15 septembrie! Mă emoționez de zici că am copil la școală sau nu am terminat-o eu încă :) Îmi place, are ceva ziua asta, ceva atât de special încât nu credeam să-i fie răpit farmecul, niciodată. Și totuși…
La Cluj a fost o zi senină și destul de plăcută, a bătut vântul, dar nu a alungat soarele. La Ineu știu că a plouat crunt la fel cum a plouat și în cei 12 ani de școală pe care i-am început (și terminat) eu acolo. Era ceva de la sine înțeles că va ploua pe 15 septembrie, dacă nu la festivitate, oricum câțiva stropi tot aveau să cadă de 15 până să mă pornesc spre casă.
Îmi amintesc prima zi de școală! Serios! Aveam uniforma standard alb/albastru, cu șorțuleț și aveam chiar și două codițe prinse cu două pampoane imense albe. Nu știu de unde a găsit mami atâta păr încât să-mi facă două codițe ce se puteau prinde cu chestiile alea funny, dar știu că fie și numai pentru ziua aia, le-am avut. N-a imortalizat nimeni momentul, nu știu cum de, doar tata erau mereu pe fază cu pozele… N-a fost să fie, ziua aia există numai și numai în memoria mea… După ziua asta, multe din zilele de 15 septembrie se amestecă în mintea mea cu două excepții: 15 septembrie 1999 – prima zi de liceu și 15 septembrie 2001 – ultimul început de școală când a venit tata la ședința de început de an…
Nu știu cât din ce simt eu mai simt și copiii/elevii zilelor noastre. Citeam ce zice Zicu și mi se pare așa de trist că nici nu mă pot exprima în acea direcție. 15 septembrie mi se părea o zi plină de candoare, dar nu cred că mai e, decât în amintirea mea, din păcate… Și dincolo de neajunsurile sistemului pe care îl tot blamăm și înjurăm că se schimbă mereu, cred că se pierde exact esențialul: pierderea inocenței și a simțului nostalgiei, a unei generații din care poate curând chiar copiii noștri vor face parte…
Baftă tuturor în noul an școlar! Să fie minunat și să vă amintiți mereu de el!
3 comentarii
Ba e emoționant și special și aparte, e, sigur că e, certific eu, mămică de Puști care azi a pășit prima oară în școală! Desigur că e cel mai deosebit 15 septembrie! Și pentru mine, și pentru el.
Daaaa, ce mare eeee!! Sa va bucurati de fiecare inceput de an impreună și să-l faci să prețuiască copilăria și anii de școală… După cum știm nu se mai întorc și e păcat să-i “pierdem” :(
Va pupacesc :* :*
Si eu imi amintesc cu placere de zilele de 15 septembrie si asa va fi pentru tot restul vietii. Stiu de exemplu o chestie funny care s-a petrecut in prima zi de scoala din clasa I: maica-mea, atat de emotionata si atenta la mine, a uitat complet de fratele meu mai mic. Si in timp ce invatatorul isi tinea in clasa dicursul de inceput de an scolar, in linistea aceea, s-a auzit deodata: “Copilul!”. Era maica-mea, care-si amintise brusc de fratele meu uitat in curtea scolii. :)))