N-am fost niciodată mai mândră de România ca acum, iar ultima dată nu a fost dintr-un motiv politic. Nu m-am recunoscut! Am crezut că nu-s eu cea care vrea să vorbească despre politică, că nu-s eu cea de se înverșunează așa de tare și că nu-s eu cea care credea că face diferența… EU cea care contează mai mult decât ar fi crezut vreodată… A fost o revelație… Ați simțit și voi la fel?
“Cat mai trebuie să aștepte copiii noștri ca democrația sa aibă față umană?“, a întrebat corespondentul Radio France International, Matei Vișniec aseară la Digi24. Mi-am dat seama atunci, pe la miezul nopții trecute, că votul de acum a fost triumful unei generații care a înțeles că o atitudine de genul “nu contează cine iese, pe mine oricum nu mă ajută cu nimic” nu mai este valabilă, nu mai ține… A fost acum ori niciodată! Am fost teribil de nervoasă că unii au priceput așa de greu, iar unii încă mai cred că “dacă votul nostru ar conta nu ne-ar lăsă nimeni să votăm”, aste e o prostie, o tâmpenie ca să nu-ți asumi nicio alegere. Mda, mulți oameni chiar atât de pasivi vedem în jurul nostru… Dar nu mai contează, România a demonstrat că nu mai contează, că dacă ăsta pe care l-a votat masiv nu e bun, asta e, își asumă treaba asta, DAR undeva într-un cotlon al sufletului, fiecare a știut că dacă el nu e bun, oricum tot e mai bun decât ar fi fost celălalt.
În acest context am mers la vot cu o speranță cum eu una n-am avut niciodată în ceea ce ține de politică. Și acolo la vot, în fața mea era o familie tânără și frumoasă cu o fetiță slabă și blondină. Mi-am amintit cu emoție că așa mergeam și eu cu ai mei la vot. Așa am mers cu ai mei când l-au votat pe Emil Constantinescu, așa am mers numai cu mami în 2000, respectând dorința lui tata de a nu-l mai vota pe Iliescu în viața lui. Am avut un sentiment foarte puternic acolo la vot: am simțit că pentru prima dată eu am votat pentru ei și nu ei pentru mine. S-au inversat rolurile și ei trebuie să înțeleagă și să accepte asta. Tata, nu mai am niciun dubiu pe cine ar fi votat, iar mama nu are o opțiune politică, dar totuși a votat. Nu dezvolt… Eu însă am votat în perfectă cunoștință de cauză, pentru prima oară în viața mea!!
Votul conștient a fost marea poveste a ceea ce se va numi peste timp #alegeri2014. Pe internet, în rețele de socializare, pe străzi și cel mai important, în urne, votul ăsta s-a simțit eliberator și ADEVĂRAT! Mobilizarea asta m-a fascinat pe cât m-a frustrat situația votului din străinătate. Un prieten a stat la Munchen 9 ore până să ajungă să voteze, iar o prietenă a reușit să voteze după 10 ore la Londra!! Ce să voteze? Schimbarea!! Și da, schimbarea a venit oarecum după ce ne-am schimbat noi fundamental și am mers naibii la vot. Am ieșit la vot pentru schimbarea pe care ne-am dorit-o în noi mai mult decât pentru schimbarea de la nivel politic. Schimbarea a venit după ce ne-am săturat să ne mai complacem, a venit după ce ne-am pus pe faptele alea de care tot vorbește noul președinte. Așa din gură, vă spun eu (că mă pricep și la asta) putem tot da ca niște curci bete sub privirile nedumerite ale celorlalte păsări din ogradă…
Bun. România s-a trezit (Slavă!!) și nici Dumnezeu nu doarme (desigur!). Mai sunt foarte multe lucruri de schimbat, să nu ne amăgim. Prima dată schimbate în mentalitatea noastră, iar apoi categoric și în teren. De exemplu să ne dezintoxicăm politic și să vedem că putem fi și altfel. Normali! (hai că mi-a plăcut asta, am uitat să fim normali, ne uimește normalitatea, vă dați seama?)… România trăiește, dragi cititori, iar eu pentru prima data mi-am vopsit unghiile în albastru din simpatie. Și-mi plac de numa așa albastre… Mi-a mai plăcut în trecut culoarea asta, pe când nu avea nicio legătură politică…
4 comentarii
Felicitari pentru optiunea de culoare a unghiilor! ;)
“Am fost teribil de nervoasă că unii au priceput așa de greu…”
Sila de a iesi la vot era normala, Bia, pentru cei care merg de fiecare data la urne, pentru ca te ajunge sa votezi, sa speri, sa iti pui increderea in ei si, dupa 25 de ani de cand ai dreptul asta, sa vezi ca nu se schimba nimic, sau daca se schimba, se schimba in rau. A aparut un om altfel, mai fara de pacat, si de asta s-a schimbat situatia, plus nesimtirea si aroganta contracandidatului. De aici a inceput ca furia sa inlocuiasca sila, ca speranta sa inlocuiasca dezamagirea. Si, pana la proba contrarie, politica e o curva, abia in timp se va vedea daca asta a fost sau nu cu adevarat o victorie. Putem sa ne bucuram, zic, dar asta nu inseamna ca noi si numai noi detinem adevarul absolut.
Nu ma incearca decat un sentiment de fericire vazand atata lume bucuroasa in jur si dornica de schimbare insa nu am cum sa nu ma gandesc si la faptul ca Romania e impartita in jumatate daca privim voturile si sper ca ambele parti sa se accepte asa cum sunt si sa nu mai exista ura asta extremista. Ma bucura energia pozitiva din jur creata de alegerea noului presedinte si sper din suflet sa nu dezamageasca asa cum au facut multi altii. Sper ca viata sa nu ne dea o alta lectie. Dupa atatia ani parca iti este si frica sa te bucuri, nu esti obisnuit cu asa ceva.
hehe, ce atmosfera a fost la coada la Viena si ce unghii pictate albastru frumos am si eu acum :). e un sentiment pretios, mie nu-mi place politica, iar daca am optiuni politice nu le fac cunoscute. pana acum :)