I can run but I can’t hide

Fugim de timp, fugim mai ales de timpul care trece. Fugim însă uneori și de timpul care are să vină din simpul motiv că suntem conștienți că odată venit va trece și acela.
 
Mi-am adus niște pietre din Grecia. Le-am cules în ultima zi când am realizat brusc că nu există scoici. Le-am pus pe o tăviță aici în cameră. Nu, nu au sunetul mării. Și dacă l-ar avea, ce? Aș mai aveau eu timp să-l ascult azi sau zilele următoare?
 
Paradoxal, fugim de timpul care trece și ne refugiem în melancolie. Încep să regăsec bizar acest lucru. Melancolia în cantități mari nu e normală, nostalgia nu e un cântec dulce care ne îmbie la visare ci o realitate crudă a faptului că am pierdut ceva.
 
Fug de timp, de cel care a trecut și cu atât mai mult de cel care are să vină. Și nu-mi explic de ce… pentru că nu rezolv nimic cu asta. Nici măcar nu mă pot ascunde.

You may also like

5 comentarii

  1. ok ASTA ESTE CHIAR FOARTE BINE cred ca am impresia ca daca voi fugi foarte tare voi reusi sa opresc timpul sau cred ca fug fiindca in modul asta uit ca timpul trece

  2. Timpul e viata si fara el n-am exista, daca fugi de el inseamna ca nu-ti doresti sa existi?Cu cat fugi mai mult de el cu-atat te va prinde din urma happy

  3. @Monica: cât mă bucur că nu sunt singura kiss

    @armin: nu știu dacă e foarte bine, chiar nu știu…

    @Cori: înseamnă probabil că e o prea mare conștientizare a existenței și nu știu dacă timpul e viața, cred că viața e ceea ce alegem să facem cu el, tocmai de aceea unii fugim big grin

    @alutzu: mersi happy

Dă-i un răspuns lui .:: Cori ::. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.