Arta conversaţiei

Titlu: Arta conversaţiei

Autor: Ileana Vulpescu

Editura: Tempus

Nr. pagini: 460

Preţ: 30 de lei pe librariaonline.ro

Tind să spun fără rezerve că Arta conversaţiei, deşi în aparenţă o carte simplă, poate fi pusă în categoria cărţilor controversate. Când am primit-o, alături de îndemnul, “citeşte-o, e foarte faină, e cartea vieţii mele“, trebuie să recunosc faptul că am fost intimidată de ea la început. Auzisem şi bune şi rele, dar mai presus de toate auzisem că Ileana Vulpescu scrie foarte pe placul femeilor, are un limbaj şi o construcţie epică suficient de bine închegate, încât femeile în general (şi nu ne referim deloc la femeiuştile plictisite care o citeau acu’ 15-20 de ani pe Sandra Brown) să cadă pradă acestor cărţi, să se îndrăgostescă de ele şi mai apoi să revină la scrierile pline de învăţăminte ale acestei autoare autohtone.

Şi mi-am zis că ar trebui să văd şi eu cam despre ce ar fi vorba. Mi-am luat într-o zi cartea, am urcat dealul de la mine din sat, m-am aşezat în iarba caldă prevestitoare de caniculă şi am aşa am cunoscut-o pe Sânziana Hangan, printre nişte flori de câmp în preajma solstiţiului de vară. Câtre Sânziene…

Primele 100 de pagini (hai, poate 80, până începe Sânziana să-şi povestească viaţa cu adevărat), au mers greu. Firul mereu întrerupt al povestirii mi-a adus puţin aminte de anumiţi profesori de-ai mei care aveau darul crăpatului firului în 14 şi dacă o discuţie pornea de la premisele ontologiei se putea termina frumos, după un labirint a la Alice în Ţara Minunilor, fix la o beţie din anii studenţiei lor… Aşa că după mine, momentul în care cititorul o cunoaşte pe Sânziana mi se pare lung, anost şi pe alocuri fără rost. Dacă este să-mi fi plăcut ceva în aceste 80 de pagini, acela a fost faptul că în peisaj s-a arătat o fată de 16 ani, fix genul de copil pe care mi l-aş dori şi eu, cu tupeu, inteligent, harnic, corect, liber în spirit, dar cu o inimă de milioane, cu un respect pentru viaţă şi pentru dragoste în toate felurile: Maria, personajul care mi-a plăcut cel mai mult din întreaga carte (aproape că mi-a părut rău că nu i s-a dat o partitură mai mare).

Revenind: Sânziana Hangan este un medic de laborator, ajunsă la aproape 40 de ani, cu doi copii, divorţată şi în aparenţă cu o viaţă resemnată. Însă Sânziana nu este deloc ceea ce pare la prima vedere. Ea este, pe lângă unul dintre cele mai complexe personaje feminine date de literatura română, o femeie care iubeşte totul şi care este convinsă că “fiecare viaţă se desfăşoară sub un semn“. Ea îşi creşte singură cele două fete, pe Maria, care are 16 ani şi pe Ana, care este la grădiniţă. Sânziana a divorţat de ceva vreme de scriitorul Alexandru Bujor şi momentan ştim că este îndrăgostită (asta deja aflăm din primele 5 pagini). Acum, poate că cine nu a citit cartea nu ar trebui să citească mai departe în recenzia mea.

Sânziana a făcut-o pe Ana, după ce a divorţat de soţul său, Ana este un copil din flori, dintr-o relaţie pasageră a Sânzianei cu Pavel, student la medicină la vremea respectivă. Ea îi ascunde acestuia faptul că este însărcinată şi îl lasă să-şi vadă de viaţă, să se căsătorească, să facă copii, etc. Însă el află şi doreşte mai mult decât orice să-şi recunoască copilul, aşa că apare la uşa femeii pe care încă o mai iubeşte (şi am avut senzaţia asta toată cartea, deşi la fel, toată cartea, am ştiut că Sânziana nu va rămâne cu el). Partea cu Pavel (adică vreo 300 de pagini) este practic adevărata poveste, aici lucrurile iau întorsătura dorită de mine şi cartea începe să-mi placă, sau cel puţin să simt că vibrez cu ea în mână. Sânziana îşi povesteşte întreaga viaţă în faţa lui Pavel, episoade care de care mai interesante, fără o ordine neaparat cronologică ne-o înfăţişează pe adevărata Sânziana Hangan… Avem astfel ocazia să cunoaştem o concepţie extraordinară despre viaţa unei femei obişnuite, dar neobişnuite în acelaşi timp, despre iubire, ură, familie, copii, sex, sentimente puternice, bărbaţi, femei, relaţii, o adevărată enciclopedie a trăirilor umane.

La nivel pur senzitiv cartea nu are cum să nu-ţi placă, mi-am notat atât de multe citate că am umplut 6 pagini de caiet, iar pe unele nici nu m-am mai ostenit să le scriu că puteam scrie tot capitolul. Radiografia unei vieţi de femeie puternică, dar oarecum blazată (!), în buza celei de-a 40 a aniversare, cu poveşti incredibile despre timpul său, nu a putut să mă lase indiferentă. La nivel epic însă am descoperit anumite momente care parcă nu mergeau mână în mână cu povestea pe care o citeam, ceea ce m-a făcut să cred, că deşi totuşi îndrăzneaţă pentru perioada comunistă în care a fost scrisă, cartea merge puţin şi pe mâna propagandei (a se vedea “miorlăiala” despre iubirea de ţară şi puternicul patriotism, care parcă nu prea simpatizau cu caracterul Sânzianei). Pot spune că aceste aspecte nu prea mi-au mers la inimă, dar in definitiv trebuia să existe ceva dubaş, ca în fiecare carte. Cusurul, după mine, aici este şi greu am trecut peste el.

Ceea ce însă nu pot spune, este că nu am învăţat nimic din această carte. Pentru că am învăţat şi încă foarte multe, foarte… Este un roman plin de învăţăminte, plin de lecţii de viaţă, plin de replici spumoase, nu născocite sau forţate ci foarte naturale şi foarte adevărate, dacă termenul suferă nuanţe. Înveţi mai multe despre viaţă din această carte decât din experienţa unor ani buni din propria viaţă şi asta este fabulos, rare cărţi reuşesc asta. În acest fel am înţeles exact de ce o place atât de multă lume, am priceput fix de ce este ţinută ca şi carte de căpătâi, pentru că are un potenţial fantastic de a-ţi arăta viaţa aşa cum e şi mai ales de a te face să priveşti adânc în viaţa proprie, de a te pune să ţi-o povesteşti ţie aşa cum şi-a povestit-o Sânziana pe a sa lui Pavel şi evident de a ţi-o înţelege sau măcar de a încerca să ţi-o înţelegi.

Am văzut tendinţa (înţeleasă) multora de a scrie citate din această carte, în recenzie. Eu n-am s-o fac, deşi, aşa cum vă spuneam mi-am notat o grămadă, multe m-au tulburat peste măsură. Unul (tare!) l-am şi scris pe pagina de facebook a Bialog-ului şi poate că o să mai scriu acolo, dacă mi-o veni. Cartea o recomand, este din seria “mă simt mai înţeleaptă” :) Nu ştiu dacă o să mai citesc ceva de la Ileana Vulpescu, pentru că nu ştiu dacă autoarea este atât de vie în toate scrierile sale sau pur şi simplu această carte a fost o “cireaşă de pe tort” şi la fel ca în cazul Cellei Serghi, după Pânza de paianjen, autoarea nu a putut să scoată ceva la fel de valoros şi de autentic…

21 comentarii

  1. Ah, şi eu am o prietenă care adoră cartea asta, iar pe la mine n-a ajuns încă, deşi o am în bibliotecă … Pânza de păianjen am citit-o. În final, avem şi noi complexităţile noastre, nu ? :)

  2. @Vulpitza: ştiu draga mea, că le-am văzut la tine… care ar trebui să o citesc acum după Arta Conversaţiei? :)

    @Lili: ar trebui să o incerci, nu stiu daca iti va fi 100% pe plac, dar sigur te va atinge, caci are această valenta :)

    @Oana: da, a fost mai celebra in trecut, stiu, poate o vei gasit de imprumutat, eu prin librarii sa stii ca nu am vazut-o…

  3. Eu am citit prin liceu doua carti de ale Ilenei. Mi-au placut. Mi-am tot zis sa o citesc si ep asta. Trebuie sa dau o fuga la biblioteca :)

  4. Monica draga, daca ti-au placut altele de la ea, asta care este cica cea mai cea nu are cum sa te dezamageasca :) Insa la cum te cunosc cred ca o sa-i dai valente interesante, abia astept sa o citesti si sa scrii despre ea :*

    Ce altceva ai citit de la Ileana Vulpescu?

  5. Este una din cartile mele preferate. Am citit-o prima data in liceu, iar de atunci inca de 3-4 ori. Chiar zilele trecute ma gandeam ca e timpul pentru o reintalnire cu Sanziana

  6. Arta Conversatiei este una din cartile care mi-a ramas in suflet. Am savurat fiecare pagina, fiecare paragraf care mai tarziu a devenit pentru mine citat.Iubesc mai ales doua paragrafe care imi revin mereu in minte:”Paduri care ar fi putut sa fie..” si mai ales ” promite-mi ca la moartea ta voi veni..”. Stii cat timp m-am framantat sa inteleg ce a vrut sa spuna scriitoarea? ce poate fi mai greu de indeplinit intr-o viata decat sa te comporti in asa fel incat cei din jurul tau sa-si doresca sa-si ia ramas bun de la tine pe ultimul drum!Cat despre padurile ramase necunoscute, fiecare dintre noi le are si le inchide in sufletul sau.Romanul este fermecator prin cursivitate, prin gandurile spuse cu firescul vietii traite cu demnitate chiar si in momentele in care simti ca nu mai poti nici sa respiri si totusi mergi inainte.

  7. @Monica: wow, ai citit-o de 4 ori? mi se pare extraordinar cand aud ca cineva a recitit de atatea ori o carte care i-a placut…

    @Roxana Dumitrache: cunosc aceste paragrafe şi ma bucur că nu am citit cartea la o varsta cand nu as fi putut sa le prind deloc intelesul… oricum, stiu ca acest inteles mi se va dezvalui pe de-a-ntregul numai odata cu timpul… Multumesc pentru comentariu, va apreciez foarte mult :*

  8. daaaaa si eu ador cartea asta, am citit-o de vreo 3ori cred si acum ca ai zis. parca as mai relua-o, nu pt actiune, cat pt sensul profund de adevarat al unor replici. are femeia aia un mod atat de curat si corect de a privi viata, ca iti reaminteste urgent care-s valorile reale.
    mie mi-a placut si mirona, a cellei serghi :)

  9. @aA: da ai dreptate, cred că nici nu a citit nimeni cartea asta pentru mersul actiunii ci pentru acele vorbe pe care nu le poti uita, pure şi simple, dar atat de adevarate :)
    Mi-a placut si Mirona, dar nu mai mult ca Panza de paianjen :D

  10. @Ana-Maria: păcat, căci este o carte foarte interesantă din care poți învăța multe, nu este vorba doar de viața unei femei ci o cronică a unei vieți care poate fi a oricui, a mea, a ta, a altcuiva :) Poate ar merita o șansă :)

  11. M-am uitat pe lista cartilor pe care le-ai citit de la ‘Arta conversatiei’ incoace si n-am mai vazut nimic de Ileana Vulpescu. Nu renunta la ea :), eu am citit de curand ‘De-amor, de-amar, de inima albastra’ si mi-a placut tare!

    1. Da, din păcate n-am citit alta de atunci :( Dar nu am renuntat la ideea de a citi și altceva din cărțile dânsei :)

  12. Dupa ce am terminat de citit aceasta carte am ramas cu teama ca autoarea nu ar fi avut cum sa mai scrie macar o carte la fel de buna. Asa ca au trecut cativa ani pana m-am decis sa citesc un nou roman. Cumva gandul mi-a ramas mereu la acesta scriitoare care a lasat o amprenta in sufletul meu… DE-AMOR, DE AMAR, DE INIMA ALBASTRA a fost urmatoarea mea revelatie…Nu doar ca mi-a placut, dar aveam senzatia ca este cea mai frumoasa carte citita vreodata…Asadar, fara a mai lungi prea mult vorba, va rog cititi cartile acestei scriitoare pentru ca sunt extraordinar de emotionante, de triste si de frumoase in aceeasi masura, sunt o imagine captivanta a inteligentei feminine…

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.