British Council vă invită să descoperiţi muzica contemporană britanică

O altă invitaţie de la British Council pentru cititorii mei bucureşteni. Am mai primit una în decembrie şi chiar aş fi mers cu cea mai mare plăcere dacă eram în Bucureşti (unde se întâmplă cele mai faine evenimente din România, ori ne place, ori nu ne place). Aşadar pentru cine vrea să petrecă o seară interesantă în compania muzicii, anunţul de mai jos poate fi de interes.

Aflată la a doua ediţie, Stagiunea de Compoziţie Britanică prezintă, în premieră în România, un program construit în jurul creaţiei muzicale a celor mai importante compozitoare din Marea Britanie, în cadrul unei serii de patru concerte lunare – 16 decembrie 2011, 26 ianuarie 2012, 23 februarie 2012, 29 martie 2012. Selecţia cuprinde lucrări care îmbină elementele clasice cu elementele multi-media ale tehnologiei moderne şi a fost realizată de compozitorul Philip Cashian, conducătorul catedrei de compoziţie a Academiei Regale de Muzică din Londra.

Joi, 23 februarie 2012 British Council vă invită să descoperiţi muzica contemporană britanică începând cu orele 19:00 la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” (strada Gutenberg Johann, nr.19), în cel de-al treilea concert al Stagiunii de Compoziţie Britanică.

Acest concert aduce o selecţie de lucrări pentru diverse orchestraţii – instrumente de suflat, coarde, percuţie, pian, parcurgând un registru stilistic larg, axat mai cu seamă pe un sunet bogat, puternic, în care violenţa şi delicateţea devin repere de necontestat în traducerea melodicului şi armonicului în piese precum „Carillon” a lui Martin Butler sau „Trezeşte-ţi vocea neîmblânzită” a lui Judith Weir.

 Interpretează Ansamblul “Archaeus” – dirijor: Liviu Dănceanu

 În program

Helen Grime – „A privi cerul verii” (vioară, violă)

Martin Butler – „Carillon” (clarinet, vibrafon, piano forte)

Philip Cashian – „Cântece dintr-o lume nemişcată” (clarinet)

Tansy Davies – „Acvatic” (CAng, percuţie)

Judith Weir – „Trezeşte-ţi vocea neîmblânzită” (fagot, violoncel)

Mark-Anthony Turnage – „O scurtă procesiune” (vioară, violoncel, piano forte)

Julian Anderson – „Bach Machine”

 Durată: aprox. 70 de minute

Intrarea este liberă.

1 comentariu

  1. Multumesc pentru ca ma anunti de evenimentele din orasul meu! :) Dar nu cred ca ma voi duce, sau daca ma duc, merg singur, fara prieteni! Ultima data cand am fost la un astfel de concert am avut o criza de ras si a trebuit sa ies din sala!

Dă-i un răspuns lui Iulian Sirbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.