Această jumătate de an a culminat cu faptul că Bialogul a fost aproape la pământ pentru ultimele zile din iunie, ceea ce contravine punctului 18 din lista celor 29 de dorințe pentru 2013. Tz, tz, tz :) Pe de altă parte, cine m-a pus să mă uit pe lista aia și mai exact, exact… cine m-a pus să fac lista aia? :) Nu era mai bine să fiu ca o frunză în vânt fără niciun plan și nicio dorință, să fiu o budistă perfectă? Dar ce vorbesc eu aici, a dori să nu-ți mai dorești e deja un plan în sine, fir-ar să fie!
Now seriously! 2013 în prima lui jumate e cu 1001 % peste 2012 în prima lui jumate. Acea primă jumate din 2012 e de prea tristă amintire. Să revenim așadar la 2013 cu ale lui planuri din seria “dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă ia fă repede niște planuri elaborate”. Și acum să le luăm pe rând.
N-am văzut marea, numai în poze și nu știu încă dacă o văd anul ăsta pe bune. OK, next… N-am urcat niciun munte. N-am văzut nicio capitală europeană, am fost la București, dar am zis clar că Bucureștiul nu se pune. Cetățile fortificate din Transilvania zici că sunt pe Lună nu aci la doi pași de mine. N-am fost “la băi” în Ungaria, dar wait, juma’ de plan e bifat, am fost “la băi”. Punct. În România, chiar weekend-ul trecut am fost la Tășnad, în județul Satu-Mare, urmează să vă povestesc.
Mi-am propus un număr de 60 de cărți/2013, citite, desigur, nu cumpărate. Am parcurs 32 și câteva chiar memorabile. Din cele 100 de filme (fără serialele care îmi papă timp de n-ai văzut) am digerat doar 44 (nu ajung la 100, de acum vă spun). N-am fost la teatru, rușine să-mi fie! De asemenea n-am fost la niciun concert al unui artist preferat. Eros nu și-a terminat turneul încă, dar ca să nu o iau razna, am decis să nu-mi mai placă chiar așa mult :) Un italian care cântă… pe Arena din Verona… pe care îl ascult obsesiv… mda, sigur o să reușesc să nu-mi mai placă așa de mult :)
Și-acum: da, mi-am luat alt aparat foto după îndelungi tatonări, mi-am îmbunătățit fotografiile și cvasi tehnica de pozărit, am făcut scrapbooking dar numai pentru mine, am crescut Bialog-ul și e tot în creștere din fericire (yeeey), m-am întâlnit cu multă lume în offline, lume ce vine din online și e atât de reconfortant să vezi ce se poate lega între oameni cu preocupări similare. Am fost la Ineu mai des decât în anii trecuți (au fost și “treburi” mai mult sau mai puțin urgente, ca să zic așa, dar măcar ne-au adus acasă). Și am fost la Întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului!!! Asta chiar e ceva, v-am povestit.
Am fost în Italia și am văzut niște locuri la care nu speram la început de an, ok, poate speram în subconștient sau TREBUIA să ajung ȘI anul acesta prin țara mea de suflet și doruri nealinate. Și DOAMNE cât mă bucur, nici dacă ajungeam la un capăt al Pământului nu mă bucuram mai tare.
Am fost iarna la munte (nu doar o singură dată), la fel, ieșiri fără speranță la început de an și în premieră excursii la minus multe grade pentru noi. Eu nu mă iubesc cu vacanțele de iarnă prea tare, se știe. Dacă răsfoiesc prin albume, am senzația că n-am stat o clipă locului, deși am stat (nu propriu-zis, ci ca idee). Iar dacă am decretat anul trecut ca anul României, fără planuri prealabile, s-ar putea ca anul acesta să-l detroneze, ceea ce din nou nu e rău deloc.
Și am început timid un nou proiect, Vizitează Italia (site + pagină de facebook) momentan puțin în sleep mode, însă reacțiile la apariția lor au fost peste așteptări și trebuie să vă mulțumesc mult de tot pentru asta. De fapt ar cam trebui să mulțumesc pentru toate, pentru tot ce a venit și ne-a găsit sănătoși și cu sufletul împăcat. Și să mai tac din gură cu nemulțumirile fără sens :)
Pentru restul listei și pentru restul gândurilor și planurilor de care nu mă pot debarasa mai am la dispoziție 6 luni din 2013 și multe altele mai apoi. Sper! OK, nu vă întreb ce faceți de Revelion, dar până acum voi cum stați? Hai că știu că unii stați deosebit de bine, ceea ce îmi doresc și mie :)
40 comentarii
hai ca nu e rau!
eu am citit 18 carti (imi propusesem 20 ptr tot anul, acum am crescut la 25, asa baby steps). am fost la munte iarna (Straja, fir-ar mama ei!), am vazut Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Ulpia Traiana, vreo 6 cetati :)) am fost in Sighisoara si Alba Iulia , am fost o sapt in Budapesta…hai ca nu e rau :))) dar cel mai fain, avem dubla cetatenie :))
peste cateva zile plecam pe Transfagarsan si probabil venim pe al Dunare; in sept va fi Italia. In rest, cine stie :)
Nu e rău, nu e :) Felicitari pentru dubla cetățenie și pe când în USA fără stresul vizelor? :))
Unde in Italia în septembrie? :D
pai dupa ce imi fac pasaportul in vecini pot oricand sa vizitez USA fara viza :) (viza se pune la intrare in tara pentru cetatenii din Schengen).
Cat despre Itali…printre altele Pompeii si Herculanum, in total vreo 10 zile prin tara respectiva
In sept vrem sa ne programam pentru pasaport si dc ne ies pasientele prin primavara viitoare am in plan USA :)
Ce frumos!!! 10 zile de Italia m-ar lăsa fără respirație ;)
si ps: am stat nici 48h in cluj cand am fost ca am mers cu treaba in mijloc de sapt. next time, promise :)
Juma de an plin de toate, insa serialele chiar ca iti ocupa mult timp. Am si eu destule prin program si stiu ce greu e sa iti faci timp pentru toate.
Eu termin Private Practice și apoi văd dacă încep House sau nu, papă timp prețios :D Prea mult parcă :P
eu astept in sept NCIS sezon nou, intre timp, chiar nu ma uit la nimic.
In anii trecuti au tot fost planuri mari: nunta, renovat, masina, iar acum ca le-a bifat nu prea mai avem chestii asa importante. Cu calatoriile, am mai zis eu ca planurile noastre se tot schimba si ajungem mereu in alt loc decat am vrut initial. Anul asta nu face exceptie, in loc de Austria, am ajuns in Bulgaria. In rest, am fost la Fundata (in drum am vazut si manastirea Namaesti), la tara de vreo 3 ori si am reusit sa ajung la un muzeu din Targoviste unde vroiam de mult sa merg. As vrea sa ajung vara asta si la noi la mare si poate da dau inca o tura prin Bulgaria sau pe Transalpina. Sa vedem ce iese. In rest, avem mai mult planuri legate de munca si de Hippo Atelierul nostru. Anul asta am reusit sa-l crestem, sa ne luam o noua masina de tiparit, sa inchiriem un mic spatiu si sa lucram mai mult si speram noi mai bine. In continuare, fie ce-o fi, toate se aranjeaza pana la urma! Spor in jumatatea doi a anului!
Mulțumesc la fel! :* Na, ideea este că și noi mereu ne abatem de la planurile de vacanță fie ele de vacanță adevărată aka concediu, fie de weekend-uri prelungite. Ne abatem pentru că nici nu ne place să știm ceva de genul “merem la mare in august.punct.” Ne place să fim flexibili și să ne adaptăm din mers mai ales că ne umplem de idei în fiecare zi, în plus recunosc, mai vânăm și oferte… La urma urmei nu face un plan cât face o “tresărire de moment” ;)
e un bun inceput, atunci; asa sa iti fie si pana la capat, cu 1001 % mai bun ca 2012 :)
Mulțumesc la fel :D Să fie și anul ăsta și următorii tot cu 1001 % mai buni ca precedenții :)
Un inceput bun, cu pasi siguri! Cu siguranta pana la sfarsitul anului lista este completa!
Să sperăm :)
Buna Bia. Ai avut o prima jumatate de an foarte frumoasa!:*
Nici noi nu am avut o jumatate de an extraordinara, sa vedem ce va veni insa ne-am acomodat cu Clujul, am urcat de cateva ori la Cetatuia, am vazut Gradina Botanica, Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” si si prin centru am iesit adesea. Din imprejurimi am ajuns la Bistrita, Zalau, Campeni (casa memoriala Avram Iancu si cascada Pisoaia), am fost de vreo 4 ori acasa de aici ,am colindat si noi acum 2 weekenduri prin judetul Valcea ca acum daca e asa departe e mai atragator (am fost la strand la Ocnele Mari, am zabovit si prin Baile Govora, Caciulata si am vazut Gradina Zoologica din Rm.Vacea), am prins finalul de TIFF la Sibiu cu Anna Karenina pe un ecran urias in Piata Mare,a doua zi a urmat o zi de strand la Ocna Sibiului,am fost si la Ploiesti de aici unde am fost si pe hipodrom la curse de cai si am vazut si Sighisoara intr-o pauza de drum, plus niste campuri de maci superbe. Daca trag linie nu e chiar asa de rau:D Acum ne pregatim de cununia civila in 3 august aici in Cluj, am pornit cu o lista initiala de 15 persoane si am ajuns la aproape 25 acum (nu am invitat pe nimeni datorita distantei mari insa faptul ca vor sa fie alaturi de noi nu se poate descrie in cuvinte) si suntem in cautare de terasa/gradina de vara pentru dupa cununie precum si de gasire idei de cazare pentru cei ce vor veni! Vai cat am scris! Iti doresc o jumatate de an macar la fel de plina ca prima daca nu mai mult.:*:*
Oho, dar ce perioadă plină :) Și ce puțin mai este până la cununie, iii… emoții, ceva? Mergeți undeva după cununia civilă sau vă păstrați pentru adevărata lună de miere? :*
Incep sa apara si emotiile. Nu avem nici un plan palpabil dar cine stie?
Astept bilantul de la final de an cand iti doresc ca toate punctele de pe lista sa fie bifate si sa te gandesti deja la cele 30 de dorinte pentru anul urmator :). Imi doresc si eu ca in a doua parte a anului sa pot face mai mult din ce mi-am planificat. Aveam o lista intreaga dar uneori intervine viata care iti schimba prioritatile si un punct pe care il credeai de la sine indeplinit devine prioritatea numarul 1. Ma refer la sanatate si lupta de a te repune pe picioare.
Deja încep să mă gândesc la cele 30 de dorințe, serios :)) Sănătatea este și va fi dorința din oficiu, fără ea, celelalte sunt cam zadarnice :D
Eu iti doresc sa-ti implinesti toate dorintele din lista si ceva peste :)!
App, ce aparat ti-ai luat?! Ai scris despre si eu am ratat cumva?!
Imi place foarte tare poza cu tine langa zid; minunata atmosfera, iar tu foarte draguta si eleganta ;).
Eu…. eu nu-mi fac planuri, liste. Sunt “omul momentului” ca sa zic asa :)).
Te pup!
Mulțumesc la fel :*
Nu am scris despre aparat, este un aparat pe jumate profi :) E un Fujifilm Finepix S4000 cu zoom 30x As zice ca e si prea mult fata de ce am avut :D
Pup si eu :*
Iti doresc sa ti se implineasca toate dorintele, dar toate, toate:) Esti un om minunat!
La mine, lucrurile au decurs destul de ok, cu mai putina viteza ca de obicei, dar nu ma plang: am inceput anul minunat in Portugalia, am fost la Sighisoara, la mare, la Istanbul, la Predeal si ma pregatesc de Amsterdam. In plus, am descoperit niste carti care mi-au cam schimbat viata, zic eu in bine, desi nu tot timpul ma tin de ideea asta:)) Sper sa inchei anul in stil mare :D
Pupici voiosi:)
Mulțumesc mult de tot :*
Tu ai avut un an deosebit de fain până acum, sau mi se pare mie? :)) E super, keep up the good work ;)
Hmmm, nu stiu ce sa spun. Fain, nu zic ca nu. Insa, pe de alta parte, este muuult mai putin fain ca anul trecut. Ai inteles ceva? Nici eu:))) Nu ma plang, Doamne fereste! Dar de cateva luni, totul este foarte neclar.
Pai stai foarte bine , Bia! Ai facut foarte multe si stau si ma intreb daca nu esti o mica vrajitoare ,ca ai reusit sa intinzi de timp ca de elastic! :)) Cand ai gasit vreme sa faci tot ce ai realizat?
Iti doresc sa iti atingi tintele in totalitate , pana la revelion si sa ai ce povesti aici , asa cum ai povestit despre escapada italian-nordica! ;)
Nu mă pot plânge foarte tare, dar știi cum suntem noi oamenii, ne mai tânguim și degeaba :))
Destul de bine cu acest articol. Inseamna ca trebuie sa ma laud si eu si unde o pot face mai bine decat la tine pe blog :)
Bun!
1.In luna Feb. am aflat ca am sa fiu TATA! :) iar in urma cu doua saptamani am aflat ca am sa fiu tata de BAIAT! :)
2.Daca am aflat ca familia noastra se mareste, am tras mai tare pe idei si uite asa mai avem putin si avem casuta noastra. Asta dupa 5 ani de stat cu chirie.
3.Din pacate nu am apucat sa calatoresc. Nici nu cred ca am sa fac asta in urmatorii 2 ani :) Dar, zic eu ca cele doua puncte mai sus mentionate valoreaza enorm si ca “iesirea” noastra mai poate astepta :)
Doamne Ajuta la toata lumea si la cat mai multe calatorii frumoase, Bia.
Ohoooo, păi eu sunt în urmă cu știrile sau ați ținut secret? :) FELICITĂRI! Nici nu mai contează altceva în afară de bebeluș… Na, am rămas fără cuvinte, pe de altă aparte apreciez că ați dorit să vă bucurați de veste în intimitate… Pe când MARELE eveniment?
Nu am tinut nimic secret :) Au fost cateva “cuvinte” pe facebook. Am crezut ca deja esti la curent :) Multumim mult! Cununia civila o facem anul asta, iar nunta la anu’.
Păi pe Facebook primesc actualizări când și când de la toată lumea, în rest parcă le primesc selectiv… Probabil am ratat acele cuvinte, dar oricum FELICITĂRI încă odată :) Și spor la plănuit cununii, nunți și botezuri ;)
Nici nu-mi vine să cred că a trecut jumătate de an… :(
Eu mă bucur că am reuşit să trec pe domeniu propriu, că am mers deja în vacanţă în Italia :D, am (re)descoperit câteva locuri frumoase din România – Sibiul şi Mogoşoaia. Şi am reuşit să mă ţin de alergat :)
Mult succes la îndeplinit dorinţe în continuare! :*
Mulțumesc la fel… văd că treaba cu Italia ne-a ieșit la amândouă din prima jumătate a anului :) Hmm, ce planuri mai ai?
Anul ăsta nu cred că mai ajung în Italia…
Mi-aş dori Timişoara, acum că am văzut Sibiul :) Şi poate Praga şi/sau ceva în Cipru. Dar n-am niciun plan concret, să vedem cum o să se alinieze planetele :D
La Timisoara cred că o să ajung și eu în august cândva ;)
La cat mai multe dorinte implinite! Ai timp in a doua jumatate de an :)
Eu sufar ca nu cred ca voi ajunge anul asta in Italia, zona pe care ai vazut-o tu cu lacul Como imi doresc si eu foarte mult sau Sicilia! mai ales vara
Cu calatoriile am stat bine, nu ma pot plange :)! sa speram ca ne vom plimba la fel de mult in lunile care vin!
Îți doresc din suflet să ajungi în zona asta de Italia, mai ales la Como sunt sigură că va fi pe placul tau :) În plus mai poți da o fugă la Milano care știu că ți-a plăcut tare mult :*
Nu doar că au trecut şase luni din an, dar deja s-au dus aproape zece zile şi din iulie… Uf, of, repede se mai duce vremea mai ales când e frumoasă… :)
Stai minunat, Bia, şi îţi doresc să îţi împlineşti cât mai multe dorinţe şi pentru restul anului, Nu pot spune că pentru mine primele şase luni ale anului au fost spectaculoase, dar au fost câteva călătorii frumoase, prin ţară şi una în Italia – se pare că toţi suntem îndrăgostiţi de Italia, cum altfel?! – :D, câteva cărţi frumoase şi mai ales întâlniri cu oameni extraordinari care mi-au rămas la suflet. La capitolul ăsta, ştiu că tot îmi propun, dar chiar sper să ajung prin Cluj şi poate-poate ne vom cunoaşte şi vom povesti şi dincolo de online. :)
Da Mira, e gata și jumate din iulie :(
Te astept cu mare drag la Cluj, să ne vedem, cunoaștem… stăm la o poveste :*
:))))) Foarte tare asta !