Bialog Cafe: o destinație pentu fiecare carte

De ceva vreme am în minte o astfel de postare, numai că a fost nevoie să privesc îndelung la brațul de cărți neterminate (record negativ, nu alta) și să mă amăgesc că le voi termina până la final de an, ca să mă pun să compun un articol așa cum îmi place mie. Pentru că da, cel puțin în ultima vreme, dacă o carte nu mă duce undeva, undeva să văd cu ochii minții locul, atunci nu mă duce niciunde, deci o abandonez fără regrete. Totuși însă, au trecut prin mâinile mele câteva cărți care m-au dus fix acolo unde mi-am dorit, când mi-am dorit…

În India am plecat alături de Sega. Prima carte a lui Sega, Namaste – un roman de aventuri spirituale în India, m-a trimis în țara mirodeniilor și a meditației. Povestea de viață, interesantă și pe alocuri amuzantă, mi-a prezentat India așa cum niciun film văzut până atunci, nu a reușit să o facă. O carte foarte vizuală, motivantă și plină de învățături, idei atât de frumos expuse, toate m-au făcut să merg să-l și întâlnesc pe Sega la lansarea celui de-al doilea volum. Acum mai rămâne doar întâlnirea cu India, posibilă și ea prin acest circuit turistic.

China mi-a fost dezvăluită prin două din cărțile minunatei Anchee Min. Întâi am devorat Perla Chinei, falsa biografie a scriitoarei Pearl Buck, o carte atât de captivantă încât am citit din ea în orice condiții, până și când învârteam în mâncarea care fierbea pe foc. N-am putut lăsa din mână cartea, fără să-mi dau seama pe loc, că de fapt nu mă puteam nicicum despărți de China, o Chină ce mi se înfățișa de o cruzime, dar și de o frumusețe aparte. La foarte scurt timp am revenit în China prin adevărata autobiografie a autoarei, Azaleea Roșie. Deja China îmi era cumva cunoscută, nu m-au mai speriat nici cruzimea și nici frumusețea, ba chiar m-am întrebat dacă ar fi posibil să o vizitez vreodată. Însă nimic nu e imposibil, îmi șoptește această ofertă spre China cea îndepărtată.

Franța mi-a ajuns la picioare din fericire, metaforic desigur ;) Totuși, eu mereu sunt la picioarele ei când visez la Paris sau la coastele ei azurii, scăldate de soare. Din acest motiv, citind Eleganța ariciului, o poveste senzațională plasătă în Parisul zilelor noastre, nu am putut să nu mă imaginez acolo cu toată forța, participând activ la acțiune și încercând să salvez finalul. Nu, nu vă spun de ce am vrut să-l salvez, poate că după mintea mea, în Parisul inimii mele, nu se pot întâmpla, numai lucruri bune, există numai frumusețe adică. M-aș întoarce în Franța oricând, poate de data aceasta într-o primăvară minunată pe Coasta de Azur.

Italia am lăsat-o intenționat la final. Cartea lui Aristide Buhoiu pornind în mine o furtună a dorul de nedescris. Să citesc despre țările pe care le iubesc, povești din alte timpuri, să le văd cu alți ochi, cu ochii călătorilor de altădată, este ceva nemaipomenit. Italia în câteva cuvinte, tocmai asta a reușit să-mi facă, să mă gândesc la Italia ca la o dragoste care mă aștepta. Italia poate fi vizitată în orice anotimp, asta mă liniștește și îmi dă speranță.

Bonus. Pentru alte destinații europene, vă recomand cartea lui Viorel Pătrașcu, De la Erevan la Cabo da Roca, un periplu european de-a lungul a douăzeci de ani. O putem ilustra, la fel ca pe celelalte, cu una din diversele oferte de vacanță în Europa. V-am mai spus cât de bine m-ar coafa un Eurotrip, nu? De la filmul cu același nume, mă tot bate gândul, dar cartea asta i-a pus capac :)

sursa foto 1