Inspirată maxim de acest articol, dar și de faptul că pe Bialog, cel mai vizualiat articol al meu este în continuare Cele mai frumoase vorbe de iubire din cărți, mi-am petrecut dimineața în brațe cu carnetul meu de suflet, o agendă roz în care strâng cuvinte de poveste din cărțile pe care le citesc. Am făcut o selecție și am ales 50 dintre ele pentru voi, pentru atunci când, așa cum spunea magistral Ileana Vulpescu în Arta conversației, omul dorește “să se ridice de la nivelul râmei, pe verticala piscului”.
- “Inima are mai multe cămăruțe decât un hotel de târfe” (Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez)
- “Dumnezeu a făcut nopțile, ca să învăluie în ideal dragostea oamenilor.” (Fetele doamnei Rondeli – Guy de Maupassant)
- “În acest punct se despart drumurile oamenilor, adică dacă vrei să dobândești liniștea sufletească și fericirea, atunci fii credincios, dar dacă vrei să fii un apostol al adevărului, atunci cercetează.” (Scrisori – Fr. Nietzsche)
- “Trecerea de la destin la menire se face când certitudinea unei fericite coincidențe se transformă în bănuiala unei cauzalități ascunse” (Despre limită – Gabriel Liiceanu)
- “Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui nu are niciun sens” (Nuntă în cer – Mircea Eliade)
- “În zori copilul a plecat/ În vatră pâlpâie tăciunii./ Drumeț pripeag te-ajute cerul!/ Afară-i șuierul furtunii.” (Bâlciul deșertăciunilor – William Thackeray)
- “O carte e un mesaj aruncat într-o sticlă în mare, cu speranța că va ajunge la celălalt mal.” (Țara mea inventată – Isabel Allende)
- “Îmi aleg prietenii după înfățișarea lor, cunoștințele după caracterul lor și dușmanii după inteligența lor.” (Portretul lui Dorian Grey – Oscar Wilde)
- “Dacă vrei să faci ceva în viață trebuie să fii mai puternic decât frica.” (Translatorul – Daoud Hari)
- “Dragostea e lupta dintre două suflete și între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.” (Viața pe un peron – Octavian Paler)
- “Pe omul apropiat îl înțelegi pe deplin doar atunci când te desparți de el.” (Un cuib de nobili – I.S. Turgenev)
- “Uneori atribuim diavolului anumite lucruri pe care nu le pricepem, fără să ne gândim că pot fi lucruri ale Domnului, pe care nu le înțelegem.” (Despre dragoste și alți demoni – Gabriel Garcia Marquez)
- “Dacă atunci când chemi nimic nu răspunde, nu înseamnă că lumea e goală”. (Timpul trăirii. Timpul mărturisirii – Eugen Simion)
- “Pe Dumnezeu nu pot să-l încapă cele nouă colțuri ale cerului și nici cele șapte ale pământului, îl încape însă inima omului.” (Zorba grecul – Nikos Kazantzakis)
- “Poruncile nu sunt decât fărâma cea mai măruntă din ființa lui Dumnezeu. Se prea poate să împlinești întocmai poruncile și să fii foarte departe de El”. (Narcis și Gură de Aur – Hermann Hesse)
- “Sunt aidoma melcilor care poartă, tăinuită în labirintul lor, muzica mării.” (Elogiu mamei vitrege – Mario Vargas Llosa)
- “Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majorității este conștiința omului.” (Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee)
- “În viață sunt lucruri cărora nu trebuie să le dai importanță decât dacă schimbă esențialul”. (Ca apa pentru ciocolată – Laura Esquivel)
- “Sufletul unei fete este aidoma unui tablou mai larg decât cadrul.” (Hronicul și cântecul vârstelor – Lucian Blaga)
- “Nu e greu să construiești un drum drept pe o câmpie fără copaci.” (Ceai în Sahara – Paul Bowles)
- “Există două feluri de suferință – cea fizică și cea morală. Suferința fizică o înduri, pe cea morală ți-o alegi.” (Oscar și Tanti Roz – Eric-Emmanuel Schmitt)
- “Nu poți hrăni privighetoarea cu povești!” (Anna Karenina – Lev Tolstoi)
- “Prin Iisus, omul e spălat de păcate, însă nu scutit pe pământ de ispășirea lor.” (Mamă, te rog să nu plângi – Constantin Popovici)
- “De-ar fi pe negândite să vrei să găsești neasemuitul, minunea nemaipomenită din povești; unde ar fi să o cauți?” (Moartea la Veneția – Thomas Mann)
- “Ce se petrece, de fapt, într-o carte cât timp stă închisă?” (Povestea fără sfârșit – Michael Ende)
- “În viață trebuie să alergi și după mingile pe care nu ești sigur că le prinzi”. (Simple introduceri la bunătatea timpului nostru – C-tin Noica)
- “Trebuie să văd vreo două-trei omizi, dacă vreau să văd cum arată un fluture.” (Micul Prinț – Antoine de Saint Exupery)
- “Nu este suficient ca doi oameni să fie nefericiți separat pentru a fi fericiți împreună.” (Clar de femeie – Romain Gary)
- “Dacă aripile nu sunt elementul principal ce determină diferența dintre un uliu și un aeroplan, cu atât mai puțin sunt hotărâtoare pentru a recunoaște îngerii.” (Incredibila și trista poveste a candidei Erendia și a buncii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez)
- “Ai copii, dar ai cu cine ți-ai fi dorit cel mai mult sa-i ai sau i-ai avut cu cine s-a putut sau chiar s-a nimerit? Câte lucruri s-ar lămuri din răspunsul sincer la această întrebare.” (Arta conversației – Ileana Vulpescu)
- “Unui om în accepți firea, nu i-o ierți.” (Arta conversației – Ileana Vulpescu)
- “Îți trebuie o pasiune mare, până la imbecilitate pentru a putea iubi o singură femeie.” (Pe culmile disperării – Emil Cioran)
- “Nimeni nu poate fi osândit de două ori pentru aceeași crimă.” (Cititorul din peșteră – Rui Zink)
- “Câte binefaceri sunt pe lume care nu costă nimic și fiindcă sunt atât de ieftine, nu le prețuiește nimeni.” (Scrisoare de dragoste – Mihail Drumeș)
- “Religiile sunt asemenea râurilor, toate se varsă în aceeași mare.” (Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak)
- “Calea pentru inima unui bărbat poate purta o femeie foarte departe de ea însăși.” (Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak)
- “Cel slab așteaptă o șansă, pe când cel puternic creeză șansa.” (Perla Chinei – Anchee Min)
- “Mi se pare că singurul lucru care ne dă posibilitatea să privim fără dezgust această lume în care trăim este frumusețea pe care oamenii o creează când și când din haos.” (Vălul pictat – W. Somerset Maugham)
- “Anumite lucruri sunt spuse nu pentru că se vor auzite ci pentru că e important să fie rostite.” (Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton)
- “Orașele sunt așa cum le-am simțit și dincolo de adevărul lor există, poate, un adevăr al nostru, de care am avut nevoie în ele.” (Caminante – Octavian Paler)
- “Tinerețea este ca un copac mic și fraged, cele mai slabe vânturi sunt furtune pentru el.” (Buchetiera de la Florența – Vasile Alecsandri)
- “În inima vieții există o cutie cu ace de siguranță.” (Viața lui PI – Yann Martel)
- “Un câine turbat care nu mușcă este un câine care va începe să se muște singur.” (În ghearele Camorei – Giuseppe Carisi)
- “Poate că toate mamele sunt așa. Par să nu aibă nimic ieșit din comun, până într-o zi când se dovedesc a fi extraordinare.” (Fetele din Sanghai – Lisa See)
- “Suntem niște călători, viața noastră e un drum lung de la pământ la cer.” (Bucuria vieții – Irving Stone)
- “Pentru a clădi pacea, nu trebuie ca oamenii să aibă un scop pentru care să merite să lupte ci ceva care să-i facă să merite să nu mai lupte.” (Calea spre credință – Regina Noor)
- “Și dacă în viață uneori necazurile se țin lanț, Dumnezeu a lăsat ca și cu fericirile să se întâmple la fel.” (De la Erevan la Cabo da Roca – Viorel Pătrașcu)
- “Sentimentul de ordine în lume poate fi pus în pericol din cauză că nu suntem niciodată cei care credem că suntem.” (Fiica reginei de Saba – Jacki Lynden)
- “Când le scrii, lucrurile își trăiesc o a doua viață.” (Prin țara simțurilor – Nedjma)
- “Nu e oare acesta cel mai bun fel de a învăța? Ducând greșelile până la capăt?” (Agonie și extaz – Irving Stone)
5 comentarii
Ce fain! Multumim, Bia, c-ai impartasit cu noi :)
“Dacă vrei să faci ceva în viață trebuie să fii mai puternic decât frica.” (Translatorul – Daoud Hari), tot incerc si incerc sa ma ghidez dupa citatul asta…
Foarte frumoase, unele de aprofundat: 26.„În viață trebuie să alergi și după mingile pe care nu ești sigur că le prinzi”. (Simple introduceri la bunătatea timpului nostru – C-tin Noica) și 44.„Poate că toate mamele sunt așa. Par să nu aibă nimic ieșit din comun, până într-o zi când se dovedesc a fi extraordinare.” (Fetele din Sanghai – Lisa See)
Superbe citatele.