Treviso, locul în care s-a născut Tiramisu

Asta ar mai fi restanța mea, despre minivacanța de toamnă din Italia. Mai are Clau două și zice că dacă îi dam răgaz, până la final de 2014 ne onorează cu ele. A fost o perioadă tare aglomerată și din acest motiv o poveste savuroasă despre Treviso abia acum s-a cerut scrisă și așternută pe blog, când prima promoroacă sănătoasă, de iarnă, s-a așternut și peste orașul meu…

Privind în urmă (da, fac asta des), îmi dau seama că prima dată pe pământ Italian, la Treviso am călcat, dar asta în 2009, pe când nu mă îndrăgostisem încă atât de nebunesc de Italia. Atunci doar am ajuns în aeroport și ne-am cărat visele la Veneția, aflată la 40 de minute cu autobuzul. La întoarcere a fost la fel, dar știam de prin alte articole citite, că Treviso ar fi bine să nu fie văzut chiar numai în treacăt. Așa că atunci când Clau a procurat biletele pentru Florența, a ales întroarcerea acasă din Treviso, ca să apucăm să mâncăm o pizza și aici :) Ceea ce am și făcut, drept să vă spun…

Foarte pe scurt, Treviso este un oraș în regiunea Veneto a Italiei și capitala provinciei cu același nume. De el se leagă istoria unui celebru desert, Tiramisu, a unui vin de legendă, Prosecco și faptul că unul din cele mai mari atracții turistice din lume, Veneția, se află în apropiere. Mai beneficiază și de un aeroport de pe care operează low-cost-uri într-o veselie și gata, la Treviso ajunge anual un număr impresionant de turiști. Poți vedea și imaginile trecerii noastre, aici.

Desigur, după ce vii din Florența, Treviso îți poate părea un orașel în care nu se întâmplă mai nimic. Dacă mai nimerești și la orele prânzului, e clar, îți vine să te așezi undeva pe un petec verde și să dormi și tu ca toată Italia. Dar dacă vrei să profiți din plin, de probabil ultima zi din Italia pe anul acesta, atunci te pui și o iei către centru, treci râul Sile și vezi canalele de Venice Wannabe, canale ce încă din Florența ne-au fost recomandate…

O listă lungă de obiective turistice am fi avut de bifat, dar n-am făcut-o. Am preferat să descoperim ce ar fi de descoperit din mers, având la dispoziție aproape o zi întreagă și o vreme destul de bună pentru un final de octombrie. Astfel că am mâncat o înghețată absolut minunată pe treptele Catedralei din Treviso, am intrat în cea mai drăguță pizzerie văzută până acum în Italia, Zeus pe numele ei, ne-am plimbat și pozat în mânecă scurtă pe canale și în general am respirat într-un oraș liniștit, în care aș putea trăi fără perioadă de acomodare. Iar în Piazza dei Signori, buricul târgului din Treviso cum ar veni, am făcut cea mai frumoasă poză din ziua respectivă, imaginea a făcut în mintea mea o poveste frumoasă despre două babe care îi așteaptă acasă cu pâine, brânză și vin pe flăcăii de mai jos… Dar ei se grăbesc fix după stilul La Dolce Vita… Uite (și) de asta îmi place mie în Italia :)

Altfel, după Treviso, am tras concluzia că ceva ce ador cu desăvârsire la Italia este că și orașele mai micuțe au o savoare de nedescris. Adică nu trebuie să mergi într-un oraș emblemă ca să te bucuri de un Dom sau de o Piazza de dimensiuni considerabile, nu trebuie să mergi până la Florența ca să vezi un magazin chic cu produse handmade, sau până la Veneția ca să papi o înghețată de iaurt, proaspătă și delicioasă. Le ai într-un oraș mititel de care nu a auzit chiar toată lumea, le ai acolo la tine acasă, căci Dolce Vita e peste tot, asta e esența ei…

N-am gustat Tiramisu la Treviso, dar mi-am cumpărat pentru acasă niște dropsuri cu lapte, delioase și un soi de cappuccino fără zahăr, numai bun de îndulcit cu miere. A, da… și pentru totdeauna Treviso va avea miros de Cerruti 1881, căci m-am cadorisit cu așa ceva de aici… Asta e povestea aromată și italiană a anului 2014. Atât a fost de data asta, dar atunci când vine vorba de Italia mereu va fi vorba de o dată viitoare ;)