Fix acu’s două săptămâni începusem să vă povestecs despre o cărticică frumoasă, pe numele ei Escale europene, primită cu drag de la prietenii anticari Colţul Colecţionarului. Am ales atunci să vă povestesc despre ea în două episoade împărţind-o în Italia şi Franţa, iar dacă data trecută am vorbit despre Italia, azi vine rândul Franţei.
Noutatea o constituie însă faptul că vă ofer această carte cadou. Facem un concurs fulger: Ce oraş european aţi vizita fix maine şi DE CE, dacă s-ar ivi o oportunitate? Aştept răspunsurile voastre ca şi comentarii la acest articol, până duminică 14 octombrie ora 20. Lunea viitoare, pe 15 deci, vă anunţ cui voi trimite cartea. Va câştiga cel mai elaborat răspuns, asta pentru că eu urăsc tragerile la sorţi.
Să continuăm aşadar călătoria lui Virgil Marinescu şi a soţiei sale de la graniţa dintre Italia şi Franţa. Autorul notează: “10 septembrie 1986, ora 16.05. Suntem în Franţa!”, unde putem observa cu câtă victorie în glas îşi anunţă intrarea pe tărâm francez. Râzbate aici o dorinţă numai de un călător împătimit înţeleasă şi mai apoi cultivată pe ceea ce noi obişnuim să numim ori un “paradis al luxului” ori o “enclavă a snobismului”: Coasta de Azur (Nisa, Monaco, Monte Carlo, Cannes). Autorul le numeşte perle ale litoralului Franţei, iar dacă între timp chiar asta au rămas, eu n-aş putea să vă spun, căci din păcate n-am ajuns în zonă decât prin intremediul imaginilor altora. Şi da, a fost cam suficient ca să mă îndrăgostesc iremediabil. Oarecum dezamăgitor pentru mine a fost faptul că nu a inclus în această vacanţă măcar o oprire în Provence, căci a fost atât de aproape… dar probabil la acea vreme, adică cu nu mai puţin de 26 de ani în urmă, se prea poate ca zona să nu fie atât de atractivă pentru românul obişnuit cu satele sale, pun pariu (şi poate l-aş pierde) că ceva de genul acesta se gândea pe atunci: “avem noi sate destule ca să ne mai atraga Provence-ul lor”. Cu siguranţă unii aşa gândesc şi acum…
“… Seara, o ultimă revedere a falezei din Cannes, după care – a doua zi dimineaţa – <călătorului îi stă bine cu drumul>… spre Valea Loirei, următorul obiectiv al periplului nostru…” Aşadar pentru următorul capitol poposim pe arhicunoscuta vale franceză cu castele ei de basm. Superbă şi intimă întâlnirea descrisă cu fiecare castel în parte, asemănarea cu o Bucovină numai de el ştiută m-a făcut să-l îndrăgesc şi mai mult pe autor. Descrierile cu iz de basm apar şi atunci când, ajunşi în apropierea Parisului, merg să viziteze Versailles-ul.
Toate drumurile prin Franţa acestei vacanţe au dus la Paris “oraşul lumină”. Admiraţia, aproape excentrică pentru această metropolă, cucereşte fiecare propoziţie în care se încearcă descrierea ei. Însă, orice ar pune autorul, parcă tot sărăcăcioase rămân frazele, iar el ştie asta, ar cuprinde tot Parisul în căuşul palmei şi l-ar lua cu el în maşină înapoi spre România.
Veneţia “oraşul decor” este ultima oprire a călătorilor noştri în această vacanţă aproape neverosimila în acei ani. Ce ar mai fi de spus, despre acestă cărtică mică, vă voi spune lunea viitoare, când o să anunţ şi câştigătorul concursului. Până atunci, o să vă rog să nu uitaţi de un răspuns frumos referitor la oraşul european pe care vă doriţi cu ardoare să-l vedeţi… Baftă tuturor, abia aştept să vă citesc răspunsurile :)
P.S. La fel ca data trecută, am încercat să ilustrez cu poze de la mine, aşa că, în afară de prima fotografie, restul sunt din arhiva personală.
24 comentarii
nu am pretentia sa am cel mai elaborat raspuns :) asa ca zic Barcelona sau Roma. de ce? pentru ca se pare ca toata lumea a fost in afara de mine :)))))))
@Miky: stai liniştită, în Barcelona nu am fost nici eu şi daaaaa, mi se pare şi mie că a fost toată lumea, ce mai, aproape toţi cunoscuţii mei au fost, nu mai zic de cei împătimiţi de travel… şi mai am cateva destinatii din astea, bifate de muuuuulţi şi de mine nu :D
Daca ar fi sa vizitez maine orice oras din Europa as vizita Atena. De ce? Pentru ca ador tot ce inseamna mitologia greaca si arhitectura greceasca. Am adorat si inca ador Legendele Olimpului si mi-ar placea la maxim sa vad, in primul rand Acropolele. :P
PARISUUUUL Imi doresc de atat timp sa-l vad….
@Andra: Atenaaaa, nici eu nu am vazut-o, trebuie sa fie tare frumoasa… eu de fapt nu am vazut Grecia continentala deloc, în afara de Meteora… Am fost in schimb in Corfu, da nu se pune :D
@Nick: daaaaaa, păi te asteapta mi-a zis mie in iunie :)
:))
Prima data nu se uita niciodata. Prima data cand iesi din tara,sa ne intelegem. Iar prima mea data a fost in Budapesta, oras pe care l-as compara cu Parisul fara sa ezit, iar Parisul ar pierde.
Are de toate Budapesta: arhitectura, gastronomie, muzee, bazine de piatra cu ape termale unde poti juca sah in toiul iernii fara sa-ti pese de frig…
De ce m-as intoarce de la Budapesta? Pentru toate motivele de mai sus, plus inca unul: sa mai merg o data la acel restaurant sub forma de foisor, aflat in mijlocului unui lac si inconjurat de copaci umbrosi si batrani.
Ati ghicit, am o obsesie, Budapesta pe numele ei.
N-am vazut inca muuulte orase europene: Viena, Praga, Barcelona, Munchen, Lisabona, Amsterdam, etc…
Si in multe in care am fost e musai sa ma intorc: Roma, Budapesta, Cracovia, Paris, Istanbul….dar daca trebuie sa aleg o ….
Escala maine? Foarte simplu: Stockholm!
E uimitor, e diferit, e primitor, trateaza turistii incredibil, are f multe de oferit si mi-a creat o stare de bine de o inalta calitate….
Trebuie sa mai ajung o data(eu sper ca totusi de mai multe ori) sa ma bucur de wiew-ul de la aterizare(o combinative magnifica de apa si vegetatie), sa ma prefac ca stiu canta la diverse instrumente asa cum am facut-o in muzeul muzicii, sa ma zbengui urmand modelul maimutelor din videoclip, cum am facut-o in Muzelul spirtului, sa rad intr-una cand adrenalina era la maxim cum am facut-o in parcul de disctactii, sa-mi odihnesc picioarele distruse pe pontonul din spatelel muzeului Vasa, sa adorm acolo sau pe bancutele din spatele Primariei cu prietenosul soare scandinav batandu-mi in fata sa vad cladirea Primariei reflectata in apa, sa vizitez cel mai mare esec suedez transformat in success cu picioarele odihnite, sa beau o votca cu lamie la Barul de gheata, sa-mi imbratisez sotul in toate parcurile ale verzi- incredibil de verzi.
@Alina: şi eu iubesc Budapesta… şi pentru mine Budapesta a fost primul oras mare pe care l-am vazut si care m-a vrajit chiar am scris pe blog despre cum am vazut Budapesta pentru prima data, uite aici: https://bialog.ro/2011/10/cum-am-vazut-budapesta-pentru-prima-oara/ … e cu fotografiat filele din agenda… ehhh… :))
Cat despre locul acela din mijlocul lacului… pfff… cred ca mi-ar placea si mie :*
@Miti: nu la Stockholm te-ai serbat anul asta? am vazut poze si iti inteleg perfect alegarea, desi acum, la cat ti-a placut prin Toscana am crezut ca totusi acolo vei bate … :)
Poi ce pot sa fac? Daca lumea asta e plina de locuri frumoase! Tre’ sa le plac pe toate, nu?
Hehehe, imi place, e genul de subiect care imi face neuronii sa sfaraie incetisor si fericiti :D. Si tocmai ce am nevoie de nitica activitate cerebrala. Nu trebuie sa o consideri participare la concurs. Doar imi place grozav ca imi dai oportunitate sa macan despre un subiect placut inimii mele :D
Carevasazica, eu as vizita Moscova mea. Fiindca mi-e dor, fiindca n-am mai vazut-o de mult si fiindca, mascul verde fiind, ma scoate din minti sa stiu ca n-am sa pot sa o vad nici pe viitor. Daca s-ar oferi macar o oportunitate as sparge usa ca un cocker cand iese seara la copaci :P. Nu l-as vizita ca un turist evident. Dar am o groaza de treburi neterminate pe acolo.
1) Vecinele de la bloc n-au mai fost torturate de mult, de pe vremea cand am certat-o pe ultima ca ignora clientul (adica eu) si nu-mi vinde produsul (adica rosii) ca sa stea de vorba cu prietena (alta vecina) despre nesimtirea functionarilor de stat. Cand i-am atras pe ton educativ atentia ca face la fel ca “functionarele de la stat” s-a socat->ofensat->hiperventilat si m-a spus apoteotic lu’ mama. De spus mamei nu mai pot ele, dar eu inca am vana in mine sa le chinui si mi-e dor. Si as zice cu inocenta ca si lor de mine.
2) Imi lipsesc totusi anumite mancaruri tipice, pe care restul Europei nu le considera compatibile cu viata. Zice lumea ce-o vrea, daca faina aia n-are gargaritze moscovite in ea, n-are cum iesi mancarea la fel de bine!
3) Mi-e dor de un spectacol adevarat de balet. Si nu, blasfemie, bolshoi in turneu nu-i acelasi lucru :D. Mi-e dor si de pauzele dintre acte unde mancam somon si icre si beam vin alb de la restaurantul salii. Ba chiar merg pana intracolo si declar apoteotic si cu nod in gat ca mi-e dor si de-o opera de Borodin! Din aia integrala! Sa se scoale taica-miu ala fara pic de suflet rus din somn, la intervale regulate si sa ma intrebe surescitat “acum e? acum e???”. Referindu-se la momentul acela scurt pentru care indura intreaga tortura, gen dansurile polovtsiene :D.
4) Mi-e dor sa vad femei multe foarte-foarte feminine cu adevarat aranajate pana la ultimul detaliu, de parca ar fi fermecate. La noi (pe langa diferentele sociale foarte evidente, pe care nu le discut) femeile dintr-o anumita patura sociala, sunt mult mai clasice decat occidentalele. Si extrem de aranajate. Mie imi pun nod in gat si mi se moaie picioarele cand le vad asa multe si asa perfecte.
5) Mi-e dor sa se vorbeasca rusa in jurul meu. Ce-i drept se vorbeste prin tot occidentul ca suntem multi si ne revarsam pe afara, dar nu la rusa aia ma refer eu. La rusa de acasa. La rusa Moscovita (ei bine totusi nu mi-e dor de rusa de mahala, dar rusa moscovita aceea veche nu cu accente din orient). E asa un moment de suprema relaxare cerebrala sa auzi peste tot cuvintele exact cum iti suna si tie in gand.
6) Imi prinde bine o regulata aducere aminte de ce-am plecat de acolo si de ce nu mai sunt parte dintre ei.
7) Am o lista neagra care dateaza din copilarie. Inca exista niste idioti in orasul ala pe care inca nu i-am abtiguit. Si la prima ocazie… :D :D :P
Sunt perfect constient ca n-as mai fi niciodata Moscovit si nici nu cred ca mi-ar mai placea sa fiu sau ca m-as mai integra. Dar vizitator zau ca mi-e tare dor sa fiu!
Pot sa aleg 2 orase :))?!
1. Strasbourg pt ca mi se pare fantastica imbinarea dintre eleganta franceza si rigurozitatea germana. Arhitectura cladirilor, muscatele colorate la ferestre, podurile pline de flori, vinurile albe alsaciene, plimbare cu vaporasul pe Ill, Petite France….ahhh iubesc Alsacia si cred cu tarie ca Strasbourg este cel mai frumos oras din Franta (dupa Paris, fireste:p).
2. Berna pentru cladirile elegante, centrul vechi, Alpii ce se zaresc in departare, calmul elvetian atipic pentru o capitala europeana, civilizatie, precizie…de fapt as vrea sa ma plimb prin toata Elvetia :D.
Si lista ar putea continua….
Seara buna Bia!:*
Ah ce minunat! Mi-a venit dorul de duca :D cat despre oras hmm as alege ceva din Irlanda si as merge in Dublin unde as vizita si unul din cele mai mari parcuri din lume care cred ca arata genial toamna.
Vladen, nici aici nu scap de somonul tau? Ma vei avea pe constiinta, asculta ce iti spun. :))
ianca, eu as prefera Napoli, fara sa stau pe ganduri. Am apucat sa il vad intr-o seara, m-am plimbat pe strazile lui, i-am ascultat murmurul apei, am gustat din traditionala pizza, m-am rasfatat cu sorbetto, m-am bucurat de galagia si aglomeratia strazilor si a localurilor, m-am minunat de imensele gramezi de gunoaie aruncate prin tot orasul, dar nu m-am saturat de el, nu i-am descoperit toate comorile. Mi-am lasat acolo prieteni buni, de care imi este tare dor, mi-am lasat o particica din suflet acolo si as vrea sa o iau inapoi sau sa ii spun intre patru ochi tot ce am simtit in acesti ani.
@Vladimir: ca de obicei, mi-ai facut ziua mai funny :)) foarte nostim si sincer mi-ar placea si mie sa vad Moscova ta… îmi zicea o profa de’mea ca mai frumos oraş ca Ierusalimul, numai Moscova mai e ;) N-am vazut niciunul, n-am avut ce sa-i zic…
@Larisa: da, poti :) N-am ajuns in niciunul din ele… dar am vazut niste fotografii (chiar la tine pe blog, cred) care mi-au taiat respiratia, ambele sunt dementiale :)
@Cris-Mary: Iralnda e si pe lista mea mai ales dupa ce am vazut Leap year :) L-ai vazut?
Eeh, daca ar fi sa fiu sincer si sa recomand eu un oras rusesc cuiva, n-ar fi Moscova (asta-i pentru sufletul meu) ci Peterburg. Ala e cu adevarat bijuterie (desi a avut o perioada in care era cam mizer). Dupa Peterburg, da, Moskova. Deci imi place, nu-mi place, Mosokova e frumos, dar Sankt Peterburg e absolut deosebit. Daca mergi vreodata in unul din ele si te intereseaza poate iti sugerez niste locuri si niste tertipuri (ca sa un stai pe la cozi). Cred ca deja as cam stii pe unde ti-ar putea placea (citind articolele de pe aici :D).
@Vienela: comentariul tău a ajuns în spam (nu stiu de ce, dar bine ca l-am recuperat). Nici nu stii cat ma bucur ca ai ales Napoli, eu nu l-am vazut, dar cum ard de nerabdare sa ajung pe Coasta Amalfi, îmi dau seama că prin el voi trece si am auzit atatea rele despre el, ca nici nu stiu ce sa mai cred… Eu iti doresc sa ajungi acolo sa-ti recuperezi partea de suflet, caci stiu cum e sa ramână parti din suflet prin diferite colturi de lume… e greu, dar regăsirea ne va intregi :)
@Vladimir: te cred şi în privinta Sankt Petersburg-ului, toate imaginile pe care le-am văzut m-au transportat în Anna Karenina şi îţi dai seama ce-a ieşit, nu? Da, ar fi minunat să ajung în cele două mari “capitale” ale Rusiei, dar momentan Rusia şi toată partea aceea de la răsărit mi se par atâââât de departe…
Eu imi doresc sa vizitez Londra, Lisabona si Istanbul. Dar, in primul rand, Londra. In imaginarul meu, Londra este diversa de restul tarilor europene, mai aristocratica, bogata, inventiva, multietnica,un pic extraterestra si inca alte chestii pe care imi e greu sa le definesc.
@Vladimir, si mie mi-a placut Moscova, desi eu nu o cunosc decat 0,00000001% fata de cat o stii tu.
Bianca, Eu veneam din nordul Italiei, unde viata este atat de linistita, incat pare ca sta pe loc. Imi era dor de tara mea, de orasul meu, de agitatie, iar la Napoli am descoperit toate astea, ceva asemanator Romaniei, dar mai frumos, mai spectaculos.
@Mirela: felicitari pentru Londra, si eu mi-o doresc in palmares cam din aceleasi ratiuni ca şi tine :)
@Vienela: te cred, vreau să ajung şi eu la Napoli şi vreau să pap o pizza la una din primele pizzerii din lume, am înţeles că există una care încă funcţionează… mi se pare extraordinar :D
Multe am vazut, si mai multe sunt pe lista de asteptare, dar nicaieri nu-mi doresc sa ajung mai mult decit in Toscana. Stiu ca nu-i o destinatie, ci o lume si mai stiu ca vazand-o, o sa mor de dorul ei dorind s-o revad iar si iar. Aproape dupa modelul “vedi, puoi mori”.
@Miruna: iti doresc sa ajungi in Toscana din toata inima, mai ales ca si mie mi-a ramas la suflet pentru totdeauna :)