Mihai călare pe Doyle (Un basm modern)

Nr. pagini: 475, format mare, poze multe, calitate superioară
Preț: 60 de lei (ediție de lux de la lansare) ;)
Recomandare: un mare DA, nu se pune problema să nu vrei sa cunoști povestea

Mihai Barbu, Doyle, Mongolia.ro și una dintre cele mai frumoase povești ale unei călătorii peste mări și țări. O carte album cu fotografiile strânse în 4 luni de un om călare pe o motocicletă, din România până în Mongolia și înapoi. Mi-a plăcut foarte mult cartea, mai ales că nu eram o cititoare fidelă a blogului Mongolia.ro, am aflat multe lucruri în premieră din aceste scrisori către prietenii care practic l-au pus pe Mihai în șa și i-au cumpărat km ca el să ajungă departe.

Cartea este o experiență umană intensă numai bună de sucit mințile celor ca mine care cred în vise de nerealizat și care printre altele nu au curajul să ia taurul de coarne și să plece, deși și-ar dori maxim să o facă, într-un fel sau altul.

Vând Km a apărut dintr-o dorință nebună de a experimenta un stil de viață nomad pentru o perioadă cât de cât determinată, însă pe un anume buget și mai ales pe un anume mijloc de transport, o motoretă transformată peste noapte într-un personaj principal de carte. Doyle devine în acest fel calul lui Făt Frumos din basme, calul care-l ajută să salveze prințesa și să se căsătorească cu ea, aici Făt Frumos însă, dorește să cunoască lumea (prințesa lui) și să se bucure de ea. Similar, aș zice.

Și la fel ca în basme, deși mereu ai tendința să zici că nu este posibil tot ce citești și aici ai același feeling, dar pentru că știi că această călătorie chiar a avut loc, că Doyle chiar exită fără a mânca jeratec înainte și că Mihai este un român de-al nostru cu coamă de Făt Frumos, nu-ți rămâne decât să feliciți echipa formată din cei doi și să începi să crezi că se poate.

De-a lungul celor 400 și ceva de pagini mari și late înțesate cu imagini (parcă sunt două povești, una pe care o poți citi și una pe care o poți vedea) călătorești și tu ca cititor. Pleci din România, te răstorini înainte de graniță, te gândești că unii în locul tău ar lăsa totul baltă, dar tu ai mai făcut-o și nu mai vrei rateuri, treci în Ucraina, întâlnești nișt englezi tineri beți mai tot timpul, pleci în Rusia, poliția te jecmănește și nu mai ai încredere în nimeni, apoi cunoști niște ruși care ai zice că ți-au fost prieteni din fragedă pruncie, care îți dau și sufletul și te ajută așa cum poate vecinii sau frații tăi de acasă nu ar face-o niciodată. Ajungi să vezi Lacul Baikal, apoi plângi când ajungi în Mongolia și te îndrăgoștești de cerul lor albastru și de ceaiul băut la gura iurtelor mereu deschise pentru străini. Îl faci pe Doyle vedetă și îl fotografiezi cu toți dorițorii, deși te îngrijorezi pentru el căci azi îi cade una, mâine altele și el este singurul tău sprijin. Apoi călătorești spre toate țările alea cu “stan” la sfârșit și te minunezi de cât de diferit de frumoase pot să fie, treci de granițele lor mereu cu un morcov undeva că s-ar putea ca ceva să nu fie tocmai bine, vezi marea care nu mai are apă, te întristezi și vizitezi apoi Turcia dacă tot ești în trecere și ți se pare că deja ai ajuns acasă când dai de Istambul. Apoi ajungi și acasă, acasă după cea mai tare călătorie din viața ta, călătorie pe care ai tratat-o prin unor cu toată seriozitatea, călătorie care te-a învățat că în viață totul se câștigă atâta timp cât “joci”. Și la final îți spui că ai mai face-o, deși poate nu singur și poate nu la fel de “la noroc”.

Mi se pare maxima satisfacție si maxima reușită să vrei să o iei de la capăt la final, nu cred că cineva își dorește mai mult de la o astfel de experiență. Dacă vrei să o iei de la capăt înseamnă că ai învățat suficient încât să crezi că totul este posibil cu condiția să vrei. Par așa de goale cuvintele astea, dar sunt atât de adevărate că mereu mă cutremur de când le-am înțeles sensul pe deplin și mereu și mereu mă gândesc la ele cu admirație.

Bravo Mihai, bravo Doyle, bravo lume care ai plătit acei Km pentru un vis, bravo lume care i-ai primit pe cei doi cu brațele deschise (sau închise, după caz), bravo pentru ideea plecării și bravo pentru ideea cărții, de mai multe ori bravo…

Contact. Doyle, mergem acasă.

P.S. Puteți citi și voi din poveste pe Mongolia.ro, dar vă sugerez totuși să cumpărați cartea, măcar așa eu una am simțit că într-un fel aparte am cumpărat peste timp, un Km, unul singur, din această călătorie pe care Mihai a ales să o împartă cu noi.