Anul 2012 în cărți, ceaiuri și… gânduri

Nu a fost cel mai bun an nici din punctul de vedere al lecturilor, dar îmi place să vorbesc despre anul 2012 în cărțile pe care le-am respirat, ceaiurile pe care le-am savurat și gândurile care m-au tulburat. E o duminică perfectă, perfectă pentru așa ceva. Mi-am propus un număr inițial de 80 de titluri (așa a fost 2009, că cele 100 de titluri din 2010 nu le voi mai pupa niciodată). Am țintit prea sus, ideea este că acum pargurg cea de-a 50-a carte a anului 2012 și cred că aici mă voi opri. Nu ar mai fi timp fizic de mai mult, deși, dacă se ivește ocazia unei cărți în plus nu voi spune pas. Desigur, calitatea și nu cantitatea contează, așa că vă pot spune că iubesc cărțile pe care le-am parcurs deja.

Sunt titluri superbe ce mi-au ajuns în mâini și de acolo direct în suflet, am parcurs pagini memorabile, am trăit aventuri de neimaginat, am citit febril și în picioare anumite finaluri, altele le-am savurat și de câte 3 ori ca să le pot pătrunde înțelesul mai bine. Am dormit la cap cu femei curajoase și bărbați romantici, oameni de calitate cu vise mari și strălucitoare, m-am trezit alături de povești adevărate și vise trăite de ființe ca mine… Am râs și am plâns alături de personaje în a căror viață aș fi vrut să mă implic activ, am sufertit și m-am bucurat pentru oameni reali ce au avut ideea de a se transforma pe ei într-o carte și am cuprins înțelesuri din viețile unora, pe care nu au fost capabili de a le înțelege ei înșiși, trăindu-le. Lista e aici și e încă deschisă… Am primit cărți de la multe edituri și librării cărora le mulțumesc pentru că mi-au alimentat nebunia cititului. Găsiți aici toți colaboratorii și sper ca la anul care vine să comunic cu ei tot mai bine, iar ei să fie tot la fel de atenți la nevoile mele.

N-am băut în viața mea atâta ceai ca anul acesta. Am iubit ceaiul mereu, dar să ajung să beau și câte 4 căni pe zi, nu s-a mai întâmplat până acum. Mi-am și cumpărat multe ceaiuri, aproape că pot spune că am un dulăpior întreg dedicat lor. Am început anul 2012 prin a descoperi ceaiurile Sir Edward și Lord Nelson (ambele procurate din lanțul de magazine Lidl). Sir Edward’s Tea de mentă este cel mai adevărat ceai de mentă din câte am băut. A! Eu nu beau ceaiuri de fructe de aceea mă refer aici doar la ceaiurile din plante.

Foarte sus în top stă ceaiul verde chinezesc fără care nu mă prinzi în casă, dar la fel de sus stă și cel de tei, sunătoare, mușețel și salvie. O descoperire sublimă a fost ceaiul de vanilie. Inițial mi-am cumpărat o combinație de la Fares (ceai verde, lămâie și vanilie), dar apoi am trecut la Lord Nelson de vanilie pură, poate cel mai relaxant ceai din câte există.

Cu o carte în brațe și un ceai pe noptieră am încercat să văd viața mai roz, căci anul nu a fost dintre cele mai ușoare. Ba chiar au existat momente urâte (și nu o spun pentru că anul a venit după un 2011 mai bun ci o spun pentru că 2012 a adus și momente cumplit de triste). Că au fost și evenimente care m-au înălțat, DA! au fost și mulțumesc Cerului pentru ele… Am evadat de multe ori din realitatea apăsătoare cu o poveste în brațe și mi-am însușit-o rapid și determinat. Am îndulcit amarul cotidian cu izul vaniliei sau al teiului și chiar am simțit că viața are alt gust cu un ceai fierbinte alături și se vede altfel trecută prin filtrul unor personaje de efect.

Dar cel mai bine este să nu mă plâng pentru 2012… pentru că nu vreau, nu pentru că nu aș putea :) La voi cum a fost?

Foto

31 comentarii

  1. Si eu am citit multe carti anul acesta. Si a fost un an ciudat, un an in care a trebuit sa ma conformez in unele momente, un an in care a trebuit sa lupt. a fost un an al inceputurilor, pentru ca mi-am gasit primul loc de munca stabil. si un an al ceaiurilor, mai ales de cand lucrez :)). a fost un an care a trecut atat de repede… dar a fost un an frumos.

  2. Eu n-am reuşit să citesc foarte mult anul acesta, sunt sub 20 de cărţi. Asta se întâmplă şi pentru că, dintr-un motiv oarecare, multe lecturi le-am început fără să le termin.

  3. @Andra: mă bucur mult că ai avut un an bun și plin de noi începuturi :*

    @George: corect, mai sunt 2 saptămâni la dispoziția noastră, nu știu cât voi mai putea citit de Sărbători mai ales că plec de acasă… dar niciodată nu poți sti peste ce carte care te asediază, poți da :)

    @Anca: offf, am pățit și eu parcă mai mult ca în alți ani să încep cărți pe care să nu le pot termina; amintesc aici de “Eseu despre orbire”, “Cum am devenit doamna Mao” sau “Lorelei” etc… :(

  4. Of, Bia draga… tocmai ieri vorbeam despre asta… am avut un an tare agitat. Nu am numarat cate carti am citit, nu stiu cum reusiti voi sa o faceti. Uneori au fost si cate 3 pe saptamana:) In rest, un an plin de calatorii, voi scrie si eu despre asta – un an bun, in general. Am realizat ca am avut si eu cateva zile de relaxare – 3 in ianuarie, la Paris, si vreo 3 in Napoli, in martie. In rest, n-am stat nicio clipa. Si nu cred ca am avut vreo zi fara 1-2 ore de munca macar (inclusiv in aeroport, in drumul spre Asia:)))). Eu sper ca 2013 va fi mai bun cu tine, pentru ca meriti! Te pup mult de tot:)

  5. @Ioana: mulțumesc mult de tot draga mea :* O să scriu și eu despre 2012 în destinații și imagini, din anumite puncte de vedere a fost tare plin și la mine 2012… Ce să zic… să-ți urez un 2013 mai puțin agitat? Nu cred ca te caracterizează și în plus e bine când viața e animată, nu? Te pup și eu! :*

  6. 2012 a fost oarecum neasteptat, ca un cadou.
    In ce priveste ceaiurile (eu beau doar ceai-ceai, in afara cazului cand sunt bolnav si mi se dau laturi din alea cu gust ciudat) tocmai ce am descoperit recent doua firme care fac un ceai FOARTE BUN. Eu eram abonat Twinings ca sa zic asa (mai ales Earl Grey – favoritul meu de cand eram copil, English breakfast, afternoon si Ceylon – si asta imi place foarte tare). Am mai baut ceaiuri extrem de bune (din nou ma refer la astea clasice, nu ciudatenii) facute de tipii aia de la Ahmad (le ambaleaza ca si Twinings in cutii metalice pe cele varsate) care exista si la voi. Dar, cum ziceam, recent am descoperit 2 firme traznet. Doar ca nu stiu daca exista la voi. Ceai verde eu nu beau, acolo n-am idee.

  7. Am citit, citesc și voi citi…iubesc lectura, scrisul, trăiesc alături de personajele mele, mă identific cu multe dintre ele! …Viața printre cărți e sigură…nu frustrări, orgolii, furii, minciuni, răutăți…educativ, motivațional, emoționant…
    Anul 2012 n-a fost un an ușor pentru mine, dimpotrivă, dar cu încredere, speranță,iubire…va fi bine! Sunt o optimistă cu o gândire pozitivă!
    Abia aștept sărbătorile…împodobirea bradului, ”meșteritul” prăjiturilor împreună cu fecioră-miu, multe hand made pentru decorat casa și bradul, aroma de portocale, măr și scorțișoară, aromele îmbietoare ale crăciunului, multă ciocolată, multe colinde, revederea cu sora mea, care vine din Timișoara, zâmbete, priviri drăgăstoase și voie bună!…iar soțul meu, ”pozarul”, va imortaliza toate zâmbetele din acest sfârșit de an….
    …dar va fi și-un gol teribil…mama nu mai e printre noi, cântă și încântă îngerii, printre stele, cu vocea-i uimitoare! Te iubim, mama și ne lipsești atât de mult, încât mă doare inima!…

  8. Apropos, anul ăsta a avut și satisfacții -familia, Clubul de lectură…
    Da, timid, cu emoții, sub privirile multor sceptici și zeflemiști, am înființat Clubul de lectură(Piatra-Neamț).Organizez la 2 săptămâni, la Casa Cărții…un ambient și participanți de zile mari, uiți de dureri, de neajunsuri, de lumea reală și crudă…
    Vă invit să vedeți și pe pagina de FB – Club de lectură Club!
    Scriu și pe http://creativitatelafeminin.wordpress.com/
    Aceste 2 activități îmi dau puterea și speranța unui viitor mai bun!
    Salutări de pe meleaguri nemțene!
    Sărbători minunate alături de cei dragi!
    Mă bucur enorm, Bianca, că întâmplător, am dat de blog-ul tău!
    Mă bucură ideea existenței oamenilor ca tine! Felicitări și mult succes în tot!
    Sănătate, iubire, înțelegere! magia celor 3 să te urmeze pretutindeni!

  9. @Vladimir: sunt bune Twinings, ador English breakfast iar Earl Grey îmi place și mie și lui Clau (din asta bea Picard în Star Trek, mereu!) :))
    De Ahamd nu am auzit :D
    Deci să înțeleg că a fost un an bun 2012? :)

    @Cristina: of Doamne… viața merge mai departe, ai multe motive pentru care să te bucuri din ce am citit :* Golul lăsat de cei ce pleacă nu îl poate umple numai timpul… dar la timpul lui… Fii tare! >D< Și eu mă bucur ce ne-am descoperit... nu întâmplător! Multumesc :*

  10. A fost un an dificil din punct de vedere material, faptul ca eu nu am avut serviciu ne-a afectat bugetul, dar am petrecut mai mult timp cu familia mea, am cunoscut multi oameni si am citit multe bloguri. Cu cartile mai usor, pentru ca nu mi-a mai ramas mult timp. Dar tot am devorat vreo 60 de carti.

  11. @Vienela: 60 e WOW, un an bun!! Cat despre neajunsurile materiale, ce să zic… nu am auzit pe nimeni să o fi dus grozav de tot la acest capitol… :D

  12. A fost un an si cu bune si cu rele, oricum sub 2011 cand am avut mai multe realizari. Nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca noi si familile noastre am fost cu totii sanatosi si asta a contat cel mai mult. Acum pe final 2012 ne aduce un job in Cluj (probabil marea schimbare) cu incepere din 14 ianuarie!

  13. Eu m-am straduit sa citesc, dar nu am reusit. Am lasat multe carti neterminate.
    Pentru mine a fost un an normal, nici necazuri mari, nici bucurii deosebite, desi, de cele din urma am tanjit mult.
    Nici eu nu vreau sa ma plang, pentru ca atunci cand mintea mea o ia pe calea asta, imi spun ca, poate, viata mea e plina de lucruri bune pe care nu sunt in stare sa le apreciez cum se cuvine.
    Anul acesta, fata de alti ani, mi-am pus mai des intrebarea cum e viata mea si ce ar trebui sa fac ca sa incerc sa mi-o implinesc. Poate in 2013 va veni si raspunsul…
    Bia, clipele petrecute alaturi de tine si de prietenii tai din blogosfera, au fost ca ceaiul de vanilie. Voi cauta si eu, neaparat un astfel de ceai.
    Cu mult drag.

  14. Imi place tare mult sa-ti citesc articolele,esti o fata speciala cu preocupari frumoase!Felicitari pentru cele 50 de titluri citite anul asta!Eu n-am reusit sa citesc decat vreo 30,dar sper sa recuperez an(ul)/ii viitor(i)!
    Sarbatori fericite!

  15. Pentru mine nu stiu daca a fost un an bun sau rau in general, dar stiu sigur ca a fost un an linistit. Totusi as tinde sa cred ca a fost bun, nu poate fi rau anul in care m-am maritat, nu? :)) De citit am citit, dar n-am numarat cartile insa clar am cititi mai mult decat in anii trecuti cand nu aveam asa mult timp. Fiecare an cred ca are si partile lui rele si partile lui bune…
    Sarbatori fericite Bia :*!

  16. @Ramona: deci până la urmă va fi Clujul? Grozav! O să ne întâlnim!! Abia aștept ;)

    @Mirela: să-mi spui dacă găsești un fel de ceai de vanilie și dacă îți place :* Și îți mulțumesc mult pentru frumoasă comparație, înseamnă enorm pentru mine >D< @Ioana: îți mulțumesc din suflet :* Când citesc comentarii ca ale tale știu cu exactitate care este marea recompensă pentru că scriu :) @Vulpitza: păi mai e loc de îndoială că voi ați avut cel mai grozav an? :)) Vă pup pe toți :* @Larisa: nu, a fost un an de vis și la tine, anul în care te măriți e bun prin definiție :)) Și, da, fiecare an cam are și părți bune și mai puțin bune, dar că unii ani au mai multe părți bune :)) Sărbători fericite și ție draga mea :*

  17. Eu sunt fan declarat Greenfield , nu stiu cine le fabrica , insa cred ca vin din Moldova.Fan declarat si convins.Imi place ceaiul negru , iar restul le beau cand e prea tarziu pentru ceaiul negru.
    Dintre ceaiurile de plante imi place musetel si menta , acestea mi se par cele mai buna de la Teekane , dar mai au si de fructe foarte bune , cum ar fi ceaiul de Rooibos , cu puternic gust si aroma de vanilie…precum si plantele ambalate de Plafar…
    Cum a fost pentru mine 2012? Hm…cenusiu , nici alb , nici negru.
    Te imbratisez , Bia!
    P.S. Iti plasasem o leapsa….nu ai mai trecut sa o vezi ;)

  18. @Ana-Maria: se face ca am văzut leapsa :)) Numai ca am 3 nefacute cu asta de la tine si mi-e frica sa nu ma prinda Anul nou cu ele nefacute… Sa vad cum pot remedia problema :))
    Iar cenusiu, este o culoare bună pentru 2012 :D
    Te pup :*

  19. mi-am propus sa citesc 30 de carti in 2012…n-am citit decat vreo 20 cred. nu ma impac bine cu listele de lectura, citesc ce-mi cade in mana, citesc in functie de starea de spirit..cat despre ceai, mi-a zis mama ca atunci cand eram mica foarte mult timp mi-a dat ceai in loc de lapte si cred ca de acolo am ramas cu sechele, dar nu imi place ceaiul. am incercat, chiar am incercat. beau ceai verde simplu sau cu putina lamaie, ceai de lamaie cu miere dar nu ma impac bine cu plantele, mai ales menta si teiul :D (iti dau voie sa arunci cu pietre). cat despre 2012, a fost cel mai depresiv an pt mine…dar sunt pe drumul cel bun, simt asta

  20. Frumos, Bia, dar ştii cum se mai spune, dacă nu ai parte şi de suişuri, şi de coborâşuri înseamnă că nu mai ai nici viaţă în tine :D Cred că important este ca, în orice lucru, indiferent cât de greu ar fi, să vedem ceva care să ne ajute să mergem mai departe.

    Cât despre cărţi, chiar nu le-am numărat vreodată… :D Dar se întâmplă să recitesc, îmi place, însă cred că asta nu se pune la numărătoare :)) Dar cum ai spus şi tu, nu prea contează numărul, poţi să citeşti o carte şi să te îmbogăţească mai mult decât zece cărţi la un loc. Sau să faci o călătorie extraordinară, să cunoşti oameni minunaţi şi aşa poţi spune că este ca şi cum ai fi citit zece cărţi… :)

  21. @Giulia: nu merită să fii depresiv pentru nimic în lume, dar dacă zici că este pe cale de rezolvare, e grozav! Ai un blog tare fain și îmi place ce cărți ai citit! Cât despre ceai sunt sigură că se poate găsi un înlocuitor, nu? Ce preferi? Cafea, cappuccino? :*

    @Hapi: take your time, important e că e de bine :*

    @Mira: vai câtă dreptate ai spunând că “să faci o călătorie extraordinară, să cunoşti oameni minunaţi şi aşa poţi spune că este ca şi cum ai fi citit zece cărţi”… cărțile sunt un substitut atunci când nu ai posibilitatea de a călători pe bune :*

  22. Pentru mine a fost un an extraordinar, am calatorit mai mult ca niciodata, am citit ca in adolescenta, am scris mult si as mai avea de scris inca pe atata. Pana si analizele mi-au iesit mai bine decat ma asteptam. A fost un an bun, in care am invatat multe si am iubit si mai mult. Cred ca o sa ma apuc sa fac si eu rezumatele anului in curand, mai ales ca am tras linie la calatorii, pana la anul mai stam si pe acasa pentru ca avem de impodobit, de gatit si de chefuit in asteptarea sfarsitului lumii :))

  23. Lord Nelson de mere am si eu ;) Dar am mare boala pe Ahmad Tea Lemon and Ginger. E demential si tb sa refac stashul. Din pacate si eu am citit cam putin anul asta [nu stiu exact cate carti, trebuie sa sap dupa lista] din motive pur legate de work. In prezent citesc o carte despre Creta.
    In rest, am fost in Italia si in Grecia si ma voi intoarce in Budapesta si Szeged. Not bad ;)

  24. @Kadia: Ah, ce mă bucur când aud pe cineva atât de mulțumit de anul 2012!! Ce îți pot dori este ca și 2013 să fie măcar la fel de bun dacă nu și mai, și mai bun :*

    @Cristina: trebuie să caut și eu Ahmad Tea Lemon and Ginger :) Sunt curioasă :)
    Vine și retrospectiva cu destinațiile…
    Cât despre Lorelei, am citit vreo 50 de pagini și nu am mai putut continua :D Totuși poate va fi la anu’ rândul ei :)

Dă-i un răspuns lui Anca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.