Au trecut 10 de ani de parcă nu a fost mai mult de o săptămână… Am reintrat în clasă de parcă ieri am ieșit cu sentimentul clar că în ziua următoare voi reveni, mă voi așeza în bancă, iar un profesor va intra în clasă și ne va da un extemporal pentru că niște colegi l-au așteptat pe coridor, sau a văzut el niște colege la țigară ori în brațele unui coleg cu doi ani mai mare. Asta pentru că n-au avut cum să treacă 10 ani de când o doamnă profesoară ne-a amenințat cu un “extemporal neanunțat” pentru ziua următoare, de când domnul diriginte mi-a zis “când vorbești cu mine să taci” sau de când am plâns de s-a umflat Crișul, pentru acel nenorocit de BAC cu grile. Neeee, cum să treacă 10 ani când aproape toți arătăm la fel, dirigu’ vorbește la fel de mult, face aceleași glume, iar noi râdem la fel de tare ascunzându-ne zâmbetele în spatele colegului din față? Ideea de 10 ani e doar o convenție, in sufletele noastre treaba sta diferit… și totuși…
Din 30 de elevi, la ora de dirigenție am ajuns 16, iar la petrecerea de după, doar 15 oameni, noroc de cheful organizat pe generație și nu pe clasă (apropo, să mă văd cu colegi de generație cu care am împărțit clasele primare sau gimnaziul a fost la fel minunat). Nu mai contează de ce și cine nu a venit, contează că cei care am venit am fost acolo cu drag și evenimentul a avut loc. Mai contează că la amintirile anilor de liceu s-au adăugat și amintirile de la această reîntâlnire și mai contează că ea ne-a însuflețit pentru a păstra tradiția ce pare că piere cu fiecare generație ce ar trebui să se reîntâlnească. Pacat, dar nu poți sta în drumurile oamenilor, în călătoriile vieților lor, poți fi doar tolerant și să te bucuri că tu ai fost acolo și să te bucuri nu doar de întâlnirea cu colegii ci și de cea cu tine, cel ce ai fost în anii de liceu. Acesta văd eu că este rostul, sensul și ideea unei reuniuni și nu-mi pot dori decât ca fiecare să fi regăsit în el măcar puțin din liceanul ce a fost odată. La revedere până în 2023… sau până când va fi să fie!
Ori de câte ori, văd cete de școlari
Spre liceu mergând, surâzător,
Stau și îi privesc, și-n gând mă regăsesc,
Pe vremea când eram și eu de vârsta lor.
În rândul patru, banca de la geam
E un crâmpei din viața mea
În rândul patru, locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita.
Param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-param,
param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-paa
În rândul patru locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita!
Mi-amintesc cu drag de anii ce-au trecut,
Ani de căutări și de visări.
Clasa mi-o revad, și mi-amintesc și eu
De toți profesorii din anii de liceu.
În rândul patru, banca de la geam
E un crâmpei din viața mea
În rândul patru, locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita.
Param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-param,
param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-paa
În rândul patru locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita!
Anii au zburat, și-n suflet au păstrat,
Chipul tuturor colegilor.
Când întâmplător, și azi ne întâlnim,
De anii de liceu cu drag ne amintim.
În rândul patru, banca de la geam
E un crâmpei din viața mea
În rândul patru, locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita.
Param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-param,
param-pam-pam-pam-pam-pam-pam-paa
În rândul patru locul meu era,
Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita!
La mulțumesc tuturor colegilor, atât pentru anii de liceu, cât și pentru revederea de pe 8 iunie. După ani și ani ne vom întoarce… (Clasa a XII a D, Liceul Mihai Viteazul, Ineu, Arad) :)
12 comentarii
Ce frumos, cred ca sunt cele mai interesante intalniri care se pot organiza. Eu am terminat in 2015, mai am 2 ani pana la marea intalnire. Insa, noi facem una din asta cu dirigu in fiecare an de cand am terminat. :)
Foarte frumoase si emotionante aceste intalniri. O intoarecere in trecut care merita si cred ca ar fi tare bine daca s-ar face mai frecvent aceste reuniuni.
eu nu am fost nici la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului (2009) nici la cea de la terminarea facultatii (2013). nu am fost de loc uniti in liceu si in facultate ne-am tot sucit in grupe ca la un moment dat nu mai stiai ce e acolo. pastrez insa legatura cu o mana de oameni cunoscuti in facultate cu care mai si calatoresc din cand in cand; iar un fost profesor mi-e prieten ft bun.
Am citit si m-a apucat nostalgia. Frumos spus. Am terminat liceul de 2o si ceva de ani si nu am avut nici o reuniune, asta pentru ca ne-am imprastiat atat de tare in lume incat nu mai reusim, se pare, sa ne adunam din nou gramada. Am incercat eu de cateva ori sa-i adun pe langa mine pe cei cu care mi-am petrecut anii de scoala generala sau pe cei cu care mi-am mancat nervii prin liceu. Fara rezultat, iar dezamagirea mea a fost destul de mare de fiecare data. Daca as fi din nou copil cred ca as face aceleasi prostii si ispravi, poate chiar mai multe, pentru ca viata este frumoasa, noi nu reusim uneori sa vibram in ritmurile impuse de ea… :) Frumoase ganduri, frumoase amintiri… Este frumoas sa fii copil, frumos este sa-ti si amintesti ca ai fost candva copilandru… Gata, ma opresc ca ma apuca toata nostalgia si dau amintirile peste mine de ma doboara… Numai bine, Bianca.
Ce mi-a plaaacuuuuut! Frumos, nostalgic, cu un strop de umor. Mi-a atins sufletul. Noi nu am reusit sa organizam nicio intalnire de cand am terminat liceul. Nici de cand am terminat facultatea (pentru ca da, iata ca la mine au trecut mai mult de 10 ani de la terminarea facultatii). :)
Eu nu ma duc la asa ceva nici de frica! Am mai trecut pe la liceu si era sa faca atac de cord biata mea diriginta. Cred ca statea saraca si calcula daca nu cumva e posibil sa am copilul suficient de mare cat sa o tortureze o noua generatie :)). Dar sa ma intalnesc cu colegii de liceu, in cadru organizat, asta nu. Intai ca intalnindu-ma cu ei in cadru mai informal am constatat ca majoritatea s-au ingrasat ca porcii si au devenit crunt de plicticosi. Fie si-au pierdut simtul umorului, fie li se pare ca arata mai maturi vaicarindu-se, eu dupa doua ore simt nevoia sa scap cu disperare. Si n-ar fi doar faptul ca se miorlaie, ca as putea face fata, dar se uita cu priviri acuzatoare daca nu esti asa. Aia care nu-s vaicarosi sunt laudarosi. Nu mai sunt de fel cei ce de pe vremuri. Si nici nu mai am subiecte comune cu ei cum aveam cand eram fortati sa fim in aceeasi clasa (unde nu esti pus dupa compatibilitati de caracter, dar trebuie sa induri). Sunt convins ca si eu ii plictisesc crunt pe ei asa ca nici nu ma obosesc sa comunic. Cand ma intalnesc punctual cu cate unul, pai e altceva. Fie scap rapid, fie imi place si stam de vorba indelung. Asta nu poti face cu grupul fiindca oamenii sunt prea diferiti. Asadar nu m-as expune sa fiu din nou inchis intr-o camera cu colegii mei nici macar 1 zi!
Reuniunile astea de liceu nu prea mai merg oricum in lumea dinamica de acum. sunt o reminescenta a vechiului Est. Lumea este raspandita peste mari si tari si nimeni nu da banul ca sa traiasca satisfactia ca a chelit colegul care i-a furat iubita :).
P.S: n-am considerat colegele fete din liceu fiindca de alea m-as feri ca de dracu, oricum! Cum o faceam si atunci. Tu stii cat pot vorbi un grup de rusoaice care nu s-au vazut de 10 ani??? Eu nu si nici nu vreau sa stiu. In plus toate colegele cu care m-am intalnit spontan au simtit nevoia sa ma traga de par sau alte gesturi ciudate si eu unul prefer sa ma feresc :). Mai ales ca majoritatea sunt la fel de necasatorite precum erau si atunci (deh sex ratio in Rusia e foarte deplasat catre femei).
Foarte fain, Tovarăşa, nici nu ştiu cum trece vremea, draga moşului, parcă amu eram mici şi ne jucam mâţa-scunsa pe stradă şi amu ni-s oamini în tătă firea… Pffff, parcă mai fain era atunci, în era inocenţei… :)
Pe 6 iulie avem şi noi întâlnirea de 15 ani de când am gătat liceu`! :D
ce fain :X
Ce amintiri inestimabile….
Esti neschimbata Bia draga :)!
Frumoase amintiri!
Eu am lipsit anul trecut de la intalnire, pentru ca in primul rand era fix in ziua nuntii mele, deci categoric nu puteam lipsi de la nunat, nu? :)) In plus noi din pacate n-am fost o clasa asa unita, prin urmare la perecerea de 10 ani au fost prezenti vreo 8 fosti colegi…din 25.
Hai că vă răspund tuturor, așa frumos cum mi-ați zis voi și vă mulțumesc mult de tot. Deși cred că m-am făcut înțeleasă din ce am zis în articol, acest eveniment a fost unul de suflet și, deși nu a fost emoționant până la lacrimi și nici vesel până la artificii, a fost un moment la care mă bucur enorm că am luat parte. Și dacă îmi permiteți un sfat: indiferent cum au fost anii voștri de liceu, merită să mergeți măcar la întâlnirea de 10 ani (mai ales dacă sunteți în zonă), s-ar putea să aveți parte de surprize foarte plăcute și chiar să descoperiți lucruri noi despre … voi :)