Singurul mod în care pot vorbi despre cartea Mihaelei Nicola, va fi cu și prin cuvintele ei. Să vin eu acum să vă spun în ce fel o carte simplă și fără pretenții poate spune multe despre viață și rosturile ei, ar fi un semn de snobism din partea mea. Nu mă caracterizează. Cartea este din seria “trebuia să o ai în casă pentru orice eventualitate” (vorbesc cu fetele aici) și pentru că am aflat că are o soră ce se numește Cu mănuși, mi-am pus în plan să le achizionez pe amândouă, să fie dacă vreți, cadoul meu de Crăciun, serios! Pentru că nici Pe tocuri nu-i a mea ci face parte din acea jumate de bibliotecă pe care o are Lili la mine (am vorbit serios cu aranjatul cărților când îți cumperi bibliotecă, da?)
N-am luat-o razna, despre un fel de rezoluții o să vorbesc chiar dacă suntem numai în 4 decembrie. De ce? Pentru că am terminat ieri cartea Mihaelei Nicola și încă mă obsedează un capitol intitulat chiar așa, Rezoluții. Mă gândesc tot la el/ea și la adevărurile lui/ei. Merge la fix în această lună a anului, și numele capitolului și această carte, TOATĂ. E de citit sub pom sau sub artificii cu gândul că anul ce vine poate fi mai bun numai dacă știm că TOTUL stă în puterea noastră. Și că anul ce vine poate fi mai bun numai dacă atunci când dăruim, ne dăruim PE NOI. Desigur, este cel mai greu, dar și dacă reușim…
Mihaela Nicola, ai cuvântul:
“Ne aflăm în perioada febrilă a împachetării și despachetării de daruri. Și desigur în sezonul agonisirii de straie de sărbătoare în care miorițele autohtone își vor fi etalând statutul. […]
Sezonul darurilor ne consumă energia, ne suprasolicită bugetul și ne provoacă la creativitate. Oricine își contemplă lista de prieteni, parteneri și obligații cărora trebuie să le trimită un gând frumos traversează câteva momente de disperare. Totdeauna sunt foarte mulți cei cărora vrei să le faci o surpriză frumoasă, totdeauna îți propui să oferi un dar cât se poate de potrivit pentru fiecare dintre destinatari, îți propiui să fii memorabil în noianul de cadouri pe care le va primi fiecare. Trebuie să nu coste nici mult (căci lista e lungă), nici puțin (că este ofensator). Trebuie să fie un cadou altfel decât celelalte. Nici foarte personal, nici prea convențional. Și uite așa te trezești într-o competiție cu timpul, cu ceilalți cu ceea ce primești versus ceea ce oferi.
…, am uitat să precizez cadoul, felicitarea, gândul transmis celorlalți este în fapt o competiție inconștientă a sinelui cu felul în care te percep ceilalți. Darul și felul în care îl oferim spune cu mult mai multe despre noi decât reflectă felul în care îi prețuim pe cei ce-l primesc. Nu-mi place deloc obiceiul e-mailurilor impersonale cu o felicitare pestriță transmisă fără criteriu tuturor celor aflați în baza de date. Nu-mi place nici obiceiul mesajelor sms redactate într-un limbaj semistandard astfel încât să poată fi trimis tuturor numerelor înregistrate în memoria telefonului. […]
Cei mai sofisticați, cei care prețuiesc cu adevărat relaționarea (și nu doar imaginea acesteia) dau curs instinctului de a personaliza fiecare urare, de a-și adapta gândul bun la cel căruia îi este transmis. Îi prefer pe cei care scriu de mână textul felicitărilor – e mult mai personal, include emoție și un dram de amprentă personală. […]
Nu m-am prins niciodată de ce pare mai ușor a alege un cadou feminin decât a selecta un cadou masculin. […] Ș-apoi există daruri unisex cu mult mai strălucitore decât un ruj la fete și o cravată la băieți. Nu vi se întâmplă să apreciați o invitație la teatru decât una la cină? E un cadou bivalent. Și-n general, nu vi se întâmplă să vă înduioșeze mai mult un cadou legat de univesul emoțional decât de cel material? Dacă nu, atunci faceți parte din categoria preafericiților mercantili. Dacă totuși da, atunci ignorați agitația de prin malluri și uitați de proporția tangibilă a ambalajelor pentru obiecte utile destinatarului. Oferiți celor din jur un gest frumos, un sfat înțelept și multă energie pozitivă. Oferiți-le timp – este materia primă cea mai importantă a existenței – și singura pe care o deținem în cantitate limitată. Oferiți-vă pe voi înșivă cu candoare, cu lipsă de inhibiții, ca și companion de spirit, ca exemplu de atitudine. Este o rezoluție timidă pentru viitor.”
6 comentarii
Oferiti-le celor dragi timp, un sfat bun, energie pozitiva. Sunt de acord: acestea sunt darurile cele mai pretioase, pentru ca ne dam cadou pe noi.
I-am facut, demult, mamei un astfel de cadou: un carnetel facut de mine cu cateva file: o plimbare in oras, o cafea impreuna, o excursie la tara, pregatitul unei prajituri impreuna, etc. Ea rupea cate o fila, mi-o dadea, iar eu trebuia sa indeplinesc ce era scrie pe ea.
La italieni, cele mai frecvente cadouri de sarbatori sunt cosurile cu alimente. Cred ca este un cadou foarte practic, mereu binevenit, de care te poti bucura numai impreuna cu ceilalti.
Eu cred sincer ca-s “preafericit mercantil”. Imi place de mor si sa primesc cadouri si sa fac cadouri. Tematica mesei de Craciun incepe sa ma chinuie prin noiembrie… Cumpar cadouri dupa cat de mare imi e dragul. Asa ca nu pot sa duc doar o invitatie la teatru. Invitatia la teatru este doar un component dintr-un plan mai maret (care contine si culturalizare :D ). Dar oricum nu e ceva nou ca-s mercantil. Totusi nu reusesc sa ma simt vinovat de asta…
Sper sa nu te supar, dar nu rezist (niciodata nu rezist…) sa nu-mi zic parerea pe care mi-a inspirat-o fragmentul (n.b. n-am citit decat ce ai citat tu, atat)
Pe mine mereu ma mira tipele astea (de regula sunt fete, dar nu generalizez, stiu si barbati asa) care simt ele nevoia sa-i judece pe altii, altii care au principii mai mult sau mai putin diferite de ale lor. Care stiu ele reteta secreta despre cum “ar trebui” celebrat Craciunul, ce gen de cadouri “ar trebui” cumparate si tot asa. Chiar nu inteleg de ce mor ele de grija altora? Eu zic ca starea aia de zen o atingi cand lasi sa traiasca fara sa suferi cumplit de grija si pe omul care nu gandeste ca tine si reusesti sa te abtii sa-l judeci sau etichetezi prin prisma principiilor tale. Sa fii nitel dispretuitor (poate nu inteleg eu ascunzisurile limbii chiar ca voi, dar preafericit mercantili” e zis un pic periorativ si superior, nu?) cu cei care aleg sa faca alte cadouri decat cele pe care le consideri “de bon ton”, arata lipsa de toleranta. Mai ales ca fiecare cultura vede cadourile altfel. Intr-un fel vede un rus Craciunul, in altul neamtul, romanul, norvegianul. Tu-ul de mai sus e generic. Nu ma refeream in nici un caz la tine. Era modalitate de adresare! Nu stiu daca textul este reprezentativ pentru opera, dar din fragmentul citat tipa pare elitista cam trista. In restul cartii are mai mult umor?
Ah, n-am uitat, încă visez la ziua când voi avea bani să-mi comand niște rafturi pt camera din mijloc … cred că la noi pereții vor fi tapetați cu cărți, nu vor fi biblioteci din ălea pictate :).
@Mirela: vai ce frumos cadou pentru mama ta, mi se pare minunat și este o idee deosebită și originală, poate o voi pune si eu in practică :) Îți mulțumesc mult de tot pentru idee :*
@Vladimir: hei cum să mă supăr? :) Și pe lângă asta cine a zis că e rău că fii un preafericit mercantil? :)) Textul reprodus mi-a plăcut din alt punct de vedere, încercarea de eliminare a stereotipiilor inutile din această lună a cadourilor și nicidecum eliminarea cadourilor “materiale”… Mi-a plăcut pentru că seamănă cu un articol pe care l-am scris eu anul trecut pe vremea asta, se numește “Cum să dăruiești un sentiment” :)
Tipa nu mi se pare că îi judecă pe alții, nu face treaba asta în carte ci mai repede se judecă pe ea așa cum e și alegerile ei așa cum sunt ele. Prin comparație cititorul poate să se judece pe el bineînțeles, dar mi-a plăcut tocmai faptul că îi lasă cititorului această libertate. Nu este o carte cu adevăruri sterile și absolute ci o carte de introspecție. O admir pe autoare, ea femeie de afaceri și nu scriitoare pentru cum învârte cuvintele fără să pară că îți bagă sub nas o carte de “creștere” a Eului.
Despre felul în care sărbătoresc oamenii Crăciunul sunt perfect în asentimentul tău, fiecare e diferit, fiecare simte diferit și fiecare oferă și primește diferit, iar fata asta nu vorbește despre Crăciun mai mult decât se vede din ceea ce am reprodus eu. Nu știu cât umor are cartea, dar cert este că o văd cam de fete/femei și bărbații ar putea-o percepe destul de feministă… Desigur, prea mult în direcția asta dăunează chiar și femeilor :))
@Lili: știu dragă, raft, biblio ce o fi, cărți să stea pe ele, nu? :)) Mersi de toate împrumuturile pentru acasă ;)
Să creşti mare! Şi tu ai o jumate de bibliotecă pe la mine … :)
@Lili: e frumos așa :*