Iunia: omul, cartea și întâlnirea

Final de mai. O ploaie măruntă și sâcâitoare cădea la Cluj, iar eu eram fericită. Îmi ieșea planul cu Italia și urma să plec a doua zi. Cum zice mami, era genul acela de fericire “de puteai prinde iepuri cu mine” :) Asta o fi altă expresie de la Ineu :) În seara de dinaintea plecării, Iunia își lansa cartea Prin lume, spre mine, la Cluj. O știam pe Iunia inițial de pe blogul ei și apoi i-am luat un intreviu pentru Plimbarici.ro. Am vrut cartea, dar mai mult decât atât am vrut să o întâlnesc pe ea.

Omul

Iunia Pașca a împlinit în mai 28 de ani, este cu aproximativ jumate de an mai micuță decât mine și se poate ca fix acea jumate de an să mă fi făcut așa de curioasă să întâlnesc omul care a călătorit de 10 de ori mai mult ca mine și care a mai și scris o carte despre experiențele astea. Deci nicio ploaie din lume nu m-ar fi putut face să nu merg să o cunosc. Iunia e toată un zâmbet, pare că e omul care ne cunoștea pe toți cei veniți la lansare, deși cu foarte mici excepții pot spune că aproape nu cunoștea pe nimeni. Dar părea că ne știe, ochii ei, mimica ei, suflul ei, atitudinea deschisă, toate îți spuneau “ok, poate nu ne-am mai întâlnit aici, dar poate că ne-am mai întâlnit cândva”. Îi venea cumva lejer să ne privească pe toți ca pe niște prieteni vechi și să ne povestească cum s-a plimbat ea prin lume cu un singur scop: să fie ea, să se cunoască pe ea, să devină ea, să trăiască ea. Dacă simți că vrei să știi mai multe despre Iunia îți recomand chiar autoportretul ei.

Cartea

Nu o citisem, am cumpărat-o de la lansare, am început-o a doua zi în aeroport, am continuat pe avion, am citit prin puținele clipe de răgaz din Italia, am continuat la întoarcere în același ritm și am terminat-o a doua zi dimineața după ce am ajuns acasă. Este o carte care mie mi-a vorbit. Da, nu-mi vorbesc chiar toate, perfect adevărat. Cartea Iuniei mi-a vorbit însă, calm, uneori iritat de parcă mă lua de întrebări, alteori mă încuraja, iar la final mi-a spus că de fapt a fost scrisă pentru mine la fel cum a fost scrisă pentru fiecare cititor în parte. Fragment cu fragment, bucățică cu bucățică, Iunia și-a scris experiența știind clar că undeva ea se va topi în experiența ficărui om care o citește. Ce mi s-a părut extraordinar este faptul că Iunia a demonstrat simplu că Lumea nu este un loc străin de vizitat ci este un Acasă permanent în care să trăiești. A trăi în lume și a-i cunoște potențialul, deja te face un om universal și odată ce ai aflat Lumea, te-ai aflat și pe tine ca ființă unică în felul tău, dar ca parte intregrată din acest Acasă Universal. Nu este o carte de călătorii dacă te aștepți ca ea să-ți vândă ponturi bune despre India, de exemplu, dar este o carte de călătorie dacă e să te gâbdești că orice pas îl faci în lume, îl faci de fapt spre tine.

Întâlnirea

A fost frumoasă și naturală, deși am mers singură la întâlnire, m-am așezat la o masă unde nici nu le știam pe fete, iar ele au fost suficient de drăguțe să mă primească, am ascultat uneori cu lacrimi în colțul ochilor poveștile Iuniei, întâlnirile virtuale cu două dintre “personajele” din carte, înregistrând fiecare gest și fiecare privire deschisă a Iuniei spre noi, cei care am venit să o ascultăm. La final am mers să-i iau autograf, ne-am pupat și ne-am îmbrățișat de parcă ne știam de foarte multă vreme și acum a fost doar o altă ocazie să ne mai vedem odată înainte de a se întoarce fiecare la aventura ei cotidiană. Și cine știe poate chiar așa a fost, în definitiv eu cred mult în întâlnirile dintre oameni, fie ele și întâlniri pentru o singură clipă.