Respect for Chile

 

 
După cum spuneam și acum două zile, am fost impresionată de tot ce s-a întâmplat în Chile cu salvarea minerilor ce au stat 69 de zile sub pământ. Toate operațiunile de salvare au fost făcute cu o ardoare greu de închipuit, o dovadă în plus că pe oameni tragedia în unește mai mult decât o situație politică bună sau un confort economic sporit.
 
Nu cred că în Chile oamenii o duc bine, nu cunosc situația țării, dar acum nici nu mai contează, însă o speranță și niște gesturi de remarcabilă umanitate au făcut ca multe alte popoare ale lumii mult mai bogate și “cunoscut” evoluate să-și scoată pălăria în semn de respect pentru cei care cu o capsulă vopsită în culorile naționale chiliene au salvat viața a 33 de oameni (nu mă pot feri să nu spun că probabil la noi după 17 zile de tăcere absolută, operațiunile de salvare ar fi fost sistate, e tare trist…) A punctat și Clau, foarte bine acest aspect.
 
În Chile însă niște copii au apucat să-și mai îmbrățișeze tații, niște soții au putut sări din nou în brațele soților lor, niște mame au sărutat pământul și fruntea băieților pe care îi credeau până de curând morți… toate aceste la numai câteva luni de la un cutremur devastator care a măturat porțiuni din Chile. Oamenii nu s-au complăcut în a crede că un blestem a ajuns asupra țării lor ci au luat hotărâri care să schimbe destinul țării. Și au reușit…
 
 
Copilul acesta m-a emoționat foarte tare, este fiul primului miner salvat, a desenat săracul locul în care au avut loc operațiunile de salvare, locul care i-a adus tatăl înapoi… Micuțule, sper ca pe viitor viața să fie ceva mai blândă cu tine :)
 
Mai multe poze pe Boston Globe, merită văzute.
 

6 comentarii

  1. E incredibil cum o tragedie uneste o natie intreaga! Si cum face o intreaga lume sa'si indrepte privirile catre o tara pe care prea putini o baga in seama.

    In timp ce ii salvau pe mineri, primul ministru al Marii Britanii l'a sunat sa'l felicite pe presedintele chilian si sa'l invite la ceai pe Downing Street. A fost nevoie ca niste oameni sa stea 70 de zile sub pamant pentru asta!

  2. da, si eu am urmarit cu sufletul la gura toata ziua operatiunea de salvara a minerilor.

    Fratele unei prietene de ale mele si-a fcaut o parte din facultate in Chile si ne povestea ca il sunat prieteni chilieni (el fiind intors acum din Chile de ceva timp deja) sa ii povesteasca si sa se bucure impreuna.

    E impresionant cum oamenii astia par atat de uniti!!!!

  3. @Barbie: da, m-am gândit și eu la ce zici tu… se pare că "a fost nevoie ca niste oameni sa stea 70 de zile sub pamant pentru asta!" :(

    @Oana: incredibil :)

    @Monica: e ceva în esența suferinței, ne aduce împreună mai repede decât bucuria.

    @Costi: da, exact la asta m-am gândit :))
    poveștile seamănă de numa' :)))

    @Colorbliss: :( Dar totuși s-a terminat cu bine :)

Dă-i un răspuns lui Monica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.