Grazie Eros!

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.