3 cărți 100% românești despre Paris și Franța

Marea mea pasiune, cea de presupune cărți, poate fi lejer descrisă ca Reading on location fie și din simplul motiv că dau gata, de o sută de ori mai repede, o carte care îmi povestește despre un loc (mai ales unul pe care l-am văzut), decât o ficțiune. Azi mi-am amintit că am dat peste 3 cărți despre Paris și Franța de care nu v-am povestit… și cum se apropie Moșii, poate e o idee de a le pune pe wishlist, pasionații nu vor rata așa o ocazie :)

Două le-am citit și în continuare mi se par două din cele mai bune cărți citite vreodată, iar una mi-a venit chiar ieri, comandată cu ocazia marilor reduceri de Black Friday (apropo, mai aștept un colet și vă arat toate achiziițe în cărți, de BF)

Timpul trăirii. Timpul mărturisirii – Eugen Simion

Este una din cărțile mele preferate. Acu’ “o sută de ani” când am citit-o, i-am făcut cu emoție o recenzie, chiar la ea acasă, în Franța, cu câteva zile înainte de a vedea Parisul pentru prima dată. Mă amuz și acum de întâmplarea prin care cartea asta mi-a căzut în mână fix atunci. Scriam la acea vreme: “Aceasta este o carte care vine ca un exercițiu de relaxare pentru profesorul și criticul Eugen Simion care ține un jurnal pe timpul șederii sale la Paris (3 ani ca lector de limba română la Sorbona) și pe care se gândește să-l publice curățându-și astfel creierul de mult prea întortocheatele publicații recente despre scriitorii români. Ideea este că nu se poate detașa de critică oricât de mult vrea și astfel jurnalul se transformă într-o cronică despre Parisul și Franța anilor ’70 cu oamenii lor, cu problemele lor, cu miturile lor. Dar peste toate vine povestea personală, contactul direct cu noul, cu străinătatea, cu “altă viață”.

Stângace, la acea vreme, descrierea mea, însă, vă recomand cartea cu toată inima, am înțeles că a fost reedidată după multă vreme la Corint. Eu am dat peste ea în anticariat, exact în ediția ce mi-a căzut în brațe la Paris și am fost extrem de fericită.

Franța în patru anotimpuri – Victor Torynopol

O altă achiziție de 100 de puncte de la anticariat, cartea lui Victor Torynopol m-a fascinat în vara lui 2012. Am decretat că a fost cartea verii și de câte ori îi voi vedea coperta îmi voi aminti de diminețile toride în care îmi savuram cappuccino-ul în curte dând alene filele vechi ale acestei cărți, despre Parisul și Franța altori timpuri. Cartea abundă în descrieri senzaționale, despre cum arăra Parisul cândva, cum trăiau oamenii lui, ce viață boemă duceau în acele vremuri și cum se scria un jurnal de călătorie în urmă cu mai bine de 50 de ani.

Nici până azi nu-mi dau seama de ce n-am povestit mai multe despre cartea asta. Am “măritat-o” fără drept de apel imediat ce m-am întors din vacanță și se află în loc bun, la cea mai mare îndrăgostită de Paris, din România :)

O sută de scrisori din Paris – Lucian Raicu

Am răsfoit-o aseară până aproape să adorm cu ea în mână (de oboseală, nu de plictiseală). Pare genul de carte între Timpul trăirii. Timpul mărturisirii a lui Eugen Simion și Nu a lui Eugen Ionescu. Se descrie a fi o carte de critică și istorie literară, dar am simțit un puternic parfum de Paris între filele ei. Cum să nu, când prima linie este aceasta: “Dintre toate misterele Parisului, cel mai impenetrabil și mai fascinant este capacitatea sa absorbantă și centralizatoare… aptitudinea de a extrage un profit din toate evenimentele istorice și din toate epocile… “.

“Lucian Raicu, marele critic, s-a expatriat în ultimii ani ai lui Ceaușescu, dar nu s-a desțărat. A-și citi el însuși admirabilele Scrisori pariziene, în emisiunea în limba română a postului Radio France Internationale a fost felul său de a se găsi în continuare printre noi. Publicate, Scrisorile îi permit să fie și astăzi aici, dar am și convingerea că, prin opera lui întreagă, el va tot aici și după ce noi nu vom mai fi”, spune Livius Ciocârlie, coordonatorul volumului. Abia aștept să-l citesc!

Ati pus ceva pe listă? :)

sursa foto 1, foto 2, foto 3