Să rupem ritmul!!

Știu, știu că nu e cea mai potrivită lună de vacanță, prețurile explodează, aglomerația este în toi prin tot locul turistic, căldura mare (prea mare pentru mulți), dar na, de multe ori ține de alți factori plecatul în vacanță.

Screen Shot 2013-08-01 at 11.16.11 AM

Dar să ne înțelegem ce înseamnă vacanță (pentru mine): nu cred că este concediul acela pe care l-ai așteptat de doi ani, dar îl petreci în răcoarea camerei tale trebăluind ceva și se poate să nu fie nici măcar săptămâna aia exotică pe o plajă din mijlocul oceanului, dacă o petreci ca și cum ai fi la birou. Vacanța e, da, cu adevărat o plecare, o călătorie, mai îndepărtată sau mai apropiată de tine, care te scoate din rutina zilnică (indiferent care e aia), o perioadă diferită de deconectare de la “modul obișnuit”, o rupere de ritm. Sigur că putem include aici cam orice ieșire, dar vacanța e aia care ține în jur de 10 zile, hai să nu ne amăgim.

În același timp, sunt convinsă că nu există o rețetă perfectă pentru vacanță, iar ce funcționează pentru mine, se poate să nu fie valabil și pentru tine, așa că nu te supăra dacă felul în care am rupt eu ritmul, nu se potrivește stilului tău. Fiecare e liber să-și trăiască vacanțele așa cum dorește. Trist ar fi să nu le trăiască defel, dar…

Anul trecut, v-am ținut la curent prin așa numitele Ilustrate de vacanță, vă mai amintiți de ele? Le puteți revedea și reciti aici (căutați în jos pe pagină, 2012, România). A fost o idee drăguță, deși anul trecut vacanța mea de vară a fost petrecută exclusiv în zona Ineului (după 6 ani de alte drumuri). Însă, s-a transformat miraculos într-o adunare generală cu prietenii și activități atât de diverse și de muuuulte, că nici n-am simțit cum au trecut două săptămâni și jumătate :D

Nici anul acesta nu plec departe, dar de plecat, plec. Văd cum mai transmit de pe drum, cum m-oi simți sau ce chef de online voi avea. Până atunci, însă, mai am câte ceva de rezolvat și neaparat de cumpărat o pălărie, chiar dacă nu ca cea din fotografia de mai sus.

Vă doresc vacanțe frumoase oricum și oriunde o să le petreceți. Gustoase și răcoroase ca o felie de pepene verde, senine ca o mare albastră, tentante ca un vârf de multe și nebune ca un cocktail B-52 ;)

21 comentarii

  1. Vacanta e atunci cand te uiti rar la ceas, cand ai dubii daca e marti sau miercuri, cand uiti pe unde ai lasat telefonul, masina e plina de pliante, harti, bagaje rascolite, iar prima grija cand ajungi intr-o camera e sa pui acumulatorul aparatului foto la incarcat :))
    O vacanta de-asta iti doresc, oriunde ar fi ea!

  2. Vacanta frumoasa draga Bia!
    Nu conteaza unde mergi, totul este sa te simti bine acolo si sa te intorci cu amintiri minunate.
    Have fun! :*

  3. Vancanţa este atunci când într-adevăr nu mai ştii dacă e luni sau marţi, atunci când nu contează cânt e ceasul, atunci când pleci de acasă şi te gândeşti doar la tine, la aparatul foto, la bucate gătite de oricine, numai de tine nu.

  4. Frumoasa urarea de final. O vacanta savuroasa sa ai, Bianca! Vad (pe Facebook) ca deja te plimbi pe la Cazane, deci este deja savuroasa :) In legatura cu subiectul articolului, ce frumos este sa iesi din ritm, dar ce greu este apoi sa te reacomodezi rutinei zilnice! Dar e musai sa ne fie greu din aceasta pricina, cat mai des!

  5. Vacanta mea a fost cam monotona, cu exceptia plimbarilor la munte si prin alte locuri frumoase. Acum sper sa ajung si pe la mare pana se termina vara asta :D

Dă-i un răspuns lui Bianca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.