Nu pot să spun ca problematica visului m-a preocupat în mod deosebit, dar cel puțin de când încerc să-mi explic cât mai curat posibil idea de inconștient la Blaga, am ajuns inevitabil la studiile de psihanaliză ale lui Jung și ale lui Freud (da, în această ordine, chiar dacă ar fi fost logic să fie invers). Și cum psihologia nu este domeniul meu și de foarte multe ori l-am găsit chiar îndepărtat de filosofie (?!?) m-au frapat inițial texte ca Psihanaliză și astrologie, Analiza viselor sau Interpretarea viselor și oarecum m-au strârnit să intru mai adânc pe acest teren minat care, să mă ierte cei din domeniu, mi se pare un leagăn al mitului și al misterului care preferă să rămână mister (asta dacă nu parafrazându-l tot pe Blaga, unele mistere mai tare se adâncesc pe cât de mult vrei să le pătrunzi).
Dar nu ne oprim aici pentru că de-o vreme sunt ahtiată după astfel de texte în care chipurile încerc să-mi regăsesc propriul inconștient, cam puțin prudent pentru cineva care ar trebui să fie mai degarabă perocupat de un anume inconștient colectiv creator de cultură și mai puțin interesat de inconștientul creator de dileme somnambulistice. Dar mă rog, asta este evident altă idee…
Și anume: este visul un “copac” cu rădăcina în ajun (ziua care a precedat visul) sau un mit care se întinde în metafizic furnizându-ne “revelații premonitorii” despre viitorul incert (din ce în ce mai incert)?? Aici Freud și Jung se cam bat cap în cap (oricum nu se aveam la inimă, asta după ce Jung a fost discipolul lui Freud și într-o noapte Jung a visat că și-a ucis maestrul).
În timp ce Jung face uz de toate miturile posibile pentru a descifra vise (fabricând simboluri), Freud respinge ipoteza mitologică și declară că toate analizele sale (făcute mai ales pe propriile vise) i-au arătat că elemental declașator al visului este mai mereu “viața” insignifiantă din seara precedentă sau mai complex, momente din trecut cărora nu le-am acordat importanță dar care și-au ocupat locul lor în inconștientul nostru. Ele nu au făcut cazul unor mustrări de conștiință dar foarte sigur au devenit niște dorințe refulate cu care vom trăi toată viața în stare latentă. Însă inconștietul știeiiieee ! :))
Și atunci ce ne facem? Să vă povestesc. Eu pe la 10 ani am avut un vis care, nu pot zice că m-a urmărit toată viața, dar clar m-a marcat, pentru că este sigur vis din care eu m-am trezit realmente cu sufletul la gură, aproape in picioare în mijlocul patului. Necazul este că nu-mi mai amintesc din visul acela decât că eram undeva pe o plajă, la un moment al zilei, incert, nu era foarte lumină în visul meu ca să zic așa… Oricum nu cred că subiectul visului m-a marcat așa ci felul cum m-am trezit din el.
Atunci, evident am lăsat să treacă momentul, dar el m-a măcinat multă vreme. Oare ce visasem de fapt? Probabil Jung mi-ar fi făcut o interpretare complet aiuristică în care mi-ar fi invocat câțiva Zei antici sau m-ar fi făcut una cu ceva trib de primitivi de prin Africa care încă aduc ofrande soarelui, în schimb Freud m-ar liniști, consolându-mă cu faptul că vacarmul de la trezire nu a fost decât un efort pentru negarea zgomotului perturbator, însă de fapt o negare a interpretării propriu zise, o amăgire pentru a mai câștiga câteva clipe de odihnă. Chiar dacă sunt atrasă de ideea simbolistă a lui Jung, pare mai plauzibilă teoria lui Freud, parcă mă identific mai bine cu ea.
Per ansamblu depășind aceste vise cu adevărat “colpeșitoare” Freud și-a menținut mereu ideile pe aspecte de gen ale viselor. Adică toată lumea visează și în mare proporție toată lumea visează dorințe realizate cauzate de refulări din trecut. În special copiii, mereu au vise clare în care li se împlinesc dorințele (sunt și excepții). Dar aceste vise continua și în viața adultă doar că nu atât de clar conturate, spre deosebire de copii adulții pot avea (și chiar au) vise total aiurea, pe care nu le pot înțelege, dar la o mai atentă analiză își pot da seama că ele sunt tot dorințe refulate, însă amestecate și mai greu de înțeles logic, pentru că prin descărcarea psihică a unei dorințe de multă vreme ascunsă în inconștient și până la realizarea ei prin vis pot interveni și alte elemente în vis care țin de același ciclu de gânduri dar din perioade diferite ale vieții. Ați înțeles ceva? Mie mi se pare că am înțeles, dar nu știu cât de bine am explicat, oricum și lecturile mele sunt limitate în acest domeniu, m-ar ajuta mult cineva în temă.
În altă ordine de idei, că văd m-am întins cât pentru a rescrie scenariul la Inception (care by the way mi-a plăcut, chiar de nu s-a “agățat” niciun Glob de Aur de el), vreau să vă întreb ce sunt de fapt visele? Care este totuși rădăcina lor? Dar mai ales, au ele oare vreo utilitate? Încearcă ele să readucă în prim plan ceva important? Oricum sunt minunata punte de legătură dintre viața conștiență și cea inconștientă, care mă fac că îmi întăresc încrederea în faptul că prea puțin ne bazăm pe ceea ce dincolo de conștiință și tare mai greșim.
Trecând prin ce au zis Freud și Jung despre acest subiect (pe care nu am pretenția că-l cunosc, decât foarte vag), mă bazez exact pe ce zice Blaga: că nu există NIMIC în inconștient ce nu a fost mai înainte în conștient, înafară de inconștientul însuși. Aha, noah… beat this!
8 comentarii
Nu cred ca ar putea sa spuna cineva vreodata ce sunt visele cu adevarat.
Daca faci parte dintre sceptici, vei spune ca visele sunt niste insiruiri de imagini care iti apar in diferite momente cand esti treaz. Mai precis, visezi noaptea ce’ai trait ziua, fara ca asta sa aiba vreo semnificatie. Mai era si o terorie interesanta care spune ca toate chipurile care iti apar in vise si pe care crezi ca nu le’ai mai vazut niciodata apartin de fapt persoanelor care trec pe langa noi, undeva in planul privirii noastre periferice, fara ca noi sa percepem constient aceste chipuri, dar care raman cumva stocate in imensa biblioteca a inconstientului.
Daca ai o inclinatie catre misticism (if you’re a believer, that is), vei spune ca visele sunt mesaje pe care inconstientul le transmite constientului, insa a caror semnificatie ramane sa fie descoperita. De exemplu, acum mai bine de 10 ani am visat ceva intr’o seara care s’a intamplat intocmai a 2a zi. La momentul respectiv mi s’a parut marcant, dar cu anii am inceput sa cred ca poate doar mi’am inchipuit ca am visat…
Asadar, nu stiu daca o sa aflam vreodata ce se intampla de fapt in mintea noastra.
Si o intrebare personala. Nu stiu daca ai mai spus pana acum si am ratat eu momentul, dar sunt curioasa cu ce te ocupi. Vad ca ai mentionat de filosofie… Intreb asta pentru ca inca ma fascineaza lista ta cu cartile citite :))
@Barbie: :)
Am mai spus, dar mai spun, am terminat Facultatea de filosofie și un master în Antică și Medievală (care nu m-a ajutat la nimic) și acum sunt la doctorat, în filosofie Românească (de aia îl vezi pe Blaga peste tot, deja m-am săturat și eu de el). Nu știu la ce o să mă ajute, momentan iau o bursă și cel puțin îmi îmbogățesc cunoștințele în diverse domenii și am acces la bibliotecă câte ore pe zi am chef. Nu neg, și programul pe care-l am îmi facilitează relația cu cartea, dar de cele mai multe ori la biblio citesc ce trebuie nu ce aș vrea, pentru ce aș vrea mă folosesc de timpul liber. Și contrar a ceea ce s-ar crede nu-l am la discreție, dar nici nu lucrez la program de 8 ore, deci tot răul spre bine :)
Cât despre vise încă mai cercetez, dar mi-a plăcut o chestie din ce ai zis și de care nu știam: “toate chipurile care iti apar in vise si pe care crezi ca nu le’ai mai vazut niciodata apartin de fapt persoanelor care trec pe langa noi, undeva in planul privirii noastre periferice, fara ca noi sa percepem constient aceste chipuri, dar care raman cumva stocate in imensa biblioteca a inconstientului”. De la cine e teoria asta? Că e foarte interesantă.
Si noua ne-a mentionat un profesor despre teoria amintita de Barbie :)
Eu sunt la Psihologie, abia anul I, insa ne axam pe psihologie cognitiva, nu pe psihanaliza – care, asa cum spuneai si tu – pare un taram fabulos plin de mister. Psihanaliza da bine in filme in schimb.
Cat despre vise, se recunoaste faptul ca reprezinta calea principala spre inconstient. S-a mai stabilit ca 95% din vise ar descinde din viata noastra de zi cu zi (ziua de azi sau din trecut) si doar 5% pot fi interpretate psihanalitic.
O completare as avea… nu e vorba doar de dorinte refulate, ci si de temeri. Se stie, de exemplu, ca multi copii mici viseaza ca isi pierd parintii (moarte sau alte moduri). Aici e vorba tocmai de teama de a nu-si pierde parintii, o teama mai accentuata intr-o anume perioada din copilaria mica. Imi amintesc si acum cu exactitate vreo trei astfel de cosmaruri de cand aveam vreo 4-5 ani.
Am mai auzit o teorie – care poate are legatura cu Jung, nu stiu, eram prea mica atunci cand am auzit-o si nu am retinut partea ,,stiintifica”. Unii cred ca in vis sufletul/spiritul/psihicul nostru se desprinde de noi si ,,pluteste” in alte lumi, iar atunci cand visam cu cineva, i-am intalnit psihicul de fapt. Probabil ideea poate fi transpusa in termeni mai stiintifici, eu am retinut-o intr-un mod mai… mistic (?). Evident, apare intrebarea: Daca intalnim psihicul persoanei in vis, ea de ce nu ni-l intalneste pe al nostru? (ar insemna ca daca eu visez cu tine, sa visezi si tu cu mine).
Vai, e complicat :)) Oricum, mi se pare un subiect frumos.. insa neaccesibil in totalitate noua, inca.
Daca as avea vreo tentativa de raspuns la asta, viata mea de noapte ar fi mult mai frumoasa :)
Foarte interesanta ideea post-ului tau,desi nu am studiat decat foarte vag problematica visului,si eu ma regasesc in teoria lui Freud,e mult mai pe intelesul meu,cred:)O zi frumoasa,fara ceata,daca s-ar putea!
Culmea e ca nu stiu cine a venit cu teoria asta a chipurilor din vise. Eu am povestit cu cuvintele mele ce mi-a povestit sora-mea cu cuvintele ei din ce a vazut la un moment dat intr-un documentar…
@LeneBarbie
Asta poate fi explicat simplu… E vorba de constient vs inconstient. Noi, ca oameni, nu putem sa pastram tot ce vedem, auzim, simtim, mirosim, in constient – caci ne-am supraincarca/suprasolicita. Asadar, anumite lucruri sunt stocate in inconstient. Aici se incadreaza probabil si chipurile oamenilor pe langa care trecem pe strada. Am lua-o razna daca am retine toti oamenii cu care ne intersectam. Iar din inconstient, chipurile lor se manifesta in vise :) E interesant. Nu stiu cine anume a venit cu teoria, dar e acceptata in linii mari in psihologie :)