Cred ca oamenii nu se schimbă. Adică dacă cineva a fost de mic, “intr-un fel”, nu am speranțe că odată cu trecerea anilor acea persoană se va transforma în una cu totul nouă. Consider că fizic te poți schimba mult într-un timp relativ scurt, dar psihic (deep inside) NU. Am spus și o mai spun, ceea ce ne definește nu se va schimba niciodată, indiferent de faptul că poate chiar noi ne dorim asta.
Cu alte cuvinte, după mine, lupul nu-și schimbă părul și nici oaia nu-l schimbă pe al său chiar de este, după cum bine știm, tunsă. Asta cred și nimic nu mă poate face să mă răzgândesc. În fond rămânem la fel, indiferent câte trec peste noi.
Desigur, am văzut persoane pe care o tragedie le-a schimbat cu 180 de grade, pentru o vreme, apoi au devenit aceleași. Am văzut oameni schimbați de o fericire bruscă, tot așa, pentru un timp, apoi au devenit cei dinainte. Am văzut oameni pe care i-au schimbat banii, ei se numesc parveniți, dar s-au schimbat din prostie, la suprafață, ei tot niște neșlefuiți au rămas în fond. Îi știm și pe cei pe care i-a schimbat iubirea, dar tot așa, pentru o perioadă… Da, o fi posibil să te mai schimbi temporar, dar niciodată pentru totdeauna.
Tocmai de aceea este și mai inutil să crezi că cineva se va schimba pentru altcineva. Am întâlnit cupluri care au crezut că partenerul se va schimba (de dragul celuilalt), ori nu va mai bea, ori va deveni om serios (deși aici, vai de mine un neserios, așa va rămâne pentru toată viața), ori nu va mai fi violent, ori nu va mai fi cheltuitor (am folosit masculinul deși are aceeși aplicabilitate și la feminin). Și timpul îți demonstrează că degeaba ai așteptat, ea sau el sunt la fel. Dezamăgire? Păi cine e vinovat că unul sau amândoi nu a/au știut că oamenii nu se schimbă?
Sunt părinți care au niște copii foarte “răi” (inutil să spun că așa cum îl crești așa îl ai și chiar cred asta). Majoritatea acestor părinți cred că odată cu trecerea anilor, copilul lor se va schimba și va deveni mai înțelept, se va maturiza. Eu zic că nu trebuie să fii SuperNanny ca să realizezi ca dacă îl clasa a III a îl cerți zilnic că nu-și face temele, iar învățătoarea te cheamă regulat la școală, când va fi în clasa a VII va fi premiantul clasei și exemplul de dat celorlalți. Nu, dragi părinți, asta nu se întâmpla niciodată, îmi pare rău că vă dezamăgesc.
Sau exemplul clasic: un prieten sau amic din copilărie… un destrăbălat cu care ai tăi aproape că nu te lăsau să te joci de teamă că te va strica anturajul. Unde este acest amic acum? Desigur, dacă nu a intrat cumva în politică… unde este? Spuneți-mi că este bine mersi și sunt gata să șterg acestă postare.
Sau colegul de liceu șmecher și complet needucat care se lua de toti profesorii și de toți ceilalți colegi? El unde este, ce face acum? Sau iubitul/a pentru care tu ai fost a ‘nșpea cucerire? Spune-mi că are acum familia lui sau cel puțin este într-o relație serioasă și retrag tot ce am debitat aici… Ori cineva care a fost mereu invidios… ? Și dacă va avea mai mult ca celălalt fianciar sau spiritual tot invidios va fi, pentru că invariabil va vrea mai mult și din ce are celălalt.
Dar să o luăm și altfel, cineva cu suflet de aur, cineva care nu a fost în viața lui egoist, credeți că poate deveni peste noapte, doar pentru că și-a dat el seama că egoiștilor le merge mai bine? Nu cred așa ceva… nu cred că este posibil. Există un mechanism, psihic (cred) care nu ne lasă să ne transformăm în altceva, în altcineva diferit de cei care am fost creați. Și atunci, de ce să ne amăgim și să ne mințim singuri? Nu ne putem schimba și nici ceilalți nu se vor schimba, nici pentru ei și nici pentru noi. Ori ne luăm și îi luăm așa cum suntem/sunt ori suntem condamnați să căutăm ceva ce nu există. Și putem rătăci mult și bine în această căutare.
Dar in esentă nu asta am vrut să dezbat… și uite unde am ajuns! Ci pornind de la asta să vă întreb, totuși, dacă considerați că, oamenii se schimbă în timp? sau Dacă, credeți că o persoană care ne-a fost total antipatică ne poate deveni simpatică peste ani? În acest caz, cine s-a schimbat, eu/tu sau el/ea?
6 comentarii
Eu mi-am schimbat modul de a fi, modul de a gandi si de a ma raporta la lume, in ultimii 3 ani. Asa, treptat, dar sigur. Am si vrut schimbarea. Insa, acesti ultimi 3 ani au fost si parte din adolescenta, acea perioada in care ne formam si, implicit, si schimbam. Probabil sunt norocoasa ca lucrurile care mi-au determinat schimbarea s-au suprapus peste adolescenta.
Cred ca stim toti exceptii. Unchiul meu a fost un neserios pana la varsta de 33-34 ani de ani. Desi casatorit, cu familie (2 copii), era la fel de pierde-vara precum era la 20 de ani. In ultimii ani s-a schimbat total. A inceput sa faca lucruri pentru familie, a reusit chiar sa isi construiasca o casa, cu mainile lui. Se ocupa de copii, e mai atent cu sotia. Si chiar mi se parea un ,,caz pierdut”.
Totusi, la modul general, cred ca si eu ca in esenta oamenii nu se schimba. In cel mai bun/rau caz, isi schimba comportamentul. Insa, oricat de ciudat ar parea, si comportamentul nostru are influente asupra psihicului, nu doar invers…
Ai mare dreptate cu ce spui tu aici. Insa eu tot sper ca unii oameni se pot schimba, nu influentati de altii, ci doar pentru ca isi doresc foarte tare sa o faca.
In legatura cu antipatia/simpatia, mi s-a intamplat invers. O persoana draga mie in trecut mi-a devenit antipatica pentru ca nu a mai evoluat deloc, pentru ca a ramas “inghetata” in acelasi stadiu din adolescenta. Deci, eu m-am schimbat:)
Cred ca se schimba de-a lungul anilor dar nu in lucrurile esentiale, in acele trasaturi definitorii. Cred ca putem deveni mai buni sau mai rai in timp si cred ca mai putem sa cizelam cate ceva. Dar nu cred in schimbarile mari. Sau or exista si exceptii dar eu inca nu le-am intalnit.
Oamenii se schimba, fundamental.
Se fac din canalii sfinți. Mi-ar plăcea sa cred ca nu se întâmplă și invers :)
Un exemplu este cuvioasa Maria Egipteanca; a fost prăznuită zilele astea.
@All: Ideea generală este că: omul de la natură este bun, societatea îl transformă… dar mai există și acel material pe care l-ai dobândit în primii ani ai vieții, “construcția” cum îmi place mie să o numesc. Ei, pe o ducem în cârcă toată viața și indiferent câte trec peste noi, nu ne schimbă nimic fundamental. Construcția stă în picoare.Părerea mea …
@Bogdan: nu vrea să intru in detelaii aici, nu cunosc bine acest domeniu, amintit de tine și nu mă pot pronunța.
Citește aici:
http://www.nistea.com/maria_egipteanca.htm
Încearcă sa faci abstracție de limbajul de secol VII
Spor :P