Chiar dacă m-am înverzit când am văzut că noua destinație Wizz, din Cluj spre Italia, nu este Napoli (cum am sperat eu) ci Bari (pare-se, destinația anului la Wizz), nu mai regret acum nicio clipă, căci am descoperit cu această ocazie, o zonă absolut minunată din sudul Italiei, cu orașe exact pe gustul meu, mare de un albastru nemărginit și plaje tare frumoase.
Și dacă întâi v-am povestit de Bari, de orașul acesta ca o poartă de intrare în Sud și mai apoi v-am ademenit cu marea din Puglia, azi vă scriu despre tot ce nu a încăput în aceste articole, dar mai ales despre povestea din spatele poveștii: detaliile logistice și organizatorice ale unui city break low cost.
Transportul
Biletele de avion, Cluj – Bari și retur, le-am luat cam cu două luni și jumătate înainte și am plătit pentru ele exact 270 Ron (dus/intors, două persoane, toate taxele incluse, fără bagaj de cală). Înainte să mă întrebați unde am dat de prețul ăsta trebuie să vă spun că eu intru destul de des pe site-ul WizzAir, avem un Wizz Xclusive activ, zborul spre Bari se lansase la preț promoțional și daaa, eu nu-s sănătoasă dacă nu zbor la prețuri derizorii (din 2009, am zburat cu Wizz la niște sume, de nu îmi venea să comentez nici dacă stăteam în picioare până la destinație). În fine, ideea este că am mai intrat pe site, m-am mai uitat la zborurile de Bari și prețurile sunt în continuare foarte bune, așa că profitați, profitați, profitați! A! să nu uit, zborul spre Bari a devenit rapid unul din zborurile mele preferate, de la decolare la aterizare faci cam o oră și 20 de minute (cel mai scurt zbor al meu).
Din aeroportul Karol Wojtyla, în Bari, se poate ajunge pe mai multe căi. Există autobuzul local (nr. 6), care circulă din fața aeroportului (cum se iese în stânga), doar că numai din jumate în jumate de oră sau seara din 45 în 45 de minute. Costă, ce e drept 1 euro de căciulă, dar ai ce aștepta după el. Te duce până la Stazione Centrale în Bari și de acolo îl poți și lua când te întorci la aeroport. O altă variantă (pe asta am luat-o noi) este Airport Express Shuttle, un microbuz albastru, care se ia tot din același loc cu busul local, doar că nu oprește foarte des pe drum, ajungi în Bari mai repede (20 de minute) și costă 5 euro de persoană. Seara circulă des, mai ales datorită programului lent și rar al numărului 6. Singura lui problemă este că se umple repede, trebuie să fii pe fază, să ieși rapid din aeroport și să mergi direct la el (cum ieși din aeroport îl vezi). Și el te duce tot în Stazione Centrale din Bari. Varianta a treia este metroul ușor, pe care îl iei chiar din aeroport. Ajunge la Stazione Centrale însă are o ieșire separată. Coastă 4 euro de personă, dar din păcate nu-i știu orarul, însă circulă indiferent de zilele de sărbătoare sau weekenduri.
Trenurile din Puglia au fost mijlocul nostru de transport preferat. Puglia este deservită de nu mai puțin de 3 companii feroviare, TrenItalia care merge din Gara Centrală, Piazza Aldo Moro (spre stațiunile de pe Coastă: Polignano, Monopoli, Mola, până mai jos spre Lecce etc), Ferrovie Appulo Lucane (spre Matera ajungeți cu ei), care are intrarea pe o stradă alăturată celei pe care se află Stazione Centrale și Ferrovie del Sud (spre Alberobello), care operează de pe peronul 11 al Gării Centrale. ATENȚIE! În afară de TrenItalia, celelalte două companii sunt private și NU CIRCULĂ duminica și în zilele de sărbătoare (sau alte libere legale, de exemplu Ziua Națională). În acest caz vă puteți deplasa cu autobuzele ce pleacă din spatele Gării Centrale din Bari. Eu nu prea circul cu autobuzul în vacanțe pe distanțe mari, pentru că încă mă lupt cu răul de mișcare (pe mașină, microbuz, autobuz, autocar, numai dacă nu cumva mi le dă mie să le conduc) :) Prețurile sunt destul de ok, pe distanțe scurte un bilet de tren variază între 3 și 6 euro de persoană, iar pe distanțe mai lungi, de peste o oră și jumătate, prețul unui bilet sare de 10 euro de persoană. Condițiile din trenuri, indiferent de companie, sunt foarte bune, pentru noi a fost mereu o plăcere să circulăm prin Italia cu trenul și am avut doar experiențe pozitive. NU uitați să vă validați biletele pe peron sau în gară la aparatele galbene ce stau “bosumflate” peste tot. Amenzile sunt mari și nu-si au rostul ;)
Dacă doriți să închiriați mașină, puteți face și asta și cred că ar fi extraordinar, mai ales dacă vă place să șofați pe drumuri pitorești. Sunt o sumedenie de firme de închirieri auto care oferă serviciul de ridicare a mașinii din aeroport și predarea ei tot acolo. Dacă vă hotărâți la asta vă rog, măcar, lăsați-mă să vă recomand un Fiat 500, eu n-am renunțat la ideea de a face asta cândva (sper la o Toscana într-un Fiat 500 și nu mă las până nu se va realiza)…
Cazarea și masa
Dacă ar fi să găsesc un inconvenient al zborului de la Cluj este acela că se ajunge la Bari cam târziu, cam seara după ora 21, când ar fi bună o oprire de o noapte în Bari (asta ar înseamna o seară de cazare în plus, dacă sunteți în trecere spre una din stațiunile de la mare). Chiar dacă Puglia mi-a părut una din regiunile ieftine ale Italiei, cazarea nu a fost chiar extrem de ieftină. Am plătit 60 de euro de cuplu, pe noapte, pentru o camera dublă (mare, una din cele mai mari în care am stat în Italia), cu baie proprie, curățenie zilnică și mic dejun, la B&B Emozioni, la 3 minute de Stazione Centrale. Mi-a plăcut cazarea, mai cu seamnă patul imens și senzația de aerisire și curățenie. Și mi-a plăcut faptul că a fost caldă și plăcută, aproape că n-am avut nevoie de pătură suplimenatră (eu sunt cam friguroasă în deplasare, probabil de la oboseală).
Dacă vă puneți baza la Bari și de aici intenționați să faceți excursii, vă recomand cu căldură o cazare aproape de gară, însă dacă doriți ceva mai autentic, atunci o cazare în Barivecchia e ce vă trebuie, să simțiți parfumul balsamului de rufe și al cafelei chiar din buricul târgului. Dacă vă doriți o cazare pe coastă, pentru o vacanță de relaxare, atunci vă căutați o cazare la mare în funcție de preferințe. Ori o vilă pentru un grup de prieteni sau familie, ori un hotel care să întrunească preferințele voastre, ori pur și simplu pensiuni sau acele B&B din clădirile istorice. Luați în considerare că stațiunile mai mici, dar pitorești, de genul Polignano a Mare sunt mai scumpe decât stațiunile mari.
La capitolul mâncare, ei, daaa, n-am mâncat mai ieftin niciunde în Italia. Nouă ne și place tot ce se pregătește în bucătăria italiană, așa că nu e greu să ne mulțumești și nici nu-i musai să ne duci în cele mai extravagante locuri de luat masa, deci pe scurt: cafele intre 80 de centi si 1 euro, apa plată 1 euro, bere cu lămâie 2,5-3 euro, pizza intre 4 și 7 euro, paste intre 7 și 9 euro, înghețată între 2 și 4 euro (și din asta o să vă luați multă). Și desigur, micul dejun de la cazare, care se poate dovedi foarte util, mai ales dacă vă plac produsele de patiserie sau acel mic dejun “dulce”. Ca și mâncare tradițională ar fi fructele de mare, dacă vă plac (noi nu suntem amatori) și Orecchiette, pastele specifice Pugliei (prin centrul vechi din Bari o să le vedeți scoase afară la uscat în fața caselor, pe niște mese din lemn).
Stațiunile și plajele
La o simplă privire, aș zice că sunt pe toate gusturile. Noi nu suntem chiar genul care să zacem pe plajă (eu 100% nu-s, Clau poate că s-ar mai relaxa puțin dacă ar avea cu cine, numai că în 14 ani s-a învățat). Cu toate acestea, din când în când, îmi place și mie să mă lăfăi la soare, să mă bălăcesc ca o rață și în principiu să lenevesc Și atunci, normal, îmi place să dau de un loc cu nisip fin, mare limpede și caldă și dacă se poate, peisaj mișto. Nu știu dacă v-am spus, dar eu, întinderile de apă și atât, nu pot spune că le simpatizez prea tare. Cred că acesta este și motivul pentru care nu-mi place la mare la noi în țară, ori când văd plajele exotice plane, fără sare și piper. Ei bine, în Puglia am dat de acele plaje de atmosferă, cu stânci, cu orașe medievale din care se înalță turle de biserici care se văd de pe apă, dar și cu colțișoare retrase. Nu știu dacă sunt pe placul oricui, căci pot fi destul de gălăgioase, dar eu una le ador. Monopoli mi-a rămas la suflet și m-aș întoarce cu primul avion, ba chiar aș promite să stau să zac la soare un weekend întreg :)
Pentru familiile cu copiii, plajele astea mai urbane mie îmi par foarte ok, căci, dacă cel mic vrea la somn sau din diverse motive (ori toane) vrea să pape (alt)ceva, vrea mai mult decât apă și nisip, poți foarte repede ajunge cu el în oraș sau chiar în camera la cazare. Mă refer că nu este nevoie să iei ceva mijloc de transport spre stațiune sau să ai mult de mers pe jos (de exemplu în Corfu noi am avut ceva de mers de la hotel până la plajă sau în Croația am avut de urcat și de coborât o mulțime de scări de la zona de cazare până la plaje). Era plin de copii pe plajele din Puglia (oricum cred că în Italia fooooarte rar vezi o familie cu un singur copil, de la doi în sus e normalul și mi se pare foarte drăguț) :)
Plajele din nordul regiunii sunt mai stâncoase și mai abrupte, în schimb, din câteva cercetări pe net am văzut că cele mai din sud, mai spre “flecul” cizmei sunt mai domoale, însă nu mai puțin spectaculoase. Toată lumea recomandă peninsula Salento pentru o vacanță la mare în Puglia, dar din păcate noi n-am ajuns atât de jos pe cizmă de data aceasta.
Sper că nu v-am amețit prea tare cu Puglia, dar am observat cu bucurie că multă lume a ajuns în Puglia în ultimele luni. Cineva mi-a spus că a devenit “la modă” printre români, după ce s-a introdus zborul Wizz din România. Nu știu dacă e chiar așa, dar mă bucur că am descoperit și noi o regiune atât de interesantă și atât de accesibilă. Citesc tot ce prind despre ea, urmăresc câteva conturi faine pe Instagram, din regiune și coc în minte articolul “ce voi face data viitoare”. Pentru că va fi o dată viitoare, sunt aproape sigură ;)
4 comentarii
Si eu sunt de parere ca Bari e the new shit in town (in sens pozitiv, zic)! Am vizitat Bari si o parte din Puglia la final de aprilie (cu aceeasi promotie Wizz pentru bilete), dar parca am dat startul :)) Chiar mi s-a parut funny ca dupa ce ne-am intors si feed-ul de Facebook s-a umplut de “AMR x zile”, “<3 Bari", "#Peroni", "traveling to Bari", poze de prin aceleasi locuri si check-in-uri in aproximativ aceleasi locatii. Insa, cu toata repetitia asta de prin online, Bari got to our heart! A fost spectaculos, pitoresc, delicios, aventuros, necostisitor si mai vrem! :D Apropo, ai sugestii de city-break-uri (cu plecare din Cluj) care sa bifeze avantajele escapadei in Bari?
Superb! Imi doresc sa ajung si eu in Puglia – cine stie, poate voi avea noroc in 2016 – 2017. Frumos scris, multumesc pentru informatii!
Soon… Very soon… :P
Iar de un lucru sunt aproape sigura: nu cred ca va mai fi ceva de adaugat, atata vreme cat tu ai scris totul atat de clar, concis, frumos, cu suflet si la obiect!!!
Felicitari BIA si mii de multumiri!!! :*
Este o adevarata incantare sa te citesc si sa ma documentez din articolele tale!