Pauză

Nu mai țin minte de câtă vreme în existența de 5 ani și aproape jumate a Bialog-ului s-au mai strâns 10 zile de pauză totală (adică nici tu răspuns la comentarii, nici nimic). Nici când m-am măritat și am plecat în săptăluna de miere cred că n-am absentat atât :)) În concedii și vacanțe nu mai spun, aveam spor de numa. Ultima săptămână, însă, a fost cu susul în jos (nu, nimic grav, doar pauză și timp băgat în sac) și ca să am și o cireașă de pe tort, că tot îmi plac mie torturile… cred că mă ia răceala. No comment. Erau semne de ieri, dar nu mă gândeam că mă va lovi așa… din nou.

DSCF8192

Nici nu știu ce să fac ca să îmi revin până la finalul săptămânii viitoare când teoretic ar trebui să plec la Ineu, dar azi nu pot gândi, asta e clar, capul îmi face ca vijelia ce stă să înceapă afară. Un cer plumburiu îmi apasă tâmplele de nu pot stat în sus, iar în spatele ochilor se dă o bătălie de viață și de moarte pentru ca ei să poată sta deschiși. Cine știe, cunoaște. (Alina te sun mâine, azi nu cred că vrei să mă auzi) :D

Așadar, se prea poate ca pauză să mă mai dureze, poate până după Paște, cu mici excepții, cu unele lucruri pe care poate că le voi scrie, nu știu. Oricum, mă bazez pe faptul că toată lumea va fi ocupată cu Sărbătorile ce stau să vină (apropo, azi e una mare, Floriile, La mulți ani, celor cu nume de flori).

DSCF8296

Sigur că restanțe la povestit sunt din plin, de ar fi an terminal, n-aș intra în licență cu blogul :)) Una din ele e una nașpa, o călătorie scurtă care din frumoasă ce-a fost s-a terminat la Urgențe (nu pentru mine, dar la cât m-am stresat a fost ca pentru mine) cu bine ;) Iar a doua (sau mai multe extrase din ea) este despre vizita fulger la Bucureștiul melancoliilor mele. V-am mai spus, sau nu că Bucureștiul pe mine mă melancolizează de zici că am trăit pe acolo cândva? Cred că știu de la ce mi se trage și o să vă povestesc când voi avea condiția necesară de a o face…

Și ar mai fi experiența de la Radio România Actualități unde am însoțit vedeta familiei la emisiunea domnului Alexandru Mironov, Printre Stele (în fiecare luni de la ora 21:30). N-am niciun merit, în afară de câteva poze importante pentru Clau, însă acea oră, întâlnirea cu niște voci pe care toată ziua bună ziua le aud la Radio, dar mai ales acel “Aici Radio România Actualități. Ora Exactă” pe care îl știe toată suflarea din fragedă pruncie, auzit de acolo din studiou, au fost pentru mine chestii de ținut minte forever and ever…

DSCF8355Deci Pauză sau nu Pauză? Oricum, sunt pe aici, tăcută, încercând să mă fac bine și să-mi fac timp din nou. Pentru Bialog, pentru voi, pentru mine…

Sărbătorile ce vin să ne aducă multă liniște… și timp frumos!

7 comentarii

  1. Chiar ma intrebam ce e cu tine.
    Pentru raceala nu am niciun sfat, desi am fost racita toata iarna.
    Chiar as vrea sa stiu de ce iti plac Bucurestii asa de mult. Pentru ca eu sunt bucuresteanca si as dori sa gasesc motive sa imi iubesc orasul.
    Multa sanatate!

  2. Bine ai revenit! Si eu ma intrebam ce-i cu tine, ca te stiam ca scrii des. Te banuiam printr-o vacanta ;).
    Spor la toate cele, in special la pregatirile pentru sarbatori!

  3. Eh, pauzele sunt si ele bune. Eu am rubrici saptamanale pe care le intretin ca altfel ar fi belea si la mine. M-am luat cu orice – lucru, citit, plimbari – ca numai la scris pe blog nu mi-a mai stat capul.
    Las ca iti revii tu cand apare ceva interesant :))
    Cat despre raceala: LIMONADA :D

  4. @Mirela: În lipsa autoarei, o să-ți răspund eu: aveți în Piața Unirii, pe partea dintre stația lui 32 și metrou, trecând perpendicular pe Bulevardul Unirii, două patiserii Luca. Ei bine, acolo am mâncat cele mai delicioase felii de pizza din ultimul timp. Nu știu cum le făceau, nu știu ce puneau în aluatul ăla, dar erau demențiale. Mari, ieftine și bune. La Cluj nu găsești așa bunătăți cu 3.5 lei. E unul din motivele pentru care-mi tot făceam drum prin Unirii, fie că trebuia, fie că nu.

  5. La cat zici ca racesti imi vine sa te intreb daca nu cumva esti alergica…
    Eu mi-am descoperit alergia dupa cateva luni de raceli care nu treceau nicicum, de asta zic. Dar nu-ti doresc asa ceva, doamne-fereste!
    Fa-te bine rapid! :-*

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.