Am avut un weekend fain rău, cel puţin ziua de sâmbătă, când, pentru că am avut treabă 70 de km mai la vest la Cluj, roţile Kiei ne-am dus şi până la Ciucea. Cu această ocazie l-am vizitat pe Goga la Castel, care Castel (Conac), de pe domeniul de la Ciucea a mai fost văzut de mine în urmă cu vreo, hmm, 12 ani, când am fost în excursie organizată de la şcoală. Îmi aminteam de Mausoleu, de sala de muzică a Casteului, dar cam atât. Clau, care a ajuns acolo tot cu clasa, dar în altă excursie îşi amintea de biblioteca de 6000 de volume a familiei Goga, curios dar eu ori n-am văzut biblioteca în tura precedentă, ori la 15 ani încă nu mă îndrăgostisem în aşa hal de cărţi încât să le văd peste tot ?!?
Oricum, sâmbătă am prins o vreme extraordinară, poate cea mai plăcută zi d.p.d.v. al temperaturilor de la 1 octombrie 2011 încoace. Şi ca o paranteză, martie a venit la Cluj cu 3 zile fantastice, 1, 8 şi 10 martie, din care 10 martie a fost ce trebuia să fie pentru această perioadă, în rest vreme foarte schimbătoare ce a venit la pachet cu o stare psihică schimbătoare ce anunţă astenia, bat-o vina… Azi la Cluj a nins cu fulgi mari şi anormali, nu mai pot cu iarna de anul acesta!…
Am văzut aşadar Casteul/Casa memorială Octavian Goga, Mausoleul iubirii (mormântul soţilor Veturia şi Octavian Goga), Casa de oaspeţi şi Casa Ady Endre (domeniul de la Ciucea i-a aparţinut lui iniţial). Ce se ascunde însă în spatele domeniului de la Ciucea pus la punct de Veturia Goga este o poveste de dragoste. Şi uite aşa, fără să ne dăm seama (jur) excursia la Ciucea s-a transformat într-o ieşire romantică. După ce am vizitat Castelul şi Casele mai sus menţionate (taxă 5 lei/persoană) ne-am pierdut prin imensul parc din jur, urcând la Mausoleu şi vizitând micuţa bisericuţă din lemn.
Mausoleul iubirii este practic cripta familiei Goga. Gândit încă de la început ca mormântul al lui O.Goga, ridicat de către soţia sa, soprana Veturia Goga, planurile au fost iniţial înmânate lui Constantin Brâncuşi, care însă nu avut timp imediat să se ocupe de monument, aşa că pentru a nu întârzia şi mai mult începerea lucrărilor, Veturia Goga încredinţează lucrarea lui G. M. Cantacuzino. Chiar şi aşa, datorită superbului mozaic cu marmură de Murano, lucrat exclusiv de Veturia Goga, mormântul este gata abia 20 de ani mai târziu (Veturia oricum îi supravieţuieşte omului iubit 40 de ani şi marea ei dorinţă este să fie înmormântată alături de el, ceea ce se şi întâmplă).
Sentimentul care m-a încercat în faţa acelui monumet dedicat iubirii, a fost unul seren şi de împlinire, jur că a fost ceva dincolo de ce am putut să pricep, aveam un zâmbet cu aură de înţelege pentru Veturia Goga, parcă spiritul ei mângâie fiecare trecător. Clau mi-a zis: “până şi ghida a vorbit mai mult despre Ea decât despre EL”, şi aşa mi s-a părut şi logic să fie, tot ce s-a creat acolo la Ciucea s-a creat în jurul EI, însă pentru EL şi mi se pare extraordinar. De aceea pun Ciucea pe lista celor mai romantice locuri din România.
Ce e păcat este că încă ne aflăm la final de iarnă, totul este încă gri acolo în afară de cerul albastru al zilei de ieri şi de mozaicul de un albastru demenţial al Mausoleului Iubirii. Probabil într-o zi de primăvară adevărată, când pomii sunt înfloriţi, iar iarba înverzeşte, sentimentul se poate să fie potenţat. Însă dacă ajungeţi acolo, indiferent de anotimp, treceţi si pe la minunata bisericuţă din lemn, unde o măicuţă, acolo de când veacul, vă va deschide şi vorbi cu drag. Am primit aşa o urare frumoasă la plecare de m-am gândit la ea mai apoi toată ziua.
Şi ca să coborâm cu picioarele pe pământ, când ne-am întors la maşină să o luăm din loc, am observat că am făcut pană, când nu ştim, n-am simţit, însă n-am vociferat prea tare căci e prima pană după 55.000 de km cu Kia, probabil “s-a dezumflat” pentru că ea a rămas în faţa castelului şi nu a putut urca.
Mai multe poze cu soarele ce l-am lăsat să ne mângâie, aici ;)
5 comentarii
Despre astenie nu aduc vb ca eu sunt praf. Parca niciodata nu m-a afectat atat de tare ca acum….
In final…conteaza ca a fost frumos:)
Alunga si ninsoarea si pana.:)
Ps. POze frumoase:)
Intrun weekend iti recomand un traseu Siuncuis – Damis-Beius-Chiscau. La Chiscau gasesti un muzeu etnografic tare fain si Pestera Ursilor. Tot traseul e asa de frumos!<3
me pare bine ca ati fost placut impresionati de ce ati vizitat la Muzeul Memorial “O.Goga“ va mai asteptam si in alt anotimp daca va placut iarna atunci inseamna ca primavara sau toamna o sa fiti mai impresionati . va multumim