Lansez un concurs care are drept premiu două cărți din colecția “cartea de pe noptieră” de la Editura Humanitas și un semn de carte tare haios :)
Ce trebuie voi să faceți este foarte simplu: să-mi spuneți într-un comentariu care a fost pentru voi cartea anului 2011 și să argumenti răspunsul. Nu mă refer la cărțile apărute anul acesta ci la cărțile pe care le-ați citit voi pe parcursul acestui an, indiferent de perioada în care au fost scrise.
Încercați să răspundeți până duminică 18 decembrie inclusiv, asta ca să pot să vă trimit coletul până plec din Cluj să-mi petrec și eu sărbătorile “acasă”. În felul acesta fac puțin și pe Moș Crăciun :D
Atenție! Am decis să nu mai aleg câștigătorul prin fada modaliate a trasului la sorți ci să premiez cel mai frumos argumentat răspuns. Așa o să aibă șanse mari cei care chiar vorbesc cu drag despre cărți și care chiar își doresc altele. Titlurile cărților premiu nu le voi dezvălui acum ci vă spun doar că una este o carte extrem de sensibilă potrivită ca lectură în perioada Sărbătorilor de iarnă, iar cealaltă merge perfect cu atmosfera incertă din fiecare lună ianuarie. Semnul de carte este un deliciu. Toate acestea le va primi o singură persoană, cea care va vorbi cel mai frumos despre cartea preferată citită de anul acesta.
Baftă tuturor!!!
30 comentarii
Categoric este “Splendida cetate a celor o mie de sori” de Khaled Hosseini :-)
Argumentatia pe larg aici:
http://www.printreranduri.com/2011/07/splendida-carte-celor-o-mie-de-emotii.html
Eu am o carte pe care vreau sa o citesc pana la sfarsitul lui decembrie deci nu am citit-o inca…este cea despre Steve Jobs.
In primul rand, nu vreau sa particip la concurs. Ca am atatea carti ca nu mai stiu cand sa le citesc.
Dar nu vreau sa las intrebarea fara raspuns.
Anul asta am citit putin, dar aproape toate cartile au fost extraordinare. De asta nici nu pot alege intre Pe aripile vantului, Jurnalul Annei Frank, Soareci si oameni si Casa somnului.
Cea mai cutremuratoare carte a anului 2011 a fost “Vanatorii de zmeie”. De ce? Pentru lectia de prietenie pe care am primit-o, de jertfa, de onoare si mai ales pentru starea pe care mi-a dat-o. De ani de zile nu m-am mai simtit asa citind o carte. Mi-a plans sufletelul la fiecare pagina, am fost acolo, am suferit, am inaltat zmeie, am zambit si mai presus de toate m-am gandit. Foarte mult timp dupa terminarea cartii. Cred ca o carte, un film sau o piesa de teatru sunt minunate atunci cand pleci gandindu-te, de acolo. Cand te problematizezi. Asta a facut cu mine “Vanatorii de zmeie”. Si tot ce imi doresc este sa mai intalnesc astfel de carti in viata. Ca sa simt ca traiesc.
Hm…e tare greu sa aleg intre Khaled Hosseini si Murakami. Totusi..Kafka on the Shore a lui Murakami mi-a ramas in suflet. Poate pentru ca m-am identificat pe alocuri cu tristetea si singurateatea personajului principlal..sau poate datorita elementelor fanteziste cu care ma surprinde mereu Murakami. Pana sa-l descopar preferam romanele realiste..si ii multumesc ca mi-a deschis ochii si imaginatia:)
Cartea anului 2011 este , detasat, romanul “Noapte buna, copii!” a lui Radu Pavel Gheo. Desi am citit-o prin martie , a ramas alaturi de mine pe tot parcursul anului si pot spune ca a fost un etalon al calitatii ,care nu m-a lasat sa strabat alte lecturi mai slabe. Este cartea anului , pentru mine , deoarece mi-a lasat un zambet pe buze , m-a facut sa ma tem pentru personajele ei , am calatorit si am experimentat impreuna cu fiecare.
Un roman adevarat ca o mahmureala , dureros ca o migrena si ingramadit intr-un pahar de fericire pe care ne-o dorim cu totii.
“De ce iubim femeile” de Mircea Cartarescu
“Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.Pentru ca…”
Am citit mult anul asta dar cartea care m-a atins in sufletelul meu si povestea care m-a facut sa vibrez si sa ma transpuna in pielea personajului datorita talentului nemarginit al lui Gabriel Garcia Marquez este Dragostea in vremea holerei. Poate pentru ca fiecare are neimpliniri, chiar si iubiri, ca se gandeste la trecerea timpului si a tineretii, ca imbatranim si nu iubim destul, nu stiu… M-a intristat tare mult dar sunt asa de multumita si fericita… astea sunt starile pe care mi le dau cartile lui, ma trece printr-un malaxor de stari si sentimente. Vorbeste despre valorile importante din viata, despre faptul ca polii opusi se atrag, ca uneori ceea ce este antagonist…este bun. Sufletul meu e mereu insetat de povesti exceptionale, mai ales cele care intr-un tarziu se incheie cu bine, in care personajele se regasesc fiind pierdute pentru atat de mult timp…care au vieti speciale, aproape telenovelistice, desi asa de talentat transpuse, fara sa epateze. Un purpuriu de trairi extreme.:) Poate si pentru ca sunt o fire prea sentimentala, aproape penibil de sentimentala ma impresionez foarte usor, entuziasta pana la idealism. Bine, in ultimii ani m-am schimbat foarte mult. ma bucur insa ca mi-a ramas aceeasi placere din copilarie de a citi cu acelasi entuziasm. Aproape orice:)). Am citit si Kafka, si Camus, si Eliade, acum Hemingway, din nou:))…anul asta. Iti deschid sufletul, ochii, mintea… e ca un drog o carte buna si astepti ca urmatoarea sa te dea si mai mult peste cap, sa te rascoleasca, sa te transforme:) Nu prea ma pricep la cuvinte asa ca las pe altii sa comenteze despre asta. Multumesc pentru oportunitate. Din Franta e mai greu sa particip . Sper sa castige cineva din cei care au facut asta regulat. Multa bafta! Merci inca o data. :)
Vanatorii de zmeie este superba…eu am citit-o mai demult dar am vazut si filmul, m-a impresionat enorm, de acord cu Vulpitza.
Cartea preferata in 2011- Sanctus scrisa de Simon Toyne. Argumentarea am scris-o aici, acum cateva zile http://punctyochana.blogspot.com/2011/12/sanctus-mister-elucidat.html
As fi putut sa numesc Supleantul, Petru Popescu, pentru tragismul si “dulce-amarul” simtit in trairile, iubirile si dramele eroilor “epocii de aur”, dar ar insemna sa nedreptatesc profundele trairi a la grecque (sau a l’anglaise?) ale lui d’Urfe si Alison din Magicianul, John Fowles; la care, totusi, nu ma pot opri fara a sti cele Doua cuvinte ‘demoniace’ (?) ale Isabelei Alende
…………………………………….
Scuzati greselile de mai devreme, viteza…
Cartea pe care am citit-o cu o mare placere in 2011 a fost Muzeul Inocentei-Orhan Pamuk.Este prezentata povestea de dragoste dintre Kemal si Fusun, el un tanar afacerist, iar o adolescenta careia ii place aventura.
Desigur povestea celor doi este complicata, implica multa dezamagire,tristete, dar si multa exaltare si fericire. Personajele isi doresc totul, iar cum acest lucru este imposibil, iar trecerea timpului este ireversibila povestea lor se termina tragic cu moartea lui Fusun.
Si totusi Muzeul Inocentie nu este numai povestea lor de dragoste, ci prezinta cu multa pasiune lumea trecuta a Istanbulului, traditiile locale, o lume in continua schimbare.
V-o recomand pentru ca este una din cele mai emotionante povesti actuale de dragoste, pentru lumea fascinanta si exotica a Istanbulului si va asigur ca va fi greu sa o lasati din mana.
Nu citisem decat titlul cand mi-a rasarit in minte cartea mea preferata de anul acesta. “Singuratatea numerelor prime” este o descoperire pe care am facut-o la inceputul anului, prin martie si de atunci o pastrez in suflet si ma gandesc la ea mereu. Este o poveste de dragoste, trista dar minunata. Pentru mine a fost aproape hipnotica pentru ca citeam parca fara sa rasuflu, fara sa clipesc, fara sa ma misc. Imi plac povestile de dragoste si le citesc cu drag atunci cand sunt deosebite, cand au acel ceva care le apropie de realitate. in multe privinte o carte buna este ca o poveste de dragoste – ne indragostim fulminant si ne scaldam cu inconstienta in pasiunea inceputului. Suntem fericiti impreuna intr-un fel de neinteles pentru cei din jurul nostru dar nu intotdeauna rezistam impreuna. O carte buna este ca o iubire adevarata – suntem impreuna pana la sfarsit cu sentimentele mereu in schimbare dar intotdeauna gand la gand. Cam asa am simtit pentru “Singuratatea…” si acum astept cu nerabdare sa o intalnesc din nou caci e imprumutata. Pot oare sa spun ca mi-e dor de o carte? Caci mi-e dor de ea de parca mi-ar fi iubit. :)
Am vrut sa povestesc despre carte fara sa dezvalui subiectul pentru ca aceasta merita descoperita fara preview-uri. Pentru ca as vrea sa o recomand dar sa nu va vorbesc despre ea. As vrea sa o citeasca toata lumea…as vrea sa stie toata lumea ca o dragoste atat de mare (cum e cea din carte sau cum e cea pentru cartea aceasta)exista. :)
Interesante postari! Mi-am trecut pe lista si ce au citit ceilalti. Pe unele chiar nu le stiam. Mai greu cu gasitul lor in limba romana aici. Sa citesti in franceza nu e intotdeauna o placere.:| Voiam sa adaug pe lista mea Dan Puric si Nicolae Steinhardt. Si astea chiar o sa le am in limba romana. Abia astept sa-mi fie aduse.
Cartea preferata din 2011: Let me Sing You Gentle Songs. Nu stiu daca e tradusa in romana…am scris despre carte aici: http://vorbele.wordpress.com/2011/12/13/cu-cartea-la-concurs/
Cel mai mult anul acesta m-a impresionat Satra de Zaharia Stancu, prin tragismul sau, prin lumea pitoreasca pe care o descrie dar si datorita tensiunii pe care ti-o transmite pe parcursul lecturii. Si acum, la cateva luni dupa terminarea cartii, imi persista in minte anumite fraze ce au rolul de a intensifica tensiunea cartii. Recenzia completa o puteti citi aici
http://andreeaiuliatoma.blogspot.com/2011/09/satra-de-zaharia-stancu-o-carte-cu.html
felicitari pentru initiativa.vafi un dar frumos pentru cei ce apreciaza lectura si iubesc sincer cartile.inca o data felicitari si multi ani
Dupa cateva momente in care am stat pe ganduri am decis: “A treisprezecea poveste” Diane Setterfield.
Trebuie sa mentionez ca am citit cartea in timpul concediului de vara, pe plaja ascunsa sub o umbrela, fapt care s-ar putea sa influenteze alegerea mea.
Pot spune ca e o carte care m-a ales pe mine. M-a atras coperta si recomandarea doamnei bibiliotecare care mi-a soptit “daca ai citit si ti-a placut Rebbeca a lui Daphne du Maurier, sigur te vei bucura ca ai ales-o”. Am mers pe mana ei si bine am facut.
Recomand cu caldura aceasta carte celor atrasi de povestile “de moda veche” in care elementele enigmatice se impletesc cu dragostea pentru carti, iar vietile si secretele personajelor se dezvaluie treptat, pagina dupa pagina, formand un vartej care te absoarbe astfel incat nu mai poti lasa cartea din mana.
Cartea care m-a impresionat,aproape pana la lacrimi si care tocmai am terminat-o de citit, este Jurnalul Oanei Pellea.N
anul acesta am descoprit cartea “cenusa” de grazia deledda cu o surprinzatoare uimire si placere. era de mult timp acolo, in biblioteca mamei, si-n adolescenta ii mai intorsesem cateva file, dar anul asta i le-am sorbit pe toate. caci grazia deledda a pus in cartea asta atata caldura si totusi atatea framantari interioare incat cu greu o poti lasa din mana. zbuciumul interior al eroului m-a fascinat pe masura ce el crestea si se lupta sa se maturizeze bantuit de intrebari la care singur nu gasea raspuns. nu am anticipat niciun moment finalul care m-a lasat fara cuvinte.
“cenusa” este o carte a descoperirii de sine, o carte a rusinii care nu e a ta, o carte de autodescoperire. este o carte foarte vizuala, peisajele descrise de grazia deledda rasarindu-ti inaintea ochilor fara sa vrei.
sper s-o descoperiti si voi! :)
Eu am pe locul 1 in top doua carti anul asta, dar anul nu s-a sfarsit inca :). Carti de dragoste – Golful francezului – Daphne du Maurier care m-a impresionat pana la lacrimi, mai ales sfarsitul. Foarte rar dau peste carti care sa ma impresioneze in felul asta. Si povestea, amplasata in sec. XVI sau XVII, nu mai stiu exact, e incredibil de posibila (ciudata exprimare mi-am ales) in actualitate si e asa frumoasa, cu actiune, cu o doamna, cu un pirat si cu multa dragoste si pasiune. Si cu un final, la care eu am… bocit :D. E oarecum deschis finalul, fara ceva batut in cuie. Am scris aici despre ea – http://ineptiilemele.blogspot.com/2011/03/golful-francezului-daphne-du-maurier.html (daca nu e ok sa fie link, sa stergi :D).
Cealalta carte e Insula iubirilor nesfarsite – Daina Chaviano – cu mai multe povesti de familie care se impletesc in final intr-o poveste de dragoste superba, atinsa de realism magic, stilul meu preferat. Cartea in sine e magica, e frumoasa, e genul ala care parca te tine legat de ea si iti ofera afectiune. Si e plina de informatii folositoare si noi (pentru mine cel putin). Aici am scris despre ea – http://ineptiilemele.blogspot.com/2011/11/insula-iubirilor-nesfarsite-daina.html (valabil si cu linkul asta, se poate sterge daca nu e ok).
Deci astea-s cartile pentru care eu militez anul asta. Profa mea de romana din generala zicea ca sunt o romantica incurabila. Eu ziceam ca nu, dar incep sa ii dau dreptate…. :)
Foarte frumoasă idee cu concursul :)
Când aveam vreo 14 ani am descoperit în pod o carte pătată de timp, cam ruptă şi roasă, dar care avea scris pe margini cu pix: I LOVE YOU. Vreau să spun că acuma mă bufneşte râsul când mă găndesc la faza asta, dar atunci am fost mult mai visătoare şi cu mult mai curioasă. Deci am luat cartea, dar am luat-o şi pe mama la rost cu întrebările. Ea era cu cărţile…mi-a povestit cu ochii trişti că a fost prima carte pe care i-a dat-o tata, când aveau 15 ani. Mi-a spus că nu a citit-o niciodată…vreau să stiţi că pe atunci tata privea lumea prin ochii alcoolului şi mama a suferit mult. A aruncat cartea într-o ladă prăfuită în pot, să nici n-o mai vadă după cum mi-a spus ea. Îi aducea aminte de cât de mult se iubeau de la 15 ani, ceea ce probabil îi accentua suferinţa.
Toată această poveste m-a făcut şi mai curioasă, nu că ar fi fost tata expert în cărţi…şi până atunci nici nu am auzit despre autoarea respectivă. De atunci am citit tot ce a scris…Cella Serghi. Cartea aceea roasă de timp a fost MIRONA. Scriind aceste rânduri, un zâmbet trist mi se aşterne pe buze, când mă gândesc cu câtă sete am citit cartea. I-am absorbit cuvintele!M-am refugiat în lumea ei, unde puteam fi puternică, independentă şi mai presus de orice, o eroină capabilă de lucruri impresionante – cel puţin pentru mine. Am recitit cartea în fiecare an de atunci, inclusiv când am fost plecată în America. Am pus-o pe sora mea să-mi trimită “cartea mea”. Mi-a trimis o altă carte, care nu era atât de uzată…dar lectura nu a mai fost acelaşi. Ador mirosul cărţii, paginile vechi, pline de praf, lacrimi şi amintiri.
Nu aş putea spune că e cea mai reşită carte dintre toate cele pe care le-am citit, dar e cartea care mi-a deschis interesul pentru lectură şi la care îmi place să revin în fiecare an. Parcă aş revedea un vechi prieten…
Ma uitai acum in agenda si ultima carte arata a fi cu numarul de 83. Ochii au trecut fugitiv peste titluri. Mi-au placut muuulte carti care au trecut la “cele de suflet”, dar “Umbra” lui Ismail Kadare a pe locul I in acest moment. De ce?
Paaai eu nu le am cu politica si nici nu cred ca le voi avea vreodata. Dar autorul acesta m-a facut sa mi pun muuulte intrebari cu privire la mine, la tara mea, la cultura mea, la iubirea pe care o manifest fata de mine, fata de El:x, fata de lumea din jurul meu!
Kadare vorbeste despre Albania. Albania in razboi. Dar mie mi-a vorbit despre Romania. O Romanie pe care eu nu o cunosc decat din povestile oamenilor “de atunci” sau din carti.
Protagonistul este un cineast care in vremea razboiului are sansa sa plece in Occident. Pleaca in Franta. La Paris. Acolo iubirea are diferite forme si muuulte puncte care se lovesc unele de altele.Personajul nostru se intoarce in Albani ca intr-o lume a celor morti, iar pe Franta o asociaza lumii celor vii.
Mi-a placut enorm. Mi-a placut tumultul sufletesc al personajului. Mi-a placut limpezimea clara ei, personajul feminin central.
M-am regasit. Mi s-a facut frica. Am fost recunoscatoare lui Dumnezeu ca nu am trait in vremuri “de demult apuse”. Cred ca nu as fi stiut ce sa fac…
Autorul reuseste sa atinga un realism greu de imaginat.
Am adorat “povestirile” protagonistului despre Paris. Am eu fixatia mea. Si trebuie sa scap de ea!:P
Kadare reuseste sa te transpuna acolo in lumea romanului sau. Reuseste sa ti faca sufletul mic si mintea mare. Iubirea expusa de catre autor e bolnava, dar decisiva in acelasi timp.
Conflictele interioare ale eroului din finalul romanului … parca te-ar face sa o mai incepi o data. E cartea care m-a tinut pe ganduri. Multe zile am mai rasfoit-o dupa ce am terminat-o…
Si stii , am suferit enorm cu cartea asta in mina. M-a marcat mai mult decat as fi putut sa-mi imaginez. Ajunsesem sa citesc si sa asimilez totul cu Romania. De ce? Pentru ca si aici, in Romania mea si acolo, in Albania lui Kadare au apus vise. Au plans aspiratii. Au cazut in neant creatii intregi. Si acolo si aici prea multi intelectuali si oameni MARI au simtit cum totul se distruge, si cum moartea in chinuri fizice greu de imaginat devine “rasplata” luptei si adevarulului in care ei credeau! Dureros, dar adevarat…
DA – dureros, profund, introspectiv a fost Kadare pentru mine!
Acum, in momentul in care iti scriu ma intreb cu ce-am ramas? Cu ce-am ramas EU? Am ramas cu soapte, cu cuvinte scrise, cu povesti spuse la luminare, cu ochii bunicii inlacrimati…dar sufletele istoriei unde sunt???
Eu am doua carti, daca mi-e permis. Pe care nu le voi uita niciodata pentru ca marcheaza doua momente importante din viata mea de imigranta. Eram de 5 luni in Suedia, frig afara, nu se lega mai nimic, eram speriata si mai singura ca niciodata in viata mea cand am citit ‘De-amor, de-amar, de inima albastra’, a Ilenei Vulpescu. Si mi s-a facut un dor cumplit de bunicii mei dusi, de copilaria la tara, de tata care toata viata mi-a spus ‘invata, tata, ca pentru tine inveti’ de mama si prajiturile ei. Atatea lacrimi mi-a adus cartea asta scrisa atat de frumos, simplu, curat si cu suflet, ca facusem shantz pe obraji. Dar tot povestea asta m-a facut sa sterg lacrimile, sa lupt si sa ma zbat, sa iau totul de la capat la 33 de ani, pentru ca subcontientul meu stia ca ce e mai frumos, ma asteapta la cotitura. Sunt multe carti fabuloase scrise de autori romani, dar pentru mine aceasta ramane cartea cea mai romaneasca din viata mea. Si cand esti departe, are valoare in aur.
A doua carte e ‘Bortom mammas gata’ – ‘Dincolo de strada mamei’ ar fi traducerea titlului. Este primul roman in suedeza citit de mine si este autobiografia Alexandrei Pascalidou, imigranta in Suedia, venita la 6 ani, la sfarsitul anilor 70, cand lucrurile stateau un pic altfel aici. Trecuta prin experimente (scoli pentru copii de imigranti unde invatau in limba materna, despre cultura din tara de origine), izolare, rasism, fata asta a tras tare si a facut scoli, s-a luptat pentru drepturile imigrantilor, s-a implicat in viata sociala, a facut tot de 2 ori mai mult si mai bine ca un tanar suedez. Si cu toate astea, chiar si la 40 de ani, dupa 34 de ani traiti aici, i se spune ‘imigranta grecoaica’, ‘vedeta de origini grecesti’ si nu ‘jurnalista suedeza’ amenintata cu moartea de nazisti (episodul acesta s-a intamplat acum cativa ani), nazisti care o numesc ‘tzeasta neagra’ – cel mai urat termen pentru imigranti din limba suedeza (svartsskalle). Nu e o carte de geniu, probabil ca daca o citeam in Romania, tradusa, nu ma impresiona prea tare. Dar aici, acum, m-a facut sa imi pun o intrebare dureroasa: vor fi vreodata parul si ochii mei destul de deschisi la culoare pentru normele suedeze? Dar m-a mai ajutat cartea asta sa imi pun o alta intrebare: imi voi dori vreodata sa uit ca parul meu e shaten inchis si ochii caprui?
Minunat concurs, Bia, ca intotdeauna :) Te pupez!
Nu particip la concurs, pentru a nu crea un conflict de interese :)
Cred că prin clasa a II-a sau a III-a, adică acum 20 de ani sau așa ceva, am primit premiul I și pe atunci se dădeau cărți cu ocazia asta. Printre ele, un fascicul, o parte dintr-un roman cu o copertă ciudată, pe care nu o dezvălui pentru că are o mare legătură cu conținutul și deznodământul poveștii, dar pentru mine la acea vârstă, a fost o copertă interesantă, cutremurătoare, captivantă. Era ultima parte din romanul “Mâncătorii de ziduri” a lui Serge Brussolo și de-a lungul anilor am tot recitit acel fascicul, fără să am acces la romanul întreg, așa că tot citeam sfârșitul unei cărți ce părea excelente. Serge Brussolo are un stil nu tocmai adecvat pentru vârsta de 8-9 ani. Apăruse cred la Nemira, dar nu știu de ce nu l-am comandat niciodată.
Abia anul acesta am reușit să citesc întreaga carte. După 20 de ani, am aflat cum începe un roman al cărui final îl știam. Experiența a fost extraordinară, simțeam cum mi se materializă amintiri despre personaje pe care le credeam demult uitate și aveam mereu în minte acea copertă care m-a bântuit până acum. După 20 de ani, personajele din “Mâncătorii de ziduri” existau din nou în fața ochilor și povestea a fost de data asta spusă de la un capăt la altul. Recomand oricui romanul, chiar dacă nu sunteți pasionat de SF, Serge Brussolo scrie ciudat, cu siguranță nu este o lectură pentru vârsta de 8-9 ani.
Vara asta, datorita fratelui meu, am descoperit saga fantasy “Cantec de gheata si foc”. Am citit prima carte “Urzeala tronurilor” si acum am inceput-o pe urmatoarea “Inclestarea regilor”. Imi place actiunea complexa, care nu te lasa deloc prada plictiselii, dar mai ales felul in care sunt conturate personajele. Par atat de reale!
Urmarind tot thread’ul de pana acum, imi spuneam eu: daca as da eu premiul, l’as da aureliei. Motive: a vb atat de frumos despre cartile citite si despre trairile pe care i le’au starnit ele…! Dar, mai mult, a vb atat de frumos, definind Dragoste in vremea holerei. Si, ca sa plusez, ea este in Franta, tara la care viseaza nu numai Oana (ptr campiile de lavanda din Provence), ci, cel mai adesea eu, ca profesor de franceza… Dar, hei, cine sunt eu sa decid!
Ca o cititoare inraita ce sunt, stiu ca, desi recomandarile ne pot atinge o latura sensibila si ne pot face sa alegem o carte care altfel ar fi ramas neobservata, ele nu ne pot face sa si citim cartea aleasa. De-a lungul anilor am adunat in biblioteca zeci si zeci de carti cu care, pentru un moment magic in spatiu si timp, am format o conexiune. De undeva, de pe un raft, o culoare, un cuvant, ceva…m-a atras…iar mai apoi…citind
descrierea povestii, am simtit un fior la gandul ca m-a ales pe mine…dintre zecile de cititori care au trecut prin fata aceluiasi raft, privind cu aceeasi curiozitate cotoarele cartilor expuse, dar trecand mai departe… Si cred ca acelasi lucru se poate spune despre o recenzie…citind sute…ne simtim atrasi poate de trei. Recenzia
alege la randul sau cititori, stabilind conexiuni si invaluind minti cu care simte ca are acel ‘ceva’ in comun.
Acel ‘ceva’ cu care cartea, pret de o secunda, a atras autorul recenziei. Pe mine una, cartea m-a
ales…intamplator, ma aflam chiar in libraria Humanitas, si rasfoiam alene niste volume, incercand sa fug pentru cateva minute de frigul de
afara. Volumul era unul masiv, de o grosime considerabila si de un aspect atent lucrat sa atraga priviri…detaliile si nuantele te ademeneau sa te apropii, pentru ca titlul, de indata ce te regaseai in raza de vizibilitate impusa de miopia ta si de lentilele aburite… sa te cucereasca definitiv: “Pamantul de sub talpile ei”
Un roman despre care ‘The Times’ scria: ‘Un carnaval de cuvinte, un imn triumfator inchinat puterii regeneratoare a iubirii’ … si de atunci am fost a sa…
Si cred ca, asa cum cartea m-a ales pe mine, e de datoria mea sa incerc sa atrag mai departe cititorii in cautare… de ce? depinde ce ii atrage din recenzia mea… cine sunt eu pentru a sti….
Poate ca tocmai ai terminat o carte facila, care nu prea ti-a placut si simti, in adancul sufletului tau, ca vrei mai mult si poate ca aceasta e cartea pentru tine. Dar nu pot merge mai departe cu descrierea fara sa te rog sa accesezi youtube si sa cauti piesa celor de la U2, The ground beneath her feet’. Versurile ii apartin lui Salman Rushdie, autorul romanului, si, desi banale, ma duc cu gandul la Ormus Cama si Vina Apsara, personajele in jurul carora se invarte actiunea. Povestea e spusa prin vocea lui Umeed ‘Rai’ Merchand si, daca cuplul nu te va face sa-l iubesti, atunci cu siguranta te vei indragosti de fermecatorul fotograf Rai. Povestea celor doi se intinde pe 50 de ani si urmareste o
evolutie…a unei iubiri…a doua personaje…a unui oras…a unor cariere…greu de spus. Rushdie e complex in tot ceea ce intreprinde. Dar ceea ce iti pot spune cu certitudine e ca la baza romanului, Rushdie plaseaza mitul lui Orfeu, personajul mitologic a carui muzica fermeca orice fiinta, si care se indragosteste de nimfa Euridice. Dar fericirea sa alaturi de ea se dovedeste a fi de scurta durata. Orfeu o plange
indelung si, nesuportand pana la urma despartirea, coboara in infern sa o caute. Reuseste, cantand, sa inmarmureasca intregul Tartar si sa-l induplece chiar pe Hades sa-i dea iubita inapoi. I se permite sa o insoteasca spre lumea pamantenilor,
daca si numai daca nu se va uita nicio clipa la ea. Insa acesta, framantat de temeri, cand mai are
doar un pas de facut pentru a iesi la lumina zilei, isi intoarce capul si isi pierde iubita pentru a doua oara…si, desi timp de sapte zile ramane in preajma raului Styx, induiosand cu
lira sa toate animalele salbatice, Hades nu a mai eliberat-o niciodata pe Euridice.
Acum ca ti-am dezvaluit intregul mister…incearca sa proiectezi acest mit pe fondul istoriei arhitecturale a Bombayului si a vietii din America
anilor ’80- ’90. Descrierile sunt foarte realiste si vor reusi sa te transpuna in acel timp si acel
spaiu…practic…vei simti pamantul cum iti zboara pe sub talpi…
Odata cu Rai, vei patrunde intr-o atmosfera fantastico-realista cum numai Rushdie stie sa creeze si iti vei dori sa amani cat mai mult
posibil finalul …
Iar daca totusi simti ca nu ai nimic in comun cu o astfel de poveste, afla ca e o catre inchinata muzicii, cu precadere rock-ului, asa ca poate…nu
se stie nicodata…va ajunge sa mearga bine cu vreo formatie care iti place…
Sa iti spun…sa nu iti spun cine semneaza traducerea… nu ca ar fi un secret…dar poate vrei sa fie o surpriza… fie!iti spun: Antoaneta
Ralian!
Nu e chiar o carte citita in 2011, dar e o carte de care, cu fiecare pagina tradusa, imi amintesc cu drag…e cartea mea de capatai…cartea
la care ma intorc ispasita dupa fiecare dezamagire…cartea care ma asteapta…cartea care m-a ales, dintre zecile de cititori care au hoinarit libraria in acea seara…asa cum sper sa te fi ales si eu pe tine.
Lectura placuta!
Nici nu mai știu pe ce cale să vă transmit cât de fericită m-ați făcut cu participarea asta minunată la micul meu concurs :*