Pentru că azi se fac 11 ani de când terifiată, cu mintea de 16 ani, priveam cum se prăbuşesc “templele” civilizaţiei noastre, am decis să nu las să treacă pe lângă mine ziua de azi şi să dedic un articol evenimentului care m-a bulversat mai tare decât orice conflict din lume în ultimii 25 de ani. Am ştiut atunci şi ştiu şi acum ce fel de moment am trăit pe 11 septembrie 2001, tot într-o zi de marţi şi tot într-o după amiază aparent liniştită, la fel ca aceasta.
Pe vremea aceea (2001) nici cu gândul nu gândeam că vreodată o să ajung la New York. Nu ca aş fi ajuns între timp, ci pur şi simplu nu mi se mai pare aşa o chestie să ajung acum. Adică nu mi se pare ceva atât de greu şi de inaccesibil. Vreau să ajung şi chiar sper să se întâmple cu motiv sau fără. Nu e o dorinţă care mă scoate din minţi (ca altele de exemplu, europene în marea lor majoritate), dar e o dorinţă care la faţa locului s-ar putea să se materializeze în nişte lacrimi, nu zic nu.
Poate nu ştiu exact de înseamnă New York şi USA în amploarea lor, dar am văzut suficiente filme (cine nu a văzut?) şi am citit ceva cărţi care vorbeau despre New York şi USA în cele mai mici, delicate ori dure detalii. De acolo, din ele, ştiu că Mahattan-ul noaptea este SF pentru orice european, că pentru cineva care trăieşte în orice oraş mai mare al României existenţa a ceva ca Central Park în mijlocul New York-ului este de neconceput, ştiu că Statuia Libertăţii e mică, dar simpla ei zărire a schimbat vieţi pentru totdeauna, ştiu simbolistica unui oraş ca New York-ul şi mai ştiu că cine nu-l va plăcea din prima nu-l va plăcea niciodată, iar cine se va îndrăgosti pe loc nu va mai putea fără el. Este un oraş al extremelor de toate felurile, dar este un exponent al civilizaţiei prezente şi tocmai de aceea s-a lovit în el, atunci în 2001. Este explicaţia mea şi a multora din cei care au trecut de nebunia teoriilor conspiraţiei şi este probabil cea mai plauzibilă explicaţie.
În timp ce alegeam pozele pe care le vedeţi prin articol, Clau m-a întrebat: “mai vrei aşa de mult să ajungi la New York, după ce ai văzut atâtea frumuseţi prin Europa?” şi i-am răspuns da, chiar dacă poate aş fi dezolată ca atunci când am ajuns în La Defence (Parisul care nu-i Paris şi totuşi niciunde nu m-am simţit mai aproape de New York ca şi acolo, deşi nu mi-a plăcut)) sau ca atunci când am văzut pozele lui de la Houston şi l-am întrenat de ce nu sunt oameni pe străzi… Poate, se poate să fiu dezamăgită, dar consider New York-ul un oraş cu miraj, există un miraj al lui la fel cum există un miraj al Parisului sau al Romei, nu toate oraşele deosebite îl au, mirajul învăluie aceste locuri şi te atrage ca un magnet chiar dacă poate la faţa locului totul se destramă şi te trezeşti la realitate şi îi spui, e doar un oraş, doar un alt oraş. Doar că nu e, doar un oraş, e New York, Parisul Americilor dacă vreţi, Mecca economică şi turistică a lumii noastre. La, naiba, nu-i puţin lucru, nu-i boem dar e infinit şi va atrage infinit.
10 comentarii
Desi nu ma atrag in general orasele cosmopolite, recunosc ca intr-o zi as vrea sa vad New York -ul…nu stiu, cum spui si tu, are ceva care atrage, atatea filme, atatea carti, atatia vorbind despre.. da, New York este un oras fascinant.
Cat despre ziua de astazi, este cu adevarat una trista…indiferent ce s-a intamplat cu adevarat atunci, ca vorba aia sunt multe teorii, tot ce conteaza este ca au murit niste oameni nevinovati, care trebuiau sa nu moara :(…
eu sunt de parere ca exista doua orase in lumea asta care nu pot fi ingenunchiate de nimic, poate doar de disparitia lor de pe fata Pamantului. orasele alea sunt New York-ul si Parisul. din punctul meu de vedere sunt orase care traiesc. eu imi doresc mult de tot sa vad New York-ul, nu cred ca m-ar dezamagi, cum sunt convinsa ca nici Parisul nu ma va dezamagi, oricat de murdar sau plin de magrebieni este…
Eu te incurajez sa-l vezi si sa-ti faci o idee tu. Merita. Nu-i genul de oras unde sa te bazezi pe ce zice altul ca sa-ti faci o parere.
Uite, de exemplu, eu am fost prima data la 16 ani. Asa ca am vazut gemenele, desi nu mi le amintesc foarte bine. Ultima data am fost in 2011 cand am vazut cladirea monument ce se construia in locul lor (mai mhhhaaare, evident.. :D). Am stat in Manhattan. Mie mi-a displacut profund. Nu-i nici pe cat de mare pare (desi eu fiind din Moscova am alta scara decat cineva din Romania, deci e posibil sa ti se para totusi mare), nici pe cat de lustruit, luxos, sexy, interesant te-ai astepta din filme. In 2011 mi s-a parut chiar paraginit, obosit, terminat, mizer si urat. Si plin de bieti amarati care-ti rupeau inima. Au saracit grozav. Ce-i drept, nici prima data si nici ulterior nu m-a impresionat. Dar sunt de acord ca trebuie bifat. Macar sa stii ca nu-ti place si de ce nu-ti place. Am niste articole pe blog care ilustreaza mai bine ce zic (cu poze). Daca dai NewYork o sa le vezi. Probabil sunt mult mai turistice decat orice alt articol de la mine de pe blog. Parca a scris si Kadia, dar nu-s sigur. In orice caz nici mie nici ei nu ne-a placut. De fapt nici nu-i vorba de placut, nu ne-a impresionat. Parca tot ce te astepti.. e reclama. Acum, sunt convins ca altii au alte pareri, de fapt si stiu cativa curat extaziati dupa reintoarcerea de acolo. De asta, indiferent ce-ti spune unul sau altul merita sa mergi sa-l vezi. Ca sa-l scoti din sistem. Si ai dreptate, nu-i greu. Daca-ti doresti atat, trebuie sa-l vezi.
@Larisa: :) chiar nu ştiu pe nimeni care să-mi fi spus că nu ar vrea să vadă New York-ul, indiferent cat de antiamerican ar fi :)) Si cunosc cativa din astia total antiAmerica :) Iar ziua de azi, da, e trista :(
@Vladimir: ah, da, evident sa-l vad cu ochii mei nu se va compara cu nicio alta imagine vazuta in filme sau creata de mine pe baza cartilor… e putin departe ca ore de zbor sa zic asa (si preturi de bilete), dar in rest stiu ca este accesibil, Nu cred ca am facut niciun plan serios, de aceea nu s-a intamplat pana acum. A, da, regretul meu e ca nu am plect prin Work&Travel intr-o vara in studentie, caci deja ar fi fost vazut si parerea gata formata :)
@Andreea: îmi intrase in spam comentariul tau, acum l-am descoperit (nu stiu de ce) Pai ai dreptate, mare dreptate, asa zic si eu, Paris si New York sunt cei doi poli de atractie in ceea ce inseamna turismul urban. Acum eu abia astept sa te intorci de la Paris sa ne povestesti cat de minunat a fost… Stiu ca ai asteptari mari (nu se poate altfel, se merge cu mitul in buzunar), dar cred ca nu o sa fii dezamagita, depinde ce alegi sa vezi si ce alegi sa simti… :)
bafta Bianca, sa ajungi cat mai repede la New York!
@Georgiana: mersi frumos, aşa să fie! :*
New York-ul cred ca e de vazut cu prietenii,sau cel putin in viziunea mea :D
Nu e chiar asa mare lucru sa ajungi in NYC. Drumul te costa undeva la 500-800 de euro/persoana (depinde daca esti in sezon sau nu, ce legaturi ai etc.). Statul in NYC te costa si el, ca nimic nu-i ieftin (cel putin nu la cazare), mai trebuiei sa ai cateva sute de dolari pregatiti pentru a-i sparge pe muzee si chestii similare (media de pret e 27-30 de dolari pe ‘atractie’). Te costa 17 dolari sa mergi la Statuie, daca vrei s-o vezi si sa nu dai banii (deci nu vei ajunge pe insula ei), poti lua un ferry spre Staten Island si o vezi moca din ferry.
E un oras incredibil de imputit, de frumos, de stresant, de senzational. Un oras al contrastelor, dar clar unul dintre cele mai misto lucruri pe care le-am vazut eu cel putin in viata asta. Iti trebuie cam 10-14 zile pe putin sa vezi ce merita vazut. Cand vei avea ocazia sa faci calatoria asta, da-mi de veste sa-ti fac niste trasee si sa-ti dau cateva idei. Poate te vor ajuta ;)
@Savoir Faire: nu zic nu şi cu prietenii :))
@Dojo: mulţumesc mult, voi apela la tine fără rezerve, numai să se ivească ocazia :)